Categories
Fata cu palarie Gand Motivational

Simple ganduri si simtiri

Traim la suprafata.

Nu suntem obisnuiti sa avem conversatii sincere,din suflet.
Ne este greu. Ma uit in jurul meu si parca prea putini dintre noi avem curajul sa mergem dupa ceea ce ne dorim cu adevarat. Multi dintre noi nu sapam suficient de adanc pentru a afla ce ne dorim cu adevarat. Societatea ne influenteaza. Ne spune cum trebuie sa fim,iar noi o ascultam, si de asta,suntem amortiti.

Viata ar fi mult mai frumoasa daca am avea conversatii sincere unii cu ceilalti. Daca am fi sinceri cu noi insine si cu cei din jur. Insa ne trebuie curaj pentru a face asta,avem nevoie sa fim chiar vulnerabili,iar vulnerabilitatea pare a fi cel mai rau dusman al nostru. Insa,daca sapam suficient de adanc, putem vedea ca ea de fapt poate fi aliatul nostru de nadejde.

Societatea cumva ne indeamna sa ne ingropam sufletele in favoarea sigurantei financiare,la fel cum, definitia succesului mi se pare total eronata. Cu totii stim deja ca a avea bani,nu este neaparat egal cu fericirea,si totusi, prea multi parca alergam dupa asta.

Stiti care este definitia succesului pentru mine? Fericirea. E pacat ca nu suntem invatati despre fericire inca de mici copii,ar trebui predata la scoala dupa parerea mea,dar pana la urma, ce stiu eu?

Hai sa vorbim umpic si despre dragoste,despre aia adevarata. Simt ca majoritatea dintre noi nu avem curajul sa traim dragostea adevarata. Ne gandim ca poate e prea frumos sa fie adevarat si ne este teama de a fi raniti, insa ea exista, dragostea exista, avem nevoie sa ne deschidem si sa fim noi insine, sa ne dam voie sa fim vulnerabili,sa renuntam la control,sa ne dam voie sa simtim, ceea ce nu e tot timpul usor.

Simt in oameni o mare teama de conexiune. O mare lipsa de comunicare, o lipsa de apropiere,si cu astea,o suferinta muta. O suferinta care ajunge sa faca parte din noi,care ajunge sa ni se para normala,ceea ce este foarte trist…

Haideti sa ne bucuram, sa dansam, sa imbratisam, sa iubim, sa simtim, sa comunicam, si haideti sa nu mai fim rai unii cu ceilalti,ca nu ne aduce nimic bun.
Haideti sa nu uitam ca avem o singura viata si ca e pacat sa nu ne bucuram de ea.

Categories
Jurnal de insomniac

Vin alb de casa si ganduri bune

Am reusit sa dorm cam doua ceasuri dupa-masa… chestie extrem de benefica pentru scafarlie dupa cum ar spune unii! M-am trezit ud pe partea fetei lipite cu perna si insetat.
Dupa ce mi-am aruncat apa rece pe obraji m-am repezit la frigider sa caut un lichid oarecare care sa-mi potoleasca setea. Am vazut sticla de vin alb de casa pusa la rece.

Am turnat licoarea intr-un pahar cu gandul ca o gustasem deja cu o zi inainte si fusesem placut surprins de gustul de butoi foarte adanc impregnat. Am sorbit o jumatate de sarut de vin si mi-am inchis ochii lasand izul acela bahic sa-mi penetreze simturile. Sa ma poarte intr-o clipa pe aceleasi coclauri vechi pe care mi le inchipuiam odinioara savurand alte culori, gusturi si varste 😉

Insa imaginatia mea nu a curs ca altadata spre vremuri apuse ci spre ultima saptamana. Spre seri minunate si spre clipe fierbinti petrecute pe marginea terenului de tenis.

Am deschis ochii in timp ce am tras adanc aer in piept.
Am zambit multumit gandidu-ma la ultima saptamana!
Plina de sudoare, de emotii, de dureri, de glume, de povesti, bucurie, victorii si mai pretios decat toate faptul ca a fost traita alaturi de prieteni faini! Un cocktail perfect de senzatii ce mi-au adus aminte ca viata e frumoasa!
Trebuie sa scriu cateva randuri… mi-am spus!

Si iata-ma tastand cuvintele ce definesc o simpla dupa-amiaza libera in care zambesc amintindu-mi de frumosul prezent in viata mea! Dragoste, succes, prieteni si povesti ce vor aduce alte zambete de fiecare data cand ne vom roti butoanele cu sageata spre „amintiri”!
Deci da!
Cateodata ai nevoie doar de un potir de vin alb de casa si ganduri bune!
Sa fiti iubiti!

Categories
Jurnal de insomniac

Jurnal de Insomniac ! Din ciclul acela de insomniac !

Musc intens din continutul canii mele cu cafea! Am avut una dintre cele mai pline saptamani din ultima vreme. Ma simt obosit. De fapt.. incredibil de obosit, dar asa cum mi se intampla de obicei nu pot dormi! E tarziu in noapte, sau am putea spune dimineata devreme. Din vecini se aud tot felul de zgomote catalogate drept “comuniste” .. pentru ca asta ne este darul blocurilor muncitoresti construite in perioada ceausista. Auzi cam tot!
Cu toate astea noaptea tarziu… cand ma trezesc sa astern ganduri pe hartie sau pe blog ma simt multumit! De ce?! Nu stiu! Sa fie bucuria proiectelor pe care in sfarsit le pun in derulare?
Sa fie faptul ca am langa mine un suflet incredibil si am parte de iubire?
Sa fie oare doar dragostea mea pentru linistea noptii?
Sau pur si simplu ideea ca ador sa scriu? E misto ca nici nu pot formula un raspuns.. dar scriu. Despre ce nici asta nu stiu. Nu mi-am ales un titlu asa cum fac de obicei. Pur si simplu mi-am trantit degetele lungi pe tastatura si tastez.

Pe drum spre casa mi-am adus aminte de noptile din adolescenta in care desenam…
Nu conta ce! Gaseam tot felul de subiecte in drumul de la liceu spre casa si denaturam imaginile vazute. Ori amintiri de prin locurile in care-mi petreceam vacantele.
Generam fluxul acela de liniutze si cerculete care intr-un final contopite cu umbre si putina culoare imi dadeau atata satisfactie. Mi-am amintit intr-o doara cum statea pe perete, intr-o rama din lemn, sub o sticla extrem de prafuita, desenul meu cu Vaporasul.
Initial vazusem ambarcatiunea pe o limba de nisip in Italia .. pe tarmul marii Adriatice. Cateva luni mai tarziu m-am hotarat intr-o noapte sa-l desenez. Acum se afla, departe de mine, peste oceane si mari in grija mamei mele. M-am gandit si la usa aceea subreda a grajdului in spatele caruia imi inchipuiam ca se nascuse Iisus. Si la casa din piatra rupta parca dintr-un oras al piticilor… si la fetele schimonosite ce nu prea imi ieseau!
Deosebit este ca dupa peste 20 de ani inca ma mai gandesc la truda mea de cate o noapte…
Desenele sunt simple! Nu opere de arta! Dar de cate ori fac salturile in timp mi se iveste un zambet pe buze. Asa suntem noi oamenii.. trecem prin viata si lasam cate o bucatica de suflet prin diferite locuri, pe hartie, pe lemn, sticla, pe internet sau prin cine stie ce paduri .. pe scoartele arborilor.

Ne traim viata lasand semne peste tot. Si ne bucuram atunci cand realizam ca nu am uitat ce am sadit in jur. Ne bucuram si mai tare cand realizam ca nici ceilalti nu au uitat ce am sadit… dar de fiecare data zambetul se transforma in acel indelung oftat:
Au mai trecut atatia ani!
Suntem trecatori. Atat de trecatori incat uneori am impresia ca este prea putin daca ne straduim sa trecem cu folos prin existenta. Nu ne iese mereu!
Pretuim lucruri complicate, pretuim si lucruri simple, dar mai mult pretuim sufletele in care scrijelim in fiecare zi.
Mi-as dori sa fiu pozitiv in fiecare clipa! Sa nu privesc deloc la dusmanul nostru etern. Timpul!
Uneori imi iese… Dar nu stiu cum voi fi maine… Si uite asa trec zile si nopti iar… acolo undeva in toata aceasta carte a destinului despre care vorbeam deunazi, mai mult sau mai putin colorata, se ususca uneori cerneala in forma de porcusori, urati si mizerabili, asa cum se intampla in primele zile de scoala. Pentru ca si viata asta trebuie sa aiba pete. Trebuie sa existe si momente cenusii. Tocmai ca sa nu ne pierdem in prea multa culoare!

A rasarit soarele deja! Mai vreau o cana de cafea! Deci inchei cu citatul zilei!

“Sometimes…
Sometimes doubt is the opposite of faith, but sometimes doubt can be a pathway to faith.
Sometimes weakness is the opposite of strength, but sometimes weakness can be the pathway to strength.
Sometimes failure is the opposite of success, but sometimes failure can be the pathway to success.”
― David W. Jones

Ganduri bune celor care tocmai s-au trezit! Sa fiti iubiti!
Cristian Greger

(text reeditat)

Categories
Funny Gand

Ce Gandim versus Ce spunem

Toti oamenii au imaginatie. Unii mai multa altii mai putina.. Unii mai bogata altii mai saraca, unii mai complexa altii artificiala. Printre ei ma aflu si eu iar scopul acestei concluzii este strans legat de ceea ce gandim si nu spunem sau ceea ce gandim si se transforma in cu totul si cu totul alte cuvinte. Se intampla deseori ca in timpul unei discutii sau intr-un schimb de replici sa gandim pe moment ceva ce nu poate fi spus iar raspunsurile sau replicile pe care le dam sa fie cu totul altele.

Exemplu .. Sa zicem ca iti faci cumparaturile in marketul de vis-a-vis. La casa e o domnisoara draguta si extrem de corecta. E atat de draguta si de corecta incat eu am mereu impresia ca are ceva cu mine. Pe de alta parte am observat (si cred ca e o chestie care tine de comertul de succes) ca face ochi dulci tuturor barbatilor. Intr-una din zile mi-am facut cumparaturile.. In timp ce stateam ca tot omul la coada am observat ca nu prea are maruntis. Am ajuns la casa mi-a calculat tot 49,4 lei asta insemna ca ar fi trebuit sa-mi dea rest de la o bancnota de 50 de lei 0,6 lei sau 60 de bani. Am spus raspicat:
– Lasa multumesc nu e nevoie.
La care ea “extrem de corecta” imi spune:
– Vai dar cum ? daca ai stii cate poti face cu 60 de bani…
Primul lucru care mi-a venit in minte a fost : – cu 60 de bani poti ajunge unde niciun om n-a mai ajuns vreodata! (emblema genericului binecunoscutului serial Star Trek). Evident am zambit si am acceptat pastila Orbit care mi-a intins-o intre timp…

De multe ori cate o intamplare imi aduce aminte de o melodie si parca parca as canta cu voce tare ba chiar as striga in gura mare pe strada titlul sau versurile acelei piese care se potriveste incredibil de bine cu situatia respectiva. Din nou zambesc si clipesc scurt si-mi vad de treaba mea linistit fara sa devin penibil sau dezaxat. Nu cred ca ar fi normal sa cant in metrou in gura mare Can’t touch this… ta na na na…  I want to break free, Who let the dogs out?  sau I would fly you to the moon and back… Poate ca ar fi antrenant, insa cel putin o parte din privitori ar zice ca esti beat sau nebun.

De cate ori se intampla ca atunci cand discutati cu colegii de birou sau cu sefii sa va vina in minte replici din filme?
“Don’t fuck with me Buddy” “Asta La Vista Baby” “I will be back” “This is Spartaaaaaa” 🙂
Si sa va inchipuiti cum cade cel cu care aveti disputa in groapa aceea interminabila si intunecata din 300? Dar ne limitam cu totii la un -Hai las-o balta sau -Da .. asa e .. aveti dreptate.. sau la doua sprancene incruntate ori in cel mai curajos caz niste bolboroseli aruncate in timp ce coada se balangane intre picioare cand ne tiram..

Sunt tot felul de momente in care gandesti ceva si spui cu totul si cu totul altceva. Pana si din liceu am amintiri de gen :
Profu – Ai facut rezumatul acela?
Tie iti vine sa spui: – Auzi ma terchea berchea nu am avut timp pt ca am petrecut o seara incredibila cu gasca prin cine stie ce pub… numai de rezumat nu-mi ardea mie .. Dar nu! Tu cu o fata mai palida ca nicioadata raspunzi : – Domnule profesor .. stiti eu m-am simtit incredibil de rau aseara.. de fapt si acum sunt ametit dar am vrut sa vin la ora sa nu pierd nimic din ce ne predati. Imi pare deosebit de rau si promit sa nu se mai repete.  Iar in fundalul retinei se deruleaza scenele cu toata gasca urcata pe bar ce-ti toarna alcool pe gatlej in uralele tuturor din pub…  Asta pentru a compensa nota de 2 ce urmeaza sa fie scrijelita in catalog.

Asta este! Asa suntem noi oamenii … gandim … dar nu intotdeauna spunem ce gandim .. pt ca nu e normal! Unii ar spune mama ce mincinos e asta … dar sa se uite in interiorul lor de cate ori fac chestia asta. Acum imi place sa spun verde in fata absolut tot indiferent de consecinta dar daca as face-o absolut intotdeauna cred ca as fi asasinat de vreo cateva ori pe zi! 🙂

Intrebarea de final e … pana la urma ce e mai important? Cine va castiga intr-o disputa Ce gandim vs. Ce spunem!

Categories
Gand

Ce sunt imbratisarile? Portite spre o alta lume!

Omul.

O specie inteligenta. Creiere dezvoltate ce tanjesc dupa evolutie, dupa cunoastere, dupa explorare.

Suntem crescuti sub semnul individualitatii. Suntem invatati sa fim independenti. Sa ne cladim integritatea pe structura noastra strict individuala.

Suntem practic impinsi inca din leagan spre un egoism tipic omenesc ce nu are nimic de-a face cu ceea ce reprezinta de fapt sufletul nostru. Sa fim unici. Sa ne gasim un stil propriu… sa facem lucrurile in felul nostru.
Insa departe de toate aceste lucruri ce ne definesc… exista clipe unice in drumul nostru in care ne dorim sa impartim. Si cel mai simplu si mai concret mod de a face asta este prin a desface larg bratele si a primi aproape de inima noastra un alt om drag. Chiar daca e pentru o secunda sau minute in sir, caldura oferita si ideea ca inimile ne sunt atat de aproape sunt cele ce ne fac fericiti!

De ce credeti ca avem atat de mare nevoie de imbratisari? De ce dupa momentele sexuale pline de pasiune exista acea imbratisare ce sigileaza legamantul?
De ce dupa fiecare moment maret al existentei noastre simtim nevoia sa imbratisam pe cineva drag? Dupa vestile bune ne bucuram sarbatorind in primul rand cu o imbratisare?

Dupa vestile rele ne gasim alinare intr-o imbratisare. Cand simtim ca vrem sa fim alaturi de cei napastuiti totul incepe cu o imbratisare. Cand ne aratam afectiunea copiilor nostri ii strangem in brate! Parintilor asemenea! Cand ne reintalnim cu oameni dragi noua dupa ani si ani primul lucru pe care-l facem este sa-i strangem tare in brate. De ce atunci cand ascultam muzica simtim in acelasi timp nevoia sa impartasim emotia? Prin dans! O imbratisare armonioasa!

De ce atunci cand avem impresia ca intreaga noastra lume se destrama si se face scrum o simpla imbratisare ne poate face sa renastem din cenusa? De ce atunci cand oamenii dispar de pe pamant gestul ce ne lipseste cel mai mult este acceasi imbratisare… sfanta? De ce atunci cand reusim cu truda si sudoare sa ducem la bun sfarsit telurile noastre… nimic nu e cu adevarat complet fara o imbratisare care spune tare si raspicat: Am Reusit!

De ce toate emotiile traite in lumea noastra simpla au nevoie de cate o imbratisare?
Pentru ca imbratisarile reprezinta singura forma umana de a contopi fizic ceea ce subconstientul ne dicteaza in fiecare secunda. Ca sufletul nostru este proiectat sa se uneasca cu alte suflete!
Imbratisarea este singurul gest ce trece de realitatea noastra pamanteana. Imbratisarea e o portita minuscula spre o alta lume. O alta dimensiune in care sufletele noastre se contopesc in voie lasand energiile sa se intrepatrunda!

Va imbratisez!
Cristian Greger
noi doi draw

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

M-am nascut in secolul gresit ?

Cu fiecare zi ce trece, indiferent daca e una reusita sau invaluita in nori cenusii, imi pun din ce in ce mai des intrebarea asta. Brasovul e un oras frumos. Spatiu intramontan cu aer curat iar arhitectura deosebita scoate la iveala un amalgam desprins din toate stilurile arhitecturale ale ultimelor secole. Cladiri magnifice ce au fiecare in parte cate o istorie batuta in cuie de multe generatii.

Zilele trecute priveam fotografii ale Brasovului de alta data. Am ramas blocat oarecum in lumea aceea in care jobenul si fracul erau de o normalitate sfanta. Imi imaginam totul ca si cand ar fi fost aievea. Trasuri cochete, trase de cai naravasi, negustori cinstiti instalati pe trotuarul bulevardului cu temirice oferte. Doamne desavarsite cu rochiile specifice vremii si umbrelutele atat de importante pe atunci. Am vazut si cateva imagini din Bucurestiul de altadata. Aceeasi reactie. Parca eram rupt din tabloul acela.

Vremurile ce au trecut au lasat un gust dulceag mostenitorilor dar si invatatura de minte. Erau alte vremuri. Onoarea, cinstea dar si viclenia in negustorie aveau alte nuante… mult mai curate. Numele era extrem de important in clasa sociala din care te desprindeai. La fel si faptele. Erai pretuit in functie de titulatura pe care o primisei mostenire dar si pentru contributia in societate. Evident si atunci, ca si acum exista notiunea de bine ori rau, dar in alte limite. Distanta dintre cele doua extreme era mult mai mica.. sau mult mai stabila.

Mi-ar fi placut sa ma plimb pe bulevard la finele secolului al XVIII-lea.

Marturiile altor secole mult mai indepartate ma fascineaza si ele in aceeasi masura. Ma intreb asadar dupa ce criterii nevazute a ales demiurgul ce m-a creat perioada in care sa ma nasc ? De ce nu m-am nascut cu 100 de ani mai devreme ? Evident nu am sa gasesc un raspuns la intrebarea asta, dar visator cum sunt imi permit sa caut si raspunsuri la intrebari fara raspuns.Oare.. m-am nascut in secolul gresit ?

Oricum mi-ar fi placut sa ma pierd prin umbrele adancite de vremuri ale unor orase din secolele trecute.