Cultul jertfei sau al sacrificiului are radacini atat de vechi incat ar fi blasfemie sa nu fie luat in serios. Din vremurile faraonilor si pana nu demult in Egipt, in catolicism, ortodoxism si chiar si in restul religiilor apar pergamente drept dovada ca sacrificiul a fost prezent mereu. In arhitectura, in muzica, in tehnica creerii instrumentelor muzicale, in ascunderea marilor secrete pamantesti, in calugarie, in toate astea intalnim motivul sacrificiului. A sacrificiului de sine sau a altor suflete. Legendele sacrificiului pt apararea supremelor valori ale vietii, ale moralei sau ale eternului spirit de onestitate sunt prezente pe tot traseul destinului uman, sub diferite chipuri sau infatisari.
Ramane de privit din unghiuri diferite. Daca acum cateva mii de ani se jertfeau vieti si se aduceau ofrande zeilor astazi sacrificiul salasluieste in noi in alte forme. Poate materiale… poate strans sugrumate de etica si moralitate.
Sacrificiul de sine aste propriu si spiritului masonic precum o spune si Olimpian Ungherea in “Misterele Templului Masonic”. Exemplele date aici sunt mai mult decat reprezentative.
Legenda lui Osiris, sotul preafrumoasei Isis. Vicelanul Seth doreste cu ardoare puterea si intelepciunea fratelui sau Osiris. Si pentru ca nu le poate dobandi il ucide, ii ascunde cadavrul intr-o lada pe care o arunca in Nil. Isis pleaca in cautarea sotului disparut, il gaseste, reuseste sa fie fecundata de defunct si astfel se naste Horus care isi va razbuna tatal, readucand ordinea in lume.
Legenda maestrului Erigene, un filozof genial si initiat in tainele Artei Regale. Erigene a fost asasinat de trei dintre elevii sai, pentru ca Maestrul profesor refuzase, pe baza meritelor mediocre ale studentilor sa-i ridice pe o treapta superioara a cunoasterii.
Legenda Maestrului Arhitect Hiram Abif, cel responsabil pt construirea incredibilului Templu al Regelui Solomon. Legenda spune ca pt ai putea diferentia pe constructori Hiram Abif a creat un veritabil cod de recunoastere, dand fiecarei categorii parole, semne si atingeri specifice, secrete. Salariile erau luate in locuri diferite si evident in functie de gradul detinut: Ucenici, Calfe sau Maestrii. Trei dintre calfe, suparate ca templul era aproape gata iar ei nu luasera inca gradul de Maestru au vrut sa-i smulga cu forta parola. L-au omorat si l-au ingropat in afara templului la repezeala cu gandul sa vina si sa-i mute corpul neinsufletit mult mai departe unde sa nu fie gasit de nimeni. Au marcat locul cu o ramura de salcam (acacia), ramura care i-a si dat de gol.. dupa indelungi cautari. Trupul a fost inmormantat chiar in templul pe care-l construise, iar ramura de salcam a devenit ulterior unul din simbolurile Masoneriei.
Abatele Jean Le Saxon, despre care se spune ca a fost ucis de doi calugari din congregatia lui, pentru ai fura cartile sacre in care se afla Adevarul Absolut.
Apoi putem trece fara doar si poate in cadre mioritice. Sa ne aducem aminte de “Miorita”. Ciobanasul cel moldovean avea cea mai frumoasa turma de oi, cea mai mandra, cea mai faloasa. In Arta Pastorala ciobanul detinea toate tainele si secretele. Doi ciobani orbiti de invidie si ura, cel vrancean si cel ungurean hotarasc sa-l omoare pe cel moldovean. Desi acesta din urma afla de gandul asasin al celor doi, se supune totusi destinului fatal (sacrificiul de sine) convins fiind ca opera sa – faimoasa rasa de mioare carpatine, va dainui peste veacuri.
Ajungem astfel la Legenda Mesterului Manole. De data asta motivul este cel al Creatiei conditionate de jertfa. Mesterului Manole i-a fost luata scara si a fost abandonat pe acoperisul Manastirii Curtea de Arges pt a nu mai construi nicaieri o astfel de capodopera. Pe langa protejarea secretului aici intalnim si o alta fata a jertfei. Jertfa pentru creatie. Ana sotia lui Manole a sfarsit in zidurile constructiei pt ca aceasta sa dainuie in timp frumoasa si mereu tanara precum sufletul ei.
Ajungem apoi la Valori… sau sistemele de valori ce duc catre sacrificiu. In ratiunea omului de la inceputuri a existat o balanta. Binele si raul in cantitate etern egala. Nu exista bine fara rau si nici rau fara bine. Balanta ce o intalnim in toate culturile lumii… Ying Yang… in toate religiile si in absolut fiecare dintre noi.
Raspunsurile voastre la intrebarea de ce pt fiecare lucru frumos e nevoie de sacrificiu au fost scurte dar sugestive. pentru ca nu poti sa te bucuri de nimic cu adevarat daca nu suferi putin inainte
Pai…. daca nu ar exista sacrificiile, nu ne-am mai bucura si nu am mai savura atat de bine… momentele.. de fericire!!! Fiindca fericirea ta se naste din lucruri rare sau care se intampla rar. Daca fericirea ta s-ar naste din vederea unui fir de iarba … ar fi usor sa fi fericit tot timpul … dar asa mai greu…..
Astazi insa valorile s-au schimbat, si evident si sacrificiile sunt altele. Dar in fiecare zi facem sacrificii. Sacrificam timp, bani, dragoste, cunoastere pt exact aceleasi lucruri, schimbam locurile in care traim de dragul amorului, renuntam la amor pt joburi mai bune, renuntam la trecut si la prezent pt vise pictate in viitor, muncim pt zile mai bune, muncim pt copii, familie, pt animalele de companie, renuntam la multe lucruri pt a face pe altii fericiti sau pt a ne atinge telurile. Tine de modul in care alege fiecare dintre noi ce isi doreste mai mult. Un batran extrem de drag mie.. bunicul meu spunea: Omul trebuie sa invete ca nu poate avea totul. Si sa-si calauzeasca atentia inspre ceea ce il face sa zambeasca mai des. Desi odata cu zambetele va cugeta mult la cele ce le-a parasit.
Sa ne inchipuim o lume perfecta in care tot ce ne dorim se implineste fara pic de efort ! Pur si simplu nu ar mai avea sens. Ar fi impotriva ciclului vietii. Sacrificiul e in noi ! In felul nostru de a fi !