Am intrat in casa dimineata in jur de ora 10.30 ca de obicei obosit…dupa zece nopti consecutive de stiri, am aruncat cheile pe frigider, am scos tigarile , telefonul si casile aruncandu-le pe pat, portofelul si ochelarii pe masa.
Era liniste. De undeva din vecini se auzeau un aspirator, apa curgand intr-o cada si un cuplu certandu-se.. pe nu stiu ce camasa calcata aiurea ..prea obosit pt a da atentie mare.. mi-am scos ca de obicei laptopul din geanta si l-am asezat pe cutia albastra tocita deja de cele patru picioruse de cauciuc. Nu l-am pornit. Era mult prea liniste!

In fata mea, pe masa, aceleasi obiecte eterne.. cutia din lemn de trabucuri cubaneze care fusese candva plina, deasupra o pipa veche ce imi aduce mereu o imagine a unui batran cu parul alb, ce pufaie in coltul casei pe o bancuta la umbra unui cires. Suportul deosebit de betisoare parfumate cu gaurelele lui.. ce lasa, indiferent daca sunt bete aprinse sau nu, un iz exotic …In coltzul mesei portofelul si ochelarii in care se reflecta tot cadrul. In dreapta si in stanga se ridicau parca intr-o eterna concurenta cele doua CLEPSIDRE. Prima incadrata in lemn gros si cu nisip albastrui, a doua intr-un cadru de clepsidra obisnuita cu baze rotunde si 2 stalpisori de sustinere dar cu lichid. O dubla clepsidra! un tub cu lichid lila deschis si in interior o clepsidra mai mica cu nisip orange. Aveam impresia ca poarta o discutie eterna.

Le primisem de la doua persoane dragi mie care sunt convins ca nu s-ar fi suportat! Si totusi, aici pe masa mea, departe de clipele in care fusesera primite, ele formau un cuplu. Un cuplu certaret as spune. Vorbeau despre timp, despre forme, despre culoare dar nu se refereau la infatisarea lor ci la principii de viata! Cea cu nisip albastrui povestea despre seninatate, despre faptul ca fiecare “bob de nisip” trebuie trait cu zambetul pe buze.  Am zambit ! ajungeam iar la principii de viata! Am intins mana si am intors-o pe cea dubla. Nisipul orange cadea din jumatatea de sus in cea de jos lasand golul sa ridice intreaga piticanie de clepsidra in susul lichidului din tub. Ea vorbea despre faptul ca timpul are mai multe directii! Ca si la oameni nu conteaza ca mergi in sus sau in jos .. timpul se scurge! Imi veni in minte ideea ca Timpul “se scurge in sus..” am facut imediat comparatie cu evolutia fiecarui individ care in trecerea timpului tinde si aspira catre o viata mai buna, un inalt nivel profesional si catre o treapta inalta a societatii… cam asa e…

Cu cat ni se scurg secundele vietii noi urcam diferite leveluri.. dar nu ne dam seama ca de fapt ocupatia asta eterna nu ne face decat sa NU sesizam cat suntem de trecatori!

Mi-am dat seama ca le-am intors in cativa ani de zile doar de cateva ori … desi de privit le-am privit de sute de ori.. si le-am sters praful de deasupra de nenumarate ori…

Apoi mi s-a parut sinistru sa ai doua clepsidre care sa-ti aminteasca in fiecare clipa ca timpul nu e static… ci trece. M-am gandit ca omul poate sa aleaga: sa intoarca la nesfarsit clepsidra si sa stie in fiecare clipa ca i se scurge viata sau o poate lasa prafuita pe o masa cu nisipul scurs… ignorand faptul ca dispare clipa cu clipa.

Am inchis ochii si mi-am promis sa zambesc cat de mult pot si sa incerc sa traiesc fiecare zi din viata cu gandul ca maine nu mai pot trai clipa de azi!

(Bucuresti 2007)