Intr-una din serile trecute am iesit cu Alexandra la film. La iesirea din parcarea Mall-ului, intr-un frig crunt, statea la bariera un batranel. Desi i-am daruit ceva bani… pe drumul spre casa nu mi-am putut stapani lacrimile. Aveam un nod in gat si un gust de amaraciune vis-a-vis de tara asta in care din pacate observam zilnic problemele sistemului. Simteam o frustrare anapoda ca nu pot face mare lucru indiferent cat as incerca. Intamplarea mi-a adus aminte de un articol de pe blog publicat acum o vreme (pe care il puteti citi mai jos)… dar m-a facut sa realizez ca nimic nu s-a schimbat intre timp.
Am deschis ochii speriat. In doua clipe am uitat ce visasem… dar simteam inca vibratiile psihice in fiecare capilar. M-am aplecat si am luat o gura sanatoasa si acidulata de suc parca pentru a spala senzatia aceea nedorita. Mi-am imaginat foarte sumar ce avem de facut in ziua aceea. Cu o zi in urma purtasem o discutie cu un batran despre viata si despre suflete. Imi spunea sa deschid ochii chiar si atunci cand imi sunt deschisi, caci lumea din jurul meu poate arata altfel si ca isi schimba fata cu fiecare pas pe care il facem pe trotuarul prafuit. Sa privesc dincolo de ochi pentru ca sufletele sunt mereu altfel si mereu ratacite in alte locuri decat ar trebui. Sa tot fi avut vreo 75-80 de ani. Purta o pereche de bascheti amarati in picioare, o pereche de pantaloni de stofa si un sacou ce probabil prinsese inceputurile erei comuniste. Era a doua sau a treia oara cand il intalneam. I-am dat cate 2 lei de fiecare data cand l-am intalnit dar nu mai schimbasem niciodata cuvinte. Poate doar “Ia taica sa ai de paine” si un “Multumesc”. De data asta l-am rugat extrem de brusc sa-mi povesteasca despre tineretile lui. Si-a dus mana in care avea o batista antica la frunte, si-a sters broboanele si a oftat.
– Am crescut la munte .. taica in Apuseni! de era bradul falnic, stejarul cat 7-8 brate si cantau pasarelele in locurile in care ma jucam. Apoi a venit razboiul si am trecut vremuri grele. Parintii mi-au murit amandoi in lagar, sau cel putin asa cred. Dupa razboi am venit in Bucuresti si m-am angajat fierar la un atelier.
Invatasem in razboi cum se topesc metalele si cum sa le prelucrez.. am lucrat 9 ani in atelierul acela apoi am facut scoala de ingineri si m-am angajat in fabrica (…) Am construit poduri (…) M-am casatorit cu o fata cu parul negru ca taciunele si ochii albastrii ca cerul.. (pe obraz i se scurse o lacrima) , am facut 2 copii. Unul e plecat in Australia iar celalalt a murit acum 2 ani intr-un accident. Sotia s-a stins acum 13 ani de leucemie. Si am ramas singur singur…
Apoi mi-a vorbit despre oameni, despre ce a ajuns societatea si despre sistemul care a ajuns multicolor dar mucegait si despre sufletele oamenilor. Despre ce simti cand privesti un copac tanar si ce simti peste 20 de ani cand il vezi falnic ca apoi peste alti 15 ani sa vezi ca l-au taiat. Despre ce simti cand vezi in fata unui vanator o caprioara murind .. si din ochi se scurge doar spaima. Am vorbit cateva ore despre lucruri la care nu m-am gandit nicioadata atat de simplu. Discutia asta era ca o trecere de la plasticul rece al realitatii incuiate la lemnul viu al unui arbore de 400 de ani…
Mi-a ramas un gust amar dupa discutie, si-mi parea rau ca l-am intrebat, sau poate ca ii facusem un bine.. sa mai vorbeasca si el cu cineva. Iar eu invatasem o mie de lucruri. De fapt invatasem sa le privesc altfel.
Astazi ma trezisem asa cum spuneam mai sus cu intrebarea. Ce am de facut azi? Dar nu reuseam sa adun sumar toate targeturile mele marunte la un loc. Mintea imi continua discutia cu batranul… imi tot reveneau fragmente din ea. M-am gandit la vietile oamenilor din jurul meu si la ce ar trebui sa privesc la fiecare pas pe care-l fac. Pana la televiziune am studiat oamenii din metrou sau de pe strada si mi-am imaginat unde ratacesc sufletele lor sau unde vor rataci de azi inainte. M-am gandit cat de crunt este sa vezi cum lumea din jurul tau se schimba in cateva decenii atat de mult. Cat de crunt este sa-ti dai seama ca indiferent daca TU esti un om bun, sistemul va genera si astfel de probleme. Oameni buni vor avea de suferit. Ma intrebam daca e bine sau rau ca ma gandesc la toate astea. Comparam valorile generatiilor noastre cu valorile batranului. Am privit batranetea altfel din acea zi. Mi-am dat seama ca intr-n mod simplu imi vorbea despre frumos si urat in acelasi timp. Batranul vorbea intr-adevar despre “Suflete”. Despre suflete ratacite…