Categories
Jurnal de insomniac

Amintiri Oltul si salcia din copilarie

Imi amintesc din copilaria mea zilele petrecute pe malul batranului Olt.

De cate ori aveam ocazia saream in paraul din fata blocului (era betonat pe margine) chiar daca eram mic. Facuse cineva in diferite locuri unde era nisipul mai inalt gauri in beton si coboram pe ele sau saream pur si simplu in iarba mare care crestea.
De aici era cam un kilometru de mers prin nisip si mocirla pana la Olt.
Ajungeam mereu plin de namol si imi spalam hainele la rau pe pietre. Stateam in apa pana la brau si tineam pantalonii in cursul apei sa-i curete de negreala aceea de parau infect. Avea farmec. Ma racoream in zilele toride alaturi de copii din cartier ne spalam hainele iar apoi ne intindeam la umbra unei salcii pana se uscau hainele.
Deseori luam cu noi o camera imensa de tractor adusa de tatal unuia dintre pusti de la fabrica. Avea cateva zeci de petice lipite cu prelandez si scotea bulbuci cand o bagam in apa dar noi ne suiam cate 5 6 plozi nebuni pe ea si treceam cascada pe camera. Ajunsi in bucla (portiune lata din josul cascadei) ieseam la mal si ne intindeam sub alta salcie.
Stateam ore intregi si ascultam frunzele care zburau fortate de vant pe iuresul apei, gazele si sunetul indepartata al orasului. In toata lunca crestea iarba inalta, iar vara prindeam cai de iarba sau fluturi. Deseori strangeam flori de camp si i le duceam mamei care se bucura nespus … dupa ce ma certa pentru mirosul de namol din haine. Aranja florile intr-un vas cu multe multe gaurele.. un vas din lut rosu foarte frumos. Apoi am crescut si oltul a devenit un simplu rau pe care il salutam zi de zi cand mergeam la scoala de pe pod.
Ne mutasem aproape de gara intr-un cartier indepartat si faceam ceva vreme pana la scoala.. dar zi de zi ma opream pe pod si priveam apa care curge… se duce si poarta cu ea privirile, gandurile si salutul oamenilor care se bucurau de ea. Iarna ingheta pe diferite portiuni si-mi amintesc cum stateam pe gheata fina si faceam gauri cu nebunii de “la bloc” in scopul atat de copilaresc… de a pescui. Aveam undite improvizate din lemn de alun culese de cu vara si nailon (forfan – fir) gros. Iar carligul era de fapt un bold indoit in care sacrificam cate o rama daca mai gaseam in apropierea containerului ori in vreo gramada de ingrasamant sau puneam bobite de paine umezita.
Eram copil! Eram liber si hoinar. Apoi imi amintesc perioada cand imi duceam cainele la Olt. Se bucura mai mult decat pentru un os. Se zbenguia in apa, innota, se juca si stropea, se facea ca un porcusor… pentru ca iesea ud si se tavalea in iarba plina de praf. Alerga toata lunca si sapa toate musuroaiele de cartita pe care le gasea. Undeva dupa bucla facusera un lac de acumulare.. l-au facut pescarie intr-un final iar ultima oara cand am fost in Sfantu Gheorghe am sesizat cu stupoare ca l-au ingradit si au pus paznici care sa opreasca oamenii. Mi se parea crunt ca pustanii din ziua de azi sa nu aiba ocazia sa fuga dupa apusul soareleui sa se scalde si sa stea pana ajungea luna deasupra. Sa stea pe mal si sa o vada maiastra cum se oglindeste in lac si din cand in cand sa mai auda cate un peste care sarea dupa mustele de lac. Oltul si lacul sunt parte din mine. Parte din ce am devenit si din ce simt aproape de sufletul meu. Iar salcia sub care ne asezam in dupa-amiezele atat de fierbinti mi-a ramas atat de intiparita incat si acum pot gasi toate scorburile (probabil marite si uscate de vremuri).
Uneori amintirile sunt hrana pentru suflet! Sa ne bucuram de ele. Zic!

Categories
Jurnal de insomniac

De vorba cu Luna!

M-am trezit somnoros cu gandul la cornuletele lasate de mama Alexandrei pe masa din bucatarie. Am sterpelit unul de sub servetul pus deasupra farfuriei si mi-am turnat un pahar plin cu apa minerala. In fundal acele ceasornicului imi reaminteau ca e abia cinci dimineata. Tic-tacul ritmat spargea linistea noptii.

Am deschis geamul si mi-am aprins o tigara lasand zumzetul nocturn infim al orasului sa mangaie clipa.
In fata mea, pe cer, dupa o pacla subtire de nori intocmai ca un voal de mireasa, statea maiestuoasa Luna!
Salutare am spus in gand! Tacerea mi-a fost raspuns.
De ce te simt pana in cele mai adanci cotloane ale oaselor cand te arati plina si mirifica?
Tacere!
De ce stai atat de sfanta si ne pazesti noapte de noapte?
Povesteste-mi despre tine si Soare?
Tacere!
Sunteti intocmai ca doi iubiti ce-si traiesc povestea de dragoste la distanta… si in ciuda milioanelor de kilometri ce va despart vei avea mereu si mereu parte de lumina si caldura lui! Raspunde-mi! Nu e poetic? S-au scris mii si mii de versuri despre voi, si ode si romane intregi in care sunteti slaviti! Picturi pe toate suprafetele posibile in care se oglindesc portretele voastre nascute din imaginatia noastra!
Si mai multa tacere!

Oarecum specia asta a noastra ganditoare v-a facut vedetele galaxiei!
Stiu… suntem prea mici si neinsemnati pentru asta! Dar asa suntem noi… atunci cand depindem atat de mult de cineva ii inchinam… tot ce putem mai artistic!
De ce nu-mi raspunzi Luna plina! Te provoc! Spune-mi ceva, macar doua cuvinte despre secretele universului, macar un sfat despre viata asta trecatoare!
Tacere!
De ce e ceva vampiric in modul in care te simt? De ce culturile astea bolnave ale noastre au inventat monstrii ce-si arata fata hada doar cand rasari tu sa veghezi intunericul? Da stiu! Tacere… sunt secrete mult prea ingropate ca sa-mi dai vreun raspuns!
Bine luna sfanta! Mi-a facut placere… Mi-e suficient sa stiu ca ne veghezi somnul si trecerea timpului cu aceeasi maretie ca si pana acum… si pana la urma avem si noi oamenii o vorba care defineste faptul ca nu vrei sa-mi vorbesti!
Am stins tigara si privind ultima oara la frumusetea ei am soptit in linistea noptii:

Tacerea e sfanta! Luna mea draga…

Cristian Greger

Categories
Jurnal de insomniac

Jurnal de insomniac

Inca mai sfaraie chistocul din scrumiera pe care l-am stins neglijent, lasandu-i atata vlaga incat sa mocneasca mirositor. Scriu despre ultima ora de insomniac.

In surdina se aude un film cretin de la tv iar eu stau cu geamul larg deschis si ascult sunetul orasului. Am reusit sa atipesc cateva ore dar m-am trezit insetat. Atat de insetat incat as fi repezit pe gatlej toate lichidele din casa.
M-am scos din sacul de dormit, mi-am miscat talpile goale in bucatarie catre frigider lasand urme umede pe gresie si am devorat jumatate din continutul unei sticle de lapte.
Apoi mi-am aprins ultima tigara din pachet maraind nervos ca dimineata ma voi trezi fara tigari si voi fi la fel de morocanos pana imi voi aprinde tacticos prima tigara dintr-un pachet pt care trebuie sa ma deplasez juma’ de km.

Acum stau la geam dupa cum spuneam si ascult orasul. Luna straluceste pe cerul nergu de parca ar zambi ostentativ si mi-ar spune: Depinzi de mine… pasare de noapte!

Vis-a-vis, la mansarda, palpaie o luminita si se vad miscandu-se umbre intr-un joc pervers pe tavan. Ciudat… Ma gandeam cat de linistit este orasul in comparatie cu agitatia de peste zi.

E atat de liniste incat am impresia ca visez un vis mut. Pe retina mi-au aparut imagini ale unui film mut vazut in copilarie la Televizor. Nu am mai visat de multa vreme ceva despre care sa scriu. Vreau sa vizes iar mi-am spus.

As vrea sa pot pune capul pe perna, sa zambesc si sa-mi inceapa un vis despre care sa scriu dis de dimineata… Poate maine!

Astazi insa nu mai reusesc nici sa adorm, si daca se intampla e atat de adanc incat am impresia ca odata cu somnul ma acopera pamantul rece si un voal sonic impenetrabil. Sunt oare insomniac ? Sau e o chestie pur psihica?  Poate e doar ceasul biologic atat de dereglat de anii munciti pe timp de noapte! Sau poate sunt de vina diminetile cu noaptea-n cap in care ma trezeam sa ajung la matinal la radio!

Dar daca sufar de alta boala si insomniile sunt doar simptome ale ei? Ce intrebari imbecile isi pune un om atunci cand converseaza cu el insusi … e ca in filmele acelea cu schizofreni …Vocile spun ca

Am zambit. Am muscat dintr-o pulpa gasita in frigider, si m-am repezit la calculator. E totusi 3 si 30 de minute… dar o sa scriu cateva randuri… si-a iesit inca o scurta din Jurnalul de Insomniac.

Noapte Buna… sau Buna Dimineata cititorule. Sa ai o zi deosebita.
Cristian Greger