Uneori stau si ma gandesc ca intreg trecutul nostru e ca un vas!
Un vas care se naste, ca fiecare vas, din lut sau oric alt material!
E un vas care se mareste constant odata cu trecerea timpului si indesam in el amintiri, cugetari, reusite, esecuri, evenimente, imagini luminate sau intunecate, fetze zambarete sau fetze triste, momente unice sau momente banale.
Peste toate astea exista un capac.
Un capac sudat bine de existenta!
Nu ne putem intoarce sa reasezam tot ce contine acest vas…
In schimb de fiecare data cand suntem melancolici sau cand depanam amintiri .. spargem vasul..

Si se sparge in mii de cioburi..
Se imprastie pe o podea de marmura neagra intr-o incapere caruia nu-i vezi peretii laterali! E o camera infinita !
Tavan alb si podea de marmura neagra… ce se contopesc la orizont indiferent in ce directie ai privi.
Pe podea, in fata ta … mii de cioburi! Privesti la ele si in fiecare se oglindeste cate o amintire. Observi una, doua, trei, zece, o suta … dar printre atatea cioburi sunt multe cioburi pe care nu le observi!
Sunt prea mici!
Sau lucesc pur si simplu reflectand tavanul alb .. imaculat !!
Le privesti pe cele care sunt mai aproape de tine … de prezent ..
Si totusi la distanta sunt alte mii de ciobulete mici marunte .. care poate sunt deosebit de importante.. dar nu le observi .. nu le mai dai atentie ..

Zgomotul pe care il scoate vasul cand se sparge .. se propaga in interiorul nostru .. si desi nu taie, de fiecare data cresteaza ceva in suflet… deschide o cicatrice .. o scarpina pana da din nou sangele ca apoi sa se vindece iar si iar … in acelasi timp greoi!

Se intampla sa iti doresti sa gasesti printre atatea cioburi unul anume! Si pasesti in incaperea infinita … dai cu vasul de pamant si cauti … cauti, cauti ciobul respectiv. Nu intotdeauna il gasesti si de multe ori renunti cat ai clipi … pt ca iti atrag atentia alte cioburi mai mari si mai colorate!
Alta data … cautand un anumit ciob dai peste .. un ciob pierdut …
Zambesti ..
Apoi sufletul tau naste o lacrima razleatza care se prelinge pe relieful fetei, agale spre buze .. parca vrand sa dea viata unui sarut pierdut in negura podelei.
Atinge buzele.. se propaga prin cutele lor … simti umezeala si emotia .. inchizi ochii .. si cand ii dechizi buzele s-au uscat!

Iei ciobul … il pui inapoi in gramada … pocnesti din degete te intorci cu spatele si te intorci iar .. gasesti vasul intact .. intreg .. asteptand sa te intorci sa-l mai spargi odata…
Iti ramane un gust … pe care nu-l definesti .. nu poti spune daca e amar dulceag sarat acid sau acru .. dar iti lasa satisfactie … bucurie.
Bucuria ca ai mai regasit poate ultima oara … poate doar pt un moment UN CIOB PIERDUT.