Maribor Slovenia

Slovenia.
La primul gand nu iti spune foarte multe. O stim ca tara votanta la mult prea geopoliticul concurs muzical Eurovision. Industrie nu prea, turism… la nivel mediu iar contributia la UE nu foarte mare pe niciun plan. E subestimata totusi. Slovenia e o tara verde in adevaratul sens al cuvantului.
Aduce mult cu Ardealul montan de la noi insa umed si mai curat. Paduri nemarginite, dealuri si munti in jurul carora se rasfira localitati mai mici sau mai mari cu iz de influenta austro-germana si italiana.
Cladiri pe care poti jura ca le-au construit sasii ce au pus temeliile oraselor ardelenesti. Biserici cu turnuri de aparare si ziduri pentru fortificatie. Ulterior aveam sa aflu ca de fapt multe din asezarile din Slovenia au avut populatie austro-ungara in proportie covarsitoare.
Calatorind cu masina prin Slovenia e o placere. Ochii ti se scalda in peisaje superbe si locuri de neuitat.Destinatia noastra, Maribor este al doilea oras ca dimensiune din Slovenia. Cetate pe vremuri extinsa acum intr-unul dintre cele mai frumoase locuri din sudul Europei. Construit pe raul Drava are mai multe poduri de pe care poti admira o mare parte din oras.
Pot enumera ca obiective arhitecturale de vizitat sau cel putin de admirat de pe strazile centrului vechi: Catedrala Maribor – de stil gotic sau Primaria Maribor o cladire impunatoare in stil renascentist. Din pacate nu am avut timp sa vizitam Castelul Maribor (sec XV) dar chiar si de la distanta arata ca un loc ce nu trebuie pierdut.
IMG_9781.JPGIMG_9775.JPGIMG_9774.JPGIMG_9771.JPG

Leave a Reply