Despre Fotbal doar Trup si Suflet

M-am trezit ca de obicei devreme, sa-mi scot odrasla mai mult sau mai putin latratoare la “pipi”.
Inca de la primul caus de apa aruncat pe obraji mi-am spus in gand… “Azi e meciul”. Brusc mi-au venit in minte replicile bunului meu prieten Alex legate de fotbal. Replici ce oglindesc o dezamagire totala nascuta din esecurile echipei noastre favorite si din umilintele suferite de echipa nationala in ultima vreme, umilinte catalogate de presa de specialitate drept “greseli”. Cu toate astea urmarim in continuare evolutiile unora… si traim cu adevarat fiecare minut de fotbal. Ajuns in fata blocului, in gradina atat de murdara a cartierului nu mi-a fost greu sa remarc in noroiul strans sub bara de batut covoare o minge veche, sparta… ce statea majestuos in locul in care ne dorim cu totii sa o vedem la fiecare evolutie a echipei preferate. Depasind linia, imaginara de data aceasta, a portii improvizate. Scorojita, batuta de zeci de suturi de copii, pustani ce poate peste cativa ani ne vor reprezenta culorile in competitii internationale. Oglindea oarecum situatia actuala a fotbalului romanesc, o perioada de tranzitie… spre rezultate mai bune si spre mandria aceea interminabila a romanului pasionat de fotbal.
Mi-am sarutat iubita odata intors in casa… apoi mi-am asezat scaunul de pescar pe balcon, am turnat apa fierbinte din ibric peste cafeaua la plic din cana si m-am asezat confortabil cu cartea in mana. “Lucescu” de Ioan Chirila. E un privilegiu… doar sa citesti din jurnalele acestui cronicar de marca al istoriei fotbalului. E ca atunci cand imprejurarile te forteaza sa dai un citat dintr-un filozof celebru, iar reactiile celor din jur te fac sa fii mandru ca ai avut inspiratia sa studiezi opera ganditorului. Incepusem cartea in metrou in prima zi cand a aparut. Citesc zilnic Gazeta Sporturilor iar browserul meu acceseaza zilnic de cel putin cateva ori site-ul aferent ziarului. Poate uneori sunt scarbit de anumite reactii. Poate ca uneori cuvintele insirate in cinstea sau spre corvoada fotbalului imi dau emotii. Uneori e cu plusuri alteori cu minusuri… dar idea asta cu publicarea Integralei lui Chirila e brilianta. Am deschis asadar la pagina 50 unde ramasesem si m-am lasat prada viselor asternute pe hartie. Am intrat in lumea aceea a performantelor obtinute cu truda, cu devotament si cu idei inovatoare. Am strabatut jurnalul unor evenimente ce “au facut pielea de gaina” milioanelor de fani al fotbalului. Fie el national de divizii inferioare… fie mondial la un nivel everestian. Am trait aievea ceea ce observa un cronicar celebru in trairile unui antrenor si jucator genial. Era o pura coincidenta ca antrenorul acesta, a carui viata se publica acum a nu stiu cata oara, tocmai castigase unul din cele mai valoroase trofee posibile din viata unui antrenor. Cupa Uefa.
Am sorbit ultima gura de cafea si am stins cea de-a treia tigara fumata. Am tinut minte pagina 137 la care ramasesem… Am ramas cu ochii tintuiti pe fereastra la blocul de vis-a-vis si mi-am imaginat cum ar arata cutiile acelea de chibrituri in cazul unei mari victorii obtinute la un turneu final de Echipa Nationala. Galagie, bucurie, urlete si emotii…. cat de mult poate aduce un sport in care 22 de jucatori alearga dupa o minge in sufletul unui om… e incredibil. Dar e un fapt real. Milioane de oameni spera in acelasi timp… Milioane de oameni simt cu intensitate un joc devenit mai nou: industrie, poitica, marketing, afacere, jocuri de noroc si interese ascunse. Pe ei, pe cei din garsonierele cenusii, nu-i intereseaza aceste lucruri… ci doar ca mingea aceea sa se invarta in plasele portii adverse lansand euforia golului. Cei ce iubesc fotbalul stiu despre ce feeling vorbesc.
Mocneam comentariul asta de cateva saptamani… pentru ca in ultima vreme sunt din ce in ce mai prins in mrejele sportului rege… si am ales sa scriu astazi despre fotbal pentru ca tot astazi, fiul unui mare tehnician, devenit la randu-i mare, debuteaza cu echipa nationala. Lucescu. Razvan de data asta… fiul de la care multa lume asteapta cel putin o farama din rezultatele tatalui sau. Unii nici nu iau in considerare ca fotbalul nu e gandit doar de un tehnician… ci se joaca pe teren. La firul ierbii, in crampoanele a 22 de jucatori, in cele mai adanci colturi ale mintii fiecarui pion asezat pe tabla asta verde de sah. Totul e important … nu doar tehnicianul. Dar speranta ca obtinem performanta se agata de detalii de genul asta. Fanul spera ca pachetul genetic sa fie mostenit intr-o proportie cat mai mare… poate poate asa vom avea parte si noi de drogul etern si euforic injectat de gol. Fotbalul nu mai e un simplu joc de decenii incoace. Fotbalul e un vant ce sufla din toate directiile. E un virus ce se propaga cu o repeziciune incredibila, infestand rauri de sange uman pe tot globul. Fotbalul ne curge prin vene si zgarie gratiile sufletelor noastre, unde a fost intemnitat pe viata. E frumos ca omul poate ridica acest sport pe ultimul plafon al existentei si se poate bucura de el indiferent de conditia sociala, de ce are la pranz pe masa si facand abstractie de factorii negativi ce l-au invadat in ultimele decenii. Fotbalul ramane trup si suflet. Si nu doar al jucatorilor si antrenorilor… Trup si suflet in fiecare suporter.
Hai Romania.

1. 

   Florin Lovin says:

   December 7, 2011 at 12:30 am

   Daca ar invata mai mult de la tatal sau ar fi foarte bine.