Categories
Motivational

Jocul vietii sau cum ar trebui sa jucam jocul vietii noastre

Ne trezim in fiecare dimineata avand anumite scopuri marunte in mintile noastre zbuciumate.
Si inca din timp ce asezam ibricul cu apa deasupra flacarii aragazului ne gandim la cate unul din scopurile acelei zile. Ne gandim la ce avem de facut, la cum vom face ceea ce ne-am propus si sadim speranta ca totul va merge asa cum ne-am propus!

Apoi sorbim cu nesat din cesti cafeaua fierbinte. Licoarea aceea sacra ce ne alunga somnul si ne da aripi in zborul acesta catre necunoscut. Catre scopul final. Intram in jocul celor 24 de ore in care simtim nevoia sa realizam lucruri. Sa rezolvam probleme. Sa jucam jocul finit al acelei zile! Si cam asta facem!

Insa partea interesanta nu va sta niciodata in atingerea acelui scop ci in drumul catre atingerea lui. In modul in care realizam chestii.  Si mai mult decat atat… nu va conta niciodata rezultatul acelei zile… ci continuitatea lui.

Omul nu se va simti multumit de realizarile din cele 24 de ore ci de faptul ca povestea merge mai departe. E vorba de un alt nivel de a privi viata in general. Care da! Este un joc. Insa diferenta o va face perceptia asupra acestui joc.

Un joc finit este jucat pentru a castiga odata sau a pierde odata! Insa un joc infinit are ca scop sa continui sa joci (Kevin Kelly)
Nu e vorba aici despre jocurile placerii sau despre sport ci despre un mod de a trai!

Asadar nu cautarea acelui cuvant mult dorit ne intereseaza. Nu vrem doar „reusita” nu vrem doar „trofeul” nu vrem doar „castigul” acelei zile. Cuvantul care ne intereseaza este cel care conteaza: „Continuitatea„. Pentru ca din continuitate se trage adevarata evolutie! Prin jocul infinit devenim mai mult! Ne extindem mintile in zone neexplorate si explodam pur si simplu accelerand mereu catre o versiune infinit mai buna a fiintei noastre!

Asadar in ziua in care vei citi asta… sorbind dintr-o ceasca aromata de cafea gandeste-te ca toate planurile pe care le ai pentru ziua respectiva reprezinta de fapt doar o caramida marunta intr-o constructie imensa. Si important nu este ce vei face azi ci cum vei face astazi in asa fel incat maine si poimaine si raspoimaine sa o faci mai bine!

Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac

Jurnal de Insomniac ! Din ciclul acela de insomniac !

Musc intens din continutul canii mele cu cafea! Am avut una dintre cele mai pline saptamani din ultima vreme. Ma simt obosit. De fapt.. incredibil de obosit, dar asa cum mi se intampla de obicei nu pot dormi! E tarziu in noapte, sau am putea spune dimineata devreme. Din vecini se aud tot felul de zgomote catalogate drept “comuniste” .. pentru ca asta ne este darul blocurilor muncitoresti construite in perioada ceausista. Auzi cam tot!
Cu toate astea noaptea tarziu… cand ma trezesc sa astern ganduri pe hartie sau pe blog ma simt multumit! De ce?! Nu stiu! Sa fie bucuria proiectelor pe care in sfarsit le pun in derulare?
Sa fie faptul ca am langa mine un suflet incredibil si am parte de iubire?
Sa fie oare doar dragostea mea pentru linistea noptii?
Sau pur si simplu ideea ca ador sa scriu? E misto ca nici nu pot formula un raspuns.. dar scriu. Despre ce nici asta nu stiu. Nu mi-am ales un titlu asa cum fac de obicei. Pur si simplu mi-am trantit degetele lungi pe tastatura si tastez.

Pe drum spre casa mi-am adus aminte de noptile din adolescenta in care desenam…
Nu conta ce! Gaseam tot felul de subiecte in drumul de la liceu spre casa si denaturam imaginile vazute. Ori amintiri de prin locurile in care-mi petreceam vacantele.
Generam fluxul acela de liniutze si cerculete care intr-un final contopite cu umbre si putina culoare imi dadeau atata satisfactie. Mi-am amintit intr-o doara cum statea pe perete, intr-o rama din lemn, sub o sticla extrem de prafuita, desenul meu cu Vaporasul.
Initial vazusem ambarcatiunea pe o limba de nisip in Italia .. pe tarmul marii Adriatice. Cateva luni mai tarziu m-am hotarat intr-o noapte sa-l desenez. Acum se afla, departe de mine, peste oceane si mari in grija mamei mele. M-am gandit si la usa aceea subreda a grajdului in spatele caruia imi inchipuiam ca se nascuse Iisus. Si la casa din piatra rupta parca dintr-un oras al piticilor… si la fetele schimonosite ce nu prea imi ieseau!
Deosebit este ca dupa peste 20 de ani inca ma mai gandesc la truda mea de cate o noapte…
Desenele sunt simple! Nu opere de arta! Dar de cate ori fac salturile in timp mi se iveste un zambet pe buze. Asa suntem noi oamenii.. trecem prin viata si lasam cate o bucatica de suflet prin diferite locuri, pe hartie, pe lemn, sticla, pe internet sau prin cine stie ce paduri .. pe scoartele arborilor.

Ne traim viata lasand semne peste tot. Si ne bucuram atunci cand realizam ca nu am uitat ce am sadit in jur. Ne bucuram si mai tare cand realizam ca nici ceilalti nu au uitat ce am sadit… dar de fiecare data zambetul se transforma in acel indelung oftat:
Au mai trecut atatia ani!
Suntem trecatori. Atat de trecatori incat uneori am impresia ca este prea putin daca ne straduim sa trecem cu folos prin existenta. Nu ne iese mereu!
Pretuim lucruri complicate, pretuim si lucruri simple, dar mai mult pretuim sufletele in care scrijelim in fiecare zi.
Mi-as dori sa fiu pozitiv in fiecare clipa! Sa nu privesc deloc la dusmanul nostru etern. Timpul!
Uneori imi iese… Dar nu stiu cum voi fi maine… Si uite asa trec zile si nopti iar… acolo undeva in toata aceasta carte a destinului despre care vorbeam deunazi, mai mult sau mai putin colorata, se ususca uneori cerneala in forma de porcusori, urati si mizerabili, asa cum se intampla in primele zile de scoala. Pentru ca si viata asta trebuie sa aiba pete. Trebuie sa existe si momente cenusii. Tocmai ca sa nu ne pierdem in prea multa culoare!

A rasarit soarele deja! Mai vreau o cana de cafea! Deci inchei cu citatul zilei!

“Sometimes…
Sometimes doubt is the opposite of faith, but sometimes doubt can be a pathway to faith.
Sometimes weakness is the opposite of strength, but sometimes weakness can be the pathway to strength.
Sometimes failure is the opposite of success, but sometimes failure can be the pathway to success.”
― David W. Jones

Ganduri bune celor care tocmai s-au trezit! Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

(text reeditat)

Categories
Jurnal de insomniac

De vorba cu Luna!

M-am trezit somnoros cu gandul la cornuletele lasate de mama Alexandrei pe masa din bucatarie. Am sterpelit unul de sub servetul pus deasupra farfuriei si mi-am turnat un pahar plin cu apa minerala. In fundal acele ceasornicului imi reaminteau ca e abia cinci dimineata. Tic-tacul ritmat spargea linistea noptii.

Am deschis geamul si mi-am aprins o tigara lasand zumzetul nocturn infim al orasului sa mangaie clipa.
In fata mea, pe cer, dupa o pacla subtire de nori intocmai ca un voal de mireasa, statea maiestuoasa Luna!
Salutare am spus in gand! Tacerea mi-a fost raspuns.
De ce te simt pana in cele mai adanci cotloane ale oaselor cand te arati plina si mirifica?
Tacere!
De ce stai atat de sfanta si ne pazesti noapte de noapte?
Povesteste-mi despre tine si Soare?
Tacere!
Sunteti intocmai ca doi iubiti ce-si traiesc povestea de dragoste la distanta… si in ciuda milioanelor de kilometri ce va despart vei avea mereu si mereu parte de lumina si caldura lui! Raspunde-mi! Nu e poetic? S-au scris mii si mii de versuri despre voi, si ode si romane intregi in care sunteti slaviti! Picturi pe toate suprafetele posibile in care se oglindesc portretele voastre nascute din imaginatia noastra!
Si mai multa tacere!

Oarecum specia asta a noastra ganditoare v-a facut vedetele galaxiei!
Stiu… suntem prea mici si neinsemnati pentru asta! Dar asa suntem noi… atunci cand depindem atat de mult de cineva ii inchinam… tot ce putem mai artistic!
De ce nu-mi raspunzi Luna plina! Te provoc! Spune-mi ceva, macar doua cuvinte despre secretele universului, macar un sfat despre viata asta trecatoare!
Tacere!
De ce e ceva vampiric in modul in care te simt? De ce culturile astea bolnave ale noastre au inventat monstrii ce-si arata fata hada doar cand rasari tu sa veghezi intunericul? Da stiu! Tacere… sunt secrete mult prea ingropate ca sa-mi dai vreun raspuns!
Bine luna sfanta! Mi-a facut placere… Mi-e suficient sa stiu ca ne veghezi somnul si trecerea timpului cu aceeasi maretie ca si pana acum… si pana la urma avem si noi oamenii o vorba care defineste faptul ca nu vrei sa-mi vorbesti!
Am stins tigara si privind ultima oara la frumusetea ei am soptit in linistea noptii:

Tacerea e sfanta! Luna mea draga…

Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac

Batranii – sa ne amintim cine ne-a cizelat!

M-am trezit ca de obicei devreme lasand imaginea ciufulita din oglinda sa completeze tabloul unei noi zile ce urla dupa o cana de cafea cu lapte. Fara licoarea asta nu functionez cum trebuie. „Sunt liber azi” mi-am spus… zambind. Stiam ca o sa scriu linistit in dimineata asta pentru ca nu mai trebuie sa alerg prin viata! Asadar…

Aseara ne-am uitat cu Alexandra la „The Intern”, un film numai bun de vizionat cand ai nevoie sa-ti amintesti ca exista oameni, in periplul nostru printre evenimente cotidiene, ce efectiv ne schimba viata. Exista oameni ce apar langa noi din intamplare… sau poate e providenta… si ne fac sa fim mai buni. Cu noi insine ori cu cei de langa noi: colegi, familie, prieteni si cunoscuti.

Filmul prezinta un capitol din viata unui domn de 70 de ani jucat de magnificul Robert Deniro care inca simte nevoia sa fie activ in mai multe planuri. Se angajeaza la o companie ce vinde haine online ca intern al fondatoarei, o tanara cu familie. Batranul reuseste sa isi aduca aportul atat in cadrul companiei cat si in viata tinerei mamici (Anne Hathaway). O dovada a faptului ca daca ai fost folositor o viata… la batranete nu e neaparat sa se schimbe asta. In plus doza de intelepciune, experienta si bunatate este intocmai cea care poate aduce plusuri valoroase tinerilor. De unde sa invatam despre viata daca nu de la cei ce au trecut printr-o droaie de momente ce noua ni se par dificile? In plus unii batrani detin o caldura infinita in ochi. O caldura ce dezarmeaza si echilibreaza… o caldura ce nici macar nu are nevoie de cuvinte pentru a fi descrisa.

Stiu ca imaginea batranului din productia hollywoodiana este din pacate foarte departe de realitatea noastra romaneasca. Am citit zeci de materiale pentru Asta-i Romania despre batrani uitati de soarta si de oameni deopotriva. Bunici parasiti in catune la marginea societatii. Le uitam valoarea! Le uitam sfaturile! Ii lasam sa-si duca batranetile bolnavi, neputinciosi, oropsiti de soarta si cel mai grav… cufundati in singuratate. Din pacate sistemul social in care traim ne impinge spre ignoranta. Ne uitam cele mai de pret valori si ne parasim „batranii”.

In toate culturile exista sfatul varstnicilor sau Batranii adunarea celor cu experienta vasta de viata, ce iau hotarari pentru comunitate. Din pacate la noi a disparut complet ideea ca sfaturile lor sunt muuult mai utile decat google, generatiile tehnologiei sau clasa politica! Eu nu am uitat ca cele mai impietrite principii de viata mi-au fost definite de draga mea bunica. Si acum o pomenesc de cate ori pot… pentru ca orice sfat mi-a dat a ramas adanc in mintea mea si-mi e calauza. Culmea e ca de cate ori imi daruia din intelepciunea ei o facea cu umor. Un umor smecheresc ce-mi arata ca sufletul ii era etern tanar! La fel simt si acum dupa ce stau de vorba cu bunicul meu in curtea casei la un pahar de vin facut cu mainile lui.

Scopul acestui articol? Nu-l stiu nici eu… poate ca am vrut sa reamintesc si celor ce ma citesc ca nu costa nimic sa oferiti batranilor un zambet, o vizita, un telefon… si poate ca s-ar bucura sa le spuneti cat de folositoare va sunt sfaturile lor. Sa ii faceti sa simta ca rostul lor in viata da roade prin voi. Merita din plin!

Sa fiti iubiti!

Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac

CLEPSIDRELE

Am intrat in casa dimineata in jur de ora 10.30 ca de obicei obosit…dupa zece nopti consecutive de stiri, am aruncat cheile pe frigider, am scos tigarile , telefonul si casile aruncandu-le pe pat, portofelul si ochelarii pe masa.
Era liniste. De undeva din vecini se auzeau un aspirator, apa curgand intr-o cada si un cuplu certandu-se.. pe nu stiu ce camasa calcata aiurea ..prea obosit pt a da atentie mare.. mi-am scos ca de obicei laptopul din geanta si l-am asezat pe cutia albastra tocita deja de cele patru picioruse de cauciuc. Nu l-am pornit. Era mult prea liniste!

In fata mea, pe masa, aceleasi obiecte eterne.. cutia din lemn de trabucuri cubaneze care fusese candva plina, deasupra o pipa veche ce imi aduce mereu o imagine a unui batran cu parul alb, ce pufaie in coltul casei pe o bancuta la umbra unui cires. Suportul deosebit de betisoare parfumate cu gaurelele lui.. ce lasa, indiferent daca sunt bete aprinse sau nu, un iz exotic …In coltzul mesei portofelul si ochelarii in care se reflecta tot cadrul. In dreapta si in stanga se ridicau parca intr-o eterna concurenta cele doua CLEPSIDRE. Prima incadrata in lemn gros si cu nisip albastrui, a doua intr-un cadru de clepsidra obisnuita cu baze rotunde si 2 stalpisori de sustinere dar cu lichid. O dubla clepsidra! un tub cu lichid lila deschis si in interior o clepsidra mai mica cu nisip orange. Aveam impresia ca poarta o discutie eterna.

Le primisem de la doua persoane dragi mie care sunt convins ca nu s-ar fi suportat! Si totusi, aici pe masa mea, departe de clipele in care fusesera primite, ele formau un cuplu. Un cuplu certaret as spune. Vorbeau despre timp, despre forme, despre culoare dar nu se refereau la infatisarea lor ci la principii de viata! Cea cu nisip albastrui povestea despre seninatate, despre faptul ca fiecare “bob de nisip” trebuie trait cu zambetul pe buze.  Am zambit ! ajungeam iar la principii de viata! Am intins mana si am intors-o pe cea dubla. Nisipul orange cadea din jumatatea de sus in cea de jos lasand golul sa ridice intreaga piticanie de clepsidra in susul lichidului din tub. Ea vorbea despre faptul ca timpul are mai multe directii! Ca si la oameni nu conteaza ca mergi in sus sau in jos .. timpul se scurge! Imi veni in minte ideea ca Timpul “se scurge in sus..” am facut imediat comparatie cu evolutia fiecarui individ care in trecerea timpului tinde si aspira catre o viata mai buna, un inalt nivel profesional si catre o treapta inalta a societatii… cam asa e…

Cu cat ni se scurg secundele vietii noi urcam diferite leveluri.. dar nu ne dam seama ca de fapt ocupatia asta eterna nu ne face decat sa NU sesizam cat suntem de trecatori!

Mi-am dat seama ca le-am intors in cativa ani de zile doar de cateva ori … desi de privit le-am privit de sute de ori.. si le-am sters praful de deasupra de nenumarate ori…

Apoi mi s-a parut sinistru sa ai doua clepsidre care sa-ti aminteasca in fiecare clipa ca timpul nu e static… ci trece. M-am gandit ca omul poate sa aleaga: sa intoarca la nesfarsit clepsidra si sa stie in fiecare clipa ca i se scurge viata sau o poate lasa prafuita pe o masa cu nisipul scurs… ignorand faptul ca dispare clipa cu clipa.

Am inchis ochii si mi-am promis sa zambesc cat de mult pot si sa incerc sa traiesc fiecare zi din viata cu gandul ca maine nu mai pot trai clipa de azi!

(Bucuresti 2007)

Categories
De ascultat

PICATURA

Visam ceva frumos.. imagini superbe cu zapada si multi brazi.
S-a intrerupt totul brusc intr-o liniste deplina.
Am deschis un ochi! Monitorul laptopului era negru, luminile stinse si usa de la hol intredeschisa… Normalitate deplina!
In toata linistea asta deplina sa auzea ritmic din baie de la chiuveta probabil .. Picatura.
Pic .. Pic .. Pic .. ca un ceas perfect reglat care nu conteneste sa ne anunte ca timpul trece si trebuie sa-l pretuim.
Era atat de cald si de bine sub plapuma incat nu fceam nici o miscare .. daca nu ar fi existat picatura as fi spus ca sunt impietrit intr-un tablou de odihna impecabil, pierdut undeva intr-un decor fara sa stiu de viata, de lumea de afara, sau de faptul ca timpul trece. Imi era pur si simplu greu sa scot mana de la caldurica si sa o intind spre mouse sa vad ce mesaje am mai primit..
M-am miscat putin cu fata spre tavan.. si priveam in gol.. mi-au trecut iar prin fata ochilor ultimele zile din anul acesta. Apoi imaginatia mea a zburat catre viitor. Planuri pt anul ce urma.. Prioritati.. idei.. si cu fiecare picatura care rasuna deja cu ecou in mintea mea se schimbau imaginile din constient. Pic.. imagine din studio.. Pic.. imagine din televiziune.. Pic.. Alexandra.. Pic.. Dodo Pic .. pic.. pic..!

Nu-mi dadeam seama daca picatura ma streseaza, e un ajutor.. sau daca pur si simplu o ignor!
M-am ridicat la un moment dat .. m-am indreptat spre frigider si am scos sticla de suc!
Mi-am racorit gatlejul dar nu am strans robinetul din baie!
Am lasat picatura aceea sa traiasca .. sa tina ritmul imaginatiei mele cu bataile ei.
Mi-a venit in minte Cici (personaj imaginar cu care purtam conversatii in adolescenta).. mi-l inchipuiam dormind, linistit.
Mi-am aruncat ochii pe monitor intr-un final.. am citit posturile de pe blog si m-am intins iar cu fata la tavan..

Am inchis ochii si ascultam : PIC PIC PIC Pic pic pic pic…

Adormisem. M-am trezit brusc .. mi-am aruncat ochii pe ceas era tarziu deja! Am aruncat repede un tricou si blugii pe mine! M-am spalat indelung pe fatza lasand apa rece sa ma scoata din hibernare, apoi mi-am strans catrafusele (cabluri laptop casti etc etc) am strans de prin camera si m-am incaltzat!
Cand am bagat cheia in usa m-am oprit brusc in hol cu usa de la apartament deschisa… sa ma gandesc repede daca am uitat ceva.
In linistea aceea scurta din baie Picatura imi transmise salutul… Pic.. Pic..
Am zambit! Lucrurile neinsemnate sunt un izvor de viata pt cei ce stiu sa le pretuiasca!

Categories
Funny Jurnal de insomniac

TRAFIC DE BUCURESTI!

Am plecat cu Victor din televiziune undeva putin dupa ora sapte. In mod normal daca aleg sa iau metroul fac maxim 40-45 de minute pana acasa. Astazi insa la opt si cinci eram inca in trafic. Victor m-a „aruncat” la Piata Muncii unde am mai asteptat vreo douazeci de minute un amarat de tramvai. Tot periplul asta printre stradutele blocate ale capitalei si stresantele stopuri rosii mi-au adus aminte de un post mai vechi dar care, iata, se potriveste si acum dupa vreo 8 ani 🙂

Daca ploua .. daca e soare,
Chiar si daca e innorat sau bate vantul,
De fapt orice “daca…” am alege, in Bucuresti e TRAFIC.
A devenit atat de aglomerat incat nu mai exista perioada din zi in care sa nu dai peste un blocaj la vreo intersectie. Se pare ca romanului i-a crescut foarte mult nivelul de trai pt ca toti au masini. Ba chiar conform unui studiu in Bucuresti sunt mai multe masini zilnic decat locuitori.
Si pt ca avem masini trebuie sa mergem cu ele. Nu conteaza ca stam la 2 statii de troleibuz de locul de munca, noi mergem cu masina ca suntem “domni” ce pana noastra!
La cumparaturi mergem tot cu masina chiar daca mergem la doua strazi mai incolo sau in marketuri, ca doar nu o sa caram cele 2 plase pe care le umplem in market.
Cand iesim in oras luam masina (cel putin nu mai e toata lumea beata prin cluburi si apoi pe bulevardele Bucurestiului).
Fereasca Domnul sa te urci intr-un taxi. E foarte posibil sa iti moara o droaie de neuroni si sa dai in batzaiala! Iar daca nu se intampla asta.. e mai mult ca sigur ca inveti tot vocabularul vulgar al soferului care (daca e in forma) mai si scoate capul pe geam si scuipa pe parbrizului colegului de la firma concurenta… ca nu l-a lasat sa-i ia fatza sau ca „Ala e de Ilfov si nenorocitul imi ia painea de la gura!
Prin tot traficul asta mare e musai (altfel nu ar fi complet tabloul) sa existe la fiecare intersectie cate doi trei cersetori dezbracati pana la brau desi afara ploua cu galeata sau e ger.
Daca e cald .. mai vezi un verzisor in mijlocul intersectiei care mai mult incurca circulatia decat sa o inlesneasca.. Daca ploua FUCK THEM – stam in masina ca suntem cu baterii solare.. nu stim sa ne facem treaba daca nu e soare.. mai bine halim doua gogosi in masina si ne uitam la prostii care se injura in mijlocul intersectiei.
Iar daca a reusit soferul sa o ia pe o straduta ingusta … sa mai scape de buluceala de pe bulevard … evident (dupa legile lui Murphy) in fata sta o bascula cu nisip.. in fata unei vile de magnat si blocheaza intreaga strada! Vrei sa dai inapoi… nu mai poti ca mai sunt doi trei destepti in spatele tau care saracii au avut aceeasi idee brilianta ca taximetrsitul tau…
Te dai jos nervos platesti in scarba… si fugi spre prima statie de metrou! Evident daca e aglomeratie afara de ce sa nu fie si in subteran… ceasul metroului arata 00:00 ceea ce insemna ca metroul intarzie iar pe peron s-au strans oameni cat sa construiesti o noua aripa a Casei Poporului in 3 zile …
Intr-un final vine metroul si vezi cum toata gloata se indeasa ca sardelele in spatiul ala ingust. Te chinui sa gasesti un locsor langa cel mai apropiat geam deschis pt ca narile iti sunt asaltate de tot felul de mirosuri… Combinatii odioase la care nu s-ar fi gandit nici macar un institut de cercetare a mirosurilor!
Suporti cu chiu cu vai toate astea si la iesire iti aprinzi “sanatos” o tigara! Ajungi in studioul tau care e 1,50/2 metrii si te miri de cat de mult spatiu ai! Si e numai al tau! Si miroase a burete fonoizolant! Dumnezeule… ce bine e! Citesti stirile repede si intr-un moment linistit Dai drumul la muzica (Edith Piaf) si scrii… visand la Bucurestiul vechi pe care-l vedeai, copil fiind prin filme, cu trasuri … barbati cu palarii ciudate si Domnisoare in rochii lungi cu umbrelute…
Te-ai nascut in secolul gresit…

Categories
Foto Gand

Gand de marti

Remember the dark ages of your life as often you can! That way it’s going to be easyer to respect your sunny present!

Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Poezie

VISEZ

Din ciclul vise de insomniac.

Visez.. ca de obicei cu ochii deschisi..
la locuri si imagini de nedescris!
Caut ca orice om perfectiunea acolo unde cu siguranta o pot gasi.
In vise
Si simt!
In ciuda a tot ce e real si starpeste visele oamenilor, eu simt!
Pt ca visez cu ochii deschisi.
E suficient sa tintesc pata de vopsea de pe peretele din fata mea,
Sa ascult in casti muzica aceea sfanta ce sustine ruperea de palpabil.
Sa o las sa curga prin fiecare cotlon al corpului meu,
Sa plutesc pe corzile vantului spre lumea aceea perfecta.
Sa zbor deasupra a tot ce e real
Sa devin suprem… deasupra normalitatii.
Visez.
Visez apus de soare in varful unui deal sub un stejar
Visez apus de soare in locuri pline de iubire…
Visez scancet de copil si zarea inrosita de sentiment…
Visez infinitul tintuit intr-o clipa,
Visez libertate
O clipa eterna in care…
transpir fericire, transpir extaz, transpir LINISTE
transpir viata si Visez…
Visez… fum de tigara ce se risipeste instantaneu in vant ..
Visez spiritul eu-lui meu mangaind copacul!
Batranul arbore care tace… dar toarna prin palnia constiintei mele LINISTE cu carul…
Te visez langa mine, libera, perfecta, in camasa mea, cu picioarele goale prin iarba
Visez vant, apus de soare, stejarul, tu si fumul de tigara…
Visez.. visez ..
Cu ochii deschisi..

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

Alergand prin viata

Te nasti.. intr-un cadru social de un anumit nivel ! Fie el underlevel fie highlevel sau unul absolut normal.Evoluezi.
Iti impingi existenta cu viteza utilizand la maxim perceptia pe care o detine specia noastra infecta. Judecata iti e mai mult sau mai putin stimulata de factori externi inca de la primii pasi si de la primele contacte cu civilizatia in care ai fost aruncat de destin.
Cresti. Acumulezi invataminte de la diferiti oameni sau ajungi sa fi autodidact. Studiezi, te joci, descoperi, analizezi si clasifici tot ce exista in ecosistemul tau. Te influenteaza copiii cu care iti traiesti magnificele momente ale copilariei, jucariile iti stimuleaza imaginati; muzica si povestile iti induc diferentele dintre bine si rau; vecinii te fac sa-ti creezi o anumita normalitate. De fapt te identifici intr-o anumita lume. Traiesti adolescenta in diferite anturaje preluand obiceiuri, reflexe, experiente, mai mult sau mai putin utile in drumul ce te poarta de pe poteca… pe bulevardul vietii. Realizezi ca exista si alte universuri omenesti odata ce cunosti oameni noi din alte medii sociale si mereu vei vrea sa te schimbi! Vei acumula si mai multe informatii, vei da dovada de straduinta, de extreme, de studiu incontestabil, de performante! Asta aparent pentru a-ti face viata mai buna! Pentru a obtine ceva din putinul pe care il are de oferit Timpul si Viata atat de scurta ce ti-a fost oferita. Vei simti nevoia sa faci repede repede o gramada de lucruri. Sa acumulezi averi, sa iti umpli capul si timpul cu tot felul de chestii pe care ulterior le vei uita cu desavarsire.
In timp simti ca individul din tine are nevoie de credinta, de principii de viata si de o jumatate!
E ca un blestem dat parca de bagheta unui magician sau este o pagina din cartea cea mare a destinului, sau este creatia unui Dumnezeu – sau orice alta entitate definita altfel de fiecare cultura pamanteana. Poate fi instinctul sau pur si simplu o lege a fizicii. Iti e mai usor sa te rotesti prin acest tunel dominat de lumina cand esti parte dintr-o sfera intreaga. Jumatatile de masura se rotesc haotic!
Si cauti jumatatea. O gasesti mai usor sau mai greu si construiesti in jurul conceptului de familie.
Faci copii pe care te straduiesti sa-i cresti si astfel iti traiesti si jumatatea a doua de viata in viteza. Iar copii tai vor face la fel si ai lor la fel intr-un ciclu repetitiv interminabil. Treci peste perioade din viata fara sa pretuiesti, fara sa te opresti in drumul tau, fara sa stagnezi, fara sa te bucuri de clipa, fara sa incerci sa cultivi prezentul pt a evolua intr-o singura directie. Asta pentru ca simti ca trebuie sa cunosti si sa evoluezi sferic! In toate directiile posibile si conform unor principii trasate de altii ce iti influenteaza viata! Dar cunoasterea ta nu face decat sa se limiteze la interiorul unei sfere… neinsemnate in care te invarti cu viteza! Asta pt ca asa simti ca te-ai nascut: Pt a trece vertiginos prin viata. Pt a fi un invingator. Pt a da viata unui alt om, pt a invata si a vedea cat mai mult, pt a creea diferite chestii si pt a muri! Ne nastem pt a muri! Cam asta este scopul predefinit al unei fiinte pe planeta asta.

Ne traim viata in viteza! Iar pe patul mortii .. in acele cateva secunde in care mai suntem constienti dupa ce ni se opreste inima ne privim… realizam cat de scurt e timpul… realizam ca suntem penibil de trecatori, suntem atat de neinsemnati in universul asta mare iar noi am trait ALERGAND PRIN VIATA !

Opreste-te! Inchide ochii pentru o clipa. Inspira! Expira! Deschide ochii si cauta primul lucru frumos din jurul tau. Oricat de neinsemnat este studiaza-l si zambeste! Fa-ti timp pentru a vedea magnifica lume in care traiesti. Asculta sunetul vietii. Lasa lumina sa te inunde si bucura-te de tot ce fara sa-ti dai seama iti ofera viata. Totul va fi altfel!

(Un post scris acum cativa ani cu ajustarile actuale 🙂 )

Categories
Poezie

De vorba cu dorul… de ea!

Dorule!
De ce esti cel mai aprig sentiment ce se cuibareste in scorburile sufletelor noastre? De ce stai colea tolanit, hibernand, taman pana mi-e lumea mai draga? Si de ce cresti… ?
Te simt cu fiecare clipa in care imi lipseste jumatatea. Si iesi la iveala cu fiecare vant ce poarta cu el parfum de iubita! Cotrobai in dulap si dau de tine… Te simt cum te prelingi prin mine cand imi afund fata in perna ei. Te vad in umbrele obiectelor ei de pe noptiera si-ti vad fata ironica de fiecare data cand vad in oglinda golul de langa mine.
Dorule… fugi! Pleaca departe si lasa-mi secunde sa zambesc.
Du-te si lasa-ma! … de fapt mai stai! Dar scoate-mi iar la iveala surasul ei angelic si licarul din ochi. Arata-mi in oglinda langa chipul meu ciufulit… silueta ei perfecta. Fa-ma sa inchid ochii si sa inspir parfumul ei… sa simt imbratisarea ei.
Dar fa-o fara sa ma doara!
Du-te dorule du-te!
…sau stai…

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Motivational

Trecutul e hrana viitorului… dar a trecut

Era un moment de gheata… lasasem cartea din mana. Nici macar nu mai stiu care din paragrafe imi montase panza de paianjen pe ochi. Priveam in gol gandindu-ma la trecut. In ziua asta ma legasera o gramada de cuvinte si de oameni de ceea ce se afla in trecut. Ultima perioada din viata mea era luminata doar de dorinta de a merge mai departe in viata. Stateam lungit pe pat intr-un cot si simteam deja furnicaturile acelea specifice in mana. Mi-a revenit imaginea tintuita pe cutiile mele. Erau cutiile in care mama mea adunase tot ce aveam in capitala in casuta mea. Plecasem atat de repede fara sa ma uit inapoi sau sa cuget prea mult la decizie. S-a dovedit o decizie cu folos. Dar asta nu insemna ca eu las totul in trecut si uit paginile cartii mele. M-am ridicat si m-am repezit asupra maldarului de cutii din coltul camerei. Rupeam bucatile de banda adeziva cu furie parca, nestiind insa ce sa caut in ele.

Prima cutie. Avea pe ea scris cu scrisul melodios al mamei.. carti si prostii. Am desfacut-o am aruncat pe pat cei trei mutzunachi si prima carte din maldar era Magicianul. Am zambit… era o mare parte din sufletul meu in cutia aceea. Am rasfoit timp de cateva zeci de minute aproape toate cartile din cutie. Erau enorm de multe si le citisem pe toate. Am realizat cat de bogat sunt dupa anii care-au trecut.

Am impins prima cutie deoparte si am trecut la a doua. Pe eticheta scria prostii 2. Am deschis-o. Inauntru asezate randuit alte cateva cutii. Am scos una din ele si deschizand-o am inlemnit. Mi-a cazut o lacrima peste restul cutiilor… Am scos poza am sters-o de praf si am asezat-o pe barul din bucatarie. Mi-a venit in minte faptul ca noua mea prietena s-ar putea supara daca o vede. Dar mi-am spus ca am sa-i explic ca o poza nu poate afecta cu nimic povestea noastra. Iar depozitarea ei in fundul unui dulap nu poate schimba trecutul. Era poza Luizei. In aceeasi cutiuta albastra erau legitimatiile mele, cateva cartele telefonice colorate adunate de-a lungul timpului si un plic plin cu scrisori. L-am desfacut si am luat prima scrisoare din teanc. Cu fiecare cuvant am simtit in cerul gurii gustul acela de mucegai pretios. Gustul de amintire ce dainuie in timp. Mi-a mai picat o lacrima blurand cateva randuri de pe scrisoare. Am mai scos apoi vederile de la tatal meu, cateva poezii scrise in timpul liceului, o agenda mica in care obisnuiam sa-mi scriu gandurile acum o vreme, mapa mea din primul an de facultate, un ceas vechi de noptiera pe care-l primisem de la mama la 18 ani, cutia de trabucuri cu care venisem din Germania si pe care le savurasem cu Ovidiu… cateva scoici, o droaie de discuri, multe alte chestii marunte si alte poze ale colegilor sau a prietenilor.

Ma invadase trecutul. Plangeam. Ca un copil care nu intelege de ce nu poate avea totul. As fi vrut sa pot fi in toate locurile ce se regaseau in acele cutii. Cu fiecare persoana in acelasi timp. Sa ii simt aproape si sa le spun cat de mult au insemnat pt mine. Am desfacut fiecare cutie admirand tot ce agonisisem in ultimii ani. Am parcurs toata istoria mea… ciudat.. dar incapea in cateva cutii; daca as fi indoit un pled in doua as fi reusit sa le acopar. O jumatate de viata in cateva cutii. Apoi am inceput sa rad. De unul singur ca nebunii aceia pe care-i vezi la geamurile spitalelor de lunateci. M-am oprit. Am oftat si m-am gandit la Postul cu Ciobul Pierdut.

Am inchis cutiile lipindu-le cu banda adeziva si mi-am zis… “Trecutul e hrana viitorului… dar a trecut”

Categories
Luminile Umbrei Poezie

Vreau

Ti-as spune ca vreau dar ar fi si prea mult… si prea putin pentru cat se poate.
Ti-as spune da… dar ar insemna multe alte semne de-ntrebare.
As spune va fi de-as stii urmatoarea pagina din carte.
As spune acum de nu as privi doar dintr-o parte.
Dar nu fac toate astea… si nici nu caut motiv pt rabdare.
Nici nu neg nimic, eu doar sufletului ii dau crezare.
Las timpul si viata sa ne impinga intr-o frumoasa cautare,
Poate-om gasi la capat o salvatoare-mbratisare
Cine stie ?
Poate candva, poate aici, poate acum, poate acolo
Voi vrea, vei vrea, va fi si voi gasi motiv
Sa cred, sa sper ca-ntreg ghinionul meu dispare…
Odata cu tendinta ta de-a narui… tot ce apare.
Vreau…

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Opinie

Sacrificiul

Cultul jertfei sau al sacrificiului are radacini atat de vechi incat ar fi blasfemie sa nu fie luat in serios. Din vremurile faraonilor si pana nu demult in Egipt, in catolicism, ortodoxism si chiar si in restul religiilor apar pergamente drept dovada ca sacrificiul a fost prezent mereu. In arhitectura, in muzica, in tehnica creerii instrumentelor muzicale, in ascunderea marilor secrete pamantesti, in calugarie, in toate astea intalnim motivul sacrificiului. A sacrificiului de sine sau a altor suflete. Legendele sacrificiului pt apararea supremelor valori ale vietii, ale moralei sau ale eternului spirit de onestitate sunt prezente pe tot traseul destinului uman, sub diferite chipuri sau infatisari.

Ramane de privit din unghiuri diferite. Daca acum cateva mii de ani se jertfeau vieti si se aduceau ofrande zeilor astazi sacrificiul salasluieste in noi in alte forme. Poate materiale… poate strans sugrumate de etica si moralitate.

Sacrificiul de sine aste propriu si spiritului masonic precum o spune si Olimpian Ungherea in “Misterele Templului Masonic”. Exemplele date aici sunt mai mult decat reprezentative.

Legenda lui Osiris, sotul preafrumoasei Isis. Vicelanul Seth doreste cu ardoare puterea si intelepciunea fratelui sau Osiris. Si pentru ca nu le poate dobandi il ucide, ii ascunde cadavrul intr-o lada pe care o arunca in Nil. Isis pleaca in cautarea sotului disparut, il gaseste, reuseste sa fie fecundata de defunct si astfel se naste Horus care isi va razbuna tatal, readucand ordinea in lume.

Legenda maestrului Erigene, un filozof genial si initiat in tainele Artei Regale. Erigene a fost asasinat de trei dintre elevii sai, pentru ca Maestrul profesor refuzase, pe baza meritelor mediocre ale studentilor sa-i ridice pe o treapta superioara a cunoasterii.

Legenda Maestrului Arhitect Hiram Abif, cel responsabil pt construirea incredibilului Templu al Regelui Solomon. Legenda spune ca pt ai putea diferentia pe constructori Hiram Abif a creat un veritabil cod de recunoastere, dand fiecarei categorii parole, semne si atingeri specifice, secrete. Salariile erau luate in locuri diferite si evident in functie de gradul detinut: Ucenici, Calfe sau Maestrii. Trei dintre calfe, suparate ca templul era aproape gata iar ei nu luasera inca gradul de Maestru au vrut sa-i smulga cu forta parola. L-au omorat si l-au ingropat in afara templului la repezeala cu gandul sa vina si sa-i mute corpul neinsufletit mult mai departe unde sa nu fie gasit de nimeni. Au marcat locul cu o ramura de salcam (acacia), ramura care i-a si dat de gol.. dupa indelungi cautari. Trupul a fost inmormantat chiar in templul pe care-l construise, iar ramura de salcam a devenit ulterior unul din simbolurile Masoneriei.

Abatele Jean Le Saxon, despre care se spune ca a fost ucis de doi calugari din congregatia lui, pentru ai fura cartile sacre in care se afla Adevarul Absolut.

Apoi putem trece fara doar si poate in cadre mioritice. Sa ne aducem aminte de “Miorita”. Ciobanasul cel moldovean avea cea mai frumoasa turma de oi, cea mai mandra, cea mai faloasa. In Arta Pastorala ciobanul detinea toate tainele si secretele. Doi ciobani orbiti de invidie si ura, cel vrancean si cel ungurean hotarasc sa-l omoare pe cel moldovean. Desi acesta din urma afla de gandul asasin al celor doi, se supune totusi destinului fatal (sacrificiul de sine) convins fiind ca opera sa – faimoasa rasa de mioare carpatine, va dainui peste veacuri.

Ajungem astfel la Legenda Mesterului Manole. De data asta motivul este cel al Creatiei conditionate de jertfa. Mesterului Manole i-a fost luata scara si a fost abandonat pe acoperisul Manastirii Curtea de Arges pt a nu mai construi nicaieri o astfel de capodopera. Pe langa protejarea secretului aici intalnim si o alta fata a jertfei. Jertfa pentru creatie. Ana sotia lui Manole a sfarsit in zidurile constructiei pt ca aceasta sa dainuie in timp frumoasa si mereu tanara precum sufletul ei.

Ajungem apoi la Valori… sau sistemele de valori ce duc catre sacrificiu. In ratiunea omului de la inceputuri a existat o balanta. Binele si raul in cantitate etern egala. Nu exista bine fara rau si nici rau fara bine. Balanta ce o intalnim in toate culturile lumii… Ying Yang… in toate religiile si in absolut fiecare dintre noi.

Raspunsurile voastre la intrebarea de ce pt fiecare lucru frumos e nevoie de sacrificiu au fost scurte dar sugestive. pentru ca nu poti sa te bucuri de nimic cu adevarat daca nu suferi putin inainte

Pai…. daca nu ar exista sacrificiile, nu ne-am mai bucura si nu am mai savura atat de bine… momentele.. de fericire!!! Fiindca fericirea ta se naste din lucruri rare sau care se intampla rar. Daca fericirea ta s-ar naste din vederea unui fir de iarba … ar fi usor sa fi fericit tot timpul … dar asa mai greu…..

Astazi insa valorile s-au schimbat, si evident si sacrificiile sunt altele. Dar in fiecare zi facem sacrificii. Sacrificam timp, bani, dragoste, cunoastere pt exact aceleasi lucruri, schimbam locurile in care traim de dragul amorului, renuntam la amor pt joburi mai bune, renuntam la trecut si la prezent pt vise pictate in viitor, muncim pt zile mai bune, muncim pt copii, familie, pt animalele de companie, renuntam la multe lucruri pt a face pe altii fericiti sau pt a ne atinge telurile. Tine de modul in care alege fiecare dintre noi ce isi doreste mai mult. Un batran extrem de drag mie.. bunicul meu spunea: Omul trebuie sa invete ca nu poate avea totul. Si sa-si calauzeasca atentia inspre ceea ce il face sa zambeasca mai des. Desi odata cu zambetele va cugeta mult la cele ce le-a parasit.

Sa ne inchipuim o lume perfecta in care tot ce ne dorim se implineste fara pic de efort ! Pur si simplu nu ar mai avea sens. Ar fi impotriva ciclului vietii. Sacrificiul e in noi ! In felul nostru de a fi !

Categories
Jurnal de insomniac

Greseli si consecinte.

Din ciclul Jurnal De Insomniac.

Omul e trecator. Asta o stim cu totii.. e atat de trecator incat ar trebui sa pretuiasca fiecare clipa din viata lui. Ar trebui sa gaseasca “frumos” si “bun” in fiecare lucru marunt din jurul lui. Sa traiasca exact asa cum o cere faptul ca se duce. Asta am invatat de la mama mea, asta am realizat pe parcursul anilor, asta s-a impietrit in mintea mea de ceva vreme.

Cu totii facem alegeri… uneori cu mintea, alteori cu inima.. dar ambele variante pot fi gresite. Pt ca suntem oameni si ne sta in fire sa gresim.
Am trait mereu pe principiul ca trebuie sa fac ce-mi spune inima. Dar si inima face greseli.. Greseli care ne definesc. Se aduna si ne reprezinta ca indivizi. Important este sa nu ramanem mereu in acelasi stadiu … si sa facem aceleasi greseli. Ar trebui sa invatam din fiecare pas pe care-l facem in viata. Desi asa ar trebui, se pare ca de multe ori repetam cu desavarsire si la nesfarsit exact aceleasi chestii eronate. Ne incapatanam sa credem in anumite lucruri care de fapt nu exista si o duzina de alte evenimente anterioare ne demonstreaza asta.. e firea omului sa aiba fixatii ! sa spere la chestii pe care nu le poate avea. Sau daca le poate avea ii lipsesc altele.

E ca intr-un carusel ruginit care inca se mai invarte si scartaie demonstrandu-ti printr-un sunet obosit ca tu NU poti fi pe doi caluti odata. Desi e evident acest lucru omul va incerca mereu sa obtina imposibilul. Va demonta caruselul si va pune doi caluti unul langa celalalt pt a putea calari doi deodata. Si in straduinta lui nu-si va da seama ca ceea ce a facut el strica intreg farmecul caruselului. Va picta calutii in culori vii si proaspete fara sa realizeze ca izul lor vechi este de fapt parte din perfectiunea sinistra a unui carusel ruginit.

Stiu ca aberez si multi se intreaba ce vreau sa spun… Em am sa raspund cu nu stiu … dar scriu… lasand fiecare cititor in parte sa-si extraga exact ce are el nevoie din textul asta. Ultimele evenimente din viata mea au fost ca o spalatura matinala a fetei. O trezire brusca din visul acela pe care am eu obiceiul sa-l traiesc cat nu dorm! Si in acelasi timp un sut in fund ce ar trebui sa ma impinga inainte spre clipe fructoase!

Cu totii invatam din esecuri nu din succese! (Bram Stoker)

Categories
Luminile Umbrei

Controlul unei Clipe Statice !

Exista momente in viata fiecarui om cand ne dorim anumite chestii..

Sunt dorinte dictate si percepute de stomac, de lipsa de adrenalina, de papilele gustative.. de simtul olfactiv de retina … sau de factori externi declansatori..

Eu imi doresc de foarte multe ori cate o chestie ! de exemplu (banal) ma trezesc din somn si primul lucru pe care mi-l dicteaza creierul amortit si inca incetzosat este setea ! si mi se face pofta instantaneu de lapte ! dezamagirea este imensa daca deschid frigiderul si constat ca nu am lapte sau ca cel pe care il am .. s-a acrit !

In alte momente simt nevoia de dulce .. nu stiu exact ce .. si nimic din ce gasesc prin casa nu ma satisface … am ciocolata, budinca, bomboane mentolate, dropsuri de fructe.. napolitane .. si toate cretinitatzile de dulciuri dar nu e ceea ce imi doresc ! si ma screm incredibil de tare sa realizez ce pana mea imi doresc … dar nu .. raman in ceatza si imi amagesc creierul cu cele insirate mai sus…

Apoi brusc dupa ce sunt satul si ghiftuit cu toate cele .. realizez ca vreau o inghetzata de vanilie ! deschid geamul inainte sa ma imbrac sa dau fuga la alimentara si vad cat de frig e … ! imi trece instant ! as putea (la naiba) sa ma imbrac pur si simplu si sa plec la alimentara sa ma gandesc acolo ! nu m-as intoarce din drum sigur .. as merge chit ca ar fi -30 de grade afara .. pt simplul fapt ca nu ma intorc niciodata din drum.. si pt simplul fapt ca oricum m-am imbracat !

Alte momente de gen sunt cele in care desfasori in tihna cine stie ce activitate si cineva te freaca la icre ! .. si nu o data .. nu de doua ori .. ci in mod obsedant in CONTINUUUUU…

Si atunci iti doresti sa dispara acea persoana.. atat de tare incat incepi sa te temi ca s-ar putea sa se implineasca …

Mai sunt momentele cand esti extrem de obosit dar trebuie sa mai faci inca o droaie de chestii ! mai ai de platit intretinerea intre anumite ore (pt ca imbecila de la caserie e intre 2 ore exacte la ghiseu si daca nu platesti atunci iti baga penalizari ..), mai ai inca 6 ore la cel de-al treilea job .. de la care nu poti lipsi nici daca e foc si uragan (ca deh asta ti-e meseria) ! mai ai de cumparat niscaiva chestii .. de genul Hartie Igienica, Gel de par (fara de care nu poti iesi din casa ca-ti sta parul ca pixu), suc si apa minerala ca nu mai ai nici un strop prin casa.. s.a.m.d. …

…atunci iti doresti sa dispara totul pentru o clipa in jurul tau, sa inghete acele ceasornicului iar tu sa inchizi pleoapele grele si sa savurezi eternitatea unei clipe statice .. nemasurate .. necontorizate.. libera de ganduri de “Trebuie” de “urgent” si altzi termeni asociati !..

Stau si ma gandesc ca o fi unul din motivele pentru care in lumea asta sunt multi oameni care se sinucid ! isi doresc eternitatea unei clipe statice … da .. asta e exprimarea … e definitia mortii … unii isi doresc moartea ! asta pentru ca nu inteleg ca de fapt ceea ce cauta ei este puterea de a controla durata acelei clipe statice ! Libertatea de a inchide ochii iar atunci cand ii deschizi sa te afli in acelasi loc in aceeasi secunda si totul neschimbat in jur .. dupa asta tanjim cu totii ! Controlul unei Clipe Statice !

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

M-am nascut in secolul gresit ?

Cu fiecare zi ce trece, indiferent daca e una reusita sau invaluita in nori cenusii, imi pun din ce in ce mai des intrebarea asta. Brasovul e un oras frumos. Spatiu intramontan cu aer curat iar arhitectura deosebita scoate la iveala un amalgam desprins din toate stilurile arhitecturale ale ultimelor secole. Cladiri magnifice ce au fiecare in parte cate o istorie batuta in cuie de multe generatii.

Zilele trecute priveam fotografii ale Brasovului de alta data. Am ramas blocat oarecum in lumea aceea in care jobenul si fracul erau de o normalitate sfanta. Imi imaginam totul ca si cand ar fi fost aievea. Trasuri cochete, trase de cai naravasi, negustori cinstiti instalati pe trotuarul bulevardului cu temirice oferte. Doamne desavarsite cu rochiile specifice vremii si umbrelutele atat de importante pe atunci. Am vazut si cateva imagini din Bucurestiul de altadata. Aceeasi reactie. Parca eram rupt din tabloul acela.

Vremurile ce au trecut au lasat un gust dulceag mostenitorilor dar si invatatura de minte. Erau alte vremuri. Onoarea, cinstea dar si viclenia in negustorie aveau alte nuante… mult mai curate. Numele era extrem de important in clasa sociala din care te desprindeai. La fel si faptele. Erai pretuit in functie de titulatura pe care o primisei mostenire dar si pentru contributia in societate. Evident si atunci, ca si acum exista notiunea de bine ori rau, dar in alte limite. Distanta dintre cele doua extreme era mult mai mica.. sau mult mai stabila.

Mi-ar fi placut sa ma plimb pe bulevard la finele secolului al XVIII-lea.

Marturiile altor secole mult mai indepartate ma fascineaza si ele in aceeasi masura. Ma intreb asadar dupa ce criterii nevazute a ales demiurgul ce m-a creat perioada in care sa ma nasc ? De ce nu m-am nascut cu 100 de ani mai devreme ? Evident nu am sa gasesc un raspuns la intrebarea asta, dar visator cum sunt imi permit sa caut si raspunsuri la intrebari fara raspuns.Oare.. m-am nascut in secolul gresit ?

Oricum mi-ar fi placut sa ma pierd prin umbrele adancite de vremuri ale unor orase din secolele trecute.

 

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Motivational

LET IT FLOW

… spune o vorba dintr-un popor care contine mai multe natii decat ar fi existat in turnul Babel si care nu are o istorie mai lunga de 600 ani si ceva. Evident nu ma refer la nimic material ori la o chestie lichida. Let it flow… ar insemna in traducerea mea matinala… lasa valul sa te duca si sa aduca ceea ce e scris.

Atunci cand peisajele din colectia ta de tablouri ce reprezinta viata, sunt multicolore: unele viu volorate, vesele si antrenante, altele cenusii sau colorate tomnatic si melancolic, iar altele extrem de intunecate… Pensula ta devine mult mai intelegatoare.. poate unii ar spune mai inteleapta. E vorba de alegerile pe care le facem in viata si de gradul de maleabilitate al deciziilor. Suntem parte dintr-un cadru atat de mic in universul asta mare incat pana si noi ne plictisim de noi insine. Ar fi pacat sa nu traim ceea ce ne da viata. Cu bune si rele, cu alegeri pro sau contra trebuie sa trecem prin viata cantarind totul cat mai putin. Tocmai pt. a nu pierde timpul intre doua sau mai multe extreme si pt. a nu ocoli o solutie. Viata se scurge precum apele unui rau. Ajung in alte rauri, in fluvii in mari si oceane lasand timpul sa-si puna amprenta pe conditia existentei. De aici se evapora calatorind prin nori in aceleasi locuri in care au fost zamislite si revenind pe pamant drept apa de ploaie. Urmeaza la nesfarsit acelasi ciclu interminabil lasand in urma lor viata. Asa e si cu noi.

Gresit ar fi sa innotam in susul apei, impotriva curentilor, impotriva destinului.

Asa imi traiesc eu viata. Las totul sa curga de la sine, iar tot ceea ce am de facut este sa sper ca pe harta calatoriei prestabilite exista si locuri bune, locuri de unde pot aduna cunostinte, unde pot lua nastere bunatatea, bunastarea iar la final sa trag linie si sa fiu multumit de tot ce a trecut. Omului nu ii sta in fire sa accepte tot ce e in jurul lui… si se zbate sa schimbe totul in favoarea lui. Uneori ii reuseste alteori nu. In fiecare caz sfarsitul ar fi acelasi.. partea pierduta este insa peisajul prin care calatoresti. asadar viata trebuie primita cu bune si cu rele asa cum ne-a fost scris… pur si simplu Let it flow. Let it flow… In the end it doesn’t even matter ! dar cel putin am trece dincolo afisand in coltul buzelor un zambet marcant. Nu am trait alergand prin viata.

Categories
Jurnal de insomniac

Jurnal de insomniac

Inca mai sfaraie chistocul din scrumiera pe care l-am stins neglijent, lasandu-i atata vlaga incat sa mocneasca mirositor. Scriu despre ultima ora de insomniac.

In surdina se aude un film cretin de la tv iar eu stau cu geamul larg deschis si ascult sunetul orasului. Am reusit sa atipesc cateva ore dar m-am trezit insetat. Atat de insetat incat as fi repezit pe gatlej toate lichidele din casa.
M-am scos din sacul de dormit, mi-am miscat talpile goale in bucatarie catre frigider lasand urme umede pe gresie si am devorat jumatate din continutul unei sticle de lapte.
Apoi mi-am aprins ultima tigara din pachet maraind nervos ca dimineata ma voi trezi fara tigari si voi fi la fel de morocanos pana imi voi aprinde tacticos prima tigara dintr-un pachet pt care trebuie sa ma deplasez juma’ de km.

Acum stau la geam dupa cum spuneam si ascult orasul. Luna straluceste pe cerul nergu de parca ar zambi ostentativ si mi-ar spune: Depinzi de mine… pasare de noapte!

Vis-a-vis, la mansarda, palpaie o luminita si se vad miscandu-se umbre intr-un joc pervers pe tavan. Ciudat… Ma gandeam cat de linistit este orasul in comparatie cu agitatia de peste zi.

E atat de liniste incat am impresia ca visez un vis mut. Pe retina mi-au aparut imagini ale unui film mut vazut in copilarie la Televizor. Nu am mai visat de multa vreme ceva despre care sa scriu. Vreau sa vizes iar mi-am spus.

As vrea sa pot pune capul pe perna, sa zambesc si sa-mi inceapa un vis despre care sa scriu dis de dimineata… Poate maine!

Astazi insa nu mai reusesc nici sa adorm, si daca se intampla e atat de adanc incat am impresia ca odata cu somnul ma acopera pamantul rece si un voal sonic impenetrabil. Sunt oare insomniac ? Sau e o chestie pur psihica?  Poate e doar ceasul biologic atat de dereglat de anii munciti pe timp de noapte! Sau poate sunt de vina diminetile cu noaptea-n cap in care ma trezeam sa ajung la matinal la radio!

Dar daca sufar de alta boala si insomniile sunt doar simptome ale ei? Ce intrebari imbecile isi pune un om atunci cand converseaza cu el insusi … e ca in filmele acelea cu schizofreni …Vocile spun ca

Am zambit. Am muscat dintr-o pulpa gasita in frigider, si m-am repezit la calculator. E totusi 3 si 30 de minute… dar o sa scriu cateva randuri… si-a iesit inca o scurta din Jurnalul de Insomniac.

Noapte Buna… sau Buna Dimineata cititorule. Sa ai o zi deosebita.
Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac

Nopti Albe sau singuratate

Din Ciclul Jurnal de Insomniac.

De cativa ani incoace sufar de aceeasi chestie. Insomnie la domiciliu. O sa vi se para ciudat dar asa este… Ciudat ? veti intreba. Ei bine da. Ciudat! De ce? Pentru ca mi se intampla asta atunci cand sunt acasa si cand sunt singur. Daca sunt altundeva cu siguranta voi adormi imediat ce imi pun capul jos si voi ramane in pozitia respectiva pana ma va trezi cineva. Pot dormi in tren, pot dormi in masina (si se intampla fregvent), dorm in locuri straine, dorm oriunde va puteti imagina exceptie face garsoniera mea inchiriata de langa liceul Hasdeu. Dar nu mereu. Ci doar atunci cand sunt singur.
Daca am pe cineva langa mine voi adormi fara doar si poate in maxim 15 minute. Dar asa.. singur nu pot. Pur si simplu imi sting toate luminile.. beau ca tot omul de rand si dornic sa-si oblojeasca pleoapele o cana de lapte cald, imi las usa de la balcon intredeschisa sa intre racoare si ma straduiesc din rasputeri sa adorm. Nu pot..
Trec primele 30 de minute si evident aprind lumina. Pun mana pe o carte in speranta ca-mi vor obosi ochii mai mult decat sunt (odata si odata se vor invineti de tot). Se intampla lucrul asta dar asta nu inseamna ca voi adormi. Voi aprinde un betisor parfumat ca de obicei.. sperand ca de fiecare data ca asta va ajuta, voi desena, voi scrie ceva pe blog, voi urmari inca vreo 3 sau 4 videouri funny, voi mai citi inca vreo 5 sau 6 articole cu titlul atragator, voi face inca un dush si abia aproape de zorii zilei voi pune capul jos pe perna cu folos. Ironia sortzii face ca doar 2 3 ore mai tarziu trebuie sa fiu in picioare. Ma trezesc obosit dar imi trece repede starea… Si uite asa am parte de nopti albe. Un batran drag mie mi-a spus odata zambind siret prin barba lui carunta :

Tu suferi de singuratate nepoate nu de insomnie.

Acum ascult ecoul acelor cuvinte in fiecare noapte… privesc in jurul meu la fiecare obiect si caracteristicile lui si ma gandesc daca avea dreptate. Poate ca da.. dar poate sunt doar Nopti Albe !