Lumina lumanarilor si umbrele generate pe pereti ii jucau feste. Creau forme ce aduceau franturi de amintiri in mintea lui.
Pata marunta de vin de pe fata de masa, se uscase deja iar paharul facuse o coaja rubinie pe fund lasand idea de vechi si bun sa se propage mai mult prin el laolalta cu elixirul sangeriu.
In incaperea din subsolul casei vechi unde se afla mirosea a butoi de stejar semn ca multi ani aici fusesera depozitate licori bahice nobile.
Caramizile din arcade erau roase pe margini iar un meserias le slefuise de curand… insa nu prea mult… pentru a pastra izul definitoriu de pivnita!
Prin colturile de jos ale incaperii fusesera asezate lumini galbene si palide doar cat sa completze lumina si caldura emanata de lumanarile asezate pe mese.
…………………..
Asadar un cadru vechi si intim in care un suflet astepta dupa ani de zile un alt suflet sa savureze impreuna un pahar de vorba si vin. Un schimb de cuvinte la fel de firav precum era flacara lumanarii. Dupa vreo trei ore si inca vreo trei sferturi de ceas de asteptare se apropie de masa la care statea el si isi baga usor mainile in parul lui ciufulit. El sorbi din paharul in care isi mai turnase intre timp inca un deget si jumatate de vin fara sa se intoarca. Sopti doar trei cuvinte cu ecou ce se amestecasera cu pianul din fundal.
Mi-a fost dor!
Si mie! Sopti si ea luand loc in fata lui.
In lumina difuza a lumanarii ii iesea in evidenta rosul inchis al rujului de pe buze. La gat ii atarna o cruce din argint de dimensiune medie in centrul careia statea incatusata o piatra pretioasa ce oglindea toata suita de lumini din incapere. Doi nasturi descheiati la camasa eliberasera toate simturile privitorului. Pielea bronzata vorbea despre oarecare dupa-amiezi insorite petrecute in locuri cu aer sarat vapoare si pescarusi. O privi indelung insa nu-si dadea seama daca cei cinci ani in care nu se vazusera au produs vreo schimbare. Era la fel. Emana aceasi energie si un voal de mister inexplicabil.
…………………
Au povestit aproape doua ore despre chestii generaliste fara sa intrebe vreunul… macar un lucru concret despre prezentul celuilalt. Aceleasi filozofii eterne pe care le dezbateau cu patos de cate ori se vedeau. Se bucurau efectiv de timpul petrecut impreuna. Chiar daca asta se intampla la cativa ani distanta… de fiecare data!
La un moment dat undeva de dupa usa mare de lemn de unde se ivea din cand in cand ospatarul… se auzi un vas spart pe podeaua de piatra. El se intoarse cu privirea in directia respectiva si zabovi cam doua secunde. Cand se intoarse… ea disparuse. Nu mai era nici in incapere. In urma ei se mai simtea parfumul si se mai zareau urmele buzelor pe paharul gol. El zambi si dupa cateva secunde in care isi clatina capul, scoase o bacnota si o arunca intre pahare. Pe drum spre iesire spuse incet fara sa-si dea seama ca o face cu vocea si nu in gand…
“Peste alti cinci ani… poate”

Cristian Greger
Fragment “Intalnirea Misterioasa”