Categories
Luminile Umbrei

Intalnirea misterioasa

Lumina lumanarilor si umbrele generate pe pereti ii jucau feste. Creau forme ce aduceau franturi de amintiri in mintea lui.
Pata marunta de vin de pe fata de masa, se uscase deja iar paharul facuse o coaja rubinie pe fund lasand idea de vechi si bun sa se propage mai mult prin el laolalta cu elixirul sangeriu.
In incaperea din subsolul casei vechi unde se afla mirosea a butoi de stejar semn ca multi ani aici fusesera depozitate licori bahice nobile.
Caramizile din arcade erau roase pe margini iar un meserias le slefuise de curand… insa nu prea mult… pentru a pastra izul definitoriu de pivnita!
Prin colturile de jos ale incaperii fusesera asezate lumini galbene si palide doar cat sa completze lumina si caldura emanata de lumanarile asezate pe mese.
…………………..
Asadar un cadru vechi si intim in care un suflet astepta dupa ani de zile un alt suflet sa savureze impreuna un pahar de vorba si vin. Un schimb de cuvinte la fel de firav precum era flacara lumanarii. Dupa vreo trei ore si inca vreo trei sferturi de ceas de asteptare se apropie de masa la care statea el si isi baga usor mainile in parul lui ciufulit. El sorbi din paharul in care isi mai turnase intre timp inca un deget si jumatate de vin fara sa se intoarca. Sopti doar trei cuvinte cu ecou ce se amestecasera cu pianul din fundal.
Mi-a fost dor!
Si mie! Sopti si ea luand loc in fata lui.
In lumina difuza a lumanarii ii iesea in evidenta rosul inchis al rujului de pe buze. La gat ii atarna o cruce din argint de dimensiune medie in centrul careia statea incatusata o piatra pretioasa ce oglindea toata suita de lumini din incapere. Doi nasturi descheiati la camasa eliberasera toate simturile privitorului. Pielea bronzata vorbea despre oarecare dupa-amiezi insorite petrecute in locuri cu aer sarat vapoare si pescarusi. O privi indelung insa nu-si dadea seama daca cei cinci ani in care nu se vazusera au produs vreo schimbare. Era la fel. Emana aceasi energie si un voal de mister inexplicabil.
…………………
Au povestit aproape doua ore despre chestii generaliste fara sa intrebe vreunul… macar un lucru concret despre prezentul celuilalt. Aceleasi filozofii eterne pe care le dezbateau cu patos de cate ori se vedeau. Se bucurau efectiv de timpul petrecut impreuna. Chiar daca asta se intampla la cativa ani distanta… de fiecare data!
La un moment dat undeva de dupa usa mare de lemn de unde se ivea din cand in cand ospatarul… se auzi un vas spart pe podeaua de piatra. El se intoarse cu privirea in directia respectiva si zabovi cam doua secunde. Cand se intoarse… ea disparuse. Nu mai era nici in incapere. In urma ei se mai simtea parfumul si se mai zareau urmele buzelor pe paharul gol. El zambi si dupa cateva secunde in care isi clatina capul, scoase o bacnota si o arunca intre pahare. Pe drum spre iesire spuse incet fara sa-si dea seama ca o face cu vocea si nu in gand…
„Peste alti cinci ani… poate”

Cristian Greger
Fragment „Intalnirea Misterioasa”

Categories
Luminile Umbrei Motivational Opinie

Dincolo de cuvinte

Vorbe! Zi de zi ne perindam printr-o sumedenie de discutii legate de ceea ce facem, de barfe cu nonsens, de idei generate de unii si transmise din gura-n gura de oamenii din anturajele noastre.

Citim ziare, reviste, carti, internetul si peste tot sunt insirate cuvinte, vorbe, expresii si iar cuvinte peste cuvinte intr-un amalgam etern ce reprezinta informatia. Mai mult sau mai putin importanta.

Daca la inceputurile umanitatii exista un numar mic de cuvinte ce probabil aveau legatura cu activitatile din cadrul familiilor, triburilor, gintilor… in timp, in functie de zona si de acceleratia pe scara evolutiva s-au nascut zeci de mii de sunete modelate si asociate cu diferite „chestii”. Incepand de la cele mai rudimentare nevoi pana la cele mai adanci emotii.

Cuvintele sunt modul omenirii de a transmite tot ce genereaza creierele noastre. Cuvintele explica tot ce ni se intampla si daruiesc celor din jurul nostru senzatii… Comunicarea a fost mereu unul din principalele motoare ale evolutiei speciei noastre.
Insa am ajuns in stadiul in care cuvintele sunt mai mult decat sunete asociate obiectelor, actiunilor ori trairilor.

Odata cu aparitia scrierii cuvintele au devenit unelte, au devenit arta, au devenit muzica, au devenit invataturi sau politici si modul de a transmite foarte mult. Cuvintele au devenit scripetii ce sustin dezvoltarea noastra ca indivizi intr-o societate guvernata de comunicare!

Insa… in ziua de azi puterea cuvintelor este atat de mare incat trebuie sa te intrebi mereu: ce se afla dincolo de cuvinte ?

Un scop!

Practic in spatele fiecarui enunt incropit din cuvinte alese… cu grija sau fara… exista un interes.
Cand deschizi gura vrei ceva! Vrei ca cel de langa tine sa inteleaga ceva, vrei ca cel de langa tine sa faca ceva sau pur si simplu sa simta ceva!

Si este ciudat cum dependenta asta de vorbe ne-a acaparat de tot! Cuvintele sunt cele care ne marcheaza, cuvintele ne descriu si ne definesc, cuvintele ne fac sa explodam in mod pozitiv sau negativ… cuvintele ne mangaie si tot ele ne palmuiesc uneori. Cuvintele ne condamna si ne salveaza. Cuvintele sunt cele ce scot din noi tot ce este mai bun si tot ce este mai rau!

Depindem in proportie covarsitoare de cuvintele din jurul nostru!
Uneori ne pasa ce spun altii mai mult decat ce ne trece noua prin materia cenusie!
Alteori nu vedem realitatea din spatele propriilor noastre cuvinte!

Si ca sa ajung si la concluzia acestui post si sa reusesc sa sorb inca o gura fierbinte de cafea in dimineata asta guvernata de „vorbe”:
Dragii mei… cuvintele sunt doar cuvinte!
Dincolo de cuvinte stau FAPTELE!
TACE SI FACE nu e doar un proverb!

Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

Categories
Luminile Umbrei

Intr-o alta viata am fost Voce

Stare!
Nu puteam sa inteleg nimic din ce ma inconjura.
Era unul din acele momente in care nu stiu daca sunt viu sau ma scurg pe fiecare carte din biblioteca si pe marginile sfesnicului de pe raft… ca o fantoma de ceatza.
Simteam totul ca o rana deschisa dar fara locatie. Nu stiam ce ma doare. Inima? pieptul? constiinta? dorinta? oasele? ochii? Habar nu aveam … dar parea ca ma doare. Simteam ca s-a rupt ceva din mine.

Ceva lipsea!
Cautam prin incaperea mea plina de vechituri ceva sa-mi aduca zambetul pe buze. Am pipait tabloul vechi cu familia aceea rupta din filmele primitive, am rasfoit carti neatinse de mult, am aprins betisoare si lumanari, am simtit raceala argintului din vitrina, am simtit creionul apasand pe hartie… Ba chiar mai mult am plans si am cautat in fiecare lacrima acel ceva care sa ma faca sa-mi revin.
Am ras fals sperand ca asta imi va alina durerea, am incercat tot. Nu am gasit nimic.
Apoi am sapat in imaginatia mea.
Si am gasit.

O idée.
Intr-o alta viata am fost  Voce
Si am descoperit asta intr-un cufar plin cu obiecte, persoane, fiinte si idei.
Intreg cufarul acesta cu idei despre ce am fost intr-o alta viata, e plin de feţe, de notiuni, de animale domestice sau salbatice.. de instrumente muzicale sau obiecte fel de fel, de case sau cladiri ori de colti de fildej, diamante si rubine, de plante ce cresc pe malul apelor sau arbori ce isi inalta coroanele in varf de munte.
Si cu o dorinta extrema de autocunoastere rascolesti sa cauti ce ai fost tu in viata precedenta.
Ma gandeam ca ar fi trebuit sa simt ce am fost! Dar nu ma misca nimic din toate cele de mai sus. Pana cand… intr-un colt, pazita parca de intunecime si acoperita de praf am gasit “O voce”. Am luat-o in palmele stranse caush si i-am spus emotionat la maxim… eu intr-o alta viata am fost TU. Am fost o voce.

Ea mi-a raspuns avand ca fundal sonor o melodie rupta dintr-o cutie muzicala :
– Partea frumoasa este ca in viata asta esti aceeasi Voce. Ti-a fost sortit sa fii in doua vieti acelasi lucru. O Voce.

Si in sfarsit am zambit! 🙂

Cristian Greger
(2008)

Categories
Gand Luminile Umbrei

Creionul

Privesc intreg biroul in lumina linistita a veiozei… si tot ce vad pe intinderea aceea plictisitoare de lemn este o coala alba de hartie si un creion. Un cadru ars de simplitate, captiv in banalitate.. intr-un “normal” incredibil dar in acelasi timp cald… ca si cand de sub birou urmeaza sa erupa o pufna vezuviana. Sa arunce si sa scuipe pietre, magma si lava imaginatiei. As putea compara intreg cadrul cu un vulcan submarin care erupe iar in urma acestei actiuni se naste o insula.

Pun mana pe creion, il prind cu degetele si ii simt fiecare extremitate intre amprente. In interiorul lui se gaseste infinitul, se gaseste “orice-ul” ce deschide si cele mai ferecate porti ale imaginatiei. Se gaseste cate putin din fiecare notiune pe care mi-o pot inchipui. In interior se gaseste Arta, Religie, Ura, Dragoste, Stiinta, Literatura, Bunatate, Rautate, Cultura, Banalitate, Ironie, Realitate si probabil inca alte n’spe mii de cuvinte…

Creionul acela contine absolut tot ce pot spune despre mine… sau despre viata mea, despre voi despre viata voastra, despre ei si viata lor. Il privesc cum isi apropie mina de albul imaculat al hartiei si cu sunet scrasnit lasa urme din fiecare notiune exprimata mai sus. Desene, versuri, proza, scheme, portrete .. absolut orice. Creionul acela imi poate fi cel mai aprig dusman, cel mai bun prieten sau cel mai ilustru necunoscut. Poate fi o dilema sau rezolvarea celor mai incuiate probleme.

– Creionul asta are suflet. Imi repet mereu in gand

– De dat, sau de primit! Ma completeaza el cu o voce grava.

Privesc apoi tot ce ma inconjoara in camera.. fiecare obiect, fiecare umbra , fiecare amintire si realizez ca mina aceea cenusie poate exprima tot ce privesc prin simple miscari ritmice, ce-i drept dictate de creier, a unei maini ce il conduce. Privesc pe fereastra la fel.. ma plimb prin gari, tari straine, muzee, trec poduri peste rauri involburate, vizitez fabrici, urc in lifturi ce se ridica zeci de etaje, ating zi de zi mii de obiecte care au la baza un creion.

Intreaga istorie, intreaga geografie si toate descoperirile omenirii au avut ca punct de pornire in transmiterea cunostintelor un creion. O mina cenusie sau neagra ce a lasat urme in diferite locuri pe diferite hartii..

Tone de talent din lumea asta mare s-au contopit cu aceste urme lasate de un creion … si au creat lucruri de apreciat. Fiecare tablou celebru si-a inceput existenta cu o schita trasata de mina unui creion. Fiecare cladire magnifica din lumea asta a avut la baza acelasi creion. Fiecare dictionar a fost mai intai scris si adunat laolalta cu ajutorul unui Creion. Cu toate astea un creion e poate cel mai banal lucru pe care il poti observa pe un birou… Poate mai banal decat acea coala de hartie alba.

Gandul insa ne poate relata importanta lui in viata noastra de zi cu zi. Deci existenta noastra e mult mai strans legata decat ne inchipuim de… un “simplu” Creion.

Categories
Luminile Umbrei Motivational

Dacă cerul mi-ar vorbi… aş uita că timpul trece

Daca cerul mi-ar vorbi… as gasi raspunsuri la tot ceea ce ma macina. Cum ce?

Stiti intrebarea puerila – de ce? – a oricarui copil atunci cand invata banalitatile ce-i traseaza liniile evolutiei?

Ei bine ea ramane imprimata in subconstientul nostru pentru tot restul vietii. Traim vrute si nevrute, parcurgem drumul prin hartoapele vietii cautand mereu motivele evenimentelor. Ne agatam de tot felul de lucruri pentru a suplini lipsa unor explicatii concrete pentru ce ni se intampla. Credinta in Dumnezeu, destin, karma, principii de viata. Oamenii de stiinta pot explica modul in care se petrec lucrurile dar nu si motivul concret. La nivel individual fiecare om ajunge sa-si puna intrebarea asta la fiecare rascruce de drum. Insa un raspuns concret nu vom primi niciodata. De ce asa? De ce eu? De ce acum? De ce nu am facut alta alegere? si asa mai departe… si tocmai din aceste motive tindem sa ramanem ancorati in momente pe care am fi vrut sa le schimbam sau sa facem alte alegeri, sa luam alte decizii. Asta mi-a adus aminte de o chestie scrisa de mine acum multa vreme.

Se spune deseori, de fapt suntem acuzati de-a dreptul, ca avem obiceiul sa traim in trecut. Nu poti trai in trecut pentru ca esti trecut. Acolo in spate e doar un generator de senzatii. Ceva ce construieste meticulos, bine tesut si configurat, ganduri si sperante pentru clipele ce vor veni. Viitorul se naste din trecut deci nu putem spune ca ignoram ceea ce a fost si traim prezentul pentru a trai si viitorul. Ceea ce straluceste in fiecare om este  slefuit in timp. Ca o perla. Are nevoie de timp sa devina pretuita, frumoasa si eleganta. Cat timp? Exact perioada dintre primele notiuni rationale acumulate si prezentul fiecarui individ.

Fiecare zi ne schimba. Cate putin… dar ne schimba. Fiecare carte ne schimba. Fiecare om cunoscut, fiecare ploaie, fiecare floare, fiecare idée, fiecare atingere. De fapt tot ce putem percepe ne schimba putin cate putin. Asadar suntem ce a trecut si vom fi ce a trecut in intreaga noastra viata!

Nu traim in trecut. E tampita exprimarea. Pur si simplu asa trebuie sa fie. Spunem ca am depasit anumite momente? Nu depasim nimic. Tot ce a trecut este nituit in personalitatea noastra actuala si va muri doar odata cu noi. De fapt nici atunci pentru ca ceea ce daruim locurilor si oamenilor cu care interactionam schimba si viitorul lor.

Cum va inchipuiti ca am fi daca senzatiile si firicelele acelea electrice de culoare alb-albastruie din interiorul nostru, simtite la fiecare informatie primita de creier, s-ar evapora instant la cateva clipe distanta? Am fi goi! Am fi sterpi… nu s-ar mai naste zambete atunci cand sesizam frumosul. Nu s-ar mai naste lacrimi atunci cand timpanele noastre ar vibra pe ritmurile unei melodii ce o consideram “a noastra”. Nu s-ar mai naste sprancene ridicate atunci cand ceva ni s-ar parea deplasat si nici strambaturi din nas atunci cand ceva ni se pare plictisitor. Nu s-ar mai naste fluturi in stomac cand ne-am uita in ochii persoanei iubite si nici lacrimi cand fiecare capilar din corpul nostru s-ar inunda de tristete. Am fi doar corpuri plimbarete si goale pe dinauntru. Iar daca ne gandim ca timpul este etern, intreaga noastra viata este de fapt “Trecut”!

Cand scriem o facem de fapt in trecut pentru ca tastarea sau scrasnirea unei mine pe foaia de hartie au fost gandite in trecut, chiar daca e vorba de milisecunde. Iar ceea ce ramane in textul asternut ne va schimba in alti oameni! Unii care au trait anumite evenimente ce le-au dat de gandit pentru a scrie ceva ce voi cititi acum , maine va veti aminti ce ati citit… si posibil veti transpune intr-un mod sau altul aceleasi idei in felul vostru de a fi.

Eu unul accept ca tot ceea ce sunt, voi fi si voi darui celorlalti este in acelasi timp trecut, prezent si viitor.

Nu traiesc in trecut ci sunt ceea ce sunt datorita faptului ca timpul trece…