Categories
Luminile Umbrei

EA E CASA MEA

Inca se mai zareau aburii de la dush desi iesisem de cateva minute. Am petrecut mai mult de 3 sferturi de ceas sub apa fierbinte.

Gandurile iti alearga razlete atunci cand esti invaluit de caldura: Inainte de dush vizionasem un film. The NoteBook . Trist si nu tocmai. E vorba de un vis. Un vis nascut din dorinta eterna de a avea pe cineva langa tine pt tot restul vietii. Eeste un film despre victorie. Despre nazuinta, speranta si promisiuni tinute cu dintii pana in ultimele clipe ale vietii noastre marunte. Mi-a ramas intiparit in minte un raspuns. Zicea cam asa:

Ea e casa mea !

Cuvintele astea mi s-au parut mai mult decat o biblioteca intreaga de jurnale scrise cu sange. Cateva cuvinte care spun absolut tot ce trebuie sa spuna. Casa mea… traim intr-o era si intr-o tara in care posibilitatile se frang din fasha, iar firele sperantei sunt din ce in ce mai firave. A avea o casa inseamna enorm.. e cam primul obiectiv atunci cand pornesti la drum. Spunand cele de mai sus exprimi practic intreaga ta nazuinta, intreg respectul tau pt ceea ce va fi ! Exprimi in cateva cuvinte caldura eterna si traditionala a caminului. Iar toate astea exprima superlativul… exprima dragostea. Certitudinea ca alaturi de sufletul ei nimic nu mai conteaza. Nici macar unde este sfantul “Acasa”. Mai exista oare o astfel de dragoste ? mai exista iubire fara de ganduri cenusii rupte din ideea de trai decent ? Se mai iubesc oamenii ca in alte vremuri ? Unii ar spune ca de fapt timpurile acelea in care iubirea e suprema abia au inceput… altii ar afirma ca s-au dus de mult. Eu ma intreb daca tine intr-adevar de vremurile trecatoare…

Copil fiind mama m-a invatat mereu sa fac ceea ce-mi spune inima. Sa cred in ceea ce simt cu tarie si sa sustin asta indiferent de situatie. Sa-mi ascult instinctul si sa-l respect caci bunatatea sta in fiecare dintre noi. Astazi i-am multumit in ganduri ca m-a invatat sa apreciez cu totul si cu totul alte lucruri decat ceea ce ma forteaza societatea. Ghidat de principii financiare sau de balasturi profesionale nu poti adormi zambind. Odata si odata te vei izbi de ziduri groase si abrupte. Si-atunci pretuiesc ceea ce imi spune inima.

Am zambit, am oprit apa si am sters oglinda cu un colt de prosop. M-am privit indelung in oglinda si m-am intrebat cu voce tare… ce iti spune inima ? Tot eu mi-am raspuns: Ea e casa mea ! iar asta ma impinge mereu si mereu inainte ….

Categories
Jurnal de insomniac

Jurnal de insomniac

Inca mai sfaraie chistocul din scrumiera pe care l-am stins neglijent, lasandu-i atata vlaga incat sa mocneasca mirositor. Scriu despre ultima ora de insomniac.

In surdina se aude un film cretin de la tv iar eu stau cu geamul larg deschis si ascult sunetul orasului. Am reusit sa atipesc cateva ore dar m-am trezit insetat. Atat de insetat incat as fi repezit pe gatlej toate lichidele din casa.
M-am scos din sacul de dormit, mi-am miscat talpile goale in bucatarie catre frigider lasand urme umede pe gresie si am devorat jumatate din continutul unei sticle de lapte.
Apoi mi-am aprins ultima tigara din pachet maraind nervos ca dimineata ma voi trezi fara tigari si voi fi la fel de morocanos pana imi voi aprinde tacticos prima tigara dintr-un pachet pt care trebuie sa ma deplasez juma’ de km.

Acum stau la geam dupa cum spuneam si ascult orasul. Luna straluceste pe cerul nergu de parca ar zambi ostentativ si mi-ar spune: Depinzi de mine… pasare de noapte!

Vis-a-vis, la mansarda, palpaie o luminita si se vad miscandu-se umbre intr-un joc pervers pe tavan. Ciudat… Ma gandeam cat de linistit este orasul in comparatie cu agitatia de peste zi.

E atat de liniste incat am impresia ca visez un vis mut. Pe retina mi-au aparut imagini ale unui film mut vazut in copilarie la Televizor. Nu am mai visat de multa vreme ceva despre care sa scriu. Vreau sa vizes iar mi-am spus.

As vrea sa pot pune capul pe perna, sa zambesc si sa-mi inceapa un vis despre care sa scriu dis de dimineata… Poate maine!

Astazi insa nu mai reusesc nici sa adorm, si daca se intampla e atat de adanc incat am impresia ca odata cu somnul ma acopera pamantul rece si un voal sonic impenetrabil. Sunt oare insomniac ? Sau e o chestie pur psihica?  Poate e doar ceasul biologic atat de dereglat de anii munciti pe timp de noapte! Sau poate sunt de vina diminetile cu noaptea-n cap in care ma trezeam sa ajung la matinal la radio!

Dar daca sufar de alta boala si insomniile sunt doar simptome ale ei? Ce intrebari imbecile isi pune un om atunci cand converseaza cu el insusi … e ca in filmele acelea cu schizofreni …Vocile spun ca

Am zambit. Am muscat dintr-o pulpa gasita in frigider, si m-am repezit la calculator. E totusi 3 si 30 de minute… dar o sa scriu cateva randuri… si-a iesit inca o scurta din Jurnalul de Insomniac.

Noapte Buna… sau Buna Dimineata cititorule. Sa ai o zi deosebita.
Cristian Greger