Etichetă: Brasov

Categories
Luminile Umbrei

Padurea Vorbeste

Printre jaluzele intrase o raza ratacita de soare oglindita din parbrizul unei masini. M-am ridicat si am pus ca de obicei mana pe telefon. Era 7:02. Prea devreme. Mi-am spalat ochii desi as fi vrut sa mai dorm. Am bagat o cana cu apa in cuptorul cu microunde si intre timp am aruncat hainele pe mine. Privind pe geamul deschis la marginea padurii am auzit freamatul ei. Soaptele diminetii rostite de batrana padure. O clipa perfecta in care bucuria de a locui aici se scurge prin fiecare particica a cirpului meu. Cate lucruri nu auzise fiecare fir de iarba? Cate lucruri nu vazuse padurea? Cate generatii o perindasera? Cate razboaie nu s-au dus in ea.
As fi vrut sa vorbesc cu ea. Sau cel putin sa imi poata povesti despre toate astea. As fi ascultat fara un scancet fiecare poveste pe care ar fi spus-o.
Am sorbit jumatate de cafea dintr-o inghititura si am iesit. Am urcat bordura inalta de la poalele Tampei lasand roua de pe iarba sa-mi ude incaltamintea. Am urcat pana in marginea padurii inainte ca desisul sa acopere privelistea. M-am intors si am privit la Brasov. Frumos oras.
Mi-am inchipuit ca sunt un Stejar de 400 de ani si am incercat sa-mi imaginez pe fast forward cat de mult s-a schimbat peisajul privit in fata mea. Vedeam anotimpurile fugarindu-se lasand fiecare culorile specifice in urma lor. Apoi timpul si-a pus amprenta pe imaginatia mea. La inceput noaptea se vedeau doar cateva luminite in vale. Apoi odata cu trecerea timpului se inmulteau. Se rasfirau la baza muntelui urcand din ce in ce mai sus si se imprastiau pe o suprafata din ce in ce mai mare. Apoi in zare au aparut alte luminite. Erau casele din satucurile alaturate. Odata cu trecerea timpului s-au unit si s-au dezvoltat iar acum devenise un urias cladit din lumini si luminite ce-si intindea bratele printre munti.
Am intrat in padure si am inaintat cateva zeci de metrii pe prima poteca gasita.
M-a simtit padurea si mi-a trimis o adiere. Odata cu ea vuietul padurii.. de parca ar fi spus ceva concret. Apoi se auzira pasarele si undeva in departare sursurul unei ape. Undeva pe malul unei adancituri statea extrem de dubios o buturuga ciudata. Avea o forma ca fata unui batran padurar. Cu barba deasa.. reprezentata de muschii verzi, doua gauri ce sigur ar fi fost ochii bulbucati si taraganiti de vreme , si un ciot ros si el de apa si vant pe post de nas.
– Salut.. mi-am spus in gand !
Si am simtit a doua oara adierea de vant.
– Padurea Imi Raspunde.. mi-a fost gandul razlet.
In clipa urmatoare am auzit o ciocanitoare si alte cateva pasari fredonand triluri matinale la unison. Unele dadeau tonul cantecului,altele continuau iar ciocanitoarea tinea ritmul orchestrei.
– Padurea chiar canta.. mi-am spus.
Ma bucuram ca am lamurit ceva in dimineata asta.
Nu e nevoie de cuvinte pt. a spune o poveste. In felul ei etern … si Padurea Vorbeste

Un text scris in 2007 dar care imi aminteste mereu de ce Brasovul e locul meu preferat din tara asta.

Categories
Luminile Umbrei

Amintiri Inzapezite

M-am trezit devreme… am aruncat o privire pe geam sa admir peisajul mirific. Ma simteam ca in poezia lui Cosbuc. De cu seara incepusera sa cada fulgi de zapada. Inainte sa ma arunc sub plapuma deja se depuse suficienta zapada incat sa luceasca totul. Acum la primele raze de lumina totul era imaculat. Brazii de pe tampa erau incarcati de nameti grei iar cablurile electrice dintre stalpi mai mai ca se rupeau sub zapada stransa pe ei. Mai toate masinile erau acoperite de tot. In fata blocului un vecin batran arunca zapada cu lopata trasand poteca pana la trotuar. E ciudat cum iarna pare totul pur, imaculat… parca zapada ar spala tot ce e prafuit si gresit in jurul nostru. Strada pe care stau imi aduce aminte de ulita de la tara din Tarnava. Copil fiind ma trezeam nerabdator in vacantele de iarna si imi scoteam ochii caprui pe straduta dintre case sa ma asigur ca zapada e suficient de mare pt sanius. In capatul de sus al ulitei incepea dealul. Imens. Ma imbracam bine imi trageam fesul pe frunte si luam sania in spate alergend pana la jumatatea dealului pe prima platforma (primavara se cultiva porumb aici). Se strangeau toti copiii din vecini si era un vacarm de nedescris. Faceam trenulete din sanii si coboram grupa mare, treceam de casele noastre si ne opream tocmai in partea de jos a satucului la sosea. Faceam o jumatate de ora pe drumul de intoarcere la platforma. Dar avea farmec.

Am zambit si am tras jaluzelele lasand miezul amintirilor inzapezite sa dispara in caldura casei mele. M-am aruncat sub plapuma zambaret. Aveam nasul infundat … Am continuat sa visez la copilarie… mi se invarteau scene din Codlea de data asta. Sub Magura Codlei se strangeau cateva grupuri de copii de fiecare data cand dadea zapada mare si se construiau cetati. Erau imense. Nici acum nu stiu cum de reuseam sa le facem atat de mari. Inalte de 2 metrii, cu gauri de veghe, tuneluri si posturi de aruncator de bulgari in fiecare coltisor. Munceam cate o zi intreaga la ele, ca pe inserate sa ne bulgarim si noi o jumatate de ora… Imi amintesc ca la un moment dat unul din baietii mai mari construise o catapulta. Si eram tare mandrii de ea. O chestie improvizata care arunca bulgari… nu foarte exact dar era de efect.. pt ca aruncam cate 5 – 6 bulgari odata. Ne organizam exact cum ar fi facut-o armata. Ne gaseam grade si respectam ordinele generalilor.. faceam asalturi si cuceream cetatile vecine iar prizonierii deveneau luptatori pt grupul castigator.
Era frumos… Am inchis ochii lasandu-mi mintea prada culcusului calduros…
PS: Care vine la sanius ?

Categories
Jurnal de insomniac Luminile Umbrei

M-am nascut in secolul gresit ?

Cu fiecare zi ce trece, indiferent daca e una reusita sau invaluita in nori cenusii, imi pun din ce in ce mai des intrebarea asta. Brasovul e un oras frumos. Spatiu intramontan cu aer curat iar arhitectura deosebita scoate la iveala un amalgam desprins din toate stilurile arhitecturale ale ultimelor secole. Cladiri magnifice ce au fiecare in parte cate o istorie batuta in cuie de multe generatii.

Zilele trecute priveam fotografii ale Brasovului de alta data. Am ramas blocat oarecum in lumea aceea in care jobenul si fracul erau de o normalitate sfanta. Imi imaginam totul ca si cand ar fi fost aievea. Trasuri cochete, trase de cai naravasi, negustori cinstiti instalati pe trotuarul bulevardului cu temirice oferte. Doamne desavarsite cu rochiile specifice vremii si umbrelutele atat de importante pe atunci. Am vazut si cateva imagini din Bucurestiul de altadata. Aceeasi reactie. Parca eram rupt din tabloul acela.

Vremurile ce au trecut au lasat un gust dulceag mostenitorilor dar si invatatura de minte. Erau alte vremuri. Onoarea, cinstea dar si viclenia in negustorie aveau alte nuante… mult mai curate. Numele era extrem de important in clasa sociala din care te desprindeai. La fel si faptele. Erai pretuit in functie de titulatura pe care o primisei mostenire dar si pentru contributia in societate. Evident si atunci, ca si acum exista notiunea de bine ori rau, dar in alte limite. Distanta dintre cele doua extreme era mult mai mica.. sau mult mai stabila.

Mi-ar fi placut sa ma plimb pe bulevard la finele secolului al XVIII-lea.

Marturiile altor secole mult mai indepartate ma fascineaza si ele in aceeasi masura. Ma intreb asadar dupa ce criterii nevazute a ales demiurgul ce m-a creat perioada in care sa ma nasc ? De ce nu m-am nascut cu 100 de ani mai devreme ? Evident nu am sa gasesc un raspuns la intrebarea asta, dar visator cum sunt imi permit sa caut si raspunsuri la intrebari fara raspuns.Oare.. m-am nascut in secolul gresit ?

Oricum mi-ar fi placut sa ma pierd prin umbrele adancite de vremuri ale unor orase din secolele trecute.