Jurnal de insomniac

Orice castel de nisip e predestinat unui val

By  | 

Cine nu a auzit de celebra expresie Dragostea dureaza trei ani… sau cine nu a auzit teoremele psihologilor legate de limitarea timpului de indragosteala, de barierele acelei perioade paradisiace pline de pasiune in care indragostitii se pierd in totalitate? Cu totii suntem constienti ca starea aia euforica in care nu exista nimic altceva decat partenerul se disipa usor in timp. Dispare dorinta aceea tatuata pe retina… se stinge vitalitatea electrizanta ce salasluieste in noi la inceputul relatiilor. Se spune ca apare obisnuinta, monotonia si intreg tabloul feeric devine o pictura prafuita fara semnatura. Cam asa s-ar defini evolutia unei relatii la scara mare. Si este cat se poate de real ca timpul isi pune amprenta pe relatiile noastre. Ramane insa de vazut cum?

Acum aproape 10 ani, manat de evenimente nu tocmai fericite, scriam o metafora legata de fenomenul asta. Se numea „Orice castel de nisip e predestinat unui val”

Visez , cu ochii deschisi. Asa m-am nascut , din sufletul mamei mele. Un visator! Problema mea e ca am tendinta sa naruiesc fiecare vis, de fapt sa le ratacesc pe toate si sa-mi lipseasca enorm. De fiecare data cand simt ce simt acum ma imaginez pe plaja.

Singur. Sunt adolescent… iar cerul e innorat. Construiesc un castel de nisip. Ma asigur inainte ca nu sunt foarte aproape de mare, tocmai pentru a reusi sa cladesc un castel frumos si trainic deopotriva. Marchez locul cu pietre mai mari pentru ca eventualii trecatori sa observe ca cineva a creat ceva acolo. Il cladesc asa cum stiu eu, cu tunele si scoici aranjate frumos. Batucit bine ca sa dureze si sa-l pot indrepta in locurile in care tinde sa se surpe!

Il termin si il privesc fascinat. Ma bucur de creatia mea maiestuasa! Dar in momentul acela unic de glorie presimt ceva! Ma intorc catre mare si vad coama lui inspumata. E valul pe care-l simt, imi sopteste la ureche intr-o limba necunoscuta cuvinte amenintatoare. E departe inca, dar stiu deja ca va fi cel ce va narui tot ce am trudit pana atunci. Intr-adevar se sparge de tarm si navaleste peste castel lasand urmele sterse ale unei dimineti in care m-am straduit. Mereu ajung la ideea ca orice Castel de nisip e predestinat unui Val.

Acum, 10 ani mai tarziu, realizez ca lucrurile stau oarecum diferit. Valul inca exista si la fiecare castel de nisip ridicat… apare inevitabil! Insa eu reactionez diferit! Adun nisipul ud lasat in urma lui si pietrele spalate de apa sarata si-l recladesc. Mai trainic si la fel de frumos. Ma obisnuiesc cu idea ca si acest castel este predestinat unui val nimicitor… insa astept cuminte si o iau de fiecare data de la capat. Maturizarea m-a facut sa inteleg ca frumusetea acestui proces sta in efortul depus. Asa e si in relatii. Momente de cumpana se ivesc la tot pasul. Chiar daca ajungi in puncte unde ai impresia ca starea de indragosteala dispare nu inseamna ca nu mai exista iubire. Ci e un semn ca trebuie sa faci totul pentru a redescoperi persoana iubita. Pentru a regasi vitalitatea iubirii. Iar micile chestii pe care le faci pentru a cauta sa readuci in prim plan acea parte feerica de la inceputul relatiei nu pot decat sa sudeze legatura in ceva muuuuulllttttt mai trainic si mai pretios decat starea puerila de la inceput. Iubire ce transcende timpul! Si partea frumoasa este ca (desi putini fac asta) daca citesti literele de-o schioapa scrijelite in interiorul tau… realizezi ca partenera/ul merita din plin asta! Si la fel si tu! Asa ca atunci cand simti ca vine valul… zambeste si cladeste mai departe!

Cristian Greger

Vocea de la tv, blogger, jucator de poker. Scriu din suflet despre orice imi trece prin cap. Lumea zice ca am o problema de atitudine... insa am o personalitate aparte! Daca ti-a placut ce ai gasit pe voce.ro nu ezita sa dai un share pe facebook. Multumesc!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: