Trecusera ani de atunci. Pe fatada cladirii crescuse libera si maiestuasa o planta cataratoare acoperind urmele de gloante din timpul razboiului. La parter acum trona intr-o rama aurita sigla unui magazin de ciocolata. Ieseau diferite arome din interior… si lasau pe fetele trecatorilor cate un zambet. Unii chiar se opreau, adulmecau si intrau sa savureze o bucatica de pacat. Isi aminti cat de mult isi dorea ea sa aiba un magazin de ciocolata. Se oprise vis-a-vis. Purta o pelerina marinareasca, de sub care iesea gulerul alb de la camasa tivit si albit. Cravata neagra asa cum se obisnuise de-a lungul timpului. La maneci butonii lui unici cu harta unei insule.. butoni ce-i facuse cu ani in urma intr-un port asiatic, la prima lui calatorie peste oceane. Isi lasa pleoapele sa cada ca si cand ar fi taiat franghia ce tinea ancorele unei corabii… lasand sa navaleasca in valurile ochilor lui tone grele de sentimente si amintiri.
Apoi privi stalpul din coltul cladirii si isi aminti ca aici o sarutase prima oara. Isi ridica privirea spre balconul pe care o vazuse in dimineata aceea. O privise minute in sir cum isi piaptana parul negru ca taciunele. Fredona o melodie din repertoriul frantuzesc, si isi freca talpile de marginile aspre ale pragului. Purta camasa lui.. alba. Isi jurase atunci ca o va iubi tot atat cat ii va curge viata prin sange. Trecusera ani de atunci.
Pasi in incinta magazinului si mare ii fu mirarea cand la tejghea o zari pe “ea”. Mai tanara, mai zambareata, cu ochii verzi ca de vrajitoare. Toate marile pe care le strabatusera nu aveau atatea dileme cate s-au nascut in momentul acela.
– Buna ziua stimate domn ! il primi ospitalier tanara.
– Buna sa va fie inima stimata domnisoara ! raspunse el mirat.
– Cu ce va putem servi ?
– As dori sa vorbesc cu doamna Ivone
Tanara facu’ ochii mari iar ritmul inimii i se mari vizibil:
– Mama a murit acum 2 ani. Dar cine sunteti ?
– Un prieten vechi, raspunse el inghitindu-si nodul ce-i aparuse in gat.
– Imi pare rau, dar insist.. totusi… cine sunteti ? va pot ajuta cu ceva ?
– Nu multumesc.. poate doar sa ma serviti cu o bucata de ciocolata…
– Desigur… incercati specialitatea casei… ciocolata Piere… si intinse tava argintie pe care erau asezate impecabil bucatile lunguiete de ciocolata.
Pe luciul tavii, intre doua bucati se sparse o lacrima sarata ce se ratacise din oceanul de tristete al ochilor lui. Isi aminti o frantura din bucuria ei din acea dimineata:
– daca voi avea magazinul de ciocolata voi denumi unul din felurile pe care le vand, dupa numele tau.. stiai cat de mult te iubesc ? ei bine iata… promit sa fac lucrul asta !
Sterse lacrima de pe tava si isi ridica ochii tulburati spre fata tinerei. Dar in drumul lor la gatul ei observa atarnand de un lantic aurit un buton cu harta insulei. O stranse in brate peste tejghea nereusind sa-si stapaneasca hohotele de plans, apoi iesi navala din magazin alergand pe chei pierzandu-se in ceata. Era prea tarziu… Trecusera ani de-atunci.
O stranse in brate peste tejghea nereusind sa-si stapaneasca hohotele de plans, apoi iesi navala din magazin alergand pe chei pierzandu-se in ceata. Era prea tarziu… Trecusera ani de-atunci. Se opri in capatul cheiului, i se inmuiasera genunchi ca doua paie umezite.. cazuse parca secerat lovindu-si rotulele de praful rece al cheiului. Isi tinea fata in maini si printre degetele arse de soare se scurgeam lacrimi. Lacrimi ce oglindeau fiecare secunda din viata pe care si-o dorise. Nu stiuse nici o clipa ce lasa in urma, privise mereu doar inainte pandind tarmul ce se micsoreaza si se scufunda in mare ca un casalot greoi. De data asta isi facuse curaj si vru’ sa indrepte lucrurile… dar era prea tarziu.. trecusera ani de-atunci.
Ceata disparu, deschizandu-se sugestiv parca intocmai precum o poarta ce dadea pe aceeasi straduta. Isi potoli lacrimile si porni agale inspre magazinul de ciocolata, framantandu-si mainile ca atunci cand avea sa incheie cine stie ce troc intr-un port uitat de lume intr-o moneda necunoscuta. Se opri la cativa stanjeni de intrare gandindu-se cum sa explice, ce sa spuna, cum sa justifice lipsa lui… Isi facu’ atat curaj cat sa paseasca inauntru. Ingheta o clipa, apoi se aseza la masuta din lemn din colt. Avea aceeasi varsta ca si fiica ei. Era la fel de stilata cu colturile rotunjite si sculptata de mana. Sub sticla de deasupra avea gravata o scena dinntr-o batalie, iar pe luciul picioarelor erau scoase in relief 4 feluri de sabii. Pe fiecare picior cate una, din culturi diferite. La tejghea purtau o discutie doua doamne cochete. Una dintre ele se sprijinea intr-un baston din lemn de cires iar pe maciulie avea indesat un cap de tigru din argint. Privi in jurul lui. Incaperea nu se modificase foarte mult. De fapt era inpartita in aceeasi schema. Cu tejgheaua pe o latura si un colt, fereastra lasata libera pt. ca trecatorii sa poata fi ademeniti de izul si de farmecul locului. Fata il privea deja de cateva minute bune dar isi pastra respectul fata de doamne pana acestea se hotarasera sa plece. Sterse o pata proaspata de pe tejghea, apoi disparu dupa usile balansate pt cateva secunde. Aparu cu o tava pe care asezase o carafa si 2 pahare. Se aseza pe scaunul vecin si umplu unul din pahare, apoi pe celalalt. Nu scoase un sunet lasand linistea sa apese in cautarea unui raspuns. Apoi privi cu ochii ei de vrajitoare in ochii lui si spuse:
– Esti tatal meu. Mama mi-a spus mereu ca va veni o zi in care te vei intoarce.
…
– De ce nu spui nimic ?
…
– Bine.. haide bea putina limonada si racoreste-te. Probabil esti insetat.
El o privi lung… nu isi putea despletici limba. Era extrem de bucuros si extrem de trist in acelasi timp dar nu putea scoate nici macar un multumesc. Intre timp in incapere intra un domn, sa tot fi avut vreo 25 de ani, si isi scoase palaria respectuos. Ea ii lua haina si il saruta scurt.. stanjenita parca de prezenta noului venit.
– El e Jaques.
Mirat de aparitie se ridica si intinse mana arsa de soare prietenos catre tanar.
– Piere… incantat.
…………………………………
Seara ii gasi la lumina unor lumanari inalte si groase ce parea ca nu se mai termina, cu o sticla de vin pe care Jaques o alesese cu mare grija din colectia lui proprie, depanand amintiri si povesti din trecutul fiecaruia…
