Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Opinie

Sacrificiul

Cultul jertfei sau al sacrificiului are radacini atat de vechi incat ar fi blasfemie sa nu fie luat in serios. Din vremurile faraonilor si pana nu demult in Egipt, in catolicism, ortodoxism si chiar si in restul religiilor apar pergamente drept dovada ca sacrificiul a fost prezent mereu. In arhitectura, in muzica, in tehnica creerii instrumentelor muzicale, in ascunderea marilor secrete pamantesti, in calugarie, in toate astea intalnim motivul sacrificiului. A sacrificiului de sine sau a altor suflete. Legendele sacrificiului pt apararea supremelor valori ale vietii, ale moralei sau ale eternului spirit de onestitate sunt prezente pe tot traseul destinului uman, sub diferite chipuri sau infatisari.

Ramane de privit din unghiuri diferite. Daca acum cateva mii de ani se jertfeau vieti si se aduceau ofrande zeilor astazi sacrificiul salasluieste in noi in alte forme. Poate materiale… poate strans sugrumate de etica si moralitate.

Sacrificiul de sine aste propriu si spiritului masonic precum o spune si Olimpian Ungherea in “Misterele Templului Masonic”. Exemplele date aici sunt mai mult decat reprezentative.

Legenda lui Osiris, sotul preafrumoasei Isis. Vicelanul Seth doreste cu ardoare puterea si intelepciunea fratelui sau Osiris. Si pentru ca nu le poate dobandi il ucide, ii ascunde cadavrul intr-o lada pe care o arunca in Nil. Isis pleaca in cautarea sotului disparut, il gaseste, reuseste sa fie fecundata de defunct si astfel se naste Horus care isi va razbuna tatal, readucand ordinea in lume.

Legenda maestrului Erigene, un filozof genial si initiat in tainele Artei Regale. Erigene a fost asasinat de trei dintre elevii sai, pentru ca Maestrul profesor refuzase, pe baza meritelor mediocre ale studentilor sa-i ridice pe o treapta superioara a cunoasterii.

Legenda Maestrului Arhitect Hiram Abif, cel responsabil pt construirea incredibilului Templu al Regelui Solomon. Legenda spune ca pt ai putea diferentia pe constructori Hiram Abif a creat un veritabil cod de recunoastere, dand fiecarei categorii parole, semne si atingeri specifice, secrete. Salariile erau luate in locuri diferite si evident in functie de gradul detinut: Ucenici, Calfe sau Maestrii. Trei dintre calfe, suparate ca templul era aproape gata iar ei nu luasera inca gradul de Maestru au vrut sa-i smulga cu forta parola. L-au omorat si l-au ingropat in afara templului la repezeala cu gandul sa vina si sa-i mute corpul neinsufletit mult mai departe unde sa nu fie gasit de nimeni. Au marcat locul cu o ramura de salcam (acacia), ramura care i-a si dat de gol.. dupa indelungi cautari. Trupul a fost inmormantat chiar in templul pe care-l construise, iar ramura de salcam a devenit ulterior unul din simbolurile Masoneriei.

Abatele Jean Le Saxon, despre care se spune ca a fost ucis de doi calugari din congregatia lui, pentru ai fura cartile sacre in care se afla Adevarul Absolut.

Apoi putem trece fara doar si poate in cadre mioritice. Sa ne aducem aminte de “Miorita”. Ciobanasul cel moldovean avea cea mai frumoasa turma de oi, cea mai mandra, cea mai faloasa. In Arta Pastorala ciobanul detinea toate tainele si secretele. Doi ciobani orbiti de invidie si ura, cel vrancean si cel ungurean hotarasc sa-l omoare pe cel moldovean. Desi acesta din urma afla de gandul asasin al celor doi, se supune totusi destinului fatal (sacrificiul de sine) convins fiind ca opera sa – faimoasa rasa de mioare carpatine, va dainui peste veacuri.

Ajungem astfel la Legenda Mesterului Manole. De data asta motivul este cel al Creatiei conditionate de jertfa. Mesterului Manole i-a fost luata scara si a fost abandonat pe acoperisul Manastirii Curtea de Arges pt a nu mai construi nicaieri o astfel de capodopera. Pe langa protejarea secretului aici intalnim si o alta fata a jertfei. Jertfa pentru creatie. Ana sotia lui Manole a sfarsit in zidurile constructiei pt ca aceasta sa dainuie in timp frumoasa si mereu tanara precum sufletul ei.

Ajungem apoi la Valori… sau sistemele de valori ce duc catre sacrificiu. In ratiunea omului de la inceputuri a existat o balanta. Binele si raul in cantitate etern egala. Nu exista bine fara rau si nici rau fara bine. Balanta ce o intalnim in toate culturile lumii… Ying Yang… in toate religiile si in absolut fiecare dintre noi.

Raspunsurile voastre la intrebarea de ce pt fiecare lucru frumos e nevoie de sacrificiu au fost scurte dar sugestive. pentru ca nu poti sa te bucuri de nimic cu adevarat daca nu suferi putin inainte

Pai…. daca nu ar exista sacrificiile, nu ne-am mai bucura si nu am mai savura atat de bine… momentele.. de fericire!!! Fiindca fericirea ta se naste din lucruri rare sau care se intampla rar. Daca fericirea ta s-ar naste din vederea unui fir de iarba … ar fi usor sa fi fericit tot timpul … dar asa mai greu…..

Astazi insa valorile s-au schimbat, si evident si sacrificiile sunt altele. Dar in fiecare zi facem sacrificii. Sacrificam timp, bani, dragoste, cunoastere pt exact aceleasi lucruri, schimbam locurile in care traim de dragul amorului, renuntam la amor pt joburi mai bune, renuntam la trecut si la prezent pt vise pictate in viitor, muncim pt zile mai bune, muncim pt copii, familie, pt animalele de companie, renuntam la multe lucruri pt a face pe altii fericiti sau pt a ne atinge telurile. Tine de modul in care alege fiecare dintre noi ce isi doreste mai mult. Un batran extrem de drag mie.. bunicul meu spunea: Omul trebuie sa invete ca nu poate avea totul. Si sa-si calauzeasca atentia inspre ceea ce il face sa zambeasca mai des. Desi odata cu zambetele va cugeta mult la cele ce le-a parasit.

Sa ne inchipuim o lume perfecta in care tot ce ne dorim se implineste fara pic de efort ! Pur si simplu nu ar mai avea sens. Ar fi impotriva ciclului vietii. Sacrificiul e in noi ! In felul nostru de a fi !

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Poezie

Evadare

Cand lumile intortocheate si patate din juru-mi umbresc zambetele proaspete

Si diminetile devin nopti polare fara de rasarit si fara de apus…

Cand colbul vremii e imprastiat pe rafturi si pe perete

Iar barba-mi creste fara doar si poate sucind tabloul tineretii cu josu’n sus

Si cunoscut-am peste noapte o alta fatza a monedei ce ma simt.

Atunci dintre ciulini,

din inchisoarea mea urbana cu garduri din spini,

fac pasi uriasi de supraom eliberindu-mi inima ca pe-un rubin.

O piatra rosie ce sta intemnitata intre colti de argint la gatul unui snob.

Cad si ma pierd,

cobor agale printre alge,

ating nisipul fin si asezat si ma ingrop la primul val.. simtind doar libertate.

O libertate sarata, inspumata si melancolica.

La mare… Azi Evadez !

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Motivational

Curajul – Cuvantul zilei

Din ciclul dimineti de insomniac

Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti. Winston Churchill.

Asta daca vorbim de curajul acela bine definit care este prezent in viata oamenilor si delimiteaza normalul de fantastic, delimiteaza ignoranta de reusita ori bunul simt de nesimtire.
De fapt curajul este reprezentat de o clipa. O clipa in care conform unor impulsuri declansam actiuni ce pot avea impact direct asupra persoanei noastre.
Nu vorbesc de curajul eroic neaparat, sau de oamenii care fac lucruri necugetate. Vorbesc de acel curaj de care ai nevoie de a trece prin orice situatie.
E dorinta de a reusi, dorinta de a merge mai departe, dorinta de a nu regresa. Dorinta de a trai cu bune si cu rele avand demnitate si fruntea inainte indiferent de ce ni se intampla.
In ziua de azi iti trebuie curaj la fiecare pas… pt ca viata e o jungla notorie in care dai piept unor provocari si intamplari incredibile.
Asta zi de zi.
E important sa ai curaj sa faci alegeri, e important sa ai curaj sa risti pt a avea de castigat, e important sa ai curaj sa daruiesti si sa primesti, sa ai curaj sa traiesti asa cum iti dicteaza caracterul.
E important sa ai curaj sa iti iei o cafea de la automat, pt ca nu stii cu siguranta ce contine ea. Trebuie sa ai curaj cand spui buna ziua caci s-ar putea sa fi luat peste picior sau sa fi privit extrem de rece.
Iti trebuie curaj sa-ti faci o rata, un credit sau sa iti bagi banii intr-o banca. Asta pt ca in Romania niciodata nu stii cine cui si cum da tepe.
Iti trebuie curaj pt a iubi.
Iti trebuie curaj pt un One Night Stand.. s-ar putea sa dai de cine stie ce chestie ciudata sau sa fi acaparat intr-u totul.
Iti trebuie curaj sa zambesti pt ca ai putea fi considerat naiv deplasat sau chiar nebun.
Iti trebuie curaj sa te urci in autobuz – poti fi jefuit sau bruscat.
Iti trebuie curaj sa gandesti sau sa ai idei – s-ar putea sa fi judecat pentru asta.

Asadar curajul e cuvantul zilei…
Sa speram ca aveti curaj sa aveti curaj astazi !

Categories
Jurnal de insomniac

Greseli si consecinte.

Din ciclul Jurnal De Insomniac.

Omul e trecator. Asta o stim cu totii.. e atat de trecator incat ar trebui sa pretuiasca fiecare clipa din viata lui. Ar trebui sa gaseasca “frumos” si “bun” in fiecare lucru marunt din jurul lui. Sa traiasca exact asa cum o cere faptul ca se duce. Asta am invatat de la mama mea, asta am realizat pe parcursul anilor, asta s-a impietrit in mintea mea de ceva vreme.

Cu totii facem alegeri… uneori cu mintea, alteori cu inima.. dar ambele variante pot fi gresite. Pt ca suntem oameni si ne sta in fire sa gresim.
Am trait mereu pe principiul ca trebuie sa fac ce-mi spune inima. Dar si inima face greseli.. Greseli care ne definesc. Se aduna si ne reprezinta ca indivizi. Important este sa nu ramanem mereu in acelasi stadiu … si sa facem aceleasi greseli. Ar trebui sa invatam din fiecare pas pe care-l facem in viata. Desi asa ar trebui, se pare ca de multe ori repetam cu desavarsire si la nesfarsit exact aceleasi chestii eronate. Ne incapatanam sa credem in anumite lucruri care de fapt nu exista si o duzina de alte evenimente anterioare ne demonstreaza asta.. e firea omului sa aiba fixatii ! sa spere la chestii pe care nu le poate avea. Sau daca le poate avea ii lipsesc altele.

E ca intr-un carusel ruginit care inca se mai invarte si scartaie demonstrandu-ti printr-un sunet obosit ca tu NU poti fi pe doi caluti odata. Desi e evident acest lucru omul va incerca mereu sa obtina imposibilul. Va demonta caruselul si va pune doi caluti unul langa celalalt pt a putea calari doi deodata. Si in straduinta lui nu-si va da seama ca ceea ce a facut el strica intreg farmecul caruselului. Va picta calutii in culori vii si proaspete fara sa realizeze ca izul lor vechi este de fapt parte din perfectiunea sinistra a unui carusel ruginit.

Stiu ca aberez si multi se intreaba ce vreau sa spun… Em am sa raspund cu nu stiu … dar scriu… lasand fiecare cititor in parte sa-si extraga exact ce are el nevoie din textul asta. Ultimele evenimente din viata mea au fost ca o spalatura matinala a fetei. O trezire brusca din visul acela pe care am eu obiceiul sa-l traiesc cat nu dorm! Si in acelasi timp un sut in fund ce ar trebui sa ma impinga inainte spre clipe fructoase!

Cu totii invatam din esecuri nu din succese! (Bram Stoker)

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

PLOAIA E RUPTA DIN NOI…

Stau intins de-a latul patului, cu capul pe marginea lui oarecum in jos.. pt ca privesc pe spate la oglinda. Am incercat sa urmaresc un film.. intr-o doara! dar sunt mult prea ingandurat pentru asta.
Se aud tunete infundate.
Razletze la inceput.
Apoi din ce in ce mai puternic , ca si cum Zeii ar transmite un mesaj celor ce asculta.
Ma intreb de ce suntem atat de legati de ploaie?
De fiecare data cand se intuneca si incepe sa tune.. simtim acel ceva.. E sentimentul tipic care se prelinge prin corp, curge prin vene si ne umezeste inspiratia. Ador tunetele desi ma plang mereu de zgomote! dar zgomotele ploii ma calmeaza.. ador sa simt picurii de ploaie desi nu sufar umezeala, spun des ca nu-mi plac ritmurile sacadate dar totusi ascult fiecare picatura de apa ce cade pe tablia de la fereastra, imi plac imaginile clare si focalizate dar .. totusi privesc prin geamul aburit si umed pe de o parte la intreaga lume si forma ei caleidoscopica. Nu stiu daca poate fi catalogat drept melancolie, tristete, veselie, bucurie .. de fapt nu stiu daca exista un cuvant care sa transpuna ceea ce simt.. cel putin eu. E ceva sfant in tot acest proces.. e ca atunci cand faci dragoste.. se aduna norii grei si intunecati si plini de energie apoi urmeaza preludiul .. focos puternic si electrizant , apoi se consuma descarcarea .. mai lin mai aprig mai intens sau mai rarefiat.. si finalul .. poetic reprezentat de o raza de soare, si evident aburii ce ies din pamantul fertil de-acum !

Suntem mare parte Apa.. poate tocmai de asta am mereu impresia ca fiecare ploaie aduna ce e putred in noi si spala constiintele.. am mereu impresia ca apa aceea care se prelinge are viata , am mereu impresia si poate nu ma insel ca ploaia e rupta din noi…

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

Patru piese si doua betisoare parfumate.

Deseori atunci cand ajung obosit acasa exista cateva lucruri pe care le fac. Mereu aceleasi mereu la fel. A devenit un fel de ritual de linistire. Ajung acasa, deschid frigiderul.. imi racoresc gatlejul cu primul lichid pe care pun mana. Scot laptopul il montez si dau play pe repeat unui playlist din 4 piese dupa cum urmeaza : Dan Lacksman`s Alliance – Louxor in Vegas, Andain – Beautiful Things, Faithless – Bombs, Damien Rice – The blowers Daughter … Arunc hainele de pe mine si raman gol. Aprind 2 betisoare parfumate. Primul in chestia aia pe care o ador din lemn si cu gaurele, si al doilea in baie (il proptesc intr-o gaurica din perete). Dau drumul la apa fierbinte in cada si in timp ce se umple fumez o tigara si beau un pahar de ceva rece… In timpul asta privesc fumul de la betisorul din camera. Iese foarte ciudat prin gaurele.. incet si sub diferite forme. Imi fortez imaginatia si incerc sa-mi inchipui fete de oameni pe care le observ in fumul acela. Sunt zambarete sau triste, cu cicatrici sau gingase, ciudate sau banale. Nu se rezuma la atat.. vad flori, vad harti perfecte ale continentelor sau vad dragoni.. parca pt a impietrii idea de chinezesc. Toate astea se topesc in neant lasand locul altor forme. Si asta clipe in sir.. totul se transforma in orice pot vedea ochii mei. Ma linisteste enorm ritualul asta. Intre timp mi se umple cada si las apa fierbinte sa imi incalzeasca fiecare bucatica de corp. Betisorul din baie inca mai arde si intreaga incapere e invaluita intr-un nor de forme si arome exotice… imi inchid in final ochii si stau asa zeci de minute in sir ascultand aceleasi 4 piese. Ieri m-am gandit sa scriu despre asta … mi-ar lipsi enorm clipele respective ! si am scris … despre cat de mare importanta pot avea in viata ta 4 piese si doua betisoare parfumate…

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

M-am nascut in secolul gresit ?

Cu fiecare zi ce trece, indiferent daca e una reusita sau invaluita in nori cenusii, imi pun din ce in ce mai des intrebarea asta. Brasovul e un oras frumos. Spatiu intramontan cu aer curat iar arhitectura deosebita scoate la iveala un amalgam desprins din toate stilurile arhitecturale ale ultimelor secole. Cladiri magnifice ce au fiecare in parte cate o istorie batuta in cuie de multe generatii.

Zilele trecute priveam fotografii ale Brasovului de alta data. Am ramas blocat oarecum in lumea aceea in care jobenul si fracul erau de o normalitate sfanta. Imi imaginam totul ca si cand ar fi fost aievea. Trasuri cochete, trase de cai naravasi, negustori cinstiti instalati pe trotuarul bulevardului cu temirice oferte. Doamne desavarsite cu rochiile specifice vremii si umbrelutele atat de importante pe atunci. Am vazut si cateva imagini din Bucurestiul de altadata. Aceeasi reactie. Parca eram rupt din tabloul acela.

Vremurile ce au trecut au lasat un gust dulceag mostenitorilor dar si invatatura de minte. Erau alte vremuri. Onoarea, cinstea dar si viclenia in negustorie aveau alte nuante… mult mai curate. Numele era extrem de important in clasa sociala din care te desprindeai. La fel si faptele. Erai pretuit in functie de titulatura pe care o primisei mostenire dar si pentru contributia in societate. Evident si atunci, ca si acum exista notiunea de bine ori rau, dar in alte limite. Distanta dintre cele doua extreme era mult mai mica.. sau mult mai stabila.

Mi-ar fi placut sa ma plimb pe bulevard la finele secolului al XVIII-lea.

Marturiile altor secole mult mai indepartate ma fascineaza si ele in aceeasi masura. Ma intreb asadar dupa ce criterii nevazute a ales demiurgul ce m-a creat perioada in care sa ma nasc ? De ce nu m-am nascut cu 100 de ani mai devreme ? Evident nu am sa gasesc un raspuns la intrebarea asta, dar visator cum sunt imi permit sa caut si raspunsuri la intrebari fara raspuns.Oare.. m-am nascut in secolul gresit ?

Oricum mi-ar fi placut sa ma pierd prin umbrele adancite de vremuri ale unor orase din secolele trecute.

 

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

Bum!

Batea vantul. Il auzea suierand pe gemuletul acela marunt din bucatarie. Ea il implorase luni intregi sa-l zideasca… dar nu o bagase in seama. A dat mereu din cap ignorand vocea ei suava. Pe masa in fata lui statea de cateva zile bune o pata de bautura. Se uscase pe sticla si patase intr-un hal fara de hal coltul servetului alb. Cat era ea in casa erau mereu curate. Si servetele, si hainele, si podelele, si vasele… acum in bucatarie trebuia sa dai cu tarnacopul sa treci printre vase, mucegai si panze de paianjen. Privea in gol lasand lumina obscura a lampii din colt sa-i joace feste imaginii. Jaluzelele tremurau in ceata si prin aer se zbataia o musca extrem de stresanta. Nici nu stia daca o sesizeaza sau daca o ignora. Era pierdut. O mana o tinea pe pieptul gol si isi presa pielea in dreptul inimii. Ar fi vrut sa scape de durerea aceea. Ar fi smuls o din piept cu tot cu radacina si ar fi curatat locul sa nu mai ramana pic de samanta din ea. Dar nu putea… Il durea. Ii era atat de dor incat fiecare materie din incapere ii amintea de ea. O pierduse… Nu putea trai cu gandul asta. Se ridica brusc exact cand la radio incepu piesa Road To Hell. Pt o clipa ii aparu in coltul gurii o felie de zambet. Extrem de subtire… caci se topi. Se indrepta catre bar.. deschise usitele raftului de dedesubt. Brusc incepuse sa auda tot. Musca… acele ceasornicelor din toata casa, piesa din fundal, vantul, apa picurand in ligheanul din baie, vecinii care mancau in familie deasupra. Se pierdura toate sunetele si ramase sunetul ceasului de pe perete. Tinea deja arma in mana. Rece. Fina. Frumoasa. Impecabila. Asa cum trebuie sa-i stea unei bucati de metal ce e capabila sa ia viata intr-o clipa. O baga in pantaloni, lasang piedica trasa. Se misca in reluare pana la baie, o puse la oglinda si se baga sub dus. Mai intai rece ca gheata, apoi fierbinte. Lua apoi arma, o puse la tampla si striga
-Te iubeeeeeesc!!!!!!!!!!!!!!!!!

BUUUUM !

… Si fumul se ridica odata cu sufletul lui ravasit…

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei Motivational

LET IT FLOW

… spune o vorba dintr-un popor care contine mai multe natii decat ar fi existat in turnul Babel si care nu are o istorie mai lunga de 600 ani si ceva. Evident nu ma refer la nimic material ori la o chestie lichida. Let it flow… ar insemna in traducerea mea matinala… lasa valul sa te duca si sa aduca ceea ce e scris.

Atunci cand peisajele din colectia ta de tablouri ce reprezinta viata, sunt multicolore: unele viu volorate, vesele si antrenante, altele cenusii sau colorate tomnatic si melancolic, iar altele extrem de intunecate… Pensula ta devine mult mai intelegatoare.. poate unii ar spune mai inteleapta. E vorba de alegerile pe care le facem in viata si de gradul de maleabilitate al deciziilor. Suntem parte dintr-un cadru atat de mic in universul asta mare incat pana si noi ne plictisim de noi insine. Ar fi pacat sa nu traim ceea ce ne da viata. Cu bune si rele, cu alegeri pro sau contra trebuie sa trecem prin viata cantarind totul cat mai putin. Tocmai pt. a nu pierde timpul intre doua sau mai multe extreme si pt. a nu ocoli o solutie. Viata se scurge precum apele unui rau. Ajung in alte rauri, in fluvii in mari si oceane lasand timpul sa-si puna amprenta pe conditia existentei. De aici se evapora calatorind prin nori in aceleasi locuri in care au fost zamislite si revenind pe pamant drept apa de ploaie. Urmeaza la nesfarsit acelasi ciclu interminabil lasand in urma lor viata. Asa e si cu noi.

Gresit ar fi sa innotam in susul apei, impotriva curentilor, impotriva destinului.

Asa imi traiesc eu viata. Las totul sa curga de la sine, iar tot ceea ce am de facut este sa sper ca pe harta calatoriei prestabilite exista si locuri bune, locuri de unde pot aduna cunostinte, unde pot lua nastere bunatatea, bunastarea iar la final sa trag linie si sa fiu multumit de tot ce a trecut. Omului nu ii sta in fire sa accepte tot ce e in jurul lui… si se zbate sa schimbe totul in favoarea lui. Uneori ii reuseste alteori nu. In fiecare caz sfarsitul ar fi acelasi.. partea pierduta este insa peisajul prin care calatoresti. asadar viata trebuie primita cu bune si cu rele asa cum ne-a fost scris… pur si simplu Let it flow. Let it flow… In the end it doesn’t even matter ! dar cel putin am trece dincolo afisand in coltul buzelor un zambet marcant. Nu am trait alergand prin viata.

Categories
Jurnal de insomniac

Jurnal de insomniac

Inca mai sfaraie chistocul din scrumiera pe care l-am stins neglijent, lasandu-i atata vlaga incat sa mocneasca mirositor. Scriu despre ultima ora de insomniac.

In surdina se aude un film cretin de la tv iar eu stau cu geamul larg deschis si ascult sunetul orasului. Am reusit sa atipesc cateva ore dar m-am trezit insetat. Atat de insetat incat as fi repezit pe gatlej toate lichidele din casa.
M-am scos din sacul de dormit, mi-am miscat talpile goale in bucatarie catre frigider lasand urme umede pe gresie si am devorat jumatate din continutul unei sticle de lapte.
Apoi mi-am aprins ultima tigara din pachet maraind nervos ca dimineata ma voi trezi fara tigari si voi fi la fel de morocanos pana imi voi aprinde tacticos prima tigara dintr-un pachet pt care trebuie sa ma deplasez juma’ de km.

Acum stau la geam dupa cum spuneam si ascult orasul. Luna straluceste pe cerul nergu de parca ar zambi ostentativ si mi-ar spune: Depinzi de mine… pasare de noapte!

Vis-a-vis, la mansarda, palpaie o luminita si se vad miscandu-se umbre intr-un joc pervers pe tavan. Ciudat… Ma gandeam cat de linistit este orasul in comparatie cu agitatia de peste zi.

E atat de liniste incat am impresia ca visez un vis mut. Pe retina mi-au aparut imagini ale unui film mut vazut in copilarie la Televizor. Nu am mai visat de multa vreme ceva despre care sa scriu. Vreau sa vizes iar mi-am spus.

As vrea sa pot pune capul pe perna, sa zambesc si sa-mi inceapa un vis despre care sa scriu dis de dimineata… Poate maine!

Astazi insa nu mai reusesc nici sa adorm, si daca se intampla e atat de adanc incat am impresia ca odata cu somnul ma acopera pamantul rece si un voal sonic impenetrabil. Sunt oare insomniac ? Sau e o chestie pur psihica?  Poate e doar ceasul biologic atat de dereglat de anii munciti pe timp de noapte! Sau poate sunt de vina diminetile cu noaptea-n cap in care ma trezeam sa ajung la matinal la radio!

Dar daca sufar de alta boala si insomniile sunt doar simptome ale ei? Ce intrebari imbecile isi pune un om atunci cand converseaza cu el insusi … e ca in filmele acelea cu schizofreni …Vocile spun ca

Am zambit. Am muscat dintr-o pulpa gasita in frigider, si m-am repezit la calculator. E totusi 3 si 30 de minute… dar o sa scriu cateva randuri… si-a iesit inca o scurta din Jurnalul de Insomniac.

Noapte Buna… sau Buna Dimineata cititorule. Sa ai o zi deosebita.
Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac

Nopti Albe sau singuratate

Din Ciclul Jurnal de Insomniac.

De cativa ani incoace sufar de aceeasi chestie. Insomnie la domiciliu. O sa vi se para ciudat dar asa este… Ciudat ? veti intreba. Ei bine da. Ciudat! De ce? Pentru ca mi se intampla asta atunci cand sunt acasa si cand sunt singur. Daca sunt altundeva cu siguranta voi adormi imediat ce imi pun capul jos si voi ramane in pozitia respectiva pana ma va trezi cineva. Pot dormi in tren, pot dormi in masina (si se intampla fregvent), dorm in locuri straine, dorm oriunde va puteti imagina exceptie face garsoniera mea inchiriata de langa liceul Hasdeu. Dar nu mereu. Ci doar atunci cand sunt singur.
Daca am pe cineva langa mine voi adormi fara doar si poate in maxim 15 minute. Dar asa.. singur nu pot. Pur si simplu imi sting toate luminile.. beau ca tot omul de rand si dornic sa-si oblojeasca pleoapele o cana de lapte cald, imi las usa de la balcon intredeschisa sa intre racoare si ma straduiesc din rasputeri sa adorm. Nu pot..
Trec primele 30 de minute si evident aprind lumina. Pun mana pe o carte in speranta ca-mi vor obosi ochii mai mult decat sunt (odata si odata se vor invineti de tot). Se intampla lucrul asta dar asta nu inseamna ca voi adormi. Voi aprinde un betisor parfumat ca de obicei.. sperand ca de fiecare data ca asta va ajuta, voi desena, voi scrie ceva pe blog, voi urmari inca vreo 3 sau 4 videouri funny, voi mai citi inca vreo 5 sau 6 articole cu titlul atragator, voi face inca un dush si abia aproape de zorii zilei voi pune capul jos pe perna cu folos. Ironia sortzii face ca doar 2 3 ore mai tarziu trebuie sa fiu in picioare. Ma trezesc obosit dar imi trece repede starea… Si uite asa am parte de nopti albe. Un batran drag mie mi-a spus odata zambind siret prin barba lui carunta :

Tu suferi de singuratate nepoate nu de insomnie.

Acum ascult ecoul acelor cuvinte in fiecare noapte… privesc in jurul meu la fiecare obiect si caracteristicile lui si ma gandesc daca avea dreptate. Poate ca da.. dar poate sunt doar Nopti Albe !