Deseori ne gasim pierduti in amintirea unor momente unice. Acel fel de clipe in care eram cu adevarat fericiti facand anumite lucruri. Si zambim cu ochii incetosati iar pe retina noastra se deruleaza, ca intr-un film vechi cu zgarieturi pe banda video, clipe de neuitat… nascute din nimic. Nascute din nebunia aia frumoasa de pustani ce pretuia alte senzatii, alte idei si alte lucruri.
Insa odata ce revine „sharful” privirii… lasam in urma amintirile si ne adancim si mai mult in ceea ce avem si facem acum. Revenim la maturitatea noastra extrema ce nu face altceva decat sa ne rapeasca simplitatea cu care reuseam sa ne satisfacem nevoile.
Sa ne intelegem… asta nu inseamna ca acum nu suntem fericiti. Doar ca din pacate am ajuns sa ignoram lucrurile astea marunte din copilarie sau din adolescenta ce ne bucurau atat de mult. Tocmai de asta mi-am zis in dimineata asta sa ascult sfatul colegei Bianca si sa subliniez macar o parte din „chestiile ce ma faceau fericit odinioara”. Chiar daca sistemul de valori se schimba odata cu varsta fiecare om isi aminteste cu placere de ele. Poate ca postul asta ne va impinge sa redescoperim acele clipe.
Poate ca nu e posibil… Insa cine nu-si aminteste cu placere de sunetul de chitara raspandit prin parcuri si de glumele adolescentine din gasca de prieteni cu care ne faceam veacul? Cine nu-si aminteste de plecarile in excursii cu cortul… programate cat ai clipi pe vreo terasa ieftina? La 9 seara povesteam cum ar fi sa… iar la miezul noptii aveam tren si ne gasea rasaritul cu o gara inainte de destinatia finala.
Cine nu-si aminteste povestile de groaza spuse in jurul focului de tabara sau visele pe care le impartaseam intinsi pe cate o patura sub cerul instelat in noptile fierbinti de vara?
Cine nu-si mai aminteste de oracolele din timpul scolii… ca tot s-a adus in discutie subiectul in foisorul de la Kanal D? Cine nu pastreaza desenele colorate facute in bancile liceului si cine nu-si mai aminteste de jocurile copilariei din jurul blocului? Frunza, sapte pietre, ratele si vanatorii… Mai stiti cazematele facute din zapada? Sotronul, catapultele, bani la groapa sau tevile cu cornete? Prastiile din sarma groasa? Telefoanele facute din ata si cutii goale de inghetata?
Sa ridice mana cine a avut jurnal! Bun! Sa ridice mana cine a cautat jurnalul asta al vreunei domnisoare pe la chefurile organizate de ziua ei! 🙂 Sa ridice mana cine a scris scrisori anonime de dragoste! Iar acum sa vedem cine zambeste cand spun „imi accepti prietenia?” 🙂
Cand vreodata vom mai porni sa exploram orasul natal? Cand vom mai avea curajul si timpul sa intram in toate cladirile vechi si parasite? Cand vom mai avea timp sa plecam pe drumuri de munte cu 30 de biciclete… Sau sa legam intre ele 10 saltele pe vreun lac ? Cand oare ne vom mai da cu camera pe rau? Cand vom mai face o liana deasupra unei garle pentru a ne balansa ca idiotii cazand in apa murdara? Cand vom mai merge la teatru doar ca sa ne facem de cap in ultimul rand? Cand vom mai face poze la apus sarind de pe ponton?
Oare vom mai construi vreodata adevarate opere arhitecturale din piesele de remy? Vom mai face castele din cartile de joc? Oare vom mai prinde dupa-amiezi insorite pe cea mai inalta creanga a stejarului din varf de deal?Sau mai stiti apa rece a lacului cand fugeam pe furis la scaldat nocturn? Vom mai construi vreodata un adapost din crengi in padure?
Poate ca unii mai fac o parte din lucrurile astea… altii le-au uitat cu desavarsire… Oricum ar fi macar odata la cativa ani ai putea sa gasesti timp sa redescoperi macar o parte din locurile si lucrurile care te faceau fericit odinioara! E hrana pentru suflet!
Sa fiti iubiti!
Cristian Greger
