Etichetă: Gand

Categories
Gand

Puterea destinului! Credem sau nu in destin?

Totul e scris!

Trei cuvinte care dau dureri de cap oricarui om ce are un dram de inteligenta!
Capacitatea de a analiza fiecare decizie a vietii noastre si de a o trece prin filtrul acesta acceptat de cam toate culturile lumii, ne spune ca de fapt indiferent ce alegeri faci… finalul va fi acelasi. Pentru ca el este deja pregatit undeva pentru tine. Si indiferent cata ratiune si inteligenta ai avea, oricat ai ocoli sau ai coti la rascrucile existentei tale vei ajunge mereu acolo unde iti „este scris”!

Daca e asa… sau nu… evident nu putem afla.
Poate doar daca credem cu tarie in ceea ce ilustreaza filmele SF. Si anume ca la un moment dat se va inventa masina timpului… si ne vom putea intoarce sa schimbam oaresce momente ce ne-au afectat concret viitorul. Insa si atunci … ce vom rezolva oare? sau mai buna intrebare ar fi … suntem siguri ca nu am altera viitorul intr-o directie mai naspa decat cea trasata initial? Poate ca puterea destinului este atat de mare incat indiferent cat ne-am screme… totul va fi la fel!

Copil fiind imi inchipuiam explicatia destinului sub forma unei carti imense cu acolade. Diferite puncte fixe din vietile noastre legate printr-o sumedenie de acolade ce reprezentau optiunile pe care le ai. Partea interesanta era ca indiferent ce alegeri facem… ajungem in aceleasi puncte fixe. Pentru mine asta insemna pe atunci destinul… Iar invatamintele acumulate pana atunci imi spuneau mereu ca nu conteaza destinatia… ea fiind deja aleasa de Dumnezeu sau de un demiurg oarecare… ci cum alegi calea si ce lasi in jurul tau incercand sa atingi acel punct. Iar asta trebuia sa defineasca felul meu de a fi. Daca stau bine sa ma gandesc asa s-a si intamplat. Sunt ceea ce sunt datorita modului in care am ales sa-mi traiesc viata si principiilor de la care rareori ma abat! Daca am regrete? Daca regret faptele mele? Normal ca exista regrete! Insa nu pot renunta la omul care sunt astazi… deci nu pot renunta nici la ceea ce am facut! Pentru ca astfel am ajuns aici!

Astazi am auzit o chestie interesanta intr-o conversatie ce m-a pus pe ganduri. Poate ca nu putem schimba viitorul prin deciziile noastre. Poate ca da… Insa din toata filozofia asta a timpului si a destinului se nasc regretele! Un defect uman generat de inteligenta noastra. De capacitatea de a ne imagina „cum ar fi fost daca”. Fascinant e ca nu vom regreta niciodata atat de mult… lucrurile pe care le-am facut, ci acele lucruri pe care nu le-am facut!
Practic acceptam greselile noastre si traim cu noi insine respectandu-ne deciziile… insa cele mai mari regrete sunt pentru non-actiuni. Ceva ce am ezitat sa facem! Ceva ce ne ramane intiparit adanc in creier si iese la iveala cand ti-e lumea mai draga! De ce n-am facut asa? De ce nu am plecat atunci? De ce, de ce, de ce… fiecare are de-ce-uri cat cuprinde!

Iar de-ce-urile astea, indifernet daca sunt pentru ce am facut sau pentru ce nu am facut… nu reusesc decat sa ne incetoseze prezentul!
Ne rapesc bucuria si lumina a ceea ce traim azi! De-ce-urile astea sunt ca o pensula cu vopsea cenusie ce hasureaza necontenit un tablou, frumos de altfel, ce poarta semnatura noastra jos in dreapta… chiar deasupra titlului:

~Eu~
~Azi e prima zi din restul vietii mele!~

Si ca sa am si o concluzie… Nu conteaza daca exista sau nu destinul! Nu conteaza daca totul e scris si daca destinatia noastra este de mult desenata! Fa calea spre punctele dintre acolade sa aiba culoare si lumina! Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima si poate ca pozitivitatea asta va face mana demiurgului sa tremure 😉 Feel me?

Sa fiti iubiti
Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac

De vorba cu Luna!

M-am trezit somnoros cu gandul la cornuletele lasate de mama Alexandrei pe masa din bucatarie. Am sterpelit unul de sub servetul pus deasupra farfuriei si mi-am turnat un pahar plin cu apa minerala. In fundal acele ceasornicului imi reaminteau ca e abia cinci dimineata. Tic-tacul ritmat spargea linistea noptii.

Am deschis geamul si mi-am aprins o tigara lasand zumzetul nocturn infim al orasului sa mangaie clipa.
In fata mea, pe cer, dupa o pacla subtire de nori intocmai ca un voal de mireasa, statea maiestuoasa Luna!
Salutare am spus in gand! Tacerea mi-a fost raspuns.
De ce te simt pana in cele mai adanci cotloane ale oaselor cand te arati plina si mirifica?
Tacere!
De ce stai atat de sfanta si ne pazesti noapte de noapte?
Povesteste-mi despre tine si Soare?
Tacere!
Sunteti intocmai ca doi iubiti ce-si traiesc povestea de dragoste la distanta… si in ciuda milioanelor de kilometri ce va despart vei avea mereu si mereu parte de lumina si caldura lui! Raspunde-mi! Nu e poetic? S-au scris mii si mii de versuri despre voi, si ode si romane intregi in care sunteti slaviti! Picturi pe toate suprafetele posibile in care se oglindesc portretele voastre nascute din imaginatia noastra!
Si mai multa tacere!

Oarecum specia asta a noastra ganditoare v-a facut vedetele galaxiei!
Stiu… suntem prea mici si neinsemnati pentru asta! Dar asa suntem noi… atunci cand depindem atat de mult de cineva ii inchinam… tot ce putem mai artistic!
De ce nu-mi raspunzi Luna plina! Te provoc! Spune-mi ceva, macar doua cuvinte despre secretele universului, macar un sfat despre viata asta trecatoare!
Tacere!
De ce e ceva vampiric in modul in care te simt? De ce culturile astea bolnave ale noastre au inventat monstrii ce-si arata fata hada doar cand rasari tu sa veghezi intunericul? Da stiu! Tacere… sunt secrete mult prea ingropate ca sa-mi dai vreun raspuns!
Bine luna sfanta! Mi-a facut placere… Mi-e suficient sa stiu ca ne veghezi somnul si trecerea timpului cu aceeasi maretie ca si pana acum… si pana la urma avem si noi oamenii o vorba care defineste faptul ca nu vrei sa-mi vorbesti!
Am stins tigara si privind ultima oara la frumusetea ei am soptit in linistea noptii:

Tacerea e sfanta! Luna mea draga…

Cristian Greger

Categories
Gand

Ochii tai imi spun te iubesc in fiecare clipa!

Cand te trezesti dimineata si ma cauti prin casa desculta, cu ochii inca lipiti de somn si ma gasesti la cafea scriind… ei imi spun „Te iubesc! Vreau sa ma trezesc langa tine!”

Cand te supar, te infigi intre perne si nu-mi vorbesti… atunci ochii tai imi spun… „Te iubesc si ma doare! Idiotule!”

Cand te bucuri si ochii iti lucesc de fericire desi poate corpul urla din fiecare incheietura… ei striga „Te iubesc, vreau sa impart toata bucuria cu tine!”

Cand plangi iar ochii tai se scalda in lacrimi mai sarate decat toate marile si oceanele la un loc… ei imi spun… „Te iubesc! Am nevoie de tine!”

Cand ma privesti asa cum nici macar eu nu ma pot privi… ochii tai vorbesc: „Esti al meu! Si te iubesc!”

Cand nu inteleg… sau nu vreau sa inteleg… ochii tai frumosi imi spun… „Esti un prost Bă! Dar te iubesc!”

Cand sunt trist sau dezamagit si ma iei in brate jucandu-te prin parul meu… ochii tai imi spun… „Totul va fi bine! Iar eu sunt langa tine! Te iubesc!”

Cand ti-e bine, cand ti-e rau, cand mi-e bine cand mi-e rau… Cand ma aprobi sau invers… Cand stii sau cand nu stii… Cand simti sau cand nu simti… Ochii tai vorbesc!
Imi spun ceea ce am nevoie sa aud… imi spun ceea ce nu se spune doar in cuvinte!
Ochii tai imi spun te iubesc in fiecare clipa!

Pentru Alexandra
Cristian Greger

Categories
Motivational

Arta de a trai – sau de ce viata e o capodopera

Se spune ca aproape totul a fost inteles in existenta noastra, marea exceptie fiind cum sa ne traim viata. Asta pentru ca inca de la primul scancet de bebelus, fiecare dintre noi este influentat de o multitudine de evenimente ce ne ghideaza cursul in societate!
Ne desenam in mintile noastre atat de incarcate prea multe semne de intrebare si prea putine semne de exclamare!
Asadar cand spunem ca ne traim viata asa cum vrem… ca facem ceea ce ne dorim… ca avem niste principii clare… suntem de fapt naivi!

Viata este ghidata de ceea ce se intampla in jurul nostru. Si conditionata de locul nasterii, de pachetul genetic transmis, de actiunile semenilor nostri sau de conjuncturile in care suntem ghidati!

Asta nu inseamna ca nu putem sa ne transformam viata intr-o capodopera! Indiferent de directia in care suntem tarati, ne putem picta viata in culori vii!  Putem face alegeri concrete ce ne imbunatatesc traiul si simtul realizarii! Suntem o specie a schimbarilor.

Ideea perfecta, data de faptul ca suntem fiinte rationale, este ca ne putem estetiza viata.

Putem sa ne transformam povestea intr-un best seller!
Putem cauta milioanele de indicii pe care ni le ofera universul si sa ne folosim de ele pentru a trece prin viata intr-un mod care conteaza!
Putem transforma simplitatea si sinceritatea in arme teribile sau in cel mai puternic liant!
Putem iubi in cele mai inexplicabile moduri!
Putem sa facem performanta!
Putem sa cantarim obstacolele si sa invatam din ele!
Putem adauga mereu ceva nou in felul nostru de a fi!
Putem sa atingem limite si sa depasim granite pe care altii doar si le imagineaza… iar unii nici macar nu le inteleg.
Putem darui!
Fa lucruri care sa-ti umple existenta de bucurie si care lasa in urma ceva…
Putem inspira oameni si avem optiunea sa oferim simtiri!
Ne putem alinia cu eroii nostri si suntem capabili sa traim ca si cand am mazgali o multicolora capodopera.
Pentru ca viata e o arta!

Daca ceea ce lasam in urma este in aceeasi masura criticat si laudat, daca felul tau de a trai ridica sprancene sau genereaza invidie, zambete, mirare, apreciere… de fapt orice EMOTIE… viata ta, viata mea… este arta! Si cu totii suntem artisti!

Asadar artistule fa din viata o capodopera! Pentru ca poti!

Categories
Gand

De ce nu trebuie sa fie Valentine’s Day sa demonstrezi ca iubesti

E adjudecata! Sarbatoarea astea importata de peste mari si tari a intrat si in sangele nostru pur mioritic. Este tipic romanesc sa blamam o gramada de chestii „straine” dar cand vine vorba de sarbatori, capitolul la care oricum stam cel mai bine dintre toate popoarele lumii, adoptam tot ce se poate. Asta deoarece ne place sa sarbatorim… intr-un fel sau altul.

Desi asaltul asta de inimioare, flori, felicitari, cadouri, emisiuni radio si tv tematice ori reclamele legate de Valentin din saptamana ce tocmai a trecut ma calca pe nervi… am acceptat ca marketingul e marketing si tot ce trebuie comercializat in perioada asta se vinde mai bine daca-i atasezi niscaiva „love”. Insa ce ma irita si mai mult este faptul ca multi nu pricep ca tot spiritul asta ar trebui sa fie prezent zi de zi si nu neaparat odata sau de doua ori pe an.
Din fericire nu am nevoie de o sarbatoare sa-mi arat dragostea.
Din fericire nu ma simt obligat sa arat iubire cand imi indica o data marcata cu rosu in calendar.
Poti cumpara o floare in oricare alta zi din an… s-ar putea ca surpriza sa fie mult mai placuta si mai mare.
Ciocolata la fel… nu e mai dulce astazi decat in orice seara in care obosit, trecut printr-o zi grea, o scoti cand ajungi acasa si zambesti cat timp o savureaza cuibarindu-se la pieptul tau.
Un film bun de dragoste il poti vedea in orice zi din cele 365 pe care le are anul si sa simti exact aceeasi satisfactie impartita in doi!
Despre cadouri nu mai vorbesc. Surprizele fara obligatia unei sarbatori sunt inzecit mai placute.
Insa toate astea fac parte din cliseele unei mode ce ne este injectata la propriu. Si nu! Nu vine din arcul lui cupidon… ci din cel al vanzatorilor de produse.

Sunt sigur ca multi vor spune ca sunt un Grinch al Valentine’s Day … dar nu blamez efectiv sarbatoarea asta ci faptul ca un procent mare de oameni fac toate chestiile atasate acestei zile in mod plastic! Din obligatie… Poate ca unii apreciaza asta dar eu cred ca e fals!

Normal ca o sa cumpar si eu un trandafir pentru iubita mea dar dragostea pentru mine e o chestie mult prea importanta pentru a o demonstra cand imi dicteaza altii. O arat cand o simt… ! Scriu cand simt din dragoste si despre dragoste!
Si iubesc zi de zi fara exceptie cu bune si cu rele!
Poate ca suna mai bine tot articolul daca-l inchei astfel:
Pentru mine Valentine’s Day nu e azi ci in fiecare zi! 🙂

Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

PS: Sa va reamintesc ce este dragostea:

Categories
Daniela

Ciobanas cu trei sute de oi – Prietenie

Inca am mult zel la serviciu desi este greu si uneori nici nu mai pot sa respir de oboseala, dar atat de mult a… trebuit sa gasesc ceva de lucru incat in fiecare clipa sant recunoscatoare ca am unde pleca dimineata.  Sant compatibila cu sefa mea directa si le pot zambi tot timpul celor 3 colege ale mele.
Avem si un coleg. Este autist si nu ne priveste niciodata in ochi. Are 26 de ani si lucreaza fara sa oboseasca. Este enciclopedia noastra deoarece memoreaza tot ce vede scris.

Intr-o dimineata,cand trebuia musai sa incep ziua cu ceva… frumos, ca sa-mi arat ca inca mai pot zambi, i-am spus:
– Buna , Peter, sa ai o zi …draguta!
Fara sa ma priveasca i-a spus sefei noastre:
– Carol, spune-i Danielei cum se pronunta numele meu.
Si a plecat.A lipsit o jumatate de ora dupa care s-a apucat cantand de treaba!
Carol m-a imbratisat si mi-a explicat.
Azi dimineata Peter vorbea singur in timp ce scotea prosoapele din uscator:
– Mamica mea este un inger. Daniela este prietena mea. Eu nu pot fi prieten, asa a scris medicul. Eu pot munci. O sa o ajut la munca!

Am gasit in fiecare camera ceva …facut …inainte de a ajunge eu. Si toata ziua a cantat prin hotel: Ciobanas cu trei sute de oi.
De ziua mea , le-am pus fetelor sa asculte o melodie din tara mea. El nu a participat la mica noastra reuniune care a durat 15 minute pentru ca… el nu poate fi prieten.

  • Peter nu poate sa fie prieten.
  • Si eu nu-i pot pronunta numele.

Dar…prietenia exista pentru ca ….putem munci. Sa aveti o saptamana buna , sa fiti prieteni si sa……cantati!

Continuare dupa……o vreme:  Peter continua sa cante prin hotel “Ciobanas cu trei sute de oi”.  L-a ascultat pe net si….o imita pe …Sava Negreanu!
O turista il intreaba:
– De unde stii tu cantecul asta?
– Este din tara Danielei! Daniela este prietena mea, muncim impreuna!
Auzind discutia, cu inima prea mare ca sa-mi mai incapa in piept, m-am apropiat. Poate ca lacrima uriasa pe care prea mult timp am stavilit-o a spus povestea mea si… am primit o imbratisare adevarata. Am vorbit cateva minute.

Toate au un rost. Nimic nu este intamplator.

Scris in 29 Octombrie 2011 in SUA

Categories
Gand Opinie

Evolutia barbatului – pe repede inainte.

Evident am sa incep cu partile confuze ale copilariei… unde de altfel se si formeaza niscaiva miez de caracter. Fie el indoielnic, fie puternic, atunci se sadesc semintele unui comportament ce creste si se dezvolta precum un arbore. Cu frunze, flori sau spini… e un arbore ce tine umbra pamantului. Stiu ca suna sadic inceputul acestui post insa nu va alarmati… e doar o viziune.

In mare parte copiii vad – copiii fac! Deci cam tot ce observa un baiat in jurul lui magnetizeaza intreg universul lui. Daca nu exista in primii ani de viata un barbat in permanenta in jurul lui va lua mai mult din partile mamei… insa nu aici vreau sa dezvolt. Desi cred ca ar fi interesant.

Pe langa ceea ce vede in jurul lui putem spune ca fiecare pusti are un ideal atunci cand se intreaba pe sine: Ce vrei sa te faci cand vei creste mare?
Un model. Unii il au pe Arnold Schwarzenegger, altii pe Van Damme, unii pe Tom Sawyer, altii pe Huckleberry Finn, unii pe Mircea Radu altii pe Mircea Badea…
Unii vor sa fie roboti, altii Testoasele Ninja… altii Tarzan… de cativa ani am inceput sa cred ca unii isi doreau sa fie maimuta, altii lei, unii de mici isi doresc sa fie Adi Minune iar altii Fuego. Iar chestiile astea din copilarie, vor nu vor le raman oarecum intiparite in caracter.

Si creste baiatul nostru model. Devine adolescent totul se intortocheaza si au loc schimbari majore. In sus sau in jos… in functie de cat se dezvolta creierele lor proaspat invadate de sexualitate si informatii din toate regnurile posibile.
Unii devin tineri veseli, plini de viata si respectuosi, altii refuleaza evenimentele neplacute din sanul familiilor si conversatiilor imbecile purtate de parinti iresponsabili…
Asta prin diferite moduri: uneori violenta, alteori prin cautarea unor anturaje de aceeasi factura indoielnica, altii devin artisti si canta, scriu, picteaza despre problemele societatii, altii se inchid in sinea lor si fereasca Dumnezeu unde pot ajunge, altii mai rasariti depasesc toate barierele astea si se calesc. Altora le lipseste cu desavarsire responsabilitatea si raman mereu la stadiul de copil intr-un trup de barbat.

Educatia isi spune clar cuvantul in toata transformarea asta. Daca nu le este trasat un mod de a gandi de catre un profesor, antrenor de vreun sport sau orice alt tip de indrumator altii gasesc drumul prin carti sau alte metode de self building. Altii fug de educatie ca dracul de tamaie si raman in lumea lor liliputana si mizera pentru tot restul vietii.

Si creste tanarul nostru, devine barbat si din nou responsabilitatile, familia cu nevesta si copiii, colegii, prietenii ii influenteaza felul de a fi.
Unii devin „vecinul perfect”, altii devin „prietenul de familie… mereu singur”, altii taticul perfect, unii devin gentlemeni desavarsiti… unii oameni care au ceva de spus, altii se transforma in afemeiati ori betivi altii in interlopi iar unii devin din toate astea cate putin… la un loc.

Apoi imbatraneste omul nostru si totul devine mult mai apasat si mai molcom. Neputinta cauzata de trecerea timpului isi spune cuvantul indiferent din ce categorie se trage subiectul. Oricat de zmeu a fost barbatul nostru, totul ramane doar o flacara ce palpaie marunt inainte sa se stinga.

Cert este ca trecand prin toate varstele vietii daca fortam un stop cadru si radiografiem fiecare mascul in parte, la origine apare aceeasi tulpina sadita de altii in copilarie. Caracter nascut din imaginea creata de cei din jurul nostru.
Si mai interesant – unii sunt copii toata viata, altii baieti, altii barbati iar o buna parte isi traiesc vietile ca niste batrani oropsiti.
Insa partea buna la toata chestia asta … este ca s-ar putea sa existe modalitati sa-si schimbe soarta. O femeie desavarsita isi poate aduce aportul 🙂

Categories
Jurnal de insomniac

Batranii – sa ne amintim cine ne-a cizelat!

M-am trezit ca de obicei devreme lasand imaginea ciufulita din oglinda sa completeze tabloul unei noi zile ce urla dupa o cana de cafea cu lapte. Fara licoarea asta nu functionez cum trebuie. „Sunt liber azi” mi-am spus… zambind. Stiam ca o sa scriu linistit in dimineata asta pentru ca nu mai trebuie sa alerg prin viata! Asadar…

Aseara ne-am uitat cu Alexandra la „The Intern”, un film numai bun de vizionat cand ai nevoie sa-ti amintesti ca exista oameni, in periplul nostru printre evenimente cotidiene, ce efectiv ne schimba viata. Exista oameni ce apar langa noi din intamplare… sau poate e providenta… si ne fac sa fim mai buni. Cu noi insine ori cu cei de langa noi: colegi, familie, prieteni si cunoscuti.

Filmul prezinta un capitol din viata unui domn de 70 de ani jucat de magnificul Robert Deniro care inca simte nevoia sa fie activ in mai multe planuri. Se angajeaza la o companie ce vinde haine online ca intern al fondatoarei, o tanara cu familie. Batranul reuseste sa isi aduca aportul atat in cadrul companiei cat si in viata tinerei mamici (Anne Hathaway). O dovada a faptului ca daca ai fost folositor o viata… la batranete nu e neaparat sa se schimbe asta. In plus doza de intelepciune, experienta si bunatate este intocmai cea care poate aduce plusuri valoroase tinerilor. De unde sa invatam despre viata daca nu de la cei ce au trecut printr-o droaie de momente ce noua ni se par dificile? In plus unii batrani detin o caldura infinita in ochi. O caldura ce dezarmeaza si echilibreaza… o caldura ce nici macar nu are nevoie de cuvinte pentru a fi descrisa.

Stiu ca imaginea batranului din productia hollywoodiana este din pacate foarte departe de realitatea noastra romaneasca. Am citit zeci de materiale pentru Asta-i Romania despre batrani uitati de soarta si de oameni deopotriva. Bunici parasiti in catune la marginea societatii. Le uitam valoarea! Le uitam sfaturile! Ii lasam sa-si duca batranetile bolnavi, neputinciosi, oropsiti de soarta si cel mai grav… cufundati in singuratate. Din pacate sistemul social in care traim ne impinge spre ignoranta. Ne uitam cele mai de pret valori si ne parasim „batranii”.

In toate culturile exista sfatul varstnicilor sau Batranii adunarea celor cu experienta vasta de viata, ce iau hotarari pentru comunitate. Din pacate la noi a disparut complet ideea ca sfaturile lor sunt muuult mai utile decat google, generatiile tehnologiei sau clasa politica! Eu nu am uitat ca cele mai impietrite principii de viata mi-au fost definite de draga mea bunica. Si acum o pomenesc de cate ori pot… pentru ca orice sfat mi-a dat a ramas adanc in mintea mea si-mi e calauza. Culmea e ca de cate ori imi daruia din intelepciunea ei o facea cu umor. Un umor smecheresc ce-mi arata ca sufletul ii era etern tanar! La fel simt si acum dupa ce stau de vorba cu bunicul meu in curtea casei la un pahar de vin facut cu mainile lui.

Scopul acestui articol? Nu-l stiu nici eu… poate ca am vrut sa reamintesc si celor ce ma citesc ca nu costa nimic sa oferiti batranilor un zambet, o vizita, un telefon… si poate ca s-ar bucura sa le spuneti cat de folositoare va sunt sfaturile lor. Sa ii faceti sa simta ca rostul lor in viata da roade prin voi. Merita din plin!

Sa fiti iubiti!

Cristian Greger

Categories
Gand Motivational

Dragoste sau cariera? despre Paradoxul dependentei.

Aud din ce in ce mai des chestia asta: „Ma concentrez pe cariera, nu am timp sa dezvolt relatii!” sau „De cand cu familia nu mai pot face tot ce-mi doream profesional”
No shit! Atat de limitati am ajuns? Extremele astea nu fac decat sa ne convinga de faptul ca nu stim ce este important in viata.

ECHILIBRUL

Oamenii simt nevoia fundamentala de a se conecta cu alti oameni, adica relationarea. Dar in acelasi timp avem nevoia de autonomie. Starea de independenta si sentimentul ca avem control personal asupra comportamentului nostru. Intuitia ne spune ca aceste doua nevoi sunt distincte si foarte probabil in conflict una cu cealalta. Insa paradoxul dependentei a fost studiat multa vreme de oamenii de stiinta si ne arata clar ca oamenii care sunt mai dependenti de suportul si afectiunea partenerilor, genereaza mai multa independenta si autonomie… si nu mai putina, dar in alte directii! Logic asta ar fi o contradictie insa doar pentru cine nu priveste adancimea acestui fapt.

Daca va uitati cu atentie in jurul vostru, un om implinit in plan sentimental are rezultate mult mai bune si in plan profesional. Pentru ca se simte echilibrat si motivat.
Cred ca foarte multi oameni isi pun intrebarea urmatoare cel putin odata in viata:

Dragoste sau Cariera?

Cineva spunea ca ratiunea iti dicteaza sa inaintezi prin viata de unul singur… sa te concentrezi pe cariera pana la un punct si abia apoi sa dai frau liber emotionalului. Insa natura omului nu e reprezentata doar de rational ci de un un amestec perfect intre emotie si ratiune. Normal ca exista un compromis aici pentru ca nu poti obtine nimic fara compromisuri dar daca stii cum sa-ti gestionezi deciziile vei ajunge sigur intr-o armonie a celor doua aspecte.
Asadar persoanele care isi scufunda corabiile sentimentale pentru a se concentra pe cariere gresesc enorm. Absolut valabil si invers. Pentru ca oamenii nu sunt construiti sa gandeasca asa. Sunt facuti sa caute intreaga lor viata echilibrul.

S-a demonstrat ca persoanele care se afunda in singuratate cautand succes in cariera raman cu sechele pe termen lung si devieri drastice emotionale tot restul vietii indiferent daca ulterior cauta sa-si intemeieze o familie. Adica odata ce te-ai obisnuit sa fi singur vei ramane cu nevoia asta si dupa ce te casatoresti, faci copii etc. Iar starea asta va dauna familiei tale.
Aceeasi problema o au si persoanele care renunta la cariere in totalitate pentru viata de familie. Raman o viata intreaga cu frustrarea ca nu au realizat nimic profesional si vor da vina pe cei dragi. Deci extremele nu sunt solutii viabile pentru ati ghida directiile.

Ce te poate motiva mai mult in lumea asta decat simplul gand sa imparti? Bucurie, satisfactie, emotie, reusite s.a.m.d. Ce e mai frumos decat sa construiesti in ambele planuri impreuna? De ce sa spui da si nu cand poti spune da si da!

Asadar atunci cand iti ingradesti dreptul la a iubi, la a simti fiorii indragostelii… la avea armonie si iubire in tandem cu succesul… gandeste-te la tine! Si nu-ti fie teama sa fii dependent de partener/a pentru ca dependenta asta s-ar putea sa te faca un om mai bun! S-ar putea ca fericirea din viata de cuplu sa-ti aduca zambetul pe buze si sclipirea de care ai nevoie si in cariera.

Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

Categories
Gand Motivational

Welcome to Happyland

Fericirea nu se vede! Si daca e dureaza Putin. Totul.. e plin de venin!

Spunea un vers hip-hop acum o vreme. E adevarat intr-o oarecare masura! Cea mai bine dozata idee din versul asta este ca nu se vede. Apoi e la fel de real faptul ca fericirea este o stare marunta ce apare periodic… nu este ceva permanent. Cineva spunea acum multa vreme ca fericirea e ceva marunt… ca bataia unei aripi. Apoi cercetatorii britanici (evident) spuneau tot acum vreo cativa ani ca fericirea e o „boala psihica”. Cu totii o cautam desi nu suntem deplin convinsi ce reprezinta ea. Iar veninul este evident ratiunea. Cu cat esti un om mai rational cu atat ai mai putine sanse sa gasesti fericirea… dar…

Ce este fericirea?

Raspunsuri putem gasi in fiecare chestie ce ne trece fugitiv prin cap. Putem gasi fericire intr-o floare, intr-un apus de soare, intr-o imbratisare, in zambetul unui copil sau al unui batran, in ochii iubitei, intr-o victorie in sportul pe care-l practicam, in culoarea masinii sport pe care am cumparat-o (cu bani munciti sau nu), in ultimele randuri ale unei carti, intr-un orgasm, intr-un pahar, intr-o tara straina, intr-un peisaj montan, intr-un foc de tabara, intr-un semineu, intr-o nota de 10, intr-o casa, intr-un job bine platit, intr-o inghetata sau o ciocolata, intr-un film, intr-o melodie, intr-un concert, intr-o biserica, intr-o icoana, intr-o poza, intr-un vis implinit, in revederea unui prieten, etc.

Dar reprezinta toate astea “FERICIREA”? Definitia cuvantului e simpla si concreta:
Fericire = Stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină.
De aici constat ca nu e nevoie de nimic din toate astea de mai sus, pentru a fi fericit. Ai putea trai intr-o celula 2/2 si sa nu ai nimic din cele de mai sus, dar sa fii fericit.
Fericirea este de fapt legatura dintre personalitatea ta si sufletul tau. Nu tine de materie, ci e o stare de intelegere de sine pe care o poti avea foarte usor prin autosugestie.
Amagire!! ar urla realistii.

Si poate ca ar avea dreptate… dar pana la urma este o alegere de a te autoconvinge de o stare de bine. Poti gasi fericire in ajutorul dat unui gandac, sau in imaginea unui carbune la fel de usor cum o poti gasi in ochii iubitei. E doar vointa ta de a te impaca, cu propriul eu atunci cand etichetezi tot ce te inconjoara.

Sa luam un exemplu simplu – 3 oameni:

Unul casatorit cu o femeie deoebita, managerul unei firme internationale, conturi de 7 cifre in banca, masina, iaht, 2 copii destepti, e mereu pe drumuri dar isi face concediile cu familia in insule exotice.

Al doilea un batran ce nu are nimic din toate astea si care locuieste pe malul marii pe o insula unde soarele se oglindeste in fiecare dimineata cu o culoare rosiatica. E pescar si munceste toata ziua pt a trai. Are o casa modesta si darapanata in mijlocul unui lan de maci, pe care o repara mereu cu mana lui, si un caine batran ce ii tine mai mereu companie.

A treia persoana este  o femeie singura care a trecut prin multe chestii si a muncit din greu insa a reusit sa-si creasca cei trei copii si sa-i indrume spre directii decente in viata. Toti sunt la casele lor acum si au cariere prospere. Ea e singura acum insa primeste saptamanal vizitele lor.

Care sunt sansele ca cel de-al doilea sa fie mai fericit decat primul? Mari? Mici? Care sunt sansele ca femeia sa fie mai fericita decat batranul pescar? Care sunt sansele ca managerul sa simta mai multa fericire decat ceilalti doi?

Nu putem afla decat daca intram in sufletul lor. Daca transpunem egoul nostru in pielea lor. Dar si atunci ne racordam doar la nevoile noastre. La sistemele noastre de valori. Insa ce vreau sa punctez eu este ca fericirea nu e materiala si nici nu o poti cantari prin deznodamantul etapelor din viata noastra. Fericirea salasluieste in noi, in modul nostru de a gandi si de a accepta tot ce ne inconjoara. Fericirea nu se castiga. Fericirea e un mod de viata.

Daca am reusi sa eliminam orice conditie din calea zambetelor noastre, daca am deschide ochii larg sa privim dincolo de lucrurile complicate de mintile noastre hapsane si daca am pretui simplitatea existentei noastre si am intelege frumosul fara alte explicatii am face un pas inainte!
Daca am reusi, doar vorbind cu noi insine, sa ne umplem sufletele de caldura si lumina am fi mult mai aproape de borna pe care scrie mare:

Welcome to Happyland!

Categories
Gand Luminile Umbrei

Creionul

Privesc intreg biroul in lumina linistita a veiozei… si tot ce vad pe intinderea aceea plictisitoare de lemn este o coala alba de hartie si un creion. Un cadru ars de simplitate, captiv in banalitate.. intr-un “normal” incredibil dar in acelasi timp cald… ca si cand de sub birou urmeaza sa erupa o pufna vezuviana. Sa arunce si sa scuipe pietre, magma si lava imaginatiei. As putea compara intreg cadrul cu un vulcan submarin care erupe iar in urma acestei actiuni se naste o insula.

Pun mana pe creion, il prind cu degetele si ii simt fiecare extremitate intre amprente. In interiorul lui se gaseste infinitul, se gaseste “orice-ul” ce deschide si cele mai ferecate porti ale imaginatiei. Se gaseste cate putin din fiecare notiune pe care mi-o pot inchipui. In interior se gaseste Arta, Religie, Ura, Dragoste, Stiinta, Literatura, Bunatate, Rautate, Cultura, Banalitate, Ironie, Realitate si probabil inca alte n’spe mii de cuvinte…

Creionul acela contine absolut tot ce pot spune despre mine… sau despre viata mea, despre voi despre viata voastra, despre ei si viata lor. Il privesc cum isi apropie mina de albul imaculat al hartiei si cu sunet scrasnit lasa urme din fiecare notiune exprimata mai sus. Desene, versuri, proza, scheme, portrete .. absolut orice. Creionul acela imi poate fi cel mai aprig dusman, cel mai bun prieten sau cel mai ilustru necunoscut. Poate fi o dilema sau rezolvarea celor mai incuiate probleme.

– Creionul asta are suflet. Imi repet mereu in gand

– De dat, sau de primit! Ma completeaza el cu o voce grava.

Privesc apoi tot ce ma inconjoara in camera.. fiecare obiect, fiecare umbra , fiecare amintire si realizez ca mina aceea cenusie poate exprima tot ce privesc prin simple miscari ritmice, ce-i drept dictate de creier, a unei maini ce il conduce. Privesc pe fereastra la fel.. ma plimb prin gari, tari straine, muzee, trec poduri peste rauri involburate, vizitez fabrici, urc in lifturi ce se ridica zeci de etaje, ating zi de zi mii de obiecte care au la baza un creion.

Intreaga istorie, intreaga geografie si toate descoperirile omenirii au avut ca punct de pornire in transmiterea cunostintelor un creion. O mina cenusie sau neagra ce a lasat urme in diferite locuri pe diferite hartii..

Tone de talent din lumea asta mare s-au contopit cu aceste urme lasate de un creion … si au creat lucruri de apreciat. Fiecare tablou celebru si-a inceput existenta cu o schita trasata de mina unui creion. Fiecare cladire magnifica din lumea asta a avut la baza acelasi creion. Fiecare dictionar a fost mai intai scris si adunat laolalta cu ajutorul unui Creion. Cu toate astea un creion e poate cel mai banal lucru pe care il poti observa pe un birou… Poate mai banal decat acea coala de hartie alba.

Gandul insa ne poate relata importanta lui in viata noastra de zi cu zi. Deci existenta noastra e mult mai strans legata decat ne inchipuim de… un “simplu” Creion.

Categories
Gand Luminile Umbrei

Linistea Diminetii

M-am trezit ca de obicei inainte ca lumina difuza a diminetii sa-si faca loc timid printre jaluzele. Am ramas cateva minute nemiscat cu ochii inchisi ascultand respiratia ei. Cat de bine e sa te trezesti langa omul pe care-l iubesti.

M-am ridicat in intunericul diminetii si am aruncat pe furis o privire afara, lasand pentru o secunda imaginea rece a zapezii asternute pe strada sa-mi faca pielea de gaina. Am imbracat halatul pufos ca sa scap de senzatia de frig am iesit cu laptopul in brate si mi-am stabilit in linistea diminetii biroul… pe masa din bucatarie.

Ibricul rosu, apa, foc la aragaz, zahar, cafea si trei minute mai tarziu tabloul ideal pentru a scrie era completat de cana mea in dungi ce imprastia miros de dimineata.
Am deschis fereastra si am fumat repede o tigara sorbind cu nesat din cafea in timp ce gradele negative m-au ciufulit si mai tare. Am inchis geamul disipand zgomotul orasului. Mi-au multumit si florile din pervaz.  In fundal se mai auzeau ritmat acele ceasului de pe perete ce imi spuneau pentru a mia oara ca timpul trece.Mi-am spus: „sa nu fiu pesimist astazi!”.

S-a luminat de zi intre timp si pe fereastra priveam cateva vrabiute ce-si curatau penele zgribulite in pomul din fata ce se inclina in adierea vantului. In pom, razlet, rezistau eroic cateva frunze vestejite de anotimp. Am zambit! E ca in viata! Unii cad si se pierd in țărîna, altii rezista cu indarjire si la trecerea anotimpurilor.

Nu am un subiect fix pe care sa-l aleg astazi pentru blog si nici nu vreau sa caut in mormanul de idei de dezbatut pe care il am inmagazinat in cap. Astazi vreau doar sa pretuiesc momentul asta. Pentru unii oameni clipele acestea singuratice de inceput de zi sunt izvor de inspiratie. Sunt ceea ce ne pune in miscare si ne forteaza sa zambim de la inceputul zilei. Sfant!
E pur si simplu Linistea Diminetii!
O zi magnifica dragilor. Cris.

Categories
Gand

Bye 2015 si let’s do it 2016

Am tot amanat articolul asta… sperand ca voi prinde o zi in care sa-i dau si o nota funny dar tinta mea pentru anul in care tocmai am intrat este cat se poate de serioasa.
Let’s do it 2016! Stiu ca suna a reclama de produse sportive insa este doar titlul potrivit cu feelingul pe care il am vis-a-vis de anul 2015 atat de plin si evident de speranța ca 2016 va fi la fel de plin dar intr-o nota mult mai optimista.

2015 a fost un an frumos dar fantastic de greu. Spun asta prin prisma celor pe care-i iubesc si a evenimentelor traite împreuna. Un an in care am vazut multe si am trait experiențe variate ce m-au facut sa fiu mai bun si sa descopar alte laturi ale propriului EU… insa mai mult decat atat cred ca anul asta a sudat enorm relatia mea. As fi ipocrit sa spun ca toate au fost bune asadar am trait si experiente neplacute si clipe fantastice insa ce sens are viata daca totul e mereu roz si mieros? Pentru a evolua ai nevoie de incercari! Si ce mod poate fi mai bun decat sa faci asta in doi? A fost un an plin de calatorii in principal pentru cariera sportiva a Alexandrei. Ma bucur ca atat cat mi-a permis experienta de viata i-am fost alaturi intr-un an dificil. Am vazut locuri minunate si am cunoscut mai multe soiuri de oameni. Am avut de invatat de la fiecare dintre ei cate putin indiferent din ce colt al lumii erau. Apoi 2015 a fost anul in care m-am desprins temporar de domeniile mele de activitate… izbindu-ma de cu totul si cu totul alte lucruri de facut! Din nou experienta acumulata. Alte pietre asezate mai stramb sau mai drept in fundatia caracterului meu aprins.

In anul nou vreau sa devin si mai bun in tot ceea ce fac si mult mai intelegator cu oamenii din jurul meu. Vreau sa inspir si alti oameni si sa-i ajut! Ce-mi doresc mai mult si mai mult? Sanatate pentru toata lumea dar si capitole frumoase pentru mine. Poate proiecte noi, poate curajul necesar sa fac pasi mari spre un viitor mai bun. Daca pe final de 2015 am reusit sa renasc blogul in 2016 vreau sa-l cresc frumos, cochet si in acelasi stil consacrat. Veti avea parte si de articolele cu mesaje adanci insa si ironii sau interviuri cu diferiti oameni interesanti din jurul meu.

Imi doresc mult un parcurs bun pentru iubita mea… si rezultate demne de talentul si valoarea ei. As cere demiurgului responsabil cu planificarea si  lucruri minunate familiei mele. Imi doresc in noul an luciditate pentru toti romanii pentru ca ne aflam intr-un an al schimbarii si cred ca daca fiecare om din tara asta contribuie, chiar si putin… cat negru sub unghie, la bunastarea generala… putem trasa cel putin o directie corecta spre o viata decenta in tarisoara noastra draga. Apoi vreau ca in 2016 sa pot sa-mi vad toti oamenii dragi mie! Voi face tot posibilul sa-mi vad parintii si fratii … raspanditi prin diferite colturi ale globului.

Mai vreau de la 2016 ca bunul meu prieten Dodo sa-si gaseasca directia potrivita lui si in plan profesional si sentimental! 😉 iar eu ii voi fi alaturi indiferent ce…

Si ca sa inchei cum simt ca e frumos… anul asta voi incerca sa iubesc si sa-mi pretuiesc iubita cel putin la fel de mult ca pana acum!
La multi ani si un 2016 plin de zambet dragilor!
Let’s do it!
alexandra si cristi

Categories
Motivational

ALB SAU NEGRU…

It is a matter of choice…
De ce rationam ?
De ce suntem atat de incatusati in nevoia de a alege?
De ce suntem atat de afundati in ideea ca evenimentele sunt fara de culoare?
Ori e alba ori e neagra…
De ce nu avem credinta ca in fiecare punct negru exista o infinitate de puncte albe si invers?
De ce nu acceptam ca de fapt totul poate fi cenusiu … sau, mai mult decat atat, de ce nu incercam sa intelegem ca daca privim cu atentie in jurul nostru, pana si cea mai mica piatra cenusie are o pata de culoare ori se integreaza intr-un decor multicolor!?!
Pierdem sau castigam? Unii oameni sunt buni altii rai? Unii destepti, altii prosti?
NU!!!!
Fiecare are sclipirea lui! Fiecare are cel putin o particica buna…
Ar trebui sa invatzam sa cautam .. sa scoatem la iveala lumina fiecaruia!
Atunci vom fi cu adevarat fericitzi!!
Cand vom reusi sa cautam si sa gasim castigul din fiecare insucces!
Cauta in jurul tau! Descopera bunul din oameni!
Priveste panza de paianjen din coltul camarii si vei realiza cu cata meticulozitate este tesuta!
Priveste cersetorul de la coltz! Vei gasi cea mai pura si incontestabila tristete in ochii lui!
Fa ceva sa-i daruiesti un zambet!
Gaseste-ti timp pentru tine! Pentru implinirea sufletului tau!
Asculta cerul si iarba sau ploaia si vantul!
Cauta pata de culoare din cenusiul existentei tale!
Accepta ca lumea si viata nu se rezuma la DA ori NU!
Viata se rezuma la “E”!

Categories
Gand

Cand stii ca… dragoste!

Suntem asaltati zi de zi cu tot felul de idei din dreapta ori din stanga. Lumea nu prea mai cauta chestiile simple din dragoste… nimicurile care cladesc de fapt frumusetea convietuirii alaturi de partener. Oamenii spun lucruri despre dragoste ce-si au radacina in frustrari sau in experiente neplacute. Nu judec pe nimeni… insa foarte multi nu realizeaza ca de fapt catalogarea unor stari se face doar la nivel individual. Nicio relatie nu seamana cu alta iar stereotipia este incompatibila cu dragostea. Nu poti spune asta este o relatie de categoria 1.c din manualul de iubit! Pentru ca oamenii au emotii diferite, in cazuri diferite… traite diferit. In ciuda acestui aspect evident al zdrobului sentimental exista semnale puternice in viata fiecarui individ care iti spun: Asta este dragostea! In cazul nostru semnalele astea sunt pe cat de sensibile pe atat de hazlii.
Umorul negru intre mine si ea. Adica misto-urile facute de fiecare dintre noi in baza defectelor de caracter ale celuilalt 🙂 (defecte avem cu totii). Prezenta acestui umor efectiv sudeaza relatia. Ironia acceptata este de fapt dovada ca ne iubim cu bune si cu rele si ne acceptam asa cum suntem.
Nu exista un reset mai eficient decat imbratisarea ei. Poate sa cada cerul peste mine caci daca ea ma strange in brate si-mi spune totul va fi bine… imi incarca bateriile total. O imbratisare cu parfumul ei alunecand agale prin nari pana in mintea mea sterge orice gand negru si orice problema!
Durerea transmisa. Nu pot sa explic acest fenomen insa daca pe ea o doare ceva… parca simt acelasi lucru! De fapt e in mintea mea si mi-as dori sa simt doar eu durerea ei indiferent de natura ei. Feelingul asta este atat de pregnant incat daca pe ea o doare… nu prea mai sunt in stare de nimic!
Fericirea intr-un zambet. E atat de greu sa te simti implinit intr-o lume relativ cenusie in care zbaterile si problemele apar la fiecare pas. Dar gasesc cate un moment in care o fac sa rada cu pofta sau pur si simplu o fac sa zambeasca. Si ma simt pe deplin al ei! Sunt happy daca ea zambeste!
Critica si opiniile ei sunt extrem de importante. Interesant si punctul asta. Am fost mereu un tip care isi schimba foaaaarte greu gandurile. Adica plecand pe o idee e foarte greu sa alterez geneza ei si sa mi-o schimb. Ei bine in ultima vreme se intampla sa o ascult si sa imi schimb radical idea. La polul opus! Iar eu consider ca nu exista nimic mai constructiv intr-o relatie. Respectand aspectul asta amandoi vom deveni mai buni si mai echilibrati.
Ne place meseria celuilalt. Desi ea nu are nicio treaba cu Media si nici eu cu Tenisul amandoi suntem incantati sa privim, sa citim sau sa ascultam ce face celalalt. Ador sa o vad jucand, si stiu ca ei ii place sa ma asculte. Ii citeam si pasaje lungi din carti cu voce tare.
Injuraturile nevinovate. 🙂 In discutiile aprinse pe diferite teme banale apare si cate o injuratura nevinovata arauncata fara tenta neagra ci extrem de colorata. Care nu face de altfel decat sa atraga zambete si eventual o sesiune de gadilat sau o bataie cu perne 🙂
Lucruri facute impreuna. De la jocuri pe xbox sau telefoane, plimbari, excursii, filme, muzica, dans, fotografii sarind si pana la chestii care ajuta in evolutia fiecaruia. Toate chestiile astea sunt semnele unei normalitati depline. Avem atat de putin timp liber incat clipele astea in care suntem impreuna si facem „orice amandoi” ne raman reprezentative pentru iubire!
Cunoasterea partenerului. O privire, un bot sau schitarea unui gest imi pot spune enorm legat de starea ei. Si cred ca e viceversa. Ajungi sa-i cunosti fiecare reactie si deseori te intelegi doar din priviri. Nu ai nevoie de cuvinte pentru ca intelegi totul la un semn.

Si ar fi muuulte alte exemple insa mai pastram putin romantism si pentru postarile viitoare.
Insa ca sa trag linie si sa concluzionez: Cauta frumosul din omul de langa tine. Daca l-ai pierdut regaseste-l in fiecare zi. Pretuieste clipele frumoase si fiecare zambet pentru ca viata e scurta. Iubeste ca si cand ar fi ultima ta zi pe pamant. Si fi fara grija daca te iubeste nu mai ai nevoie de nimic altceva. Sa fiti iubiti!

Categories
Funny Jurnal de insomniac

TRAFIC DE BUCURESTI!

Am plecat cu Victor din televiziune undeva putin dupa ora sapte. In mod normal daca aleg sa iau metroul fac maxim 40-45 de minute pana acasa. Astazi insa la opt si cinci eram inca in trafic. Victor m-a „aruncat” la Piata Muncii unde am mai asteptat vreo douazeci de minute un amarat de tramvai. Tot periplul asta printre stradutele blocate ale capitalei si stresantele stopuri rosii mi-au adus aminte de un post mai vechi dar care, iata, se potriveste si acum dupa vreo 8 ani 🙂

Daca ploua .. daca e soare,
Chiar si daca e innorat sau bate vantul,
De fapt orice “daca…” am alege, in Bucuresti e TRAFIC.
A devenit atat de aglomerat incat nu mai exista perioada din zi in care sa nu dai peste un blocaj la vreo intersectie. Se pare ca romanului i-a crescut foarte mult nivelul de trai pt ca toti au masini. Ba chiar conform unui studiu in Bucuresti sunt mai multe masini zilnic decat locuitori.
Si pt ca avem masini trebuie sa mergem cu ele. Nu conteaza ca stam la 2 statii de troleibuz de locul de munca, noi mergem cu masina ca suntem “domni” ce pana noastra!
La cumparaturi mergem tot cu masina chiar daca mergem la doua strazi mai incolo sau in marketuri, ca doar nu o sa caram cele 2 plase pe care le umplem in market.
Cand iesim in oras luam masina (cel putin nu mai e toata lumea beata prin cluburi si apoi pe bulevardele Bucurestiului).
Fereasca Domnul sa te urci intr-un taxi. E foarte posibil sa iti moara o droaie de neuroni si sa dai in batzaiala! Iar daca nu se intampla asta.. e mai mult ca sigur ca inveti tot vocabularul vulgar al soferului care (daca e in forma) mai si scoate capul pe geam si scuipa pe parbrizului colegului de la firma concurenta… ca nu l-a lasat sa-i ia fatza sau ca „Ala e de Ilfov si nenorocitul imi ia painea de la gura!”
Prin tot traficul asta mare e musai (altfel nu ar fi complet tabloul) sa existe la fiecare intersectie cate doi trei cersetori dezbracati pana la brau desi afara ploua cu galeata sau e ger.
Daca e cald .. mai vezi un verzisor in mijlocul intersectiei care mai mult incurca circulatia decat sa o inlesneasca.. Daca ploua FUCK THEM – stam in masina ca suntem cu baterii solare.. nu stim sa ne facem treaba daca nu e soare.. mai bine halim doua gogosi in masina si ne uitam la prostii care se injura in mijlocul intersectiei.
Iar daca a reusit soferul sa o ia pe o straduta ingusta … sa mai scape de buluceala de pe bulevard … evident (dupa legile lui Murphy) in fata sta o bascula cu nisip.. in fata unei vile de magnat si blocheaza intreaga strada! Vrei sa dai inapoi… nu mai poti ca mai sunt doi trei destepti in spatele tau care saracii au avut aceeasi idee brilianta ca taximetrsitul tau…
Te dai jos nervos platesti in scarba… si fugi spre prima statie de metrou! Evident daca e aglomeratie afara de ce sa nu fie si in subteran… ceasul metroului arata 00:00 ceea ce insemna ca metroul intarzie iar pe peron s-au strans oameni cat sa construiesti o noua aripa a Casei Poporului in 3 zile …
Intr-un final vine metroul si vezi cum toata gloata se indeasa ca sardelele in spatiul ala ingust. Te chinui sa gasesti un locsor langa cel mai apropiat geam deschis pt ca narile iti sunt asaltate de tot felul de mirosuri… Combinatii odioase la care nu s-ar fi gandit nici macar un institut de cercetare a mirosurilor!
Suporti cu chiu cu vai toate astea si la iesire iti aprinzi “sanatos” o tigara! Ajungi in studioul tau care e 1,50/2 metrii si te miri de cat de mult spatiu ai! Si e numai al tau! Si miroase a burete fonoizolant! Dumnezeule… ce bine e! Citesti stirile repede si intr-un moment linistit Dai drumul la muzica (Edith Piaf) si scrii… visand la Bucurestiul vechi pe care-l vedeai, copil fiind prin filme, cu trasuri … barbati cu palarii ciudate si Domnisoare in rochii lungi cu umbrelute…
Te-ai nascut in secolul gresit…

Categories
Gand Opinie

Daca faci un lucru fa-l bine!

 Nu-mi pasă ce cred ceilalţi despre ceea ce fac, dar îmi pasă foarte mult de ceea ce cred eu despre ceea ce fac. Asta înseamnă caracter. – Roosevelt

Ce este deosebit de interesant in aceasta idee este ca majoritatea oamenilor se racordeaza la ce cred altii despre activitatea lor. Lasam sefii, supervisorii, colegii, criticii sau carcotasii sa ne influenteze munca, indiferent de natura ei. Si de aici vine si gandul meu. Am inceput sa lucrez in media la inceputul anilor 2000. Si de atunci am avut mereu aceleasi principii de baza aplicate in activitatile mele. Auto-critica, imbunatatirea constanta si perfectionarea unui stil propriu. Ce inseamna asta? Ca desi mi-am stabilit repere, ca orice om care incepe o meserie, am vrut sa definesc de la bun inceput o linie „proprie” in tot ceea ce fac. Si am incercat sa fac in asa fel incat ceea ce ofer eu profesional sa fie calitativ din ce in ce mai bun.
Ascult zi de zi oameni care par falsi… (vorbesc de domeniul meu de activitate) sau produc lucruri identice cu altele realizate de altii la randul lor. Eu nu pot sa inteleg fenomenul asta. Chiar daca pentru unii a fost de succes… Nu copia! Nu incerca sa pari altceva! Originalitatea este categoric mai apreciata!
Mi-am dorit sa fiu unic, sa nu copiez si daca e sa ma inspir sa dau totusi tenta personalitatii mele oricarui produs creat de mine. E diferit de alte domenii… stiu! Daca esti contabil nu poti sa faci asta la fel de bine ca in televiziune radio sau publicitate. Insa cred cu tarie ca fiecare om poate face un lucru in felul lui. Si tocmai de asta lucrurile cu nota personala sunt cele mai apreciate. Ca e vorba de o reclama, de design, de muzica sau de felul in care vorbesti cu oamenii… daca iti creezi un „EU” profesional unic asta iti va aduce recunoastere. Chiar si contabilul poate sa isi creeze un sistem prin care sa faca lucrurile pe intelesul tuturor. Va fi apreciat pentru solutia folosita…

E valabil chiar si in sport. Desi toti sportivii invata aceleasi procedee si pornesc de la regulile clare ale jocului… isi pot pune amprenta pe anumite procedee. Un stil propriu, o lovitura perfectionata, un procentaj ce tinde spre perfectiune intr-un anume aspect al jocului.. pot face diferenta.
Asadar indiferent ce faci verifica in primul rand daca iti place tie! Incearca in mod constant sa perfectionezi ceea ce faci. Abia apoi poti lasa alte opinii sa-ti influenteze modul de lucru. Si asta doar ca feedback nu pentru schimbari radicale. Asculta parerile altora si foloseste-te de ele dar nu devia de la propriul stil doar pentru ca altii spun asta.
Eu unul sunt sigur ca daca cineva asculta reclamele, promo-urile, stirile sau emisiunile al caror voiceover sunt poate spune clar… asta e ala de la Kanal D sau Asta-i Romania… sau Radio Ring etc. Pentru ca am un stil propriu format si perfectionat in 15 ani de munca. Si chiar dupa atata amar de vreme inca mai incerc zi de zi sa imbunatatesc ceea ce fac! Unii ma apreciaza pentru asta altii poate ca nu dar pot afirma cu tarie ca fac ceea ce fac in stilul meu de un deceniu si jumatate. Si fac bine!

Categories
Gand

Tu esti eroul meu, iubita mea!

Conform unor idei recente la final de an ar trebui sa-mi aleg un erou. Nu e un task tocmai usor… insa dupa cateva zile de meditare am realizat ca nu trebuie sa caut foarte mult. Ci doar sa ma uit in jurul meu… pentru ca te am zi de zi langa mine. Pe tine iubita mea. Viata m-a adus langa tine in clipe grele si in zile blurate de neliniste si auto-cautare. Insa pe langa schimbare deplina tu mi-ai adus si multa lumina in suflet. Si pot spune cu tarie ca desi sunt trecut prin multe… am invatat enorm despre limitele umane de la tine. Si nu doar atat. Toate chestiile de mai jos m-au facut si pe mine un om mai bun si poti cere mai mult de la partenerul de viata? Cat de mult conteaza ca joci tenis? Pai conteaza… uite si de ce:
Am invatat ca iubesti la fel de intens cum joci. De fapt tot ce faci are intensitate. Asta inseamna sa traiesti cu adevarat. Cu bune si rele.
Am invatat inevitabil ca te certi la fel de patimas cum joci si „dai bine si cu pernele”. 🙂
Am invatat ca indiferent cat de jos esti ai puterea sa te ridici! Si te respect enorm pentru asta.
Stiu ca suntem diferiti dar ne iubim si calitatile si defectele. Fara ele probabil ca nu am avea farmec. Nu am mai fi noi insine.
Am invatat ca stim si sa radem si sa plangem impreuna. Ne putem si incrunta la unison. Uneori ne si strambam in tandem. Putem fi si adulti si tineri si copiii in acelasi timp. Exceptia o fac desenele animate… 🙂
Am invatat ca esti darnica si sufletista si desi viata ti-a dat multe suturi ai ramas mereu la fel. Si te iubesc pentru asta! Pentru ca in ciuda telurilor tale nu inchizi ochii la suferinta celor din jur. M-ai invatat ca nu e bucurie mai mare in sufletul tau decat sa-i faci pe ceilalti fericiti. Iar asta este o raritate. E o calitate de vita nobila. Te ador pentru asta!
Am invatat ca indiferent cat de mult te doare… strangi din dinti si mergi mai departe. Nu e mereu indicat sa faci uz de incapatanarea asta… insa stim amandoi ca este o atitudine necesara pentru a ajunge la inaltime, acolo unde meriti cu prisosinta sa fi. Te invidiez pentru asta!

Am invatat ca desi iti vine deseori sa urli si sa blestemi ceea ce faci, te aduni si iti directionezi iar si iar energia spre a invinge! Spre a evolua. Ca zilnic muncesti cu ardoare sa devii mai buna si tot zi de zi te daruiesti unui scop precis. Unul maret! Pe care 99,9% din oameni nu au cum sa-l inteleaga si nici cum se atinge el! Din nou te respect enorm pentru asta.
Nu pot vorbi in numele tuturor insa cand privesti sportul asta nobil, fara sa ai legatura directa cu el, totul pare curat si mirific. Tenisul nu e mereu asa… si nimeni nu stie ca desi sa faci performanta este anevoios tu continui sa iubesti ceea ce faci. Ma vad obligat sa zambesc cand vad asta… pentru ca inseamna ca intelegi viata intr-un mod mult mai complex decat multi altii.

Te respect pentru ca poti sa urasti tenisul dar sa il iubesti in aceeasi masura. Nu poti trai fara el. Este parte din tine si tu cu siguranta parte din el. Asta inseamna sa faci ceva cu adevarat bine. Sa te aduca in toate starile posibile si stiind acest lucru in fiecare zi sa accepti ca te va purta in toate extremele.

Am inteles si ca intensitatea acestui sport pe care il practici este atat de mare, incat culoarea tineretii tale se disipa… ramanand o singura sageata de o singura nuanta ce tinteste o singura directie. Sa ajungi sus! Insa in ciuda acestui tel nu uiti sa iubesti si sa pretuiesti oamenii din jurul tau. Asta inseamna sa fi „sportiv complet” si pe teren si in afara lui.
Stiu ca a fost un an greu cu accidentari si probleme… dar la finalul lui tu esti tot pozitiva si optimista.

La finalul unui an dificil tu inca ai puterea sa ma iubesti neconditionat, sa-mi zambesti mereu si sa ma strangi in brate si in clipele bune si in cele grele.
Pentru toate astea, si pentru tot ce voi descoperi si in anii ce urmeaza iubita mea, Tu esti eroul meu! Te iubesc!

NOI 2

Categories
Foto Gand

Gand de marti

Remember the dark ages of your life as often you can! That way it’s going to be easyer to respect your sunny present!

Cristian Greger

Categories
Gand

Atunci cand totul este inca in mainile sortii

Cu totii avem chestii in care credem, superstitii sau entitati pe care le preaslavim. Eu unul cred ca indiferent cat te straduiesti sa faci ceva… ce e scris e scris. Asa a fost sa fie! Insa din cand in cand imi place sa fac uz de gesturile supersticiosilor.
Momentul meu preferat este clipa in care moneda pe care o arunci… in speranta ca te va ajuta sa iei o decizie… se opreste in aer si sclipeste promitator. Atunci inca totul este in mainile sortii.
Cristian Greger