Stii ? De obicei se spune ca titlul unui articol, al unei nuvele.. poezii sau al unui roman … pana chiar si titlul unei aberatii prin blogosfera se da la finalul „operei”. Cel putin cam asta ar spune marii critici literari. Poate de asta s-au dat atatea titluri postmortem… pentru ca niciodata nu se pleaca de la o idee. O insiruire de date, personaje si evenimente se scrie in timp, cu delasarea de rigoare a celor ce scriu, cu momente de cumpana in care evenimentele din viata de zi cu zi iti altereaza imaginea celor scrise.
Unii ajung sa treaca de barierele timpului uitand sa mai dea titluri. Iar atunci ma gandesc ca eu vreau sa fiu altfel ! Sa plec de la un gand. O notiune ! Vorbind de schimonoseala aceasta a fetelor celor pe care-i descrii realizezi ca sunt de fapt oglindiri ale trairilor tale. Eu am pornit de la un titlu imaginat intr-o zi oarecare, in timp ce lasam luminitele tunelului de metrou sa se oglindeasca in geamurile metroului intr-o linie aurita. Colectionarul de vise ! Colectionarul de vise, de vise, vise, se, e e e… un ecou al lucrurilor pe care le gandesc de fiecare data cand mintea mea construieste progresiv un trecut, un prezent si un viitor, oamenilor, lucrurilor si locurilor pe care le observ. Ganduri adunate dintre panzele ochilor mei impaienjeniti si asternute pe o coala alba, imaculata, ce are la randul ei… o poveste.
Astazi insa mi-am spus ca trebuie sa-ti povestesc. Sa iti aduc tie pe retina insiruirea de vise ce m-au uimit mereu. Da ! Vise. Visele unui suflet ce aspira ca mai fiecare om la anumite idealuri, vise visate in noptile lungi de iarna sau imaginate in dupa-amiezile ploioase ale vietii.
Ce sunt visele ? Sunt ele oglinda realitatii ? Sunt ele oare un pasaj de comunicare cu alte dimensiuni … asa cum ar indrazni unii fantezisti sa le defineasca ? Sau poate amandoua in masura egala… Poate ca visele izvoresc si se sfarsesc doar in imaginatia noastra daruita de Atotputernic. Sau poate ne sunt induse de personaje ori Entitati pe care nu ne-a fost dat sa le intelegem; ori cine stie, in cel mai ironic caz, sa fie rodul fructului interzis, muscat de Eva in Eden ! Poate ca visele sunt pedeapsa pe care Dumnezeu ne-a dat-o ! Sa aspiram o viata intreaga la anumite idealuri … ca apoi, cand se implinesc dorintele cele mai aprige sa ne dorim mai mult, si mai mult si mai mult … pentru a sfarsi in neant nemultumiti de ceea ce am trait, realizat si visat intr-o viata. Stiu ca suna crunt ipoteza cea din urma.. dar poate aceleasi Entitati ne-au daruit puterea de a intelege ca de fapt frumusetea vietii ramane in drumul anevoios pe care il razbim spre sfarsit. Oricum omul are tendinta sa isi doreasca mereu finaluri. Fericite, nefericite… unele considerate neasteptate sau planuite cu strictetea secundei. Finalurile ne fac sa credem ca am realizat ceva… ca am sfarsit o etapa din viata noastra. Insa ea are doar un inceput si un sfarsit ! Atat … totul pe parcurs se leaga intr-o linie continua fara sa existe finaluri fixe. Fiecare final fiind un inceput si invers …
„Ce visezi tu cand esti cu gandul departe?” M-a intrebat odata un bun prieten. Ciudat este ca pe moment nu am stiut ce sa-i raspund. Pentru ca invalmaseala de ganduri si idei la care visam era atat de necunoscuta mie incat nu puteam sa-i explic lui… Imaginatia noastra este de fapt locul pe care nu-l cunoastem niciodata suficient. Ne putem recunoaste cu usurinta fata in oglinda, insa nu putem fi siguri suta la suta de ce vom gandi, ce vom face ori cum vom reactiona in anumite situatii. Despre vise nici nu mai vorbesc. O buna bucata de vreme visam pentru altii. Incercam fara sa fac un tel din asta sa evit gandurile mele… insa cotloanele mintii mele ma purtau in viata imaginara a fiecarui personaj pe care-l vedeam. Cersetori, casierite, domni respectabili in costume cu serviete de lux, ori copiii aflati in curtea scolii. Oameni si caini si pasari si pomi si flori si gandacei; toate imi inspira un vis. Visul meu dedicat existentei lor. Iar toate aceste vise reprezinta o adevarata colectie. O colectie pe care as putea fara doar si poate sa o expun cel putin pe o taraba de vechituri dintr-un targ unde batranii vand de la briceaguri cu prasele de os pana la timbre ori harti rusesti din vremuri de mult apuse.
Am scris mult timp pentru oameni pe blogul meu si o voi face si de acum inainte. Pentru ca visele nu se termina. Adunate sunt un intreg ce reprezinta „Eu-l meu indaratnic” cum spunea in poemul meu preferat Lucian Blaga. Iar toate lucrurile astea pe care le insir sunt pentru tine !
Semnat C. G. Colectionarul de Vise
