Inca se mai zareau aburii de la dush desi iesisem de cateva minute. Am petrecut mai mult de 3 sferturi de ceas sub apa fierbinte.
Gandurile iti alearga razlete atunci cand esti invaluit de caldura: Inainte de dush vizionasem un film. The NoteBook . Trist si nu tocmai. E vorba de un vis. Un vis nascut din dorinta eterna de a avea pe cineva langa tine pt tot restul vietii. Eeste un film despre victorie. Despre nazuinta, speranta si promisiuni tinute cu dintii pana in ultimele clipe ale vietii noastre marunte. Mi-a ramas intiparit in minte un raspuns. Zicea cam asa:
Ea e casa mea !
Cuvintele astea mi s-au parut mai mult decat o biblioteca intreaga de jurnale scrise cu sange. Cateva cuvinte care spun absolut tot ce trebuie sa spuna. Casa mea… traim intr-o era si intr-o tara in care posibilitatile se frang din fasha, iar firele sperantei sunt din ce in ce mai firave. A avea o casa inseamna enorm.. e cam primul obiectiv atunci cand pornesti la drum. Spunand cele de mai sus exprimi practic intreaga ta nazuinta, intreg respectul tau pt ceea ce va fi ! Exprimi in cateva cuvinte caldura eterna si traditionala a caminului. Iar toate astea exprima superlativul… exprima dragostea. Certitudinea ca alaturi de sufletul ei nimic nu mai conteaza. Nici macar unde este sfantul “Acasa”. Mai exista oare o astfel de dragoste ? mai exista iubire fara de ganduri cenusii rupte din ideea de trai decent ? Se mai iubesc oamenii ca in alte vremuri ? Unii ar spune ca de fapt timpurile acelea in care iubirea e suprema abia au inceput… altii ar afirma ca s-au dus de mult. Eu ma intreb daca tine intr-adevar de vremurile trecatoare…
Copil fiind mama m-a invatat mereu sa fac ceea ce-mi spune inima. Sa cred in ceea ce simt cu tarie si sa sustin asta indiferent de situatie. Sa-mi ascult instinctul si sa-l respect caci bunatatea sta in fiecare dintre noi. Astazi i-am multumit in ganduri ca m-a invatat sa apreciez cu totul si cu totul alte lucruri decat ceea ce ma forteaza societatea. Ghidat de principii financiare sau de balasturi profesionale nu poti adormi zambind. Odata si odata te vei izbi de ziduri groase si abrupte. Si-atunci pretuiesc ceea ce imi spune inima.
Am zambit, am oprit apa si am sters oglinda cu un colt de prosop. M-am privit indelung in oglinda si m-am intrebat cu voce tare… ce iti spune inima ? Tot eu mi-am raspuns: Ea e casa mea ! iar asta ma impinge mereu si mereu inainte ….
