Exista momentele din viata fiecaruia in care concepem vise…
Geneza viselor exista in noi atunci cand cei mai mari dusmani ai eticii si ai moralitatii: speranta.. dorinta.. dragostea.. idealul.. se unesc intr-u a zamisli lumi ireale spre care tindem… orbi! asa suntem noi oamenii… visam… etern.
Si crestem visele… le hranim cu bunatate cu lacrimi dulci cu nopti nedormite cu lacrimi amare sau cu clipe incredibile, cu ganduri si imaginatie, cu stradanie si credinta.
Apoi.. ca si in viata ele se pierd.. izgonite de notiuni inexplicabile , de vorbe sau poate de fapte atat de omenesti de altfel!!
E incredibil cum intr-o clipa poti narui si cel mai mare castel de nisip.. poti narui un intreg film regizat in mintile noastre marunte. E de ajuns o vorba .. o expresie fie ea sincera si nevinovata pentru a da foc unui intreg paradis.
Poti fi de piatra.. trecut prin foc si fier .. calit de viata si de evenimente .. .. .. o vorba te poate darama .. enorm. Poate alunga un vis .. iar el ramane pierdut in ceata.. peste mari eterne de ganduri si poate peste ani vom zambi atunci cand lacrimile nu vor mai avea nici macar pt noi… vreun rost.
Visele sunt parti ale sufletelor noastre iar cu fiecare vis pierdut se adancesc cutele sufletului.
Singurul gand care ma face sa zambesc este ca daca de fiecare data cand imi este crestata o urma pe suflet cineva este fericit atunci as muri linistit ca cei pe care ii iubesc sunt asa cum isi doresc .. fericiti.
Si totusi .. as vrea ca peste mari strabatute, oceane trecute, deserturi indurate, paduri pribegite, pesteri explorate, ani trecuti, ploi simtite vanturi respirate si timp nemasurat… poate chiar inainte sa ma pierd in negura vremii .. sa-mi intalnesc un vis pierdut.. sa-i spun offf… cat mi-ai lipsit !! si sa-l strang in brate asa ca la inceput… sa-l tin lipit de mine sa ma cufund in el sa ma pierd… pt o clipa.

Cu Drag pt cei ce inteleg.