Categories
Luminile Umbrei

Lumanarea

M-am trezit slabit si cu gandul ca am o zi incredibil de lunga inainte, cu multe lucruri de facut si probleme de rezolvat… in ciuda gripei care s-a aciuat in corpul meu si nu vrea sa mai plece. Astazi joaca si Alexandra si mai mult ca sigur voi sta cu gandul si sufletul la ea toata ziulica. As fi vrut sa mai stau sub plapuma insa secundarul ceasului urla deja de vreo cinci minute la mine! Inainte sa ma ridic si sa ma imbrac… mi-am aruncat privirea prin casa si ochii intredeschisi mi s-au oprit pe lumanare. In ciuda starii cenusii in care ma aflam, am zambit. Mi-am inchipuit cat de mult seman cu ea. Galben din cauza racelii, cu cearcane, si pregatit sa ma topesc la caldurica.

De fapt am realizat cat de mult seamana ea cu fiecare om si cu viata noastra. Isi pastreaza luciul pana la ultima palpaire. Se naste maiestoasa intr-o anumita forma ca apoi, in timp, de cate ori i se da ocazia, sa aduca caldura si lumina celor din jur. Si indiferent de forma ei, de chipul schimonosit de timp si de ardoarea flacarii careia ii da nastere.. ea continua sa slujeasca unei cauze atat de sfinte. Va avea o viata plina de sfaraituri, de palpairi si deseori va fi stinsa si reaprinsa .. in functie de evenimentele din viata celui care o aprinde… E intocmai ca viata unui om.. cu urcusuri, coborasuri, perioade fierbinti si perioade reci. Si indiferent de locurile in care se afla, are un scop. Acela de a arde si a se topi dar in procesul asta lumineaza viata cuiva. Apoi se poate stinge implinita.

Dar importante sunt senzatiile pe care le lasa in urma.. Ca si in cazul omului finalul ei este palpait.. ca si cum si-ar mai dori o ultima suflare .. si palpaie atat cat ii mai permite trupul scorojit si ghemuit la baza suportului. Iar daca s-a sfarsit.. va ramane in amintirea momenteleor pe care le-a slujit. Va aparea in tablouri, poze, imagini, amintiri.. fara sa i se dea foarte multa importanta si lasand praful sa se astearna in timp pe imaginea ei… dar detinand statutul de obiect fara de care cadrul nu ar fi perfect. Este ca o piesa dintr-un puzzle. Nu poate lipsi…

Am aprins-o scurt pt a avea parte de putina caldura .. apoi am stins flacara cu degetele umezite.. am zambit si am pornit in noua zi .. cu gandul ca aceasta saptamana va fi intocmai ca flacara aceea scurta.. iar luni luand-o de la capat timpul o va stinge iar cu doua degete umezite… In rest am sa traiesc timpul asta intens! Arzand ca o lumanare! Pentru ca nu conteaza cat timp trece…ci cum il arzi! Sa fiti iubiti!

Categories
Gand Luminile Umbrei

POVESTIND CU UN TREN

Pentru ca mi-e dor de zapada si de iarna in general…
Medias Decembrie 2003.Gara.

Cadeau fulgi de nea… atat de multi si atat de apropiati incat abia puteai zari o silueta la zece metri. Aveam impresia ca se aduna premeditat in apropierea fiecarui om de pe strada parca plini de dorinta. Dorinta de a se incalzi.. dorinta de a se topi pe vesmintele colorate sau pe pielea zbarcita de frig.

Undeva foarte aproape se distingea silueta unui vagon singuratic de marfar.. lasat acolo parca in mod deliberat pentru a atenua senzatia de despartire. Ideea ca cineva ramane si cineva se duce. Sinistru!

Asteptarea te face sa-ti imaginezi tot felul de chestii. Imi bagasem barbia in geaca si mainile in buzunar in speranta ca nu voi simti atat de acut frigul si imi infasurasem fularul de doua ori peste jumatate de fata. Mai erau 15 minute pana la ora sosirii rapidului de Bucuresti iar frigul parca scormonea in organismul meu dupa cine stie ce comoara plina de viata. M-am asezat pe geanta inghetata si am inchis ochii. Simteam fulgii pe fata, pe pleoape si in fiecare loc in care aveam o bucatica de piele dezvelita intr-un asalt incredibil.

– Hai odata ca nu mai suport! Imi spuneam la fiecare 5 secunde in gand.

Imi imaginam fata locomotivei fioaroase care razbeste prin atata zapada pentru a veni sa ma scuteasca de frigul si zapada de afara. Am inceput sa povestesc cu ea. Imi spunea cat de mirific este totul in drumul ei… trecuse peste munti, vai, rauri, paduri dese, orase albite de anotimp. Rasunase in catunele linistite de pe parcurs, lasand in urma doar ecoul sacadat. Imi spunea despre oamenii din vagoane si despre felul lor de a fi. Povestile fiecaruia, cartile pe care la citea fiecare si despre gandurile ce se pierdeau in urma pentru a imbogati parca locurile singuratice.
Imi spunea despre animalele ce stau pitite in tufisuri nemiscate cand trece maiestuos prin paduri si cum ele nu fac altceva decat sa clipeasca ritmic parca salutand timid… civilizatia.
Imi spunea despre salutul obisnuit al fiecarei gari care rasuna pana in adancul padurilor sau se pierdea printre cladirile cenusii ale oraselor. Descria cutele de pe fruntile oamenilor adancite parca de timp si intamplari misterioase.
Imi spunea cat de multe lucruri a invatat de la brazii inalti ce privesc peste hotare si cate sfaturi a ascultat de la stejarii batrani si scorburosi din margini de padure. Erau ani de cand cutreiera tinuturi peste tinuturi iar timpul impietrise in sufletul ei idea de hoinar.
Adunase atat de multe amintiri incat ma gandeam la mine si la cat de neinsemnat sunt eu in existenta ei.
Sunt doar unul din miile de oameni care poate au avut aceleasi ganduri sau altele mai triste sau mai vesele… sunt doar unul dintre acei oameni pe care ii “salveaza” din frig si ii poarta prin lume si prin timp spre locuri despre care va urma sa auda in urmatoarea mea calatorie.
Uuuuuuuuuuuuuuu! Se auzi in departare. Apoi o soapta la ureche: Am sosit dragule calator!
– Trenul Rapid nr. 340 de la Satu Mare cu directia Brasov-Bucuresti Nord soseste in statie la linia 2. Trenul are in compunere vagoane…
Cateva zeci de secunde si sosi in gara prin aburi si spulberand zapada de pe peron. Se deschise usa si am simtit caldura care navalea lasand in urma acel iz intepator specific trenurilor. Am urcat mi-am cautat locul si m-am asezat zambind. Am inchis ochii in speranta ca va avea chef sa povestim si pana la destinatie… Am adormit molesit de caldura. Ma simteam in siguranta in incinta unui batran atat de intelept!

Aproape de Brasov am deschis ochii .. privind pe geam aveam impresia ca ma dojeneste .. : Hei trezeste-te! Pierzi frumusetea locurilor prin care treci! imi spunea. Am luat atunci o foaie de hartie si un creion si am inceput sa scriu despre locurile prin care treceam fugitiv despre oamenii pe care ii vedeam si despre cat de trecatori suntem prin viata. Acum stau si ma gandesc ca o mare parte din ceea ce sunt s-a cladit in timp prin Trenuri.. si nu pot decat sa multumesc.. sa inchid ochii si sa-mi amintesc de calatoriile poate alteori considerate .. banale!

Categories
De ascultat Luminile Umbrei

UN CIOB PIERDUT…

Uneori stau si ma gandesc ca intreg trecutul nostru e ca un vas!
Un vas care se naste, ca fiecare vas, din lut sau oric alt material!
E un vas care se mareste constant odata cu trecerea timpului si indesam in el amintiri, cugetari, reusite, esecuri, evenimente, imagini luminate sau intunecate, fetze zambarete sau fetze triste, momente unice sau momente banale.
Peste toate astea exista un capac.
Un capac sudat bine de existenta!
Nu ne putem intoarce sa reasezam tot ce contine acest vas…
In schimb de fiecare data cand suntem melancolici sau cand depanam amintiri .. spargem vasul..

Si se sparge in mii de cioburi..
Se imprastie pe o podea de marmura neagra intr-o incapere caruia nu-i vezi peretii laterali! E o camera infinita !
Tavan alb si podea de marmura neagra… ce se contopesc la orizont indiferent in ce directie ai privi.
Pe podea, in fata ta … mii de cioburi! Privesti la ele si in fiecare se oglindeste cate o amintire. Observi una, doua, trei, zece, o suta … dar printre atatea cioburi sunt multe cioburi pe care nu le observi!
Sunt prea mici!
Sau lucesc pur si simplu reflectand tavanul alb .. imaculat !!
Le privesti pe cele care sunt mai aproape de tine … de prezent ..
Si totusi la distanta sunt alte mii de ciobulete mici marunte .. care poate sunt deosebit de importante.. dar nu le observi .. nu le mai dai atentie ..

Zgomotul pe care il scoate vasul cand se sparge .. se propaga in interiorul nostru .. si desi nu taie, de fiecare data cresteaza ceva in suflet… deschide o cicatrice .. o scarpina pana da din nou sangele ca apoi sa se vindece iar si iar … in acelasi timp greoi!

Se intampla sa iti doresti sa gasesti printre atatea cioburi unul anume! Si pasesti in incaperea infinita … dai cu vasul de pamant si cauti … cauti, cauti ciobul respectiv. Nu intotdeauna il gasesti si de multe ori renunti cat ai clipi … pt ca iti atrag atentia alte cioburi mai mari si mai colorate!
Alta data … cautand un anumit ciob dai peste .. un ciob pierdut …
Zambesti ..
Apoi sufletul tau naste o lacrima razleatza care se prelinge pe relieful fetei, agale spre buze .. parca vrand sa dea viata unui sarut pierdut in negura podelei.
Atinge buzele.. se propaga prin cutele lor … simti umezeala si emotia .. inchizi ochii .. si cand ii dechizi buzele s-au uscat!

Iei ciobul … il pui inapoi in gramada … pocnesti din degete te intorci cu spatele si te intorci iar .. gasesti vasul intact .. intreg .. asteptand sa te intorci sa-l mai spargi odata…
Iti ramane un gust … pe care nu-l definesti .. nu poti spune daca e amar dulceag sarat acid sau acru .. dar iti lasa satisfactie … bucurie.
Bucuria ca ai mai regasit poate ultima oara … poate doar pt un moment UN CIOB PIERDUT.

Categories
Luminile Umbrei

MOS NICOLAE

Pentru ca este o zi speciala am sa vorbesc despre o intamplare, ce simt eu in fiecare an intre 5 si 6 decembrie si de ce!
Acum catziva ani, intr-o iarna crunta, in seara de 5 spre 6 ale lunii decembrie:
Eram in Targ! Lume multa, copii, parinti, infofoliti si zambareti, beculete peste tot, iz de brad proaspat taiat, miros de zahar ars si de turta dulce. Se putea citi in ochii fiecaruia Bucuria sarbatorilor.. oraselul era acoperit de un strat considerabil de omat iar majoritatea pomilor si cablurile suspendate erau inghetate si gemeau impovarate de un lant alb..

Ma oprisem in coltul targului sa privesc. Cantece de sarbatoare se auzeau in fundal bruiate de sunetul de jucarie cu baterii. Totul parea desprins dintr-o definitie pura a cuvantului “Sarbatoare”. Apoi, brusc, ochii mei au privit prin toate acestea! Se oprisera in coltul opus .. .. .. Pe o cutie desfacuta de carton statea descult (fara ghete) un Batran. Imbracat saracacios si sumar, cioplea jucarii din lemn. M-am apropiat incet agale curios printre oamenii grabiti. Nu se mai auzea nimic! Se facuse atat de mare liniste incat aveam impresia ca aud cutitasul care sfredeleste lemnul dandu-i forme minunate. Isi ridica barbia, cu ochii inchisi si zambi… apoi bland dar trist de data asta lasa jos unealta si barbia in pamant si … parca din suflet … i se scurse o lacrima pe jucaria neterminata de pe carton.

Pret de o secunda totul a incetat in jurul meu. Aveam impresia ca fulgii cad atat de incet incat as fi reusit sa-i strang pe toti! Imi treceau zeci de lucruri prin cap si incercam sa caut un motiv. Incercam sa inteleg de ce amanuntele imi erau atat de perfect imprimate, parca cu fortza! Fara sa-mi dau seama am inceput sa plang… mi se scurgeau lacrimi pe obraz.. una dintre ele ajunse-se in coltul gurii.. era atat de sarata!

Apoi m-am aplecat si i-am luat mainile intr-ale mele. Ridica barba sus incercand sa scoata un cuvant! Intredeschise pleoapele si atunci s-a prabusit tot frumosul din jur! Se transforma totul intr-o clipita in iad.. un iad rece – de gheatza — intunecat!!
Era ORB.

M-am intors o clipa la tarabe. Am scrutat marfa si am luat-o la fuga! La una dintre mese o doamna ma privea uimita .

– Cat costa ghetele acelea ?
– 210.000 mii .. dar nu mai am decat 43 si 44
– Un 43 va rog si o pereche de sosete dinacelea groase de lana.

M-am repezit cu ele la cutia de carton unde intre timp batranul isi continuase munca migaloasa la jucarie! I-am luat mainile dinnou intr-ale mele si l-am intrebat!
– cat costa jucaria aceasta ?
– Un banut sau o farfurie de mancare Taica!

M-am scotocit in buzunar dupa maruntzis pt a face zgomot si am aruncat monedele langa perechea de ghete! Imi intinse jucaria cu o mana si cu cealalta atinse ghetele.
Expresia fetei si lacrimile izvorate din ochii lui stinsi sunt ceea ce-mi ramane in minte si an de an plang de Mos Niculae cu gandul la faptul ca frumusetea sarbatorilor de iarna nu are nevoie de ochi ca sa fie privita… ci vine din suflet…

Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va tina in paza.

Categories
Luminile Umbrei

Despre Lucruri Sfinte – Prietenie si Dragoste

Se presupune ca “la inceput” ar fi existat o infinitate de suflete sub forma de sfere. Un numar limitat de sfere mici adunate in alte sfere mai mari ce se roteau in interiorul altor sfere imense … la infinit. Un demiurg le-a spart pe fiecare in cate doua jumatati, suparat fiind pe modul haotic in care se grupeaza ori se rotesc, apoi le-a amestecat si le-a redus timpul in care se pot gasi la “durata unei vieti”. Le-a sters si memoria lasand doar instinctul sa le fie calauza. Blestemul era unul evident. Fiecare jumatate de sfera va cauta pentru tot restul vietii jumatatea lui, cele doua jumatati ale sferei in care se roteau grupat si asa mai departe.

Asa se face ca o viata intreaga, fie ea chiar si atat de marunta in eternitate, cautam. Interactionam cu jumatati in fiecare loc pe care il strabatem incercand sa stabilim daca sfera respectiva este cea in care ne petreceam in trecut timpul si incercam fiecare suflet sa vedem daca este cel pierdut. Daca este jumatatea noastra draga.

Unele sfere sunt extrem de asemanatoare, dovada faptului ca multa vreme avem impresia ca sunt cele pe care le-am cautat o viata. Altele sunt extrem de diferite de ceea ce ar trebui sa fie dar ne atrag, astfel se creaza legaturi… prietenii. Intr-un final ne acceptam destinul si blestemul si ne rotim haotic intr-un univers plin de cioburi, grupandu-ne mai mult sau mai putin cu posesorii altor foi din cartea destinului.

In conceptul acesta perfect al cautarii, lasam in urma creatii artistice deosebit de banale racordat la eternitate…  Pictam amicitii, sculptam colegialitate, cantam iubire si construim temple marete din prietenie.

Individul limitat la acea cautare sortita va pretui toate aceste lucruri dar va intina definitia fiecaruia cu lucruri omenesti. Va sterge notiunea sfanta implicand cauze, efecte si fapte din lumea lui liliputana si mizera. Nu va intelege niciodata ca ceea ce lasa in urma este de fapt etern si nu poate fi ruinat de nimic din ceea ce… ochiul lui omenesc poate percepe, narile pot adulmeca sau mainile pot pipai. Sufletele astea ratacite nu vor intelege niciodata ca singurul mod de a intemnita acest blestem este mai presus de ratiune. Nu vor intelege ca toate astea tin de ceva mult mai evoluat decat banalele reactii omenesti.  E ceva sfant, etern si trebuie tratat ca atare.

Ajungem astfel la prietenie asa cum o vedem noi, pamantenii. In cea mai mare parte tine de sinceritate. Se presupune ca trebuie sa fi sincer in orice relatie si sa spui exact ceea ce simti. Dar prietenia nu se limiteaza la atat! Va trebui sa cantaresi cu deosebita atentie cauzele, consecintele si implicatiile fiecarei fapte sau vorbe rostite. Asta nu din teama de a fi judecat ci pentru ca prietenul tau o merita din plin si ar face la fel. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa in mod direct la acea complicata categorie de sentimente ce cladesc prietenia si care, trebuie sa recunoastem, reprezinta unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata. O mare greseala in prietenia asta pamanteana este ca esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. E oarecum normal daca luam in calcul blestemul crunt abatut asupra noastra despre care vorbeam mai sus. Dar… exista si exceptii. Exista sfere ce si-au gasit jumatatea, dar si locul potrivit, modul si mediul potrivite pentru a interactiona cu jumatati de sfera si… traiesc neconditionat alaturi de ele. Acelea sunt prieteniile cele mai reusite… relatiile cele mai sudate… sunt treptele cele mai inalte din acest quest interminabil pe care-l traim… in rest am vorbi de lucruri sfinte !

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Poezie

VISEZ

Din ciclul vise de insomniac.

Visez.. ca de obicei cu ochii deschisi..
la locuri si imagini de nedescris!
Caut ca orice om perfectiunea acolo unde cu siguranta o pot gasi.
In vise
Si simt!
In ciuda a tot ce e real si starpeste visele oamenilor, eu simt!
Pt ca visez cu ochii deschisi.
E suficient sa tintesc pata de vopsea de pe peretele din fata mea,
Sa ascult in casti muzica aceea sfanta ce sustine ruperea de palpabil.
Sa o las sa curga prin fiecare cotlon al corpului meu,
Sa plutesc pe corzile vantului spre lumea aceea perfecta.
Sa zbor deasupra a tot ce e real
Sa devin suprem… deasupra normalitatii.
Visez.
Visez apus de soare in varful unui deal sub un stejar
Visez apus de soare in locuri pline de iubire…
Visez scancet de copil si zarea inrosita de sentiment…
Visez infinitul tintuit intr-o clipa,
Visez libertate
O clipa eterna in care…
transpir fericire, transpir extaz, transpir LINISTE
transpir viata si Visez…
Visez… fum de tigara ce se risipeste instantaneu in vant ..
Visez spiritul eu-lui meu mangaind copacul!
Batranul arbore care tace… dar toarna prin palnia constiintei mele LINISTE cu carul…
Te visez langa mine, libera, perfecta, in camasa mea, cu picioarele goale prin iarba
Visez vant, apus de soare, stejarul, tu si fumul de tigara…
Visez.. visez ..
Cu ochii deschisi..

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

Alergand prin viata

Te nasti.. intr-un cadru social de un anumit nivel ! Fie el underlevel fie highlevel sau unul absolut normal.Evoluezi.
Iti impingi existenta cu viteza utilizand la maxim perceptia pe care o detine specia noastra infecta. Judecata iti e mai mult sau mai putin stimulata de factori externi inca de la primii pasi si de la primele contacte cu civilizatia in care ai fost aruncat de destin.
Cresti. Acumulezi invataminte de la diferiti oameni sau ajungi sa fi autodidact. Studiezi, te joci, descoperi, analizezi si clasifici tot ce exista in ecosistemul tau. Te influenteaza copiii cu care iti traiesti magnificele momente ale copilariei, jucariile iti stimuleaza imaginati; muzica si povestile iti induc diferentele dintre bine si rau; vecinii te fac sa-ti creezi o anumita normalitate. De fapt te identifici intr-o anumita lume. Traiesti adolescenta in diferite anturaje preluand obiceiuri, reflexe, experiente, mai mult sau mai putin utile in drumul ce te poarta de pe poteca… pe bulevardul vietii. Realizezi ca exista si alte universuri omenesti odata ce cunosti oameni noi din alte medii sociale si mereu vei vrea sa te schimbi! Vei acumula si mai multe informatii, vei da dovada de straduinta, de extreme, de studiu incontestabil, de performante! Asta aparent pentru a-ti face viata mai buna! Pentru a obtine ceva din putinul pe care il are de oferit Timpul si Viata atat de scurta ce ti-a fost oferita. Vei simti nevoia sa faci repede repede o gramada de lucruri. Sa acumulezi averi, sa iti umpli capul si timpul cu tot felul de chestii pe care ulterior le vei uita cu desavarsire.
In timp simti ca individul din tine are nevoie de credinta, de principii de viata si de o jumatate!
E ca un blestem dat parca de bagheta unui magician sau este o pagina din cartea cea mare a destinului, sau este creatia unui Dumnezeu – sau orice alta entitate definita altfel de fiecare cultura pamanteana. Poate fi instinctul sau pur si simplu o lege a fizicii. Iti e mai usor sa te rotesti prin acest tunel dominat de lumina cand esti parte dintr-o sfera intreaga. Jumatatile de masura se rotesc haotic!
Si cauti jumatatea. O gasesti mai usor sau mai greu si construiesti in jurul conceptului de familie.
Faci copii pe care te straduiesti sa-i cresti si astfel iti traiesti si jumatatea a doua de viata in viteza. Iar copii tai vor face la fel si ai lor la fel intr-un ciclu repetitiv interminabil. Treci peste perioade din viata fara sa pretuiesti, fara sa te opresti in drumul tau, fara sa stagnezi, fara sa te bucuri de clipa, fara sa incerci sa cultivi prezentul pt a evolua intr-o singura directie. Asta pentru ca simti ca trebuie sa cunosti si sa evoluezi sferic! In toate directiile posibile si conform unor principii trasate de altii ce iti influenteaza viata! Dar cunoasterea ta nu face decat sa se limiteze la interiorul unei sfere… neinsemnate in care te invarti cu viteza! Asta pt ca asa simti ca te-ai nascut: Pt a trece vertiginos prin viata. Pt a fi un invingator. Pt a da viata unui alt om, pt a invata si a vedea cat mai mult, pt a creea diferite chestii si pt a muri! Ne nastem pt a muri! Cam asta este scopul predefinit al unei fiinte pe planeta asta.

Ne traim viata in viteza! Iar pe patul mortii .. in acele cateva secunde in care mai suntem constienti dupa ce ni se opreste inima ne privim… realizam cat de scurt e timpul… realizam ca suntem penibil de trecatori, suntem atat de neinsemnati in universul asta mare iar noi am trait ALERGAND PRIN VIATA !

Opreste-te! Inchide ochii pentru o clipa. Inspira! Expira! Deschide ochii si cauta primul lucru frumos din jurul tau. Oricat de neinsemnat este studiaza-l si zambeste! Fa-ti timp pentru a vedea magnifica lume in care traiesti. Asculta sunetul vietii. Lasa lumina sa te inunde si bucura-te de tot ce fara sa-ti dai seama iti ofera viata. Totul va fi altfel!

(Un post scris acum cativa ani cu ajustarile actuale 🙂 )

Categories
Poezie

De vorba cu dorul… de ea!

Dorule!
De ce esti cel mai aprig sentiment ce se cuibareste in scorburile sufletelor noastre? De ce stai colea tolanit, hibernand, taman pana mi-e lumea mai draga? Si de ce cresti… ?
Te simt cu fiecare clipa in care imi lipseste jumatatea. Si iesi la iveala cu fiecare vant ce poarta cu el parfum de iubita! Cotrobai in dulap si dau de tine… Te simt cum te prelingi prin mine cand imi afund fata in perna ei. Te vad in umbrele obiectelor ei de pe noptiera si-ti vad fata ironica de fiecare data cand vad in oglinda golul de langa mine.
Dorule… fugi! Pleaca departe si lasa-mi secunde sa zambesc.
Du-te si lasa-ma! … de fapt mai stai! Dar scoate-mi iar la iveala surasul ei angelic si licarul din ochi. Arata-mi in oglinda langa chipul meu ciufulit… silueta ei perfecta. Fa-ma sa inchid ochii si sa inspir parfumul ei… sa simt imbratisarea ei.
Dar fa-o fara sa ma doara!
Du-te dorule du-te!
…sau stai…

Categories
Luminile Umbrei

O Ghinda

In universul asta infinit exista lucruri atat de mici si atat de neinsemnate ca dimensiune si ca timp de existenta incat e posibil sa traim o viata de om si sa nu realizam cat de mult ne pot schimba ele. As porni de la intrebarea cat de mult te poate influenta o ghinda? Majoritatea se vor gandi la celebrul film de desen animat Ice Age. Dar e vorba de fapt de o poveste frumoasa de dragoste ce isi are radacinile in trecut dar care s-a declansat atunci cand ghinda si-a facut aparitia in mainile lui intr-un mod neinsemnat si banal fara a semnala scopul ei in destinele fiecaruia. Se plimbasera o buna bucata de vreme pe coama dealului si se oprira in mai multe locuri. Aici au povestit despre cele ce au trecut si cele ce vor fi… s-au tachinat si s-au inghiontit dar cu sufletele luminate de prezenta celuilalt. Intr-un moment scris cu siguranta in cartea lor, el se apleca si ridica ceva dintre frunzele asternute la baza unui stejar. O intreba:

– Stii sa fluieri cu ghinda ? ea raspunse ca nu… El prinse caciulita ghindei, caci despre ea e vorba de fapt, intre cele doua degete mari ale mainilor, isi facu mana caus si sufla cu buzele tuguiate prin spatiul ramas intre degete si marginea ghindei. Sunetul puternic se auzi cu ecou in padure si peste intreg dealul ingalbenit de soare. Ea clipi apasat la auzul suieraturii.. dupa cateva secunde el isi duse din nou ghinda la buze dar ea nu-l mai lasa sa fluiere. Se apropie repede de el si il saruta. Isi apasa buzele fine pe ale lui inchizand ochii stransi ca si cum ar fi asteptat momentul asta un secol. El zambi si o saruta patimas simtind la maxim magia momentului. Inchisera ochii si lasara intreg decorul sa se invarta, el privea parca intreaga scena de sus si vedea cum freamata padurea salutand clipa si deznodamantul. Isi aminti ca acum multa vreme isi dorea cu ardoare acest lucru dar viata le-a urlat sever ca nu era momentul. Dar uite ca venise… iar micul obiect declansator era o banala Ghinda.

Petrecura intreaga dupa-amiaza impreuna urmarind fiecare sclipirile din ochii celuilalt, imbratisandu-se cat pt un an stiind ca foarte curand aveau sa se desparta iar… si timpul .. ori destinul … nu este nici macar acum de partea lor. Vor pastra amintirea asta ca pe un rubin gasit in pamant, curatat si asezat intr-o cutie de catifea… o vor pretui si vor zambi de fiecare data cand razele de lumina ce trec prin piatra asta rosie si pretioasa le va brazda fata inrosind obrazul buzele si ochii…

Vor stii mereu ca simbolul acelui moment si pecetea sentimentelor dintre ei este fara doar si poate o Ghinda !

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Motivational

Trecutul e hrana viitorului… dar a trecut

Era un moment de gheata… lasasem cartea din mana. Nici macar nu mai stiu care din paragrafe imi montase panza de paianjen pe ochi. Priveam in gol gandindu-ma la trecut. In ziua asta ma legasera o gramada de cuvinte si de oameni de ceea ce se afla in trecut. Ultima perioada din viata mea era luminata doar de dorinta de a merge mai departe in viata. Stateam lungit pe pat intr-un cot si simteam deja furnicaturile acelea specifice in mana. Mi-a revenit imaginea tintuita pe cutiile mele. Erau cutiile in care mama mea adunase tot ce aveam in capitala in casuta mea. Plecasem atat de repede fara sa ma uit inapoi sau sa cuget prea mult la decizie. S-a dovedit o decizie cu folos. Dar asta nu insemna ca eu las totul in trecut si uit paginile cartii mele. M-am ridicat si m-am repezit asupra maldarului de cutii din coltul camerei. Rupeam bucatile de banda adeziva cu furie parca, nestiind insa ce sa caut in ele.

Prima cutie. Avea pe ea scris cu scrisul melodios al mamei.. carti si prostii. Am desfacut-o am aruncat pe pat cei trei mutzunachi si prima carte din maldar era Magicianul. Am zambit… era o mare parte din sufletul meu in cutia aceea. Am rasfoit timp de cateva zeci de minute aproape toate cartile din cutie. Erau enorm de multe si le citisem pe toate. Am realizat cat de bogat sunt dupa anii care-au trecut.

Am impins prima cutie deoparte si am trecut la a doua. Pe eticheta scria prostii 2. Am deschis-o. Inauntru asezate randuit alte cateva cutii. Am scos una din ele si deschizand-o am inlemnit. Mi-a cazut o lacrima peste restul cutiilor… Am scos poza am sters-o de praf si am asezat-o pe barul din bucatarie. Mi-a venit in minte faptul ca noua mea prietena s-ar putea supara daca o vede. Dar mi-am spus ca am sa-i explic ca o poza nu poate afecta cu nimic povestea noastra. Iar depozitarea ei in fundul unui dulap nu poate schimba trecutul. Era poza Luizei. In aceeasi cutiuta albastra erau legitimatiile mele, cateva cartele telefonice colorate adunate de-a lungul timpului si un plic plin cu scrisori. L-am desfacut si am luat prima scrisoare din teanc. Cu fiecare cuvant am simtit in cerul gurii gustul acela de mucegai pretios. Gustul de amintire ce dainuie in timp. Mi-a mai picat o lacrima blurand cateva randuri de pe scrisoare. Am mai scos apoi vederile de la tatal meu, cateva poezii scrise in timpul liceului, o agenda mica in care obisnuiam sa-mi scriu gandurile acum o vreme, mapa mea din primul an de facultate, un ceas vechi de noptiera pe care-l primisem de la mama la 18 ani, cutia de trabucuri cu care venisem din Germania si pe care le savurasem cu Ovidiu… cateva scoici, o droaie de discuri, multe alte chestii marunte si alte poze ale colegilor sau a prietenilor.

Ma invadase trecutul. Plangeam. Ca un copil care nu intelege de ce nu poate avea totul. As fi vrut sa pot fi in toate locurile ce se regaseau in acele cutii. Cu fiecare persoana in acelasi timp. Sa ii simt aproape si sa le spun cat de mult au insemnat pt mine. Am desfacut fiecare cutie admirand tot ce agonisisem in ultimii ani. Am parcurs toata istoria mea… ciudat.. dar incapea in cateva cutii; daca as fi indoit un pled in doua as fi reusit sa le acopar. O jumatate de viata in cateva cutii. Apoi am inceput sa rad. De unul singur ca nebunii aceia pe care-i vezi la geamurile spitalelor de lunateci. M-am oprit. Am oftat si m-am gandit la Postul cu Ciobul Pierdut.

Am inchis cutiile lipindu-le cu banda adeziva si mi-am zis… “Trecutul e hrana viitorului… dar a trecut”

Categories
Luminile Umbrei Poezie

Vreau

Ti-as spune ca vreau dar ar fi si prea mult… si prea putin pentru cat se poate.
Ti-as spune da… dar ar insemna multe alte semne de-ntrebare.
As spune va fi de-as stii urmatoarea pagina din carte.
As spune acum de nu as privi doar dintr-o parte.
Dar nu fac toate astea… si nici nu caut motiv pt rabdare.
Nici nu neg nimic, eu doar sufletului ii dau crezare.
Las timpul si viata sa ne impinga intr-o frumoasa cautare,
Poate-om gasi la capat o salvatoare-mbratisare
Cine stie ?
Poate candva, poate aici, poate acum, poate acolo
Voi vrea, vei vrea, va fi si voi gasi motiv
Sa cred, sa sper ca-ntreg ghinionul meu dispare…
Odata cu tendinta ta de-a narui… tot ce apare.
Vreau…

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Opinie

Sacrificiul

Cultul jertfei sau al sacrificiului are radacini atat de vechi incat ar fi blasfemie sa nu fie luat in serios. Din vremurile faraonilor si pana nu demult in Egipt, in catolicism, ortodoxism si chiar si in restul religiilor apar pergamente drept dovada ca sacrificiul a fost prezent mereu. In arhitectura, in muzica, in tehnica creerii instrumentelor muzicale, in ascunderea marilor secrete pamantesti, in calugarie, in toate astea intalnim motivul sacrificiului. A sacrificiului de sine sau a altor suflete. Legendele sacrificiului pt apararea supremelor valori ale vietii, ale moralei sau ale eternului spirit de onestitate sunt prezente pe tot traseul destinului uman, sub diferite chipuri sau infatisari.

Ramane de privit din unghiuri diferite. Daca acum cateva mii de ani se jertfeau vieti si se aduceau ofrande zeilor astazi sacrificiul salasluieste in noi in alte forme. Poate materiale… poate strans sugrumate de etica si moralitate.

Sacrificiul de sine aste propriu si spiritului masonic precum o spune si Olimpian Ungherea in “Misterele Templului Masonic”. Exemplele date aici sunt mai mult decat reprezentative.

Legenda lui Osiris, sotul preafrumoasei Isis. Vicelanul Seth doreste cu ardoare puterea si intelepciunea fratelui sau Osiris. Si pentru ca nu le poate dobandi il ucide, ii ascunde cadavrul intr-o lada pe care o arunca in Nil. Isis pleaca in cautarea sotului disparut, il gaseste, reuseste sa fie fecundata de defunct si astfel se naste Horus care isi va razbuna tatal, readucand ordinea in lume.

Legenda maestrului Erigene, un filozof genial si initiat in tainele Artei Regale. Erigene a fost asasinat de trei dintre elevii sai, pentru ca Maestrul profesor refuzase, pe baza meritelor mediocre ale studentilor sa-i ridice pe o treapta superioara a cunoasterii.

Legenda Maestrului Arhitect Hiram Abif, cel responsabil pt construirea incredibilului Templu al Regelui Solomon. Legenda spune ca pt ai putea diferentia pe constructori Hiram Abif a creat un veritabil cod de recunoastere, dand fiecarei categorii parole, semne si atingeri specifice, secrete. Salariile erau luate in locuri diferite si evident in functie de gradul detinut: Ucenici, Calfe sau Maestrii. Trei dintre calfe, suparate ca templul era aproape gata iar ei nu luasera inca gradul de Maestru au vrut sa-i smulga cu forta parola. L-au omorat si l-au ingropat in afara templului la repezeala cu gandul sa vina si sa-i mute corpul neinsufletit mult mai departe unde sa nu fie gasit de nimeni. Au marcat locul cu o ramura de salcam (acacia), ramura care i-a si dat de gol.. dupa indelungi cautari. Trupul a fost inmormantat chiar in templul pe care-l construise, iar ramura de salcam a devenit ulterior unul din simbolurile Masoneriei.

Abatele Jean Le Saxon, despre care se spune ca a fost ucis de doi calugari din congregatia lui, pentru ai fura cartile sacre in care se afla Adevarul Absolut.

Apoi putem trece fara doar si poate in cadre mioritice. Sa ne aducem aminte de “Miorita”. Ciobanasul cel moldovean avea cea mai frumoasa turma de oi, cea mai mandra, cea mai faloasa. In Arta Pastorala ciobanul detinea toate tainele si secretele. Doi ciobani orbiti de invidie si ura, cel vrancean si cel ungurean hotarasc sa-l omoare pe cel moldovean. Desi acesta din urma afla de gandul asasin al celor doi, se supune totusi destinului fatal (sacrificiul de sine) convins fiind ca opera sa – faimoasa rasa de mioare carpatine, va dainui peste veacuri.

Ajungem astfel la Legenda Mesterului Manole. De data asta motivul este cel al Creatiei conditionate de jertfa. Mesterului Manole i-a fost luata scara si a fost abandonat pe acoperisul Manastirii Curtea de Arges pt a nu mai construi nicaieri o astfel de capodopera. Pe langa protejarea secretului aici intalnim si o alta fata a jertfei. Jertfa pentru creatie. Ana sotia lui Manole a sfarsit in zidurile constructiei pt ca aceasta sa dainuie in timp frumoasa si mereu tanara precum sufletul ei.

Ajungem apoi la Valori… sau sistemele de valori ce duc catre sacrificiu. In ratiunea omului de la inceputuri a existat o balanta. Binele si raul in cantitate etern egala. Nu exista bine fara rau si nici rau fara bine. Balanta ce o intalnim in toate culturile lumii… Ying Yang… in toate religiile si in absolut fiecare dintre noi.

Raspunsurile voastre la intrebarea de ce pt fiecare lucru frumos e nevoie de sacrificiu au fost scurte dar sugestive. pentru ca nu poti sa te bucuri de nimic cu adevarat daca nu suferi putin inainte

Pai…. daca nu ar exista sacrificiile, nu ne-am mai bucura si nu am mai savura atat de bine… momentele.. de fericire!!! Fiindca fericirea ta se naste din lucruri rare sau care se intampla rar. Daca fericirea ta s-ar naste din vederea unui fir de iarba … ar fi usor sa fi fericit tot timpul … dar asa mai greu…..

Astazi insa valorile s-au schimbat, si evident si sacrificiile sunt altele. Dar in fiecare zi facem sacrificii. Sacrificam timp, bani, dragoste, cunoastere pt exact aceleasi lucruri, schimbam locurile in care traim de dragul amorului, renuntam la amor pt joburi mai bune, renuntam la trecut si la prezent pt vise pictate in viitor, muncim pt zile mai bune, muncim pt copii, familie, pt animalele de companie, renuntam la multe lucruri pt a face pe altii fericiti sau pt a ne atinge telurile. Tine de modul in care alege fiecare dintre noi ce isi doreste mai mult. Un batran extrem de drag mie.. bunicul meu spunea: Omul trebuie sa invete ca nu poate avea totul. Si sa-si calauzeasca atentia inspre ceea ce il face sa zambeasca mai des. Desi odata cu zambetele va cugeta mult la cele ce le-a parasit.

Sa ne inchipuim o lume perfecta in care tot ce ne dorim se implineste fara pic de efort ! Pur si simplu nu ar mai avea sens. Ar fi impotriva ciclului vietii. Sacrificiul e in noi ! In felul nostru de a fi !

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Poezie

Evadare

Cand lumile intortocheate si patate din juru-mi umbresc zambetele proaspete

Si diminetile devin nopti polare fara de rasarit si fara de apus…

Cand colbul vremii e imprastiat pe rafturi si pe perete

Iar barba-mi creste fara doar si poate sucind tabloul tineretii cu josu’n sus

Si cunoscut-am peste noapte o alta fatza a monedei ce ma simt.

Atunci dintre ciulini,

din inchisoarea mea urbana cu garduri din spini,

fac pasi uriasi de supraom eliberindu-mi inima ca pe-un rubin.

O piatra rosie ce sta intemnitata intre colti de argint la gatul unui snob.

Cad si ma pierd,

cobor agale printre alge,

ating nisipul fin si asezat si ma ingrop la primul val.. simtind doar libertate.

O libertate sarata, inspumata si melancolica.

La mare… Azi Evadez !

Categories
Jurnal de insomniac

Greseli si consecinte.

Din ciclul Jurnal De Insomniac.

Omul e trecator. Asta o stim cu totii.. e atat de trecator incat ar trebui sa pretuiasca fiecare clipa din viata lui. Ar trebui sa gaseasca “frumos” si “bun” in fiecare lucru marunt din jurul lui. Sa traiasca exact asa cum o cere faptul ca se duce. Asta am invatat de la mama mea, asta am realizat pe parcursul anilor, asta s-a impietrit in mintea mea de ceva vreme.

Cu totii facem alegeri… uneori cu mintea, alteori cu inima.. dar ambele variante pot fi gresite. Pt ca suntem oameni si ne sta in fire sa gresim.
Am trait mereu pe principiul ca trebuie sa fac ce-mi spune inima. Dar si inima face greseli.. Greseli care ne definesc. Se aduna si ne reprezinta ca indivizi. Important este sa nu ramanem mereu in acelasi stadiu … si sa facem aceleasi greseli. Ar trebui sa invatam din fiecare pas pe care-l facem in viata. Desi asa ar trebui, se pare ca de multe ori repetam cu desavarsire si la nesfarsit exact aceleasi chestii eronate. Ne incapatanam sa credem in anumite lucruri care de fapt nu exista si o duzina de alte evenimente anterioare ne demonstreaza asta.. e firea omului sa aiba fixatii ! sa spere la chestii pe care nu le poate avea. Sau daca le poate avea ii lipsesc altele.

E ca intr-un carusel ruginit care inca se mai invarte si scartaie demonstrandu-ti printr-un sunet obosit ca tu NU poti fi pe doi caluti odata. Desi e evident acest lucru omul va incerca mereu sa obtina imposibilul. Va demonta caruselul si va pune doi caluti unul langa celalalt pt a putea calari doi deodata. Si in straduinta lui nu-si va da seama ca ceea ce a facut el strica intreg farmecul caruselului. Va picta calutii in culori vii si proaspete fara sa realizeze ca izul lor vechi este de fapt parte din perfectiunea sinistra a unui carusel ruginit.

Stiu ca aberez si multi se intreaba ce vreau sa spun… Em am sa raspund cu nu stiu … dar scriu… lasand fiecare cititor in parte sa-si extraga exact ce are el nevoie din textul asta. Ultimele evenimente din viata mea au fost ca o spalatura matinala a fetei. O trezire brusca din visul acela pe care am eu obiceiul sa-l traiesc cat nu dorm! Si in acelasi timp un sut in fund ce ar trebui sa ma impinga inainte spre clipe fructoase!

Cu totii invatam din esecuri nu din succese! (Bram Stoker)

Categories
Luminile Umbrei

PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !

Copil fiind închideam ochii indiferent în ce loc mă aflam si îmi închipuiam o după-amiaza perfectă într-o zi deosebit de însorită !

Locul ales de imaginatia mea obsedant de bogată, era cât se poate de simplă ca orientare sau ca idee în sine ! Era un pod-mansardă !… continutul însa era mirific. Era totul ca într-o poveste.. o carte cu peripetii în care personajul principal descoperă un loc incredibil…

Închideam ochii si îmi închipuiam ca intru într-un pod larg cu ferestre mari în cele două laturi perpendiculare pe pământ ! o incăpere imensă prăfuită si arsă de timp în care razele soarelui pătrund prin fiecare orificiu ce se forma între tzigle ! O ploaie de Lumină.. o ploaie de raze de lumină in care se zărea praful ridicat din podeaua de lemn !

Priveam in jurul meu si ma minunam de tot ceea ce văd.

Grinzi de lemn masiv mancate de insecte si multa mobila veche in toate cele 4 margini ale podului. Toalete si mese de machiaj vechi cu oglinzi inegrite de timp, si zambete desenate in stratul de praf ce le acopera. Semana oarecum cu podul unui teatru de provincie… din loc in loc cate un bust pe care inca fluturau panzele unor costume de balet pastrand oarecum muzica in a lor miscare.

In centru, exact sub fereastra cea mai mare de deasupra … un pian roşu cu margini stralucitoare… corzi aurii si un scaunel din lemn tapitzat cu piele rosie .. Pana si clapele mici .. cele care ar fi trebuit sa fie negre erau vishinii ! Mi se parea ironic cum sta … maiestuos in LINISTEA aceea deplina… asteptand sa explodeze sub presiunea unor degete pline de talent si pasiune.

Intr-un colt, ferit de raze de soare statea trist un corp de biblioteca ingust cu multe carti groase…

Pe unul din rafturile superioare rezemata de cartzi o poza ingalbenita ce intruchipa o familie iesita la iarba verde ! El barbat bine, imbracat intr-o camasa alba si bretele. Ea de moda veche (sau noua la vremea respectiva) purta o rochie dintr-aceea cu gat si brodata manual si tzinea in mana o umbrela de soare. Cei mici.. o fata si un baiat.. sfiosi se tineau de mana in fata parintilor. Fotografia emana fericire. Mai jos, impietrita parca pe raft.. in spatiul ce mai ramanea de la carti la marginea de lemn, statea o calimara in care se uscase cerneala si o penita veche veche de tot… cu pana.

Paseam incet .. speriat parca de fiecare scartzaitura.. era totul prea sfant pt a polua sonor decorul.

Stiu ca de fiecare data cand ma gandeam la podul meu drag.. ma opream in acelasi loc. Foarte aproape de pian imi indindeam manutzele si ma invarteam incet .. incet .. apoi putin mai repede pana ameteam si mi se parea ca dintre grinzile imense de deasupra mea se nasc PETALE DE TRANDAFIR.. iar in surdina .. fara sa stiu exact de unde se auzea CLINCHET DE CHITARA… si cadeau petalele incet .. dansand pe sunetul acela de corzi de chitara leganat pana se asezau linistite si istovite de dans pe podeaua de lemn. Si zambeam fericit .. ma linisteam si ma simteam atat de bogat.. atat de multumit de mine .. de tot ce pot sa-mi inchipui cu ochii inchisi ! Deseori facand acest lucru imi inchipuiam ca scriu despre locul acela.. dar nu am facut-o niciodata. Apoi am crescut .. m-am maturizat .. nu am mai avut ocazia sa ma visez in locul acela ! Pana ieri cand dupa multi ani.. vazand un personaj intr-un film urmarit in graba mi-am adus aminte de mine in ipostaza respectiva…

Am zambit… am inchis ochii .. m-au napadit toate acele amanunte deosebite.. simteam pana si izul de pod vechi in nari .. si respiram mirosul ca pe ultima gura de oxigen..

Am deschis ochii m-am privit in oglinda din camera ! Aveam un zambet victorios pe fata … am inchis ochii iar si am stat asa cu mainile intinse o vreme .. pana am vazut si am auzit iar nascand din tavan PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !

Categories
Luminile Umbrei

EA E CASA MEA

Inca se mai zareau aburii de la dush desi iesisem de cateva minute. Am petrecut mai mult de 3 sferturi de ceas sub apa fierbinte.

Gandurile iti alearga razlete atunci cand esti invaluit de caldura: Inainte de dush vizionasem un film. The NoteBook . Trist si nu tocmai. E vorba de un vis. Un vis nascut din dorinta eterna de a avea pe cineva langa tine pt tot restul vietii. Eeste un film despre victorie. Despre nazuinta, speranta si promisiuni tinute cu dintii pana in ultimele clipe ale vietii noastre marunte. Mi-a ramas intiparit in minte un raspuns. Zicea cam asa:

Ea e casa mea !

Cuvintele astea mi s-au parut mai mult decat o biblioteca intreaga de jurnale scrise cu sange. Cateva cuvinte care spun absolut tot ce trebuie sa spuna. Casa mea… traim intr-o era si intr-o tara in care posibilitatile se frang din fasha, iar firele sperantei sunt din ce in ce mai firave. A avea o casa inseamna enorm.. e cam primul obiectiv atunci cand pornesti la drum. Spunand cele de mai sus exprimi practic intreaga ta nazuinta, intreg respectul tau pt ceea ce va fi ! Exprimi in cateva cuvinte caldura eterna si traditionala a caminului. Iar toate astea exprima superlativul… exprima dragostea. Certitudinea ca alaturi de sufletul ei nimic nu mai conteaza. Nici macar unde este sfantul “Acasa”. Mai exista oare o astfel de dragoste ? mai exista iubire fara de ganduri cenusii rupte din ideea de trai decent ? Se mai iubesc oamenii ca in alte vremuri ? Unii ar spune ca de fapt timpurile acelea in care iubirea e suprema abia au inceput… altii ar afirma ca s-au dus de mult. Eu ma intreb daca tine intr-adevar de vremurile trecatoare…

Copil fiind mama m-a invatat mereu sa fac ceea ce-mi spune inima. Sa cred in ceea ce simt cu tarie si sa sustin asta indiferent de situatie. Sa-mi ascult instinctul si sa-l respect caci bunatatea sta in fiecare dintre noi. Astazi i-am multumit in ganduri ca m-a invatat sa apreciez cu totul si cu totul alte lucruri decat ceea ce ma forteaza societatea. Ghidat de principii financiare sau de balasturi profesionale nu poti adormi zambind. Odata si odata te vei izbi de ziduri groase si abrupte. Si-atunci pretuiesc ceea ce imi spune inima.

Am zambit, am oprit apa si am sters oglinda cu un colt de prosop. M-am privit indelung in oglinda si m-am intrebat cu voce tare… ce iti spune inima ? Tot eu mi-am raspuns: Ea e casa mea ! iar asta ma impinge mereu si mereu inainte ….

Categories
Luminile Umbrei

Controlul unei Clipe Statice !

Exista momente in viata fiecarui om cand ne dorim anumite chestii..

Sunt dorinte dictate si percepute de stomac, de lipsa de adrenalina, de papilele gustative.. de simtul olfactiv de retina … sau de factori externi declansatori..

Eu imi doresc de foarte multe ori cate o chestie ! de exemplu (banal) ma trezesc din somn si primul lucru pe care mi-l dicteaza creierul amortit si inca incetzosat este setea ! si mi se face pofta instantaneu de lapte ! dezamagirea este imensa daca deschid frigiderul si constat ca nu am lapte sau ca cel pe care il am .. s-a acrit !

In alte momente simt nevoia de dulce .. nu stiu exact ce .. si nimic din ce gasesc prin casa nu ma satisface … am ciocolata, budinca, bomboane mentolate, dropsuri de fructe.. napolitane .. si toate cretinitatzile de dulciuri dar nu e ceea ce imi doresc ! si ma screm incredibil de tare sa realizez ce pana mea imi doresc … dar nu .. raman in ceatza si imi amagesc creierul cu cele insirate mai sus…

Apoi brusc dupa ce sunt satul si ghiftuit cu toate cele .. realizez ca vreau o inghetzata de vanilie ! deschid geamul inainte sa ma imbrac sa dau fuga la alimentara si vad cat de frig e … ! imi trece instant ! as putea (la naiba) sa ma imbrac pur si simplu si sa plec la alimentara sa ma gandesc acolo ! nu m-as intoarce din drum sigur .. as merge chit ca ar fi -30 de grade afara .. pt simplul fapt ca nu ma intorc niciodata din drum.. si pt simplul fapt ca oricum m-am imbracat !

Alte momente de gen sunt cele in care desfasori in tihna cine stie ce activitate si cineva te freaca la icre ! .. si nu o data .. nu de doua ori .. ci in mod obsedant in CONTINUUUUU…

Si atunci iti doresti sa dispara acea persoana.. atat de tare incat incepi sa te temi ca s-ar putea sa se implineasca …

Mai sunt momentele cand esti extrem de obosit dar trebuie sa mai faci inca o droaie de chestii ! mai ai de platit intretinerea intre anumite ore (pt ca imbecila de la caserie e intre 2 ore exacte la ghiseu si daca nu platesti atunci iti baga penalizari ..), mai ai inca 6 ore la cel de-al treilea job .. de la care nu poti lipsi nici daca e foc si uragan (ca deh asta ti-e meseria) ! mai ai de cumparat niscaiva chestii .. de genul Hartie Igienica, Gel de par (fara de care nu poti iesi din casa ca-ti sta parul ca pixu), suc si apa minerala ca nu mai ai nici un strop prin casa.. s.a.m.d. …

…atunci iti doresti sa dispara totul pentru o clipa in jurul tau, sa inghete acele ceasornicului iar tu sa inchizi pleoapele grele si sa savurezi eternitatea unei clipe statice .. nemasurate .. necontorizate.. libera de ganduri de “Trebuie” de “urgent” si altzi termeni asociati !..

Stau si ma gandesc ca o fi unul din motivele pentru care in lumea asta sunt multi oameni care se sinucid ! isi doresc eternitatea unei clipe statice … da .. asta e exprimarea … e definitia mortii … unii isi doresc moartea ! asta pentru ca nu inteleg ca de fapt ceea ce cauta ei este puterea de a controla durata acelei clipe statice ! Libertatea de a inchide ochii iar atunci cand ii deschizi sa te afli in acelasi loc in aceeasi secunda si totul neschimbat in jur .. dupa asta tanjim cu totii ! Controlul unei Clipe Statice !

Categories
Luminile Umbrei

MONEDA SI MAREA

– Nu dati banii pe prostii … Luati banane la copii !!  se uzea … repetitiv si din ce in ce mai tare .. din ce in ce mai aproape …
Am deshis ochii si mi-am miscat putin capul de sub tricou.. atat cat sa privesc in lungul plajei.. Din pozitia in care eram vedeam nisipul foarte mare .. boabele aurii sau cenusii.. Foarte aproape, dintr-o gaura ciudat de mica isi facu aparitia un paianjen !
– Hey there piticule… am zis ! se oprise.. simtise probabil vibratia vocii !!
Aveam capul semi-acoperit si nu vedeam mai nimic deasupra ci doar o linie paralela cu plaja si evident tot ce se afla in directia respectiva ! Mi-am aruncat privirea in zare … Nimic special… oameni prajiti … (erau spre finalul concediului, localnici sau bronzati natural ) oameni albi .. care se bucurau de azi de ieri de razele soarelui… turnul salvamarului gol si barcile in fata lui … in prim plan o scoica uscata si incinsa. Printre voci se auzeau marea si steagul care flutura in vant cu un zgomotul specific… un copil care striga dupa mama lui, vanzatorul de banane .. care se apropiase intre timp si un fotograf care se forta la o portavoce. Venisem cu noaptea in cap, instalasem corturile, si trecusem de prima noapte incendiara ce-i drept. M-am intors si langa mine era .. pe un cearsaf roz intins pe un sezlong o domnisoara blonda bronzata. Dormea dusa (banuiam) lasand soarele sa coloreze formele ingrijite. Avea ochii acoperiti de lentilele negre ale ochelarilor si nu eram sigur daca are ochii deschisi sau inchisi!
Imi simteam spatele ars de soare si ma gandeam deja la noaptea care urma si la lotiunile mentolate pe care trebuie sa le iau sa alin usturimea. M-am intors cu burta la soare si mi-am pus ochelarii de soare. Stateam in coate privind orizontul albastrui. Undeva foarte departe se vedeau doua vase pescaresti si o dara de nor deasupra lor … pe post de paznic.
M-am uitat din nou brusc la domnisoara de langa mine si mi s-a parut ca schiteaza un zambet.
“mi se pare” mi-am spus..
Au trecut cateva minute si a aparut prietena ei. O tipa roscata, slabuta cu pistrui, genul nord-insular. Avea o geanta de plaja verde fluorescent…
Scoase din ea o lotiune de plaja, 2 pahare de plastic si 2 doze de bere. Se aseza pe sezlongul alaturat si intinse paharul. “Amica somnoroasa” intinse mana si astepta pana i se turna berea… cu 2 degete de spuma… se uita la mine scurt prin lateralul ochelarilor parca special pt a vedea ca ma studiaza! Am zambit!
Am scos din rucsac sucul si mp3 playerul mi-am indesat castile in urechi si am luat o gura de suc. Se incalzise si avea un gust infernal ! bleak.. mi-am spus lasand fata sa mi se schimonoseasca.
Am aruncat inapoi in rucsac mp3-ul m-am ridicat si le-am rugat :
– Va uitati si voi va rog la lucrurile mele cat sunt in apa?
– Da desigur imi raspunse zambind blonda!
Am ajuns cu chiu cu vai in apa. Era rece pentru o zi atat de fierbinte dar limpede; m-am scufundat si am parcurs cativa metrii pe sub apa! Am deschis ochii… pe fundul apei se vedeau bine de tot, ca niciodata… dunele de nisip formate, pietre si scoici. Zarisem chiar si un peste ratacit care o zbughise rapid simtind apa miscandu-se. Am iesit si am luat o gura de aer si m-am scufundat iar. Am vazut ceva lucind pe fundul apei. Eram deja la distanta destul de mare de mal si nu stiam exact cat de adanca e apa. M-am scufundat sa vad … ce luceste ! Am atins cu mana fundul apei in apropiere de locul unde vazusem sclipirea… se forma o pacla acvatica si nu mai vedeam mai nimic pe fund!
Am iesit iar la suprafata… eram totusi curios daca e vreo scoica sau vreo bucatzica de metal! Am calcat apa in loc pana s-a asezat pacla tulbure de nisip si m-am scufundat iar! Simteam deja presiunea in urechi si-mi spuneam in gand ca nu o sa ma doara cand ies! M-am uitat fara sa ating fundul… nu se mai vedea!!
Am iesit din mare, scurgandu-mi apa din urechi care nu mai vroia sa iasa! Mi-am indreptat-o spre nisip si bateam in tampla prin gestul acela cretin care te face sa mai si ridici un picior, aratand parca a cocostarc sau cine stie ce deplasat mintal. M-am asezat pe prosop nu inante de a multumi fetelor pt ca au avut grija de lucrurile mele! Mi-a ramas gandul la obiectul sau scoica din mare… sa fi fost doar o iluzie? Nu aveam de unde sa stiu!
Am intrat in vorba cu cele doua tipe, Katy si Mony, care intr-un final de poveste m-au invitat sa mancam impreuna. Am acceptat… fireste… oricum eram burlac la mare iar prietenii mei cu care venisem erau plecati in statiunea vecina! De fapt oricum nu conta foarte tare… important era sa comunic si eu cu cineva!
Ne-am intors glumind pe plaja… soarele era inca sus pe cer si nici o urma de nor! Incinsi ne-am grabit sa ne aruncam catrafusele pe marginea sezlongului sa purcedem spre apa! Venise doar blonda… intre timp roscata se aseza pe sezlong si isi ungea pulpele cu ulei, spre deliciul unei gasti de pusti aflata la cativa pasi…

Ne-am indreptat spre locul in care vazusem obiectul sclipitor… nu le povestisem nimic la masa despre asta. Poate pt ca uitasem… poate pt a nu parea penibil. Am intrebat-o daca stie sa se scufunde! Ca raspuns a disparut in adanc aproape fara zgomot! M-am scufundat, am inaintat in larg iesind din cand in cand pentru aer. Ajunsesem aproape de locul acela si ne priveam unul pe celalalt in adanc. Iesind la suprafata cu gandul sa iesim… brusc mi-a atras atentia din nou sclipirea… era parca un semn! Nu imi venea sa cred… soarele se afla acum in cu totul alt unghi iar probabilitatea sa observ aceeasi sclipire ar fi fost extrem de mica! M-am scufundat si Mony dupa mine! Am intins mana pe fundul apei si am prins cu pumnul obiectul strangand bine printre darele de nisip care acopereau iar mai tot! Era o moneda caruia ii simteam netezimea si zimtii din margine. Inca mai puteam percepe inscriptiile de pe una din parti! Am inchis ochii si ne-am impins spre suprafatza …
Am tras aer in piept care se blocase deja de la presiune, am respirat sacadat si grabit, am scos moneda si am clatit-o. Mony nu inceta sa strige:
– Foarte tare … cum Dumnezeu ai vazut-o ?
– Incredibil ..
Zambeam… era ca un trofeu!! Era innegrita putin pe fetze dar cu muchiile perfect curate si rotunjite. Probabil de asta lucea asa… ajuns pe mal nu am ezitat sa-i fac o gaurica si sa o agatz la lantzicul de la gat! Am studiat-o toata ziua, am curatzat-o cu pasta de dintzi – sfaturi batranesti – am tot privit-o… si pipait-o… si intors-o pe o parte si pe cealalta… ava ceva ce ma fascina! Au trecut zile intregi la mare si o purtam mereu cu mine… mi-am petrecut cele cateva zile cu cele doua domnisoare… si cu amicii mei… intorsi intre timp.
Intr-una din zile… ma oprisem cu Mony la o taraba unde o batrana vindea scoici mari si alte chestii mai vechi sau mai noi facute din lemn, pluta, corali, stelutze de mare, scoici mici s.a.m.d.
Batrana m-a privit lung si a zarit moneda la gatul meu! A intins mana si m-a intrebat:
– De unde ai tu asta maica?
– Am gasit-o in mare mamaie!
– Se va intoarce de unde a venit! spuse ea zambind cu zambetul acela specific oamenilor batuti de soarta si de vemuri.
Am luat intreaga scena drept ciudata.. nu stiam ce sa inteleg dar nici nu am stat sa cer explicatii sau amanunte… am cumparat 2 stelute si mi-am vazut de drum…
In tot acest timp ma obisnuisem sa o port mereu… si toata lumea care o vedea o studia…
Avea inscriptionata o corabie pe una din parti iar pe cealalta parte cateva litere sterse (nu stiam caracterele)…
A venit si ultima noapte… dimineata devreme urma sa strangem corturile si sa pornim spre casa… trecuse si concediul… Mony si Katy plecasera in acea dimineata… le-am dus la gara cu alai… apoi ne-am petrecut mai toata ziua pe plaja .
Era seara nu foarte tarziu… apusese soarele de cateva minute iar cerul era rosiatic si luminat la orizont. Mai era inca lume care se plimba pe plaja.
Stateam pe nisip, care devenea din ce in ce mai rece. Priveam in largul marii parca intristat de ideea ca va trebui sa ma despart de ea pentru inca cine stie cata vreme! In dreapta se zareau 3 pusti care se zbenguiau inca in apa. Fusese o zi fierbinte iar apa inca isi pastra temperatura ridicata!
Brusc mi-am aruncat camasa pe plaja peste incaltaminte, mi-am dat jos pantalonii si am alergat in apa, pentru a savura pt ultima oara valurile sarate ale marii. M-am aruncat printre ele si m-am scufundat… era calda apa! Am scos capul la suprafata… mi-am bagat mana prin par si l-am scuturat! M-am avantat apoi in larg si faceam pluta…
Mi-am adus aminte brusc de ce-mi spusese batrana la taraba! Instinctiv mi-am dus mana la gat! M-am inverzit! Moneda nu mai era… nu mai era nici lanticul!
Disperat moment!  Mi-am bagat capul in apa dar nu se vedea la ora aia nimic si apa nu mai era limpede ca in ziua in care o gasisem… mi s-a daramat intreg castelul de nisip in momentele acelea! Simteam ca innebunesc si realizam ca nu am ce face! Am iesit din apa abatut… mi-am luat camasa pe mine care se uda instant si se lipi de spatele meu… m-am asezat pe nisip si am lovit cu pumnul intr-o gramajoara pe care o facusem inainte cu picioarele… 🙁 🙁
Intre timp pustanii disparusera iar plaja se golise… la cativa metrii 2 pescarusi isi curatau penele… in larg se zarea un vas… isi aprinse luminitele si se stingea usor in negura serii…
M-am ridicat si am plecat…
Mi-a ramas intiparita acea vacanta! Imi facusem prieteni noi, ma distrasem… petrecusem clipe deosebite, am avut parte de satisfactie cand am descoperit moneda, dar am realizat ca unele lucruri, ca si unii oameni de altfel, isi au locul lor etern! asa le este sortit… sa dispara.
Acum stau si ma gandesc cati oameni au gasit acea moneda… si de fiecare data cand merg in acel loc… intrand in apa… studiez atent fundul apei, desi sunt constient ca nu o voi gasi…
Dar a ramas… adanc sculptat in sufletul meu tabloul acesta cu MONEDA SI MAREA !

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Motivational

LET IT FLOW

… spune o vorba dintr-un popor care contine mai multe natii decat ar fi existat in turnul Babel si care nu are o istorie mai lunga de 600 ani si ceva. Evident nu ma refer la nimic material ori la o chestie lichida. Let it flow… ar insemna in traducerea mea matinala… lasa valul sa te duca si sa aduca ceea ce e scris.

Atunci cand peisajele din colectia ta de tablouri ce reprezinta viata, sunt multicolore: unele viu volorate, vesele si antrenante, altele cenusii sau colorate tomnatic si melancolic, iar altele extrem de intunecate… Pensula ta devine mult mai intelegatoare.. poate unii ar spune mai inteleapta. E vorba de alegerile pe care le facem in viata si de gradul de maleabilitate al deciziilor. Suntem parte dintr-un cadru atat de mic in universul asta mare incat pana si noi ne plictisim de noi insine. Ar fi pacat sa nu traim ceea ce ne da viata. Cu bune si rele, cu alegeri pro sau contra trebuie sa trecem prin viata cantarind totul cat mai putin. Tocmai pt. a nu pierde timpul intre doua sau mai multe extreme si pt. a nu ocoli o solutie. Viata se scurge precum apele unui rau. Ajung in alte rauri, in fluvii in mari si oceane lasand timpul sa-si puna amprenta pe conditia existentei. De aici se evapora calatorind prin nori in aceleasi locuri in care au fost zamislite si revenind pe pamant drept apa de ploaie. Urmeaza la nesfarsit acelasi ciclu interminabil lasand in urma lor viata. Asa e si cu noi.

Gresit ar fi sa innotam in susul apei, impotriva curentilor, impotriva destinului.

Asa imi traiesc eu viata. Las totul sa curga de la sine, iar tot ceea ce am de facut este sa sper ca pe harta calatoriei prestabilite exista si locuri bune, locuri de unde pot aduna cunostinte, unde pot lua nastere bunatatea, bunastarea iar la final sa trag linie si sa fiu multumit de tot ce a trecut. Omului nu ii sta in fire sa accepte tot ce e in jurul lui… si se zbate sa schimbe totul in favoarea lui. Uneori ii reuseste alteori nu. In fiecare caz sfarsitul ar fi acelasi.. partea pierduta este insa peisajul prin care calatoresti. asadar viata trebuie primita cu bune si cu rele asa cum ne-a fost scris… pur si simplu Let it flow. Let it flow… In the end it doesn’t even matter ! dar cel putin am trece dincolo afisand in coltul buzelor un zambet marcant. Nu am trait alergand prin viata.

Categories
Luminile Umbrei

LUMINILE UMBREI

V-ati gandit vreodata ca umbra apare doar acolo unde este lumina ?

V-ati uitat vreodata cu atentie ? puteti observa si nuantele umbrei…

Ee pura geometrie si fizica, dar transpusa in orice gest poate deveni un principiu de viata! Eu ma ghidez dupa el. Si imi vindeca orice rana… Ma ajuta sa trec peste orice obstacol intunecat.

Ma gandesc la ultimii ani din viata mea si realizez cat de multa umbra am sesizat.. dar ma bucur enorm de mult pentru asta… pt ca asta inseamna ca in paralel am avut parte si de multa Lumina.

E noapte… si e greu dar am sa inchid pleoapele… chit ca nu dorm! Am sa zambesc ca si cum am inchis ochii fortat de raze de soare. Pot face asta. Pot privi oricand oricat si oricum Luminile Umbrei !