Musc intens din continutul canii mele cu cafea! Am avut una dintre cele mai pline saptamani din ultima vreme. Ma simt obosit. De fapt.. incredibil de obosit, dar asa cum mi se intampla de obicei nu pot dormi! E tarziu in noapte, sau am putea spune dimineata devreme. Din vecini se aud tot felul de zgomote catalogate drept “comuniste” .. pentru ca asta ne este darul blocurilor muncitoresti construite in perioada ceausista. Auzi cam tot!
Cu toate astea noaptea tarziu… cand ma trezesc sa astern ganduri pe hartie sau pe blog ma simt multumit! De ce?! Nu stiu! Sa fie bucuria proiectelor pe care in sfarsit le pun in derulare?
Sa fie faptul ca am langa mine un suflet incredibil si am parte de iubire?
Sa fie oare doar dragostea mea pentru linistea noptii?
Sau pur si simplu ideea ca ador sa scriu? E misto ca nici nu pot formula un raspuns.. dar scriu. Despre ce nici asta nu stiu. Nu mi-am ales un titlu asa cum fac de obicei. Pur si simplu mi-am trantit degetele lungi pe tastatura si tastez.
Pe drum spre casa mi-am adus aminte de noptile din adolescenta in care desenam…
Nu conta ce! Gaseam tot felul de subiecte in drumul de la liceu spre casa si denaturam imaginile vazute. Ori amintiri de prin locurile in care-mi petreceam vacantele.
Generam fluxul acela de liniutze si cerculete care intr-un final contopite cu umbre si putina culoare imi dadeau atata satisfactie. Mi-am amintit intr-o doara cum statea pe perete, intr-o rama din lemn, sub o sticla extrem de prafuita, desenul meu cu Vaporasul.
Initial vazusem ambarcatiunea pe o limba de nisip in Italia .. pe tarmul marii Adriatice. Cateva luni mai tarziu m-am hotarat intr-o noapte sa-l desenez. Acum se afla, departe de mine, peste oceane si mari in grija mamei mele. M-am gandit si la usa aceea subreda a grajdului in spatele caruia imi inchipuiam ca se nascuse Iisus. Si la casa din piatra rupta parca dintr-un oras al piticilor… si la fetele schimonosite ce nu prea imi ieseau!
Deosebit este ca dupa peste 20 de ani inca ma mai gandesc la truda mea de cate o noapte…
Desenele sunt simple! Nu opere de arta! Dar de cate ori fac salturile in timp mi se iveste un zambet pe buze. Asa suntem noi oamenii.. trecem prin viata si lasam cate o bucatica de suflet prin diferite locuri, pe hartie, pe lemn, sticla, pe internet sau prin cine stie ce paduri .. pe scoartele arborilor.
Ne traim viata lasand semne peste tot. Si ne bucuram atunci cand realizam ca nu am uitat ce am sadit in jur. Ne bucuram si mai tare cand realizam ca nici ceilalti nu au uitat ce am sadit… dar de fiecare data zambetul se transforma in acel indelung oftat:
Au mai trecut atatia ani!
Suntem trecatori. Atat de trecatori incat uneori am impresia ca este prea putin daca ne straduim sa trecem cu folos prin existenta. Nu ne iese mereu!
Pretuim lucruri complicate, pretuim si lucruri simple, dar mai mult pretuim sufletele in care scrijelim in fiecare zi.
Mi-as dori sa fiu pozitiv in fiecare clipa! Sa nu privesc deloc la dusmanul nostru etern. Timpul!
Uneori imi iese… Dar nu stiu cum voi fi maine… Si uite asa trec zile si nopti iar… acolo undeva in toata aceasta carte a destinului despre care vorbeam deunazi, mai mult sau mai putin colorata, se ususca uneori cerneala in forma de porcusori, urati si mizerabili, asa cum se intampla in primele zile de scoala. Pentru ca si viata asta trebuie sa aiba pete. Trebuie sa existe si momente cenusii. Tocmai ca sa nu ne pierdem in prea multa culoare!
A rasarit soarele deja! Mai vreau o cana de cafea! Deci inchei cu citatul zilei!
“Sometimes…
Sometimes doubt is the opposite of faith, but sometimes doubt can be a pathway to faith.
Sometimes weakness is the opposite of strength, but sometimes weakness can be the pathway to strength.
Sometimes failure is the opposite of success, but sometimes failure can be the pathway to success.”
― David W. Jones
Ganduri bune celor care tocmai s-au trezit! Sa fiti iubiti!
Cristian Greger
(text reeditat)
