Pentru ca este o zi speciala am sa vorbesc despre o intamplare, ce simt eu in fiecare an intre 5 si 6 decembrie si de ce!
Acum catziva ani, intr-o iarna crunta, in seara de 5 spre 6 ale lunii decembrie:
Eram in Targ! Lume multa, copii, parinti, infofoliti si zambareti, beculete peste tot, iz de brad proaspat taiat, miros de zahar ars si de turta dulce. Se putea citi in ochii fiecaruia Bucuria sarbatorilor.. oraselul era acoperit de un strat considerabil de omat iar majoritatea pomilor si cablurile suspendate erau inghetate si gemeau impovarate de un lant alb..
Ma oprisem in coltul targului sa privesc. Cantece de sarbatoare se auzeau in fundal bruiate de sunetul de jucarie cu baterii. Totul parea desprins dintr-o definitie pura a cuvantului “Sarbatoare”. Apoi, brusc, ochii mei au privit prin toate acestea! Se oprisera in coltul opus .. .. .. Pe o cutie desfacuta de carton statea descult (fara ghete) un Batran. Imbracat saracacios si sumar, cioplea jucarii din lemn. M-am apropiat incet agale curios printre oamenii grabiti. Nu se mai auzea nimic! Se facuse atat de mare liniste incat aveam impresia ca aud cutitasul care sfredeleste lemnul dandu-i forme minunate. Isi ridica barbia, cu ochii inchisi si zambi… apoi bland dar trist de data asta lasa jos unealta si barbia in pamant si … parca din suflet … i se scurse o lacrima pe jucaria neterminata de pe carton.
Pret de o secunda totul a incetat in jurul meu. Aveam impresia ca fulgii cad atat de incet incat as fi reusit sa-i strang pe toti! Imi treceau zeci de lucruri prin cap si incercam sa caut un motiv. Incercam sa inteleg de ce amanuntele imi erau atat de perfect imprimate, parca cu fortza! Fara sa-mi dau seama am inceput sa plang… mi se scurgeau lacrimi pe obraz.. una dintre ele ajunse-se in coltul gurii.. era atat de sarata!
Apoi m-am aplecat si i-am luat mainile intr-ale mele. Ridica barba sus incercand sa scoata un cuvant! Intredeschise pleoapele si atunci s-a prabusit tot frumosul din jur! Se transforma totul intr-o clipita in iad.. un iad rece – de gheatza — intunecat!!
Era ORB.
M-am intors o clipa la tarabe. Am scrutat marfa si am luat-o la fuga! La una dintre mese o doamna ma privea uimita .
– Cat costa ghetele acelea ?
– 210.000 mii .. dar nu mai am decat 43 si 44
– Un 43 va rog si o pereche de sosete dinacelea groase de lana.
M-am repezit cu ele la cutia de carton unde intre timp batranul isi continuase munca migaloasa la jucarie! I-am luat mainile dinnou intr-ale mele si l-am intrebat!
– cat costa jucaria aceasta ?
– Un banut sau o farfurie de mancare Taica!
M-am scotocit in buzunar dupa maruntzis pt a face zgomot si am aruncat monedele langa perechea de ghete! Imi intinse jucaria cu o mana si cu cealalta atinse ghetele.
Expresia fetei si lacrimile izvorate din ochii lui stinsi sunt ceea ce-mi ramane in minte si an de an plang de Mos Niculae cu gandul la faptul ca frumusetea sarbatorilor de iarna nu are nevoie de ochi ca sa fie privita… ci vine din suflet…
Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va tina in paza.
