Luminile Umbrei

Trifoi si fata de batran.

By  | 

Se auzea vantul alinand si mangaind frunzele fragarului in amurg. Meritau asta dupa ziua torida ce trecuse. stateam tolanit pe patura si la fiecare miscare se auzea fosnind fanul de sub mine. Mai fornaia din cand in cand Gheorghita calul vecinilor. Am adormit intr-un final privind la stele prin crapaturile largi ale surii. A doua zi dis de dimineata m-am strecurat in bucataria din spate a bunicii si mi-am bagat ghearele in cratita cu lapte. Imi placea smantana de deasupra la nebunie. As fi facut orice sa o savurez zi de zi iar faptul ca disparea “pe ascuns” ii dadea parca un gust infinit mai bun. Am pornit de unul singur cu prastia in buzunar pe dealuri. La brau imi legasem punga cu “gugale”. Era o punga din piele de porc in care adunasem din apropierea garii pietre mici rotunjite de vreme. Trageam cu prastia in tot ce aparea in cale.

Sa tot fi avut pe atunci vreo 10 ani. Umblam descult iar seara imi curatam talpile de aschii cu acul si ma spalam in vanita. Lasam in ea spuma neagra. Sus in deal se aciuiase deja la “rupt de cucuruz” o mana de oameni. Erau vecinii dinsus de curtea noastra. Printre ei o fetita cu parul balai si ochi de azur. Ioana. Isi petrecea ca si mine vacantele de vara in sat. Mi-o aminteam din vacantele trecute in care ne jucam impreuna pe rapa.

– Pui de sas ! Sira-i acas’ ? Nu fugi de-i zici sa vie sa ne-ajute ? urla vecinul.

Am zambit spre Ioana ducand mana la ochi sa ma protejez de soare si sa o privesc mai bine.

– Ba da taica Marin. Fug acum dar o lasati si pe Ioana sa vie cu mine ?

– Apai sa vie copile ! Meri Ioana de cere ajutor la vecinu.

Am luat-o la fuga spre casa bunicilor cu prastia intr-o mana si cu Ioana de cealalta. Copii lui Marin se stabilisera in Sibiu, dupa cum povestea bunica. Baiatul era medic iar fata lucra la primarie. O aduceau pe Ioana dar nu stateau doar cateva ore, fiind prea ocupati sa-i mai ajute pe batrani la treburile campului.

Dupa pranz ne-am intalnit pe strada si am plecat ca de obicei sus pe deal la observator. La cateva minute de el era stejarul sub care ne asezam mereu iar cateva terase de porumb mai jos erau si cativa nuci din care adunam noi cu toti pustanii de pe ulita la vremea lor. Ne-am asezat si acum sub stejar sa ne odihnim. La un moment dat am tasnit in sus prinzandu-ma de prima craca a batranului ghindar si din cateva miscari am ajuns in frunzaris. Ioana se ridica si se apropie de o tufa de trifoi.

– Se vad lacurile de aici Ioa..

Nu-mi raspunse. Cauta atent in tufa de trifoi. Am scos briceagul din punga cu gugale si am taiat un ciot uscat care avea o forma ciudata. Semana parca unei fete de batran, lunguiata si zbarcita. Am “retusat-o putin accentuandu-i ochii si gura…

– Hai coboara ca am gasit ! urla de jos Ioa

Din cateva miscari am fost jos langa ea. – Ce-ai gasit ?

– Uite : si intinse manuta lasand sa se vada un trifoi cu patru foi. – Ti-l dau tie ca amintire ! Il vrei ?

– Da.. am ingaimat.

Am lipit trifoiul de ciotul de lemn. L-am strans bine si am coborat in sat. Ajuns acasa bunica m-a intrebat ce-am adus si i-am aratat cele doua achizitii. A luat trifoiul, a intrat in casa si in cateva minute s-a intors cu un colt de coperta de carte transparenta, cum se dadeau la scoala pe vremuri. Bagase trifoiul in ea si mi l-a intins.

– Poarta asta cu tine ca-ti aduce noroc nepotu’ lu’ buni.

Am privit cele patru frunze cateva minute bune in timp ce infulecam din castronul de visine lasat de bunica pe marginea verandei.

Au trecut ani de atunci, multi si plini de alte viziuni ale vietii, de alte evenimente si de alte lucruri dar nu atat de expresive precum momentele copilariei. Acum cateva zile un eveniment nefericit m-a adus iar in casa bunicilor. In curte aparuse si Ioana… plansa si imbracata in negru. Am intrat in bucataria pe cre o stiam de atat amar de vreme si intr-un moment linistit mi-am aruncat privirea prin lucrurile bunicii. Mi-a crescut inima de parca ar fi impins cineva dinauntru incercand sa iasa la iveala. Era coperta cu trifoiul. As fi vrut sa-i multumesc ca l-a pastrat, as fi vrut sa-i spun cat de mult inseamna asta pt mine. Dar ea era intre florile raiului deja. M-am uitat prin restul lucrurilor cautand parca fata de batran… nu l-am gasit dar am realizat ca e… precum in viata… trifoiul presat si uscat il gasisem.. aveam norocul si amintirile frumoase dar fata de batran disparuse… ca si ea.

Vocea de la tv, blogger, jucator de poker. Scriu din suflet despre orice imi trece prin cap. Lumea zice ca am o problema de atitudine... insa am o personalitate aparte! Daca ti-a placut ce ai gasit pe voce.ro nu ezita sa dai un share pe facebook. Multumesc!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: