Categories
Jurnal de insomniac

Orice castel de nisip e predestinat unui val

Cine nu a auzit de celebra expresie Dragostea dureaza trei ani… sau cine nu a auzit teoremele psihologilor legate de limitarea timpului de indragosteala, de barierele acelei perioade paradisiace pline de pasiune in care indragostitii se pierd in totalitate? Cu totii suntem constienti ca starea aia euforica in care nu exista nimic altceva decat partenerul se disipa usor in timp. Dispare dorinta aceea tatuata pe retina… se stinge vitalitatea electrizanta ce salasluieste in noi la inceputul relatiilor. Se spune ca apare obisnuinta, monotonia si intreg tabloul feeric devine o pictura prafuita fara semnatura. Cam asa s-ar defini evolutia unei relatii la scara mare. Si este cat se poate de real ca timpul isi pune amprenta pe relatiile noastre. Ramane insa de vazut cum?

Acum aproape 10 ani, manat de evenimente nu tocmai fericite, scriam o metafora legata de fenomenul asta. Se numea „Orice castel de nisip e predestinat unui val”

Visez , cu ochii deschisi. Asa m-am nascut , din sufletul mamei mele. Un visator! Problema mea e ca am tendinta sa naruiesc fiecare vis, de fapt sa le ratacesc pe toate si sa-mi lipseasca enorm. De fiecare data cand simt ce simt acum ma imaginez pe plaja.

Singur. Sunt adolescent… iar cerul e innorat. Construiesc un castel de nisip. Ma asigur inainte ca nu sunt foarte aproape de mare, tocmai pentru a reusi sa cladesc un castel frumos si trainic deopotriva. Marchez locul cu pietre mai mari pentru ca eventualii trecatori sa observe ca cineva a creat ceva acolo. Il cladesc asa cum stiu eu, cu tunele si scoici aranjate frumos. Batucit bine ca sa dureze si sa-l pot indrepta in locurile in care tinde sa se surpe!

Il termin si il privesc fascinat. Ma bucur de creatia mea maiestuasa! Dar in momentul acela unic de glorie presimt ceva! Ma intorc catre mare si vad coama lui inspumata. E valul pe care-l simt, imi sopteste la ureche intr-o limba necunoscuta cuvinte amenintatoare. E departe inca, dar stiu deja ca va fi cel ce va narui tot ce am trudit pana atunci. Intr-adevar se sparge de tarm si navaleste peste castel lasand urmele sterse ale unei dimineti in care m-am straduit. Mereu ajung la ideea ca orice Castel de nisip e predestinat unui Val.

Acum, 10 ani mai tarziu, realizez ca lucrurile stau oarecum diferit. Valul inca exista si la fiecare castel de nisip ridicat… apare inevitabil! Insa eu reactionez diferit! Adun nisipul ud lasat in urma lui si pietrele spalate de apa sarata si-l recladesc. Mai trainic si la fel de frumos. Ma obisnuiesc cu idea ca si acest castel este predestinat unui val nimicitor… insa astept cuminte si o iau de fiecare data de la capat. Maturizarea m-a facut sa inteleg ca frumusetea acestui proces sta in efortul depus. Asa e si in relatii. Momente de cumpana se ivesc la tot pasul. Chiar daca ajungi in puncte unde ai impresia ca starea de indragosteala dispare nu inseamna ca nu mai exista iubire. Ci e un semn ca trebuie sa faci totul pentru a redescoperi persoana iubita. Pentru a regasi vitalitatea iubirii. Iar micile chestii pe care le faci pentru a cauta sa readuci in prim plan acea parte feerica de la inceputul relatiei nu pot decat sa sudeze legatura in ceva muuuuulllttttt mai trainic si mai pretios decat starea puerila de la inceput. Iubire ce transcende timpul! Si partea frumoasa este ca (desi putini fac asta) daca citesti literele de-o schioapa scrijelite in interiorul tau… realizezi ca partenera/ul merita din plin asta! Si la fel si tu! Asa ca atunci cand simti ca vine valul… zambeste si cladeste mai departe!

Cristian Greger

Categories
De ascultat Luminile Umbrei

UN CIOB PIERDUT…

Uneori stau si ma gandesc ca intreg trecutul nostru e ca un vas!
Un vas care se naste, ca fiecare vas, din lut sau oric alt material!
E un vas care se mareste constant odata cu trecerea timpului si indesam in el amintiri, cugetari, reusite, esecuri, evenimente, imagini luminate sau intunecate, fetze zambarete sau fetze triste, momente unice sau momente banale.
Peste toate astea exista un capac.
Un capac sudat bine de existenta!
Nu ne putem intoarce sa reasezam tot ce contine acest vas…
In schimb de fiecare data cand suntem melancolici sau cand depanam amintiri .. spargem vasul..

Si se sparge in mii de cioburi..
Se imprastie pe o podea de marmura neagra intr-o incapere caruia nu-i vezi peretii laterali! E o camera infinita !
Tavan alb si podea de marmura neagra… ce se contopesc la orizont indiferent in ce directie ai privi.
Pe podea, in fata ta … mii de cioburi! Privesti la ele si in fiecare se oglindeste cate o amintire. Observi una, doua, trei, zece, o suta … dar printre atatea cioburi sunt multe cioburi pe care nu le observi!
Sunt prea mici!
Sau lucesc pur si simplu reflectand tavanul alb .. imaculat !!
Le privesti pe cele care sunt mai aproape de tine … de prezent ..
Si totusi la distanta sunt alte mii de ciobulete mici marunte .. care poate sunt deosebit de importante.. dar nu le observi .. nu le mai dai atentie ..

Zgomotul pe care il scoate vasul cand se sparge .. se propaga in interiorul nostru .. si desi nu taie, de fiecare data cresteaza ceva in suflet… deschide o cicatrice .. o scarpina pana da din nou sangele ca apoi sa se vindece iar si iar … in acelasi timp greoi!

Se intampla sa iti doresti sa gasesti printre atatea cioburi unul anume! Si pasesti in incaperea infinita … dai cu vasul de pamant si cauti … cauti, cauti ciobul respectiv. Nu intotdeauna il gasesti si de multe ori renunti cat ai clipi … pt ca iti atrag atentia alte cioburi mai mari si mai colorate!
Alta data … cautand un anumit ciob dai peste .. un ciob pierdut …
Zambesti ..
Apoi sufletul tau naste o lacrima razleatza care se prelinge pe relieful fetei, agale spre buze .. parca vrand sa dea viata unui sarut pierdut in negura podelei.
Atinge buzele.. se propaga prin cutele lor … simti umezeala si emotia .. inchizi ochii .. si cand ii dechizi buzele s-au uscat!

Iei ciobul … il pui inapoi in gramada … pocnesti din degete te intorci cu spatele si te intorci iar .. gasesti vasul intact .. intreg .. asteptand sa te intorci sa-l mai spargi odata…
Iti ramane un gust … pe care nu-l definesti .. nu poti spune daca e amar dulceag sarat acid sau acru .. dar iti lasa satisfactie … bucurie.
Bucuria ca ai mai regasit poate ultima oara … poate doar pt un moment UN CIOB PIERDUT.