…intre cerculetele create de prima picatura de ploaie … se ridicase o coroana de apa. Ultimele zile nu sadisera decat seceta si plictiseala. Fusese toata ziua cald si naduseala. Ca de obicei inainte sa ploua. Se innorase in cateva minute iar cerul arata acum de parca ar fi primit o sentinta extrem de grava. Trebuia sa planga, trebuia sa ocarasca pe cineva. Trebuia sa se descarce. Cazuse prima picatura nascand acea coroana pt cateva zecimi de secunda si apoi disparu in aceeasi masa de apa miscata acum dupa multe zile. Apoi se auzi un tunet infundat… si incepu usor sa picure schimband intreg decorul intr-unul cu picatele. Nu zarise fulgerul dar fusese aproape cu siguranta… simti o adiere de vant si isi intoarse privirea in directia opusa lacului. Arborii padurii erau frunzariti deja. Se putea observa asta de la distanta. Se ridica incet de pe malul apei. Stranse boceluta si isi aranja parul castaniu intr-un coc lasand doar doua suvite de dimensiuni diferite sa curga de pe fiecare tampla. Avea ochii negrii si buzule tuguiate. Rosii ca merele padurete pe care le gustase inainte sa ajunga la lac. In boceluta mai avea ramasitele gustarii pe care o luase in graba de pe masa din bucatarie, un hanorac albastru captusit bine si o pelerina. le luase cu ea banuind ca vine ploaia.
Venea odata pe an la cabana si mereu prindea perioada cu seceta. Se nimerise ca de fiecare data sa aiba stabilita plecarea cu o zi dupa ce venea ploaia. Isi spunea in gand ca locul acela se supara intocmai pt plecarea ei. In afara casei la care venea ea, pe o raza de cativa kilometrii nu se afla decat o cabana mare unde locuia o familie de padurari. Batranul Harry, despre care lumea spunea ca ar avea vreo 90 de ani, Smith un tip de vreo 50 de ani cu sotia Katy si fiul lor de 24 de ani Mike. Mai aveau un catel schiop de o labuta. O pierduse pe vremea cand mina de dupa deal era inca activa ranindu-se la un macaz. In orasul de langa mina nu mai ramasese mai nimic. Utilaje vechi si ruginite, cateva schele de metal, cateva zeci de cladiri si case parasite. Oamenii luasera cu ei mai tot ce se putea lua si se mutasera cu 60 de kilometrii mai jos intr-un oras mai maricel ce avea legatura cu calea ferata. Upper Town.
Era al 10-lea an consecutiv cand petrecea mai bine de 2 saptamani aici sus la lac. Stia fiecare petic de mal si fiecare cotlon al casutei. Prima oara venise cu tatal ei.. care murise acum 7 ani inainte sa inceapa ea studiile. Acum terminase, se angajase intr-o companie multinationala si lucra la un nivel extrem de bun. Mostenise probabil abilitatea de a retine numere si de a face calcule de la mama ei pe care nu o vazuse niciodata dar despre care tatal ei spunea ca ar fi fost un excelent matematician. An de an venea aici in coltul acesta de rai.. uitat de lume si de civilizatie. An de an curata praful adunat in 4 anotimpuri si se relaxa cateva zile savurand peisajul si linistea muntelui. Il aducea si pe Athos cu ea, Husky-ul ei. Il primise cadou de la tatal ei inainte sa moara. Avea impresia ca o parte din parintele ei se pastrase in catelul acesta pe care il iubea atat de mult. Uneori, cand veneau la cabana Athos lipsea cu zilele… isi lua portia de libertate prin padurile din jur si se intorcea apoi plin de scaieti si pricajit dar cu ochii sclipitori. Se vedea mostenirea unei specii atat de fioroase in el….
Scoase pelerina la timp si isi acoperi capul cu gluga. Grabi pasii spre casuta, pe veranda il vedea pe Athos care pazea onorat asezarea mirifica. Ajunse cand se porni urgia. Furtuna de-a dreptul. Clopotei prinsi pe veranda faceau un taraboi imens de parca ar fi fost instrumentele unei orchestre, iar natura le era dirijorul. Karina se aseza pe balansoar cu Athos alaturi si privea lacul asaltat de miliarde de picaturi de apa…
…Intra in casa si aprinse lampa. Nu exista electricitate si folosea cateva lampi cu petrol pe care le aprindea in fiecare seara. Lumina difuza si tremuratoare ii mangaiau inspiratia. Se apropie de masuta mancata de termite, mangaie copertile de piele roasa a jurnalului apoi il deschise. Scria aproape zilnic cateva pagini. Despre dragoste, despre Athos, despre oamenii intalniti in cursul anului ce trecea, despre toate evenimentele importante din viata ei. Nu scria decat aici si in fiecare an se bucura recitind viata ei. Zambea la micile desene stangace pe care le schita la inceputul fiecarui capitol, ca apoi sa astearna iar rauri de cerneala in cuvinte scrise bucalat si melodios. De data asta scria despre fostul ei iubit. Il descrise in amanunt iar apoi povesti despre piata in care se cunoscusera:
“Se auzeau aripi din toate partile, zburau porumbeii atrasi de semintele aruncate de localnici sau turisti si in fundal imi canta susurul apei din fantana arteziana. Ma asezasem pe bordura cu paharul de carton in palmele facute caus si sorbisem din cafeaua aromata. Avea parca mai mult farmec in mijlocul pietei. Vedeai tot de aici. Fiind o ora matinala puteai observa localnicii grabiti sa ajunga in magazine sau pe terasele unde isi castigau painea. Chiar in fata un tanar mustacios si imbracat extrem de galant aranja fete de masa purpurii si servetele albe. Erau in ton cu intreg localul. Remarcasem terasa si micile amanunte de cu seara cand acelasi tanar aprindea lumanari din acelea scumpe “invelite” in sticla mata, spre deliciul clientilor romantici. Alaturi, un batranel cu parul alb si imbracat in camasa alba cu vesta de doc, curata vitrina magazinului de antichitati. In vitrina, pe raftul acela imens te puteai pierde. Gaseai de la posete de argint pana la tablouri scorojite de vreme sau cutii din lemn de trandafir sculptate manual de artistii necunoscuti ai speciei. In apropierea mea un maturator saluta florareasa. Era o doamna la vreo 45 de ani despre care propietara pensiunii in care stateam spunea ca e singura si ca nici nu se va marita vreodata. Gatita foc intr-o rochie orange si o esarfa de un rosu sangeriu, pasea grabit lasand ecoul tocurilor sa sacadeze intreg platoul acela de poveste in care ma aflam.”
Se opri, puse capacul stiloului, se ridica si scoase dintr-un dulapior prafuit o cutie. “Cigars” scria cu litere de-o schioapa pe ea. Nu fuma decat in perioada in care se afla aici probabil lasand libertatea pustiului sa-i inunde obiceiurile. Isi aprinse tacticos un trabuc iar fumul se raspandi in incapere trasand umbre dragonice pe tavan si pe pereti. Isi relua cursul amintirilor:
“M-am ridicat de pe bordura si m-am indreptat spre libraria pe care o remarcasem cu o zi inainte. Aveam de gand sa cumpar cartea veche pe care o descoperisem in vitrina. Era deschisa la mijloc la o pagina unde un desen colorat infatisa o casa singuratica. M-a adus cu gandul la casuta mea si la locul pe care il indragesc atat de mult. In desen, in marginea de jos aparea si o fata de pisica.
– Merge si o pisica desi imi plac cainii ! mi-am spus atunci…
Am ajuns in fata librariei si cand sa intru pe usa mare de lemn cu geamuri murdare se auzi o voce patrunzatoare:
– Buna dimineata lady !
– Buna dimineata… am raspuns cu jumatate de gura.
– Atat de matinala ? nu strica la ten ? facu strainul pe interesantul.
– Ba dimpotriva, somnul excesiv provoaca cearcane domnule …?..
– Sa inteleg ca nu dormiti deloc .. domnisoara ? Si odata cu aceste cuvinte duse sugestiv degetele la ochi trasand conturul lor extrem de fin.
Am intrat amandoi in librarie, el s-a indreptat catre tejghea si a intrebat afisand un zambet larg:
– Cu ce va pot servi lady ?
– …stiti cartea din vitrina…
– Aaa „Casa Singuratica” ! Exclama el. Mi-a schimbat viata.. ingaima lasand sa iasa la iveala o urma de nostalgie combinata cu tristete.
– As dori sa o cumpar.. daca e de vanzare.
– Pai, e expozitionala dar daca v-a atras inseamna ca soarta e cea care hotaraste.
Ridica de sub tejghea un instrument cu pene tocite cu care indeparta in cateva secunde praful de pe paginile cartii. O ridica cu grija ca si cand ar fi fost un artefact extrem de pretios si o aseza pe tejghea. Trase o scarita cu trei trepte din lemn, pasi pana pe ultima treapta si culese de pe rafturile superioare o cutie colorata. Aseza cartea in cutia plata, o capsa si spuse:
– Sa incepeti cartea la rasaritul soarelui. Veti zambi intreaga viata cu gandul la momentul in care ati citit primele randuri.
– Va multumesc din suflet a fost raspunsul meu !
A doua zi dimineata am repetat plimbarea prin piata cu fantana arteziana. Am trecut prin fata librariei, unde spre mirarea mea erau trase obloanele iar pe usa trona un lacat greu.
– Oare ce s-o fi intamplat astazi ? M-am intrebat… Acelasi lucru s-a repetat si in zilele urmatoare lasandu-mi impresia ca totul fusese un vis rural ce s-a stins brusc. Libraria nu s-a mai deschis pana la plecarea mea din oras.
In ultima zi am predat camera inainte de pranz. Nici in dimineata aceea nu zarisem pe nimeni la librarie. Am cumparat toate chitibusurile din raftul pensiunii pe post de suveniruri, am platit cameristul sa ma ajute cu bagajele pana la gara, si am parasit mirifica piata. Nu am mai trecut niciodata de atunci prin locul acela. Poate ca nici nu o voi face ! Imi place misterul intamplarii. Lasa stiloul din mana si desena pe pagina lasata libera o carte, ce-i drept cam stramba, apoi o hasura gradat pt a amplifica ideea de vechi. Stinse trabucul pe jumatate, se ridica iar odata cu ea si Athos, apoi micsora flacara lampii si se cuibari in pat. Zambea inca gandindu-se la „Cartea Singuratica” si la faptul ca inca nu o citise…
