Ce trebuie sa stii atunci cand mergi la un interviu

Citisem zilele trecute despre greselile majore pe care le fac potentialii candidati pe diferite posturi in multinationalele noastre… la interviul de angajare! Apoi am purtat o conversatie cu cineva de la HR legat de testele aberante ce se dau prin diferite companii si m-am gandit sa scriu articolul asta!
In cazul meu niciunul din interviurile date nu s-au desfasurat in cadre stricte de felul asta.
La radio am ajuns intamplator si am fost pus sa dau o proba de voce.
La altele m-au pus sa fac un spot sau sa le arat daca stiu tehnic una si alta.
La tv ma stiau din radio… iar in presa scrisa imi citeau blogul!

Dar… desi acum o vreme aveam impresia ca este mult mai important ce stii sa faci si nu modul in care te arati angajatorilor iata ca nu e deloc asa!
Industriile sunt atat de robotizate incat unora chiar nu le pasa daca esti sau vei fi eficient… ci daca tinuta ta este una adecvata si potrivita companiei! Explicatia este hilara dar oarecum de inteles! Cei care fac performanta ajung oricum sa se desprinda de restul prin rezultate… dar restul (pleava companiei) trebuie sa aiba macar caracteristicile unei companii serioase. Atat de plastic e totul!

Conform unui studiu o mare parte din cei ce ajung in fata recrutorului pica testul inca din faza incipienta.
Ajung prea tarziu sau prea devreme, imbracati neadecvat (prea fancy sau neglijenti, extravaganti sau casual), afiseaza un limbaj nonverbal neadecvat sau o atitudine deplasata, sunt prost informati referitor la ce presupune postul pe care candideaza sau nu stiu nimic despre compania la care vor sa se angajeze. Desi am putea spune ca in MEDIA criteriile de angajare sunt oarecum diferite… conteaza in prima faza aceleasi lucruri. Pana si angajatorii din lumea modei spun ca baza este aceeasi cu mici ajustari la capitolul vestimentatie si imaginatie.
Iar aceste detalii nu fac decat sa scada sansele unei colaborari. Indiferent de cat de bun este un om pe ceea ce face… modul in care apare si se prezinta in fata angajatorului conteaza mult mai mult!

Desi poate parea plastic si nedrept… din punct de vedere statistic:
67% din cei intervievati isi pierd sansa la postul dorit pentru ca nu au contact vizual!
47% nu stiu mai nimic despre companie; 38% nici macar nu zambesc; 33% au pozitii ciudate pe scaun si tot 33% sunt mult prea agitati.
26% au o strangere slaba a mainii; 21% se joaca cu parul lor in timpul interviului sau se ating pe fata si tot 21 de procente isi tin mainile incrucisate la piept. Aproximativ 9% fac prea multe gesturi
!

Partea frumoasa din statistica asta este ca majoritatea angajatorilor pun pret si pe altceva…
Daca 55% din angajatori studiaza modul in care te imbraci te porti si cum intri pe usa exista un procent de 38% pentru care este importanta vocea, gramatica si increderea afisata.
Partea urata este ca doar 7% din angajatori isi fac alegerile in functie de ceea ce spui!
Adica… nu prea conteaza ce zici… ci cum zici!

Apoi, intre noi fie vorba, conteaza enorm si cum iti faci amaratul ala de CV.

Sfat funny: nu folosi adrese de e-mail de genul: Frumusica69xo@ chiarnumaiconteaza.ro sau
gigel16boss@ ascultmanelesistautoataziuapemessenger.ro

Nu pune poze cu tine la bustul gol sau in costum de baie pe CV 🙂 poate doar daca te angajezi pe Reeperbahn in Hamburg.
Ajusteaza-ti cv-ul in functie de jobul pe care-l urmaresti. Degeaba iti treci 7 pagini la rubrica experienta daca nu are nicio legatura cu functia pentru care aplici. Simplu curat si legat de ce cauta compania respectiva. Apoi poti dezvolta in interviu (daca esti intrebat) alte lucruri!

Si ca sa inchei apoteotic: Daca tot vrei un job… alege unul despre care sa stii cu ce se mananca!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *