Etichetă: viata

Categories
Fata cu palarie Gand Motivational

Simple ganduri si simtiri

Traim la suprafata.

Nu suntem obisnuiti sa avem conversatii sincere,din suflet.
Ne este greu. Ma uit in jurul meu si parca prea putini dintre noi avem curajul sa mergem dupa ceea ce ne dorim cu adevarat. Multi dintre noi nu sapam suficient de adanc pentru a afla ce ne dorim cu adevarat. Societatea ne influenteaza. Ne spune cum trebuie sa fim,iar noi o ascultam, si de asta,suntem amortiti.

Viata ar fi mult mai frumoasa daca am avea conversatii sincere unii cu ceilalti. Daca am fi sinceri cu noi insine si cu cei din jur. Insa ne trebuie curaj pentru a face asta,avem nevoie sa fim chiar vulnerabili,iar vulnerabilitatea pare a fi cel mai rau dusman al nostru. Insa,daca sapam suficient de adanc, putem vedea ca ea de fapt poate fi aliatul nostru de nadejde.

Societatea cumva ne indeamna sa ne ingropam sufletele in favoarea sigurantei financiare,la fel cum, definitia succesului mi se pare total eronata. Cu totii stim deja ca a avea bani,nu este neaparat egal cu fericirea,si totusi, prea multi parca alergam dupa asta.

Stiti care este definitia succesului pentru mine? Fericirea. E pacat ca nu suntem invatati despre fericire inca de mici copii,ar trebui predata la scoala dupa parerea mea,dar pana la urma, ce stiu eu?

Hai sa vorbim umpic si despre dragoste,despre aia adevarata. Simt ca majoritatea dintre noi nu avem curajul sa traim dragostea adevarata. Ne gandim ca poate e prea frumos sa fie adevarat si ne este teama de a fi raniti, insa ea exista, dragostea exista, avem nevoie sa ne deschidem si sa fim noi insine, sa ne dam voie sa fim vulnerabili,sa renuntam la control,sa ne dam voie sa simtim, ceea ce nu e tot timpul usor.

Simt in oameni o mare teama de conexiune. O mare lipsa de comunicare, o lipsa de apropiere,si cu astea,o suferinta muta. O suferinta care ajunge sa faca parte din noi,care ajunge sa ni se para normala,ceea ce este foarte trist…

Haideti sa ne bucuram, sa dansam, sa imbratisam, sa iubim, sa simtim, sa comunicam, si haideti sa nu mai fim rai unii cu ceilalti,ca nu ne aduce nimic bun.
Haideti sa nu uitam ca avem o singura viata si ca e pacat sa nu ne bucuram de ea.

Categories
Film Macarenii Motivational Video Vlog

Cand ai simtit ultima oara ca traiesti cu adevarat?

Categories
Jurnal de insomniac

Amintiri Oltul si salcia din copilarie

Imi amintesc din copilaria mea zilele petrecute pe malul batranului Olt.

De cate ori aveam ocazia saream in paraul din fata blocului (era betonat pe margine) chiar daca eram mic. Facuse cineva in diferite locuri unde era nisipul mai inalt gauri in beton si coboram pe ele sau saream pur si simplu in iarba mare care crestea.
De aici era cam un kilometru de mers prin nisip si mocirla pana la Olt.
Ajungeam mereu plin de namol si imi spalam hainele la rau pe pietre. Stateam in apa pana la brau si tineam pantalonii in cursul apei sa-i curete de negreala aceea de parau infect. Avea farmec. Ma racoream in zilele toride alaturi de copii din cartier ne spalam hainele iar apoi ne intindeam la umbra unei salcii pana se uscau hainele.
Deseori luam cu noi o camera imensa de tractor adusa de tatal unuia dintre pusti de la fabrica. Avea cateva zeci de petice lipite cu prelandez si scotea bulbuci cand o bagam in apa dar noi ne suiam cate 5 6 plozi nebuni pe ea si treceam cascada pe camera. Ajunsi in bucla (portiune lata din josul cascadei) ieseam la mal si ne intindeam sub alta salcie.
Stateam ore intregi si ascultam frunzele care zburau fortate de vant pe iuresul apei, gazele si sunetul indepartata al orasului. In toata lunca crestea iarba inalta, iar vara prindeam cai de iarba sau fluturi. Deseori strangeam flori de camp si i le duceam mamei care se bucura nespus … dupa ce ma certa pentru mirosul de namol din haine. Aranja florile intr-un vas cu multe multe gaurele.. un vas din lut rosu foarte frumos. Apoi am crescut si oltul a devenit un simplu rau pe care il salutam zi de zi cand mergeam la scoala de pe pod.
Ne mutasem aproape de gara intr-un cartier indepartat si faceam ceva vreme pana la scoala.. dar zi de zi ma opream pe pod si priveam apa care curge… se duce si poarta cu ea privirile, gandurile si salutul oamenilor care se bucurau de ea. Iarna ingheta pe diferite portiuni si-mi amintesc cum stateam pe gheata fina si faceam gauri cu nebunii de “la bloc” in scopul atat de copilaresc… de a pescui. Aveam undite improvizate din lemn de alun culese de cu vara si nailon (forfan – fir) gros. Iar carligul era de fapt un bold indoit in care sacrificam cate o rama daca mai gaseam in apropierea containerului ori in vreo gramada de ingrasamant sau puneam bobite de paine umezita.
Eram copil! Eram liber si hoinar. Apoi imi amintesc perioada cand imi duceam cainele la Olt. Se bucura mai mult decat pentru un os. Se zbenguia in apa, innota, se juca si stropea, se facea ca un porcusor… pentru ca iesea ud si se tavalea in iarba plina de praf. Alerga toata lunca si sapa toate musuroaiele de cartita pe care le gasea. Undeva dupa bucla facusera un lac de acumulare.. l-au facut pescarie intr-un final iar ultima oara cand am fost in Sfantu Gheorghe am sesizat cu stupoare ca l-au ingradit si au pus paznici care sa opreasca oamenii. Mi se parea crunt ca pustanii din ziua de azi sa nu aiba ocazia sa fuga dupa apusul soareleui sa se scalde si sa stea pana ajungea luna deasupra. Sa stea pe mal si sa o vada maiastra cum se oglindeste in lac si din cand in cand sa mai auda cate un peste care sarea dupa mustele de lac. Oltul si lacul sunt parte din mine. Parte din ce am devenit si din ce simt aproape de sufletul meu. Iar salcia sub care ne asezam in dupa-amiezele atat de fierbinti mi-a ramas atat de intiparita incat si acum pot gasi toate scorburile (probabil marite si uscate de vremuri).
Uneori amintirile sunt hrana pentru suflet! Sa ne bucuram de ele. Zic!

Categories
Interviu Macarenii Video

MACARENII – INTERVIU ADINA BUZATU

Categories
Interviu Macarenii Video

Macarenii – Interviu Ilinca Vandici – Kanal D

Macarenii – Interviu Ilinca Vandici
Am rapit-o pe Ilinca intr-o dupa-amiaza sa stam la povesti! Iata ce-a iesit:

Daca ti-a placut interviul cu Ilinca Vandici ne poti bucura cu un Like, un Share si chiar insistam sa apesi cu incredere butonul de Subscribe pe Youtube:))

Facebook Macarenii

Multumiri: Kanal D si Academia Titi Aur

Prezentatori: Dodo Mesaros si Cristian Greger
Imagine: Rolf Vescan, Costin Marian
Editare video: Alina Radu, Costin Marian
Grafica: Alina Radu

Categories
Motivational

Jocul vietii sau cum ar trebui sa jucam jocul vietii noastre

Ne trezim in fiecare dimineata avand anumite scopuri marunte in mintile noastre zbuciumate.
Si inca din timp ce asezam ibricul cu apa deasupra flacarii aragazului ne gandim la cate unul din scopurile acelei zile. Ne gandim la ce avem de facut, la cum vom face ceea ce ne-am propus si sadim speranta ca totul va merge asa cum ne-am propus!

Apoi sorbim cu nesat din cesti cafeaua fierbinte. Licoarea aceea sacra ce ne alunga somnul si ne da aripi in zborul acesta catre necunoscut. Catre scopul final. Intram in jocul celor 24 de ore in care simtim nevoia sa realizam lucruri. Sa rezolvam probleme. Sa jucam jocul finit al acelei zile! Si cam asta facem!

Insa partea interesanta nu va sta niciodata in atingerea acelui scop ci in drumul catre atingerea lui. In modul in care realizam chestii.  Si mai mult decat atat… nu va conta niciodata rezultatul acelei zile… ci continuitatea lui.

Omul nu se va simti multumit de realizarile din cele 24 de ore ci de faptul ca povestea merge mai departe. E vorba de un alt nivel de a privi viata in general. Care da! Este un joc. Insa diferenta o va face perceptia asupra acestui joc.

Un joc finit este jucat pentru a castiga odata sau a pierde odata! Insa un joc infinit are ca scop sa continui sa joci (Kevin Kelly)
Nu e vorba aici despre jocurile placerii sau despre sport ci despre un mod de a trai!

Asadar nu cautarea acelui cuvant mult dorit ne intereseaza. Nu vrem doar „reusita” nu vrem doar „trofeul” nu vrem doar „castigul” acelei zile. Cuvantul care ne intereseaza este cel care conteaza: „Continuitatea„. Pentru ca din continuitate se trage adevarata evolutie! Prin jocul infinit devenim mai mult! Ne extindem mintile in zone neexplorate si explodam pur si simplu accelerand mereu catre o versiune infinit mai buna a fiintei noastre!

Asadar in ziua in care vei citi asta… sorbind dintr-o ceasca aromata de cafea gandeste-te ca toate planurile pe care le ai pentru ziua respectiva reprezinta de fapt doar o caramida marunta intr-o constructie imensa. Si important nu este ce vei face azi ci cum vei face astazi in asa fel incat maine si poimaine si raspoimaine sa o faci mai bine!

Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac

Inchide ochii si simte iubirea!

In weekend-ul care-a trecut m-am oprit pentru o clipa din viteza cu care alerg prin viata! M-am oprit din graba de a face tot felul de lucruri. M-am oprit din planuri si am renuntat putin la cautarea raspunsurilor! Nu pentru mult ci pentru a observa lucrurile pe langa care trecem de obicei!

Am oprit timpul in loc intr-o clipa in care mi-am observat in oglinda… iubita ce-si trasa liniile genelor cu un creion. O imagine banala dar plina de insemnatate pentru mine. O clipa in care sa-i observ, si sa-i redescopar frumusetea… pe furis! In fundal pe retina se derula totul cu incetinitorul. Ea si creionul cu care-si realiza machiajul… pentru ea si pentru mine!
Am zambit si am savurat cat de mult am putut clipa aceea in care o priveam din spate pe jumatate dezbracata aranjandu-se. Priceless!

Apoi in zilele urmatoare am avut mai multe momente frumoase in care am simtit nevoia sa opresc timpul in loc. Sa savurez…

Zambetele si optimismul unei echipe cu care lucrez la chestii noi! Pasiunea aia pe care o descoperi daca privesti in spatele actiunii. Frumosul oricarei activitati facute cu placere si dragoste!

Alte cateva secunde frumoase cu bucuria neconditionata a catelului cand ne intoarcem acasa, cum da din codita si sare sa ne pupe…
Sau zambetul mamei Alexandrei cand ne priveste savurand bucatele facute cu atata drag pentru noi!

Am mai extras din zilele astea zambetul si licarirea prietenului meu Dodo legate de prezentul nostru comun! Asta dupa ani si ani in care inconvenienta dar nu separatoare a fost distanta dintre noi!
Ne-am reunit si mai mult decat atat punem la cale proiecte frumoase!

M-am mai oprit sa privesc la metrou doi tineri care se reintalnesc! Ea alearga cu gura pana la urechi spre el… ce o astepata cu bratele larg deschise ca si cand intreaga lui lume tocmai se indreapta spre el. Si o ia in brate invartind-o in ceea ce mi s-a parut o clipa perfecta si vesnica!

Am mai oprit timpul in loc, tot la metrou cand am vazut un batran cu baston care se opreste in dreptul unei cersetoare cu un copil in brate si scoate din buznar cinci lei si ii aseaza cu grija tremuranda in mana mamei.

M-am mai oprit din viteza vietii pentru a asculta o melodie frumoasa in vreme ce Alexandra si-a asezat capul pe pieptul meu. Si am ramas impietriti in cel mai cald cadru posibil.

Si de atunci m-am gandit sa scriu despre toate aceste clipe! Pentru ca sunt extrase din esenta noastra umana. Din cautarea aceea eterna a fericirii… cand de fapt fericirea e in noi! In felul de a ne opri sa savuram ceea ce ne ofera viata!

Fiecare dintre noi are aceste clipe dar foarte rar ne mai bucuram de ele…

Cauta-le… inchide ochii si simte iubirea! Cu siguranta vei fi mult mai implinit!

Cu drag!
Cristian Greger

Categories
Luminile Umbrei Motivational Opinie

Dincolo de cuvinte

Vorbe! Zi de zi ne perindam printr-o sumedenie de discutii legate de ceea ce facem, de barfe cu nonsens, de idei generate de unii si transmise din gura-n gura de oamenii din anturajele noastre.

Citim ziare, reviste, carti, internetul si peste tot sunt insirate cuvinte, vorbe, expresii si iar cuvinte peste cuvinte intr-un amalgam etern ce reprezinta informatia. Mai mult sau mai putin importanta.

Daca la inceputurile umanitatii exista un numar mic de cuvinte ce probabil aveau legatura cu activitatile din cadrul familiilor, triburilor, gintilor… in timp, in functie de zona si de acceleratia pe scara evolutiva s-au nascut zeci de mii de sunete modelate si asociate cu diferite „chestii”. Incepand de la cele mai rudimentare nevoi pana la cele mai adanci emotii.

Cuvintele sunt modul omenirii de a transmite tot ce genereaza creierele noastre. Cuvintele explica tot ce ni se intampla si daruiesc celor din jurul nostru senzatii… Comunicarea a fost mereu unul din principalele motoare ale evolutiei speciei noastre.
Insa am ajuns in stadiul in care cuvintele sunt mai mult decat sunete asociate obiectelor, actiunilor ori trairilor.

Odata cu aparitia scrierii cuvintele au devenit unelte, au devenit arta, au devenit muzica, au devenit invataturi sau politici si modul de a transmite foarte mult. Cuvintele au devenit scripetii ce sustin dezvoltarea noastra ca indivizi intr-o societate guvernata de comunicare!

Insa… in ziua de azi puterea cuvintelor este atat de mare incat trebuie sa te intrebi mereu: ce se afla dincolo de cuvinte ?

Un scop!

Practic in spatele fiecarui enunt incropit din cuvinte alese… cu grija sau fara… exista un interes.
Cand deschizi gura vrei ceva! Vrei ca cel de langa tine sa inteleaga ceva, vrei ca cel de langa tine sa faca ceva sau pur si simplu sa simta ceva!

Si este ciudat cum dependenta asta de vorbe ne-a acaparat de tot! Cuvintele sunt cele care ne marcheaza, cuvintele ne descriu si ne definesc, cuvintele ne fac sa explodam in mod pozitiv sau negativ… cuvintele ne mangaie si tot ele ne palmuiesc uneori. Cuvintele ne condamna si ne salveaza. Cuvintele sunt cele ce scot din noi tot ce este mai bun si tot ce este mai rau!

Depindem in proportie covarsitoare de cuvintele din jurul nostru!
Uneori ne pasa ce spun altii mai mult decat ce ne trece noua prin materia cenusie!
Alteori nu vedem realitatea din spatele propriilor noastre cuvinte!

Si ca sa ajung si la concluzia acestui post si sa reusesc sa sorb inca o gura fierbinte de cafea in dimineata asta guvernata de „vorbe”:
Dragii mei… cuvintele sunt doar cuvinte!
Dincolo de cuvinte stau FAPTELE!
TACE SI FACE nu e doar un proverb!

Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

Categories
Gand Luminile Umbrei

Puterea unui zambet – Aripi de inger

Dupa alungarea lui Adam si Eva din Rai omul… a fost condamnat sa simta toate greutatile vietii. Sa simta si durere si tristete si dezamagire, sa caute mereu sa inteleaga lucrurile si sa descopere… Sa evolueze. Insa Dumnezeu incropase felul asta de existenta drept o pedeapsa. Omul devenise coplesit de negativitate odata cu muscatura din marul cunoasterii.
Dar unul dintre ingerii sai, ce a vazut cata tristete poate exista in felul de a fi a omului… si-a spus ca trebuie sa echilibreze lucrurile. Si-a rupt toate penele din aripile lui imaculate intr-un sacrificiu incredibil… si le-a raspandit peste omenire!
Si fiecare pana, fiecare fulg sau puf marunt, a ajuns in sufletul cate unui om. Iar de aici magia si puritatea aripilor s-au transformat in zambete. Pe care omul le afiseaza ori de cate ori simte si partea luminata a conditiei sale eterne.
Asadar zambetele erau darul pur al acestui inger catre fiecare omulet de pe pamantul asta mare!

Nu am de gand sa va astern aici toate caracteristicile stiintifice ale zambetului. Pentru ca nu este nevoie. Insa am sa va spun cateva lucruri pe care poti sa le spui afisand doar un simplu zambet. Fara a avea nevoie de alte cuvinte!

Poti spune Multumesc! Ori cu placere! Sunt Fericit! Sunt bucuros!
Poti spune „Frumos” privind o opera de arta! Sunt incantat sa te cunosc!
Poti spune Te plac! Bine te-am regasit! Am o idee!
Poti spune „descopera-ma”! Am reusit! Cauta-ma!
Am trecut si peste asta!
Poti spune „Te iubesc”! Te ador! Esti viata mea!
Poti spune Ma simt special! Poti spune sunt mandru!
Sunt parinte!
Lista poate continua dar cel mai important este ca poti spune efectiv „zambeste si tu!”

Pentru ca de fiecare data cand zambim trecem barierele normalitatii noastre si daruim la randul nostru din magia aripilor acelui inger celor din jurul nostru!

Incercati sa va inchipuiti o lume in care nimeni nu zambeste!
Teribil!

Apoi incercati sa va inchipuiti o singura zi in care fiecare om pe care-l intalnesti… zambeste! 🙂
Mult mai bine nu-i asa?

Iar partea frumoasa din viata noastra este ca in orice moment, oriunde am fi, orice am face si oricare ar fi oamenii din jurul nostru… putem gasi in interiorul nostru o infinitate de motive pentru a zambi! Iar puterea unui zambet nu ne poate schimba doar pe noi insine ci intreg universul!

Iar acum cautati cel mai apropiat om si oferiti-i un zambet!
Zambiti si sa fiti iubiti!
Cristian Greger

Categories
Luminile Umbrei

Gaseste-ti timp sa redescoperi lucrurile care te faceau fericit odinioara!

Deseori ne gasim pierduti in amintirea unor momente unice. Acel fel de clipe in care eram cu adevarat fericiti facand anumite lucruri. Si zambim cu ochii incetosati iar pe retina noastra se deruleaza, ca intr-un film vechi cu zgarieturi pe banda video, clipe de neuitat… nascute din nimic. Nascute din nebunia aia frumoasa de pustani ce pretuia alte senzatii, alte idei si alte lucruri.

Insa odata ce revine „sharful” privirii… lasam in urma amintirile si ne adancim si mai mult in ceea ce avem si facem acum. Revenim la maturitatea noastra extrema ce nu face altceva decat sa ne rapeasca simplitatea cu care reuseam sa ne satisfacem nevoile.

Sa ne intelegem… asta nu inseamna ca acum nu suntem fericiti. Doar ca din pacate am ajuns sa ignoram lucrurile astea marunte din copilarie sau din adolescenta ce ne bucurau atat de mult. Tocmai de asta mi-am zis in dimineata asta sa ascult sfatul colegei Bianca si sa subliniez macar o parte din „chestiile ce ma faceau fericit odinioara”. Chiar daca sistemul de valori se schimba odata cu varsta fiecare om isi aminteste cu placere de ele. Poate ca postul asta ne va impinge sa redescoperim acele clipe.

Poate ca nu e posibil… Insa cine nu-si aminteste cu placere de sunetul de chitara raspandit prin parcuri si de glumele adolescentine din gasca de prieteni cu care ne faceam veacul?  Cine nu-si aminteste de plecarile in excursii cu cortul… programate cat ai clipi pe vreo terasa ieftina? La 9 seara povesteam cum ar fi sa… iar la miezul noptii aveam tren si ne gasea rasaritul cu o gara inainte de destinatia finala.

Cine nu-si aminteste povestile de groaza spuse in jurul focului de tabara sau visele pe care le impartaseam intinsi pe cate o patura sub cerul instelat in noptile fierbinti de vara?

Cine nu-si mai aminteste de oracolele din timpul scolii… ca tot s-a adus in discutie subiectul in foisorul de la Kanal D? Cine nu pastreaza desenele colorate facute in bancile liceului si cine nu-si mai aminteste de jocurile copilariei din jurul blocului? Frunza, sapte pietre, ratele si vanatorii… Mai stiti cazematele facute din zapada? Sotronul, catapultele, bani la groapa sau tevile cu cornete? Prastiile din sarma groasa? Telefoanele facute din ata si cutii goale de inghetata?

Sa ridice mana cine a avut jurnal! Bun! Sa ridice mana cine a cautat jurnalul asta al vreunei domnisoare pe la chefurile organizate de ziua ei! 🙂  Sa ridice mana cine a scris scrisori anonime de dragoste! Iar acum sa vedem cine zambeste cand spun „imi accepti prietenia?” 🙂

Cand vreodata vom mai porni sa exploram orasul natal? Cand vom mai avea curajul si timpul sa intram in toate cladirile vechi si parasite? Cand vom mai avea timp sa plecam pe drumuri de munte cu 30 de biciclete… Sau sa legam intre ele 10 saltele pe vreun lac ? Cand oare ne vom mai da cu camera pe rau? Cand vom mai face o liana deasupra unei garle pentru a ne balansa ca idiotii cazand in apa murdara? Cand vom mai merge la teatru doar ca sa ne facem de cap in ultimul rand? Cand vom mai face poze la apus sarind de pe ponton?

Oare vom mai construi vreodata adevarate opere arhitecturale din piesele de remy? Vom mai face castele din cartile de joc? Oare vom mai prinde dupa-amiezi insorite pe cea mai inalta creanga a stejarului din varf de deal?Sau mai stiti apa rece a lacului cand fugeam pe furis la scaldat nocturn? Vom mai construi vreodata un adapost din crengi in padure?

Poate ca unii mai fac o parte din lucrurile astea… altii le-au uitat cu desavarsire…  Oricum ar fi macar odata la cativa ani ai putea sa gasesti timp  sa redescoperi macar o parte din locurile si lucrurile care te faceau fericit odinioara! E hrana pentru suflet!

Sa fiti iubiti!

Cristian Greger

 

Categories
Jurnal de insomniac

Jurnal de Insomniac ! Din ciclul acela de insomniac !

Musc intens din continutul canii mele cu cafea! Am avut una dintre cele mai pline saptamani din ultima vreme. Ma simt obosit. De fapt.. incredibil de obosit, dar asa cum mi se intampla de obicei nu pot dormi! E tarziu in noapte, sau am putea spune dimineata devreme. Din vecini se aud tot felul de zgomote catalogate drept “comuniste” .. pentru ca asta ne este darul blocurilor muncitoresti construite in perioada ceausista. Auzi cam tot!
Cu toate astea noaptea tarziu… cand ma trezesc sa astern ganduri pe hartie sau pe blog ma simt multumit! De ce?! Nu stiu! Sa fie bucuria proiectelor pe care in sfarsit le pun in derulare?
Sa fie faptul ca am langa mine un suflet incredibil si am parte de iubire?
Sa fie oare doar dragostea mea pentru linistea noptii?
Sau pur si simplu ideea ca ador sa scriu? E misto ca nici nu pot formula un raspuns.. dar scriu. Despre ce nici asta nu stiu. Nu mi-am ales un titlu asa cum fac de obicei. Pur si simplu mi-am trantit degetele lungi pe tastatura si tastez.

Pe drum spre casa mi-am adus aminte de noptile din adolescenta in care desenam…
Nu conta ce! Gaseam tot felul de subiecte in drumul de la liceu spre casa si denaturam imaginile vazute. Ori amintiri de prin locurile in care-mi petreceam vacantele.
Generam fluxul acela de liniutze si cerculete care intr-un final contopite cu umbre si putina culoare imi dadeau atata satisfactie. Mi-am amintit intr-o doara cum statea pe perete, intr-o rama din lemn, sub o sticla extrem de prafuita, desenul meu cu Vaporasul.
Initial vazusem ambarcatiunea pe o limba de nisip in Italia .. pe tarmul marii Adriatice. Cateva luni mai tarziu m-am hotarat intr-o noapte sa-l desenez. Acum se afla, departe de mine, peste oceane si mari in grija mamei mele. M-am gandit si la usa aceea subreda a grajdului in spatele caruia imi inchipuiam ca se nascuse Iisus. Si la casa din piatra rupta parca dintr-un oras al piticilor… si la fetele schimonosite ce nu prea imi ieseau!
Deosebit este ca dupa peste 20 de ani inca ma mai gandesc la truda mea de cate o noapte…
Desenele sunt simple! Nu opere de arta! Dar de cate ori fac salturile in timp mi se iveste un zambet pe buze. Asa suntem noi oamenii.. trecem prin viata si lasam cate o bucatica de suflet prin diferite locuri, pe hartie, pe lemn, sticla, pe internet sau prin cine stie ce paduri .. pe scoartele arborilor.

Ne traim viata lasand semne peste tot. Si ne bucuram atunci cand realizam ca nu am uitat ce am sadit in jur. Ne bucuram si mai tare cand realizam ca nici ceilalti nu au uitat ce am sadit… dar de fiecare data zambetul se transforma in acel indelung oftat:
Au mai trecut atatia ani!
Suntem trecatori. Atat de trecatori incat uneori am impresia ca este prea putin daca ne straduim sa trecem cu folos prin existenta. Nu ne iese mereu!
Pretuim lucruri complicate, pretuim si lucruri simple, dar mai mult pretuim sufletele in care scrijelim in fiecare zi.
Mi-as dori sa fiu pozitiv in fiecare clipa! Sa nu privesc deloc la dusmanul nostru etern. Timpul!
Uneori imi iese… Dar nu stiu cum voi fi maine… Si uite asa trec zile si nopti iar… acolo undeva in toata aceasta carte a destinului despre care vorbeam deunazi, mai mult sau mai putin colorata, se ususca uneori cerneala in forma de porcusori, urati si mizerabili, asa cum se intampla in primele zile de scoala. Pentru ca si viata asta trebuie sa aiba pete. Trebuie sa existe si momente cenusii. Tocmai ca sa nu ne pierdem in prea multa culoare!

A rasarit soarele deja! Mai vreau o cana de cafea! Deci inchei cu citatul zilei!

“Sometimes…
Sometimes doubt is the opposite of faith, but sometimes doubt can be a pathway to faith.
Sometimes weakness is the opposite of strength, but sometimes weakness can be the pathway to strength.
Sometimes failure is the opposite of success, but sometimes failure can be the pathway to success.”
― David W. Jones

Ganduri bune celor care tocmai s-au trezit! Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

(text reeditat)

Categories
Funny Gand Opinie

Care sunt calitatile ce te fac „material de combinat”?

Spre final de zi dupa ce terminam activitatile zilnice din televiziune ne strangem in foisorul din fata cladirii. Aici pot spune cu tarie ca se desfasoara cele mai savuroase discutii. Evident subiectele sunt extrem de variate si ar face fara doar si poate un serial mai tare decat tot ce vezi pe micul ecran.
Asa s-a intamplat si zilele trecute. Am iesit dupa o zi extrem de plina din studioul meu inghesuit sa fumez o tigara in foisor. Am aprins bricheta si in timp ce trageam cu nesat am prins prima frantura din conversatia pe care o aveau doi colegi… ii pastram anonimi in povestea asta 🙂
– Nu… acum pe bune! Spune-mi ce trebuie sa aiba un barbat ca sa se combine cu tine? Adica zi-mi trei calitati pe care trebuie sa le aiba un barbat!
Am zambit si evident curiozitatea raspunsului… la o intrebare foarte „deep” de altfel… mi-a trimis  ochii si urechile „geana” pe ea. Pe raspuns!
– Pai… sa fie inteligent! a fost prima calitate pronuntata. In mintea mea s-a perindat instant raspunsul:
– ?!!! nici nu-mi inchipuiam ca vrei unul idiot! 🙂 Pana la urma unii oameni mai si poarta discutii intr-o relatie!
– Sa fie sincer!
Aici, desi funny, reactia lui a fost mult prea tare, (sa se ia ca atare genialitatea raspunsului si nu indrazneala)… – Pai sunt sincer… mancatias ***** ta!  am izbucnit toti in ras si a urmat imediat a treia calitate pe lista marunta incropita in cadrul acela plin de oameni obositi 🙂
– Sii… sa aiba simtul umorului… O conditie pe care tocmai a indeplinit-o in acelasi timp cu cea precedenta!

Nu stiu daca pot reproduce in scris partea amuzanta a momentului, insa subiectul asta pe care ne distram noi este in esenta unul extrem de discutat. De la revistele glossy la interviurile televizate si pana in barfele ca intre fete sau ca intre baieti la cate un pahar de vorba.
Oare ce-si doresc femeile de la barbati si invers?
Raspunsurile pot fi extrem de diverse. Bunul meu prieten Dodo spunea foarte deschis ca e suficient sa ai creier sa ai bani si sa fi si bun la pat in ziua de azi. Cam asa se coloreaza perfectiunea cautata de femei.
I-am raspuns spunandu-i ca nu toate femeile cauta aceleasi atribute sau calitati la un barbat. Unele cauta capacitatea barbatului de a le intelege, altele sa aiba disponibilitatea sa fie alaturi de ele in orice moment, altele cauta barbati gospodari, altele sunt atrase de baietii rai… unele cauta astronauti, altele personalitati romantice… s.am.d.
Desi cliseul inteligenta/bani/pat tinde sa iasa-n evidenta… femeile sunt mult mai sensibile si cauta alte avantaje de natura mult mai apropiate de nevoile lor sufletesti. Sa fie iubite, ascultate, intelese, respectate si uneori doar sa fie imbratisate.

Barbatii, pe de alta parte, nu cauta neaparat aceleasi lucruri. Stim cu totii ca barbatii sunt ca niste copii de gradinita indragostiti de educatoare. O pereche de sani sau un fund sexy sunt primele chestii pe care le scot pe gura atunci cand raspund la intrebarea de mai sus. Nicidecum vreo chestie legata de optiunile de durata ale unei relatii. Dar evident nu e asta suficient. In timp si barbatii cauta chestii mult mai complexe care sa-i implineasca. Sa fie intelesi, sa fie lasati sa aiba obiceiurile lor barbatesti, sa fie respectati, sa fie adorati etc.

Asta nu inseamna ca pentru o femeie nu sunt importante look-ul sau performanta din pat.. cu siguranta cantaresc mult aspectele astea dar nu va iesi nimeni la inaintare recunoscand asta. Pentru ca in mintea ei, femeia vrea toate calitatile posibile… interconectate 🙂 iar in mintea lui totul se rezuma intr-un final la orgasm. 🙂

Si ca sa gasesc si un final concret la postul asta ce se poate intinde pe vreo 2000 de pagini… Eu unul cred ca exista un echilibru in toate. Daca e bun la pat… poate are defecte ascunse ce nu merita efortul. Sau daca e inteligent… nu e neaparat sa fie si bun la pat. Daca e romantic poate are o alta parte mai putin placuta. Daca e intelegator poate nu e sincer si exemplele sunt fara numar. Pentru ca nu exista perfectiune. Pentru fiecare plus va exista un minus in aceasta balanta naturala desenata de creatorii nostri!

Deci cel mai important lucru este sa cauti acele calitati ce cantaresc mai mult decat defectele omului langa care vrei sa traiesti. De fapt vei realiza daca omul e potrivit pentru tine abia atunci cand ii vei cunoaste defectele… si nu calitatile!

Dar da… primul raspuns in toata ecuatia asta este tot cel nascut din instinctul de reproductie! Pentru ca nimeni nu vrea alaturi un partener care sa lase de dorit in pat! Nu-i asa? Mai greu e cu recunoscutul!

Categories
Gand

Ura si dispret sau cum sa triezi cersetorii pe care-i ajuti!

Ura si dispret. Asta iesea din ochii lui.

Mergeam ca de obicei cu metroul avand castile mele mari pe urechi . A oprit in statie, am apasat butonul verde si am urcat grabit scarile ingrijorat ca nu prind masina.
Statea la iesire pe penultima treapta… cu mana intinsa si un picior julit dezvelit. In general imi ridic privirea din pamant si daca pot ajut…
Altfel un barbat la vreo 29-30 de ani relativ sanatos cu putere de munca. Dar cine sunt eu sa-l judec… mi-am spus in minte!
Era brunet cu ochii verzi. Murdar, insa nu genul cu privirea pierduta. Se citea in ochii lui siretenie si inteligenta stradala.
Am bagat in graba mana in buzunar stiind ca am o fisa de 50 de bani pe care o primisem rest de la tigari cand am intrat la metrou. I-am lasat-o in fuga in mana si m-am uitat scurt in ochii lui.
S-a uitat la moneda, si-a schimonosit buzele si a strambat din nas apoi si-a ridicat privirea catre mine. Spre mirarea mea… o privire plina de dispret si ura… cum spuneam la inceput.

Sagetile acelea aruncate dintr-o privire mi-au marcat toata ziua. Am simtit flacarile din ochii lui cum ard tot ce inseamna bunatate!
Nu l-am intrebat mai nimic… Nu am facut decat sa-l ajut…
Nu m-a interesat cati bani face, ori de ce nu munceste precum majoritatea oamenilor normali…
Nu l-am interogat referitor la nimic din ce mi s-ar fi parut deplasat… nu l-am scuipat… nu l-am lovit! Nici macar nu l-am catalogat. Ci… i-am daruit o moneda. Nici nu conta valoarea ei… am facut un gest pe care el il astepta… Dar poate se astepta la 5 lei?! 100?! Probabil ca la un leu ar fi fost doar de doua ori mai putin grava privirea… deci vroia mai mult.
Poate se astepta sa-l iau de mana si sa-i dau casa, masa si vreo 2 mulatre care sa-i faca vant in timp ce el sta bine-merci pe marginea unei piscine…

Exagerez! Stiu. As fi vrut sa am sufletul sa caut ceva bun in toata chestia asta. Insa am realizat doar o chestie trista. Oamenii pot arunca ura din priviri si daca le faci bine. Oamenii astia nu mai au suflete. Oropsiti de soarta … ori de alegerile facute semneaza tacit dovada ca in esenta lor unii oameni nu merita decat indiferenta!

Categories
Luminile Umbrei

Intr-o alta viata am fost Voce

Stare!
Nu puteam sa inteleg nimic din ce ma inconjura.
Era unul din acele momente in care nu stiu daca sunt viu sau ma scurg pe fiecare carte din biblioteca si pe marginile sfesnicului de pe raft… ca o fantoma de ceatza.
Simteam totul ca o rana deschisa dar fara locatie. Nu stiam ce ma doare. Inima? pieptul? constiinta? dorinta? oasele? ochii? Habar nu aveam … dar parea ca ma doare. Simteam ca s-a rupt ceva din mine.

Ceva lipsea!
Cautam prin incaperea mea plina de vechituri ceva sa-mi aduca zambetul pe buze. Am pipait tabloul vechi cu familia aceea rupta din filmele primitive, am rasfoit carti neatinse de mult, am aprins betisoare si lumanari, am simtit raceala argintului din vitrina, am simtit creionul apasand pe hartie… Ba chiar mai mult am plans si am cautat in fiecare lacrima acel ceva care sa ma faca sa-mi revin.
Am ras fals sperand ca asta imi va alina durerea, am incercat tot. Nu am gasit nimic.
Apoi am sapat in imaginatia mea.
Si am gasit.

O idée.
Intr-o alta viata am fost  Voce …
Si am descoperit asta intr-un cufar plin cu obiecte, persoane, fiinte si idei.
Intreg cufarul acesta cu idei despre ce am fost intr-o alta viata, e plin de feţe, de notiuni, de animale domestice sau salbatice.. de instrumente muzicale sau obiecte fel de fel, de case sau cladiri ori de colti de fildej, diamante si rubine, de plante ce cresc pe malul apelor sau arbori ce isi inalta coroanele in varf de munte.
Si cu o dorinta extrema de autocunoastere rascolesti sa cauti ce ai fost tu in viata precedenta.
Ma gandeam ca ar fi trebuit sa simt ce am fost! Dar nu ma misca nimic din toate cele de mai sus. Pana cand… intr-un colt, pazita parca de intunecime si acoperita de praf am gasit “O voce”. Am luat-o in palmele stranse caush si i-am spus emotionat la maxim… eu intr-o alta viata am fost TU. Am fost o voce.

Ea mi-a raspuns avand ca fundal sonor o melodie rupta dintr-o cutie muzicala :
– Partea frumoasa este ca in viata asta esti aceeasi Voce. Ti-a fost sortit sa fii in doua vieti acelasi lucru. O Voce.

Si in sfarsit am zambit! 🙂

Cristian Greger
(2008)

Categories
Motivational

Arta de a trai – sau de ce viata e o capodopera

Se spune ca aproape totul a fost inteles in existenta noastra, marea exceptie fiind cum sa ne traim viata. Asta pentru ca inca de la primul scancet de bebelus, fiecare dintre noi este influentat de o multitudine de evenimente ce ne ghideaza cursul in societate!
Ne desenam in mintile noastre atat de incarcate prea multe semne de intrebare si prea putine semne de exclamare!
Asadar cand spunem ca ne traim viata asa cum vrem… ca facem ceea ce ne dorim… ca avem niste principii clare… suntem de fapt naivi!

Viata este ghidata de ceea ce se intampla in jurul nostru. Si conditionata de locul nasterii, de pachetul genetic transmis, de actiunile semenilor nostri sau de conjuncturile in care suntem ghidati!

Asta nu inseamna ca nu putem sa ne transformam viata intr-o capodopera! Indiferent de directia in care suntem tarati, ne putem picta viata in culori vii!  Putem face alegeri concrete ce ne imbunatatesc traiul si simtul realizarii! Suntem o specie a schimbarilor.

Ideea perfecta, data de faptul ca suntem fiinte rationale, este ca ne putem estetiza viata.

Putem sa ne transformam povestea intr-un best seller!
Putem cauta milioanele de indicii pe care ni le ofera universul si sa ne folosim de ele pentru a trece prin viata intr-un mod care conteaza!
Putem transforma simplitatea si sinceritatea in arme teribile sau in cel mai puternic liant!
Putem iubi in cele mai inexplicabile moduri!
Putem sa facem performanta!
Putem sa cantarim obstacolele si sa invatam din ele!
Putem adauga mereu ceva nou in felul nostru de a fi!
Putem sa atingem limite si sa depasim granite pe care altii doar si le imagineaza… iar unii nici macar nu le inteleg.
Putem darui!
Fa lucruri care sa-ti umple existenta de bucurie si care lasa in urma ceva…
Putem inspira oameni si avem optiunea sa oferim simtiri!
Ne putem alinia cu eroii nostri si suntem capabili sa traim ca si cand am mazgali o multicolora capodopera.
Pentru ca viata e o arta!

Daca ceea ce lasam in urma este in aceeasi masura criticat si laudat, daca felul tau de a trai ridica sprancene sau genereaza invidie, zambete, mirare, apreciere… de fapt orice EMOTIE… viata ta, viata mea… este arta! Si cu totii suntem artisti!

Asadar artistule fa din viata o capodopera! Pentru ca poti!

Categories
Daniela

TE PROVOC

TE PROVOC !

Nu ma intereseaza ce faci tu pentru a-ti castiga existenta. Vreau sa stiu ce foc arde in tine si daca ai cutezanta sa visezi la realizarea a ceea ce porti in inima ta.
Nu ma intereseaza cati ani ai, Vreau sa stiu daca iti asumi riscul sa pari… nebun in numele iubirii tale, viselor tale si aventurii care este viata ta.

Nu ma intereseaza care planeta este in careu cu luna ta, vreau sa stiu daca ai atins cerul propriei tale tristeti, daca te-ai deschis datorita tradarilor vietii, sau daca te-ai asprit si daca te-ai inchis de teama unui necaz viitor. Vreau sa stiu daca poti sa te asezi cu durerea, a mea, sau a ta, fara sa incerci sa o ascunzi, sa o micsorezi sau sa o opresti. Vreau sa stiu daca poti sa simti fericirea, a mea, sau a ta, daca poti dansa cu fervoare si te poti lasa complet cuprins de extaz pana in varful degetelor de la maini si de la picioare, fara sa spui ca trebuie sa fim atenti si realisti ca sa nu cumva sa uitam care sunt limitele fiintelor umane.

Nu ma intereseaza daca ceea ce-mi spui este adevarat, vreau sa stiu daca esti gata sa-i deceptionezi pe ceilalti ca sa ramai sincer cu tine insuti si daca poti suporta sa fii acuzat de tradare, dar sa nu-ti tradezi propriul suflet. Vreau sa stiu daca poti sa fii fidel si deci demn de incredere. Vreau sa stiu daca poti vedea frumosul chiar daca nu-i tocmai dragut in fiecare zi si daca tu poti simti ca sursa vietii tale rezida in prezenta Sa.
Vreau sa stiu daca poti trai esecurile, ale mele, sau ale tale, si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: “Da!”

Nu ma intereseaza unde locuiesti si cat castigi, vreau sa stiu daca te poti trezi dupa o noapte de tristete si de disperare, de indoiala sau durere si sa faci ceea ce trebuie facut pentru copii.
Nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns pana aici, vreau sa stiu daca poti sa stai in mijlocul focului alaturi de mine si sa nu renunti.
Nu ma intereaza ce ai invatat sau unde ai invatat si cine te-a invatat ceea ce stii, vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau. Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti si daca esti fericit intr-adevar in propria ta companie in aceste momente de vid.

TE PROVOC!

Daniela Smith

Categories
Gand Motivational

De ce este omul nefericit? Sau despre esenta bolnava a speciei!

Zi de zi observ cantitatea de fericire scazuta drastic de pe chipurile oamenilor. Observ oameni care se complac in diferite situatii si traiesc intreaga viata neimpliniti.
Observ ca fiecare individ intoarce o clepsidra zi de zi si lasa nisipul sa se scurga sub acelasi trai innecacios, fara sa se bucure de micile placeri. Fara sa aprecieze frumosul din jurul lui, fara sa pretuiasca viata asa cum ar trebui. Viata trebuie venerata… caci este cel mai de pret dar primit de la universul asta infinit.

Una dintre maladiile incurabile ale omenirii este ca, desi ne aflam in era moderna si am realizat mai mult decat am fi visat vreodata ca specie, ramanem cu o insatisfactie cronica. Omul nu poate fi satisfacut de nimic. Asta pentru ca suntem niste aparate de dorit! Indiferent cat de mult am realiza vom dori mereu mai mult si mai mult… si mai mult… lasand acest fapt sa ne consume toata energia. Suntem construiti sa vrem tot… si mai mult decat atat!

E adevarat ca asa am ajuns in stadiul in care suntem acum. Am depasit granite incredibile in toate domeniile si in toate aspectele evolutiei… Am cucerit intreg pamantul, si oceanele si cerul… Am invatat sa ne scufundam si sa zburam si sa exploram cele mai adanci pesteri ale planetei. Am descoperit tehnologii la care nu am fi visat vreodata si am creat retele de comunicare fantastice! Am creat internetul si socializarea online, am explorat matematicile si fortele naturii si ne-am folosit de tot ce am invatat sa creem obiecte si sisteme care sa „ne faca viata mai buna”. Am ajuns pe Luna si am trimis sonde in cele mai indepartate colturi ale galaxiei noastre…

Insa este un paradox faptul ca exact aceasta dorinta de a explora, foamea asta pentru nou… pentru evolutie…  aceasta cautare eterna a nefamiliarului, atingerea performantei sau descoperirea necunoscutului, aceasta calitate ce ne face cea mai dezvoltata creatura de pe pamant… este exact cea care ne face sa ne simtim nefericiti cu „banalul… atins deja… al existentei noastre”.

Exact acest punct forte devine de fapt greutatea ce ne scufunda in adancurile nemultumirii! Este cea ce ne face nefericiti!
Este intocmai calitatea perfecta ce devine defectul absolut!

Esenta bolnava a speciei ce face omul sa se consume la nesfarsit… sa caute pana in ultima clipa ceea ce ar fi trebuit sa privesca in fiecare secunda a vietii lui… Simplitatea!

Si e trist ca nu exista niciun leac pentru asta!

Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

Categories
Luminile Umbrei

In cautarea clipei eterne

Suntem mereu in cautarea clipei eterne.

Momentul acela in care tot ce stim si cunoastem ca fiind natural, obisnuit sau posibil… dispare! Iar timpul sta in loc. Pentru putin… dar cu valoare inestimabila!

Vorbim despre reusita, vorbim despre implinire si despre clipele ce ne raman desenate in minte pentru toata viata. Intocmai primelor timbre dintr-un clasor a caror cerneala se duce, dar valoarea le creste odata cu anii. Intocmai precum un vin bun pastrat decenii pe un raft pentru ca apoi sa-ti bucure papilele gustative si sa-ti lumineze imaginatia.

Nu! Nu vorbesc aici despre finaluri! Ci despre etape. O lista de virgule, rasfirate prin timp, ce ne face sa razbatem cu un tel prin viata ce ne-a fost daruita.

Vorbesc despre absolutismul unui banal prim sarut, despre clipa in care ai realizat ca iubesti, ori despre un zambet ce ti-a schimbat viata.
Vorbesc despre clipa in care ridici un trofeu deasupra capului ca incununare a mii de ore de truda!
Vorbesc despre zambetul unui om de stiinta care descopera ceva important. Ceva ce marea majoritate nu e capabila sa inteleaga dar extrem de important pentru omenire.
Vorbesc despre atingerea panglicii de catre alergator la olimpiada, vorbesc despre clipa in care fluturi un drapel stiind cati compatrioti ai facut fericiti.

Vorbesc despre clipa in care ai pus un inel pe degetul cuiva sau despre clipa in care ti-ai strans pentru prima data copilul la piept.
Vorbesc despre clipa in care te-ai indragostit de muzica sau de dans iar timpul a dezvoltat perfectiunea acelei clipe lasand talentul si sudoarea sa creasca precum un bulgare de zapada, transformand acea virgula intr-o chestie ce-ti aduce atat de des satisfactie.

Vorbesc despre secunda in care ai luat decizia „aia importanta” ce ti-a schimbat viata in mai bine. Vorbesc despre clipa in care ai sarit in trenul vietii ce te-a purtat prin alte locuri si de momentul in care ai ales cea mai buna varianta!

Ne nastem cu un scop blurat iar pe tot parcursul vietii noastre intalnim aceste virgule ce limpezesc esenta fiintei noastre. Din afara unele virgule par mici… insemnate doar tie…  altele imense… pentru toti semenii tai. Toate insa sunt clipe eterne. Amintirea lor ramane in noi pana la ultima rasuflare si cine stie… poate dainuie prin altii mult timp dupa ce ne-am stins. Traim… in cautarea clipei eterne!

Cristian Greger

Categories
Daniela

La asfintit – Caminul de batrani

Dimineata e rece. Dar nu ploua si… sunt bucuroasa! Zbor cu bicicleta mea si timp de o jumatate de ora ma bucur de minunatiile toamnei cu petele ei de rugina. Salut veveritele care tot ascund cate ceva si ma cumintesc cand ma cearta ratele salbatice de pe laculet. Ma uit inspre primavara sa vad daca vin randunicile inapoi. O sa vina! Dupa ce razbat ghioceii din zapada.

Ajung la caminul de batrani unde lucrez voluntar de cateva luni. Ma asteapta multi prieteni aici.
Dupa ce mi s-a verificat riguros “dosarul”, s-a stabilit ca pot veni doua zile pe saptamana cate doua ore. Le-am fost prezentata si li s-a spus ca.. am venit sa-i ajut. Am intervenit si cu engleza mea… uneori imposibila… le-am spus ca… am nevoie de ajutorul lor sa… vorbesc engleza si… ca am nevoie de prieteni pentru ca sunt tare departe de tara mea.

Ma intampina Al care mi-a spus ca ma iubeste dar… nu este sigur ca-mi poate fi fidel deoarece tot timpul astia angajeaza asistente sub 60 de ani si… tentatiile sunt mari. 🙂 Ii spun ca sunt fericita ca exista in viata mea, in timp ce-i ridic picioarele pe suportul caruciorului ca sa-l pot duce in camera de activitati.

Michael zimbeste cu ochii (nu poate vorbi) si ii fac semn ca ma intorc sa-l iau si pe el. Ii trimit si o bezea doar ca sa ma razbun pe infidelitatea lui AL.
Jennifer ma asteapta ca de obicei sa-i rasfoiesc albumul cu fotografii de la nunta ei care a avut loc acum 65 de ani. Ma prefac ca nu… l-am mai vazut si ea zambeste cu intelegere pentru… memoria mea. Ann ma roaga sa o duc inapoi in camera pentru ca a uitat sa-si puna… siragul de perle.
Marta ma inbratiseaza si ma uimeste cu forta ei.

Ne reunim in eleganta sala de activitati. Le spun din nou povestea mea, celor care au uitat si le admir intelegerea si rabdarea celor care… o stiu. Incepem discutiile pe tema zilei… Despre moda. Am pregatit fotografii cu moda retro incepand cu anii 20. Imi povestesc ce le-a placut, cum, unde, ce au purtat. Radem si dansam. Rick ma roaga sa-l mut langa Charlene. Trebuie sa mut carucioarele si dupa ce reusesc… toti aplauda. Charlene roseste si-mi sopteste ca… o iubeste! Stralucirea din ochii ei imi spune ca si ea il iubeste.

Facem un cerc mare si facem gimnastica 10 minute. Cata indarjire, vointa, curaj. Ce lectii primesc de la oamenii astia trecuti prin valtoarea mai multor decenii!
Limbajul trupului si al privirii.
Apoi… activitatea cea mai iubita… ne jucam cu baloanele. Cei care nu-si pot misca mainile se lasa mangaiati de baloane pe cap. Timpul se opreste in loc!

Toata lumea… s-a trezit si profita de ocazie sa… se veseleasca. Glumesc si ma rasfata pentru ca le-am spus ca am nevoie de ei.
Gasesc frumusete sufleteasca si noblete.
Si iubire.

Ii duc inapoi in camere sa se pregateasca de masa si tratamente. In camerele lor au lucruri personale de acasa. Si au povesti si au intelegere.
Asteapta fiecare zi ca pe o minune. Ii mangai si ma rog pentru ei.
Si ei simt totul.
Stiu totul.

Daniela Smith (scris in 31 Octombrie 2011)

Categories
Daniela

Ciobanas cu trei sute de oi – Prietenie

Inca am mult zel la serviciu desi este greu si uneori nici nu mai pot sa respir de oboseala, dar atat de mult a… trebuit sa gasesc ceva de lucru incat in fiecare clipa sant recunoscatoare ca am unde pleca dimineata.  Sant compatibila cu sefa mea directa si le pot zambi tot timpul celor 3 colege ale mele.
Avem si un coleg. Este autist si nu ne priveste niciodata in ochi. Are 26 de ani si lucreaza fara sa oboseasca. Este enciclopedia noastra deoarece memoreaza tot ce vede scris.

Intr-o dimineata,cand trebuia musai sa incep ziua cu ceva… frumos, ca sa-mi arat ca inca mai pot zambi, i-am spus:
– Buna , Peter, sa ai o zi …draguta!
Fara sa ma priveasca i-a spus sefei noastre:
– Carol, spune-i Danielei cum se pronunta numele meu.
Si a plecat.A lipsit o jumatate de ora dupa care s-a apucat cantand de treaba!
Carol m-a imbratisat si mi-a explicat.
Azi dimineata Peter vorbea singur in timp ce scotea prosoapele din uscator:
– Mamica mea este un inger. Daniela este prietena mea. Eu nu pot fi prieten, asa a scris medicul. Eu pot munci. O sa o ajut la munca!

Am gasit in fiecare camera ceva …facut …inainte de a ajunge eu. Si toata ziua a cantat prin hotel: Ciobanas cu trei sute de oi.
De ziua mea , le-am pus fetelor sa asculte o melodie din tara mea. El nu a participat la mica noastra reuniune care a durat 15 minute pentru ca… el nu poate fi prieten.

  • Peter nu poate sa fie prieten.
  • Si eu nu-i pot pronunta numele.

Dar…prietenia exista pentru ca ….putem munci. Sa aveti o saptamana buna , sa fiti prieteni si sa……cantati!

Continuare dupa……o vreme:  Peter continua sa cante prin hotel “Ciobanas cu trei sute de oi”.  L-a ascultat pe net si….o imita pe …Sava Negreanu!
O turista il intreaba:
– De unde stii tu cantecul asta?
– Este din tara Danielei! Daniela este prietena mea, muncim impreuna!
Auzind discutia, cu inima prea mare ca sa-mi mai incapa in piept, m-am apropiat. Poate ca lacrima uriasa pe care prea mult timp am stavilit-o a spus povestea mea si… am primit o imbratisare adevarata. Am vorbit cateva minute.

Toate au un rost. Nimic nu este intamplator.

Scris in 29 Octombrie 2011 in SUA